Lorin Fortuna. Drept între români!

Lorin Fortuna, liderul Revoluției Române de la Timișoara, președintele Frontului Democratic Român (primul partid antitotalitar din România, întemeiat în ziua de 20 decembrie 1989 în Balconul Operei de la Timișoara), a murit în ziua de 25 decembrie 2016. La trei ani de la plecarea lui dintre noi, îi dedic noua mea carte: „O Revoluție eșuată”, în care am descris atâta drama unui fruntaș al Revoluției Române, hăituit, contestat, marginalizat de către Regimurile post-decembriste, cât și aceea a unei Românii pe care Revoluția n-a reușit s-o îndrepte spre lumina viitorului ei. Eseul „O Revoluție eșuată” îl evocă pe prietenul și fratele meu de destin Lorin în multe din acele momente în care s-a simțit singur! Singur între foștii săi camarazi, care după revolta lor au luat-o pe calea oportunismului, singur în țara pe care a iubit-o nespus și căreia i s-a dăruit întrutotul! A fost un frumos și mare Naiv al neamului românesc, prins în turpitudinile ultimelor decenii. Singur și în ultima parte a vieții lui la Institutul Revoluției Române, de unde a fost izgonit de Ion Iliescu și camarila sa! Dumnezeu le știe pe toate!
 
Cartea mea îl cheamă, îl amintește, îl evocă! În societatea în care prea mulți revoluționari și-au vândut onoarea pe tinichele, în societatea în care (și mai dezgustător!) falșii eroi se înghesuie la coada unor recompense fățarnice, numele lui rămâne umbrit de ingratitudinea acestei generații parvenite – nu singura, din păcate, în istoria modernă a României! Cine este Lorin Fortuna? E dreptul oamenilor mari de a fi uitați de nevrednicia oamenilor mici! Că ei nu știu, nu-i nimic! Noi știm!
 
Lorin Fortuna este, cu adevărat, românul care a binemeritat de la patrie! Dar pentru lumea românească meschină, descrisă atât de trist de Mihai Eminescu, timpul lui nu a sosit încă!
 
Lorin Fortuna, fratele meu care îmi lipsești atât! Fără tine singurătatea care astăzi îmi este impusă o resimt ca pe recompensă! Viața mea o continuă pe a ta! Cartea aceasta, care îți este dedicată, îți menține numele și faptele în istoria exemplară a unei Revoluții însângerate!
 
Lorin Fortuna. Drept între români!
 
Să fie această carte statuia pe care încă nu i-a ridicat-o Statul român!
 
Claudiu Iordache
25 noiembrie 2019
 
O REVOLUȚIE EȘUATĂ
UZURPATORII
 
Dedic această carte memoriei
luptătorului pentru libertate
Lorin Fortuna,
singurul român care
în zilele și nopțile Revoluției Române
s-a comportat ca un lider!
El este simbolul Revoluției Române!
 
S-a înecat încet-încet
în deșertăciunea lumii în care trăim!
Lorin Fortuna. Drept între români!
Să fie această carte statuia pe care nu i-a ridicat-o Statul român!
 
O dedic, de asemenea, Timișoarei,
unde spiritul Revoluției a
izbucnit
eroic și glorios
pentru a se stinge,
în cei 30 de ani
care au urmat, în pâcla
agonizantă
a ceaușismului!
 
Unei națiuni adormite degeaba îi bați clopotele de alarmă!
 
În mlaștină nu ai dreptul să părăsești mlaștina! Nașterea în mlaștină. Viața în mlaștină. Moartea în mlaștină. Mlaștina nu are temniceri. Este destul să-i aparții și gardianul e lângă tine. Comunitatea mlaștinii e compactă. Puține revolte. Toate înăbușite cu susținerea victimelor! Iar legea mlaștinii este una singură. Tăcerea care te sugrumă!
 
Și în timp ce complotiștii lui Iliescu își desăvârșeau opera izgonindu-mă din Institutul dedicat Revoluției Române din Decembrie 1989, pe care l-am condus pe drumul nepărtinirii și libertății, am auzit tăcerea națiunii urlând în jurul meu. Asta era! O Revoluție eșuată!
 
„Acum să tot stăm să plângem morții? Ce rost are să dezgropăm?” (Ion Iliescu)
 
Omul acesta a avut în mână Gloria Revoluției! Și a aruncat-o la gunoi! Cum își va aminti istoria de el? Dar
mai ales de cei care l-au răbdat?
 
Oh! Nu mă plâng! Parafrazându-l pe Arthur Koesler, cu
al său Întuneric la amiază, cartea mea s-ar putea numi Întuneric în dimineața libertății! Un documentar al ingratitudinii unei generații „cu merite deosebite” în uitarea vinovată a unei Revoluții naționale!
 
La 30 de ani de când am urcat în Balconul Operei din Timișoara mi-am văzut Țara căzută pe mâna tâlharilor!
 
O generație care poartă, în istorie, după sine rușinea nerecunoștinței!
 
Oare popoarele au în gena lor nevoia de libertate?
 
Revoluția, ca răspuns la ruga românilor din ziua de 20 decembrie 1989, din Piața Operei din Timișoara: „Există Dumnezeu!”, ne-a oferit un nou Început al Istoriei! Dar mulțimea românească l-a risipit, l-a ratat, l-a respins.
 
Iisus.
„M-am ridicat în mijlocul lumii, dar i-am găsit pe toți beți! Sufletul meu a suferit pentru fiii omului, pentru că ei sunt orbi în inimile lor!”
(Manuscris copt descoperit la Oxyrhynchus. Secolul II)
 
Anul 1989. Anul în care guvernele Estului sovietic au început să se teamă de popoarele lor!
 
Totul a mai putut fi suportat, înainte și după Revoluție, dar nu Revoluția însăși! Ea ori n-a existat (conjurație, lovitură de stat) ori a existat ca o fatalitate nefericită! România creierelor închise pe dinăuntru!
 
Prea mulți români lipsiți de rol (și merite) în timpul Revoluției au încercat mai târziu să afirme că nu a existat nici o Revoluție!
 
„Vechii noştri duşmani sunt încă la putere şi ei controlează totul.” (Vladimir Bukovski)
 
Când ciuma izbește un oraș se găsesc întotdeauna și oamenii care să o înfrunte!
 
„Dacă Decembrie 1989 înseamnă un inaugural ratat, întrebarea este dacă istoricul poate să ofere şi o soluţie pentru viitor!” „Singura soluţie, în momentul de faţă, e încă o revoluţie… Nu ştiu dacă domnul Iordache mai poate s-o facă, dar ea este absolut necesară !” (Academician Florin Constantiniu, discurs ţinut la Academia Română)
 
Pe mine nu mă mai pot opresa, dar mă doare continuu faptul că este opresată partea din omenire din locul în care mi s-a scurs viața! Curtea aceasta neîngrijită în care nu conștiința celor lucizi și curajoși mai contează, ci societatea care viermuiește în jurul meu! Poporul din Decembrie a pierit ca ulciorul de apă vie ce s-a răsturnat în deșertul originar. Se crede că în Sahara a existat cândva o grădină înflorită. Tot așa putem spune că grădina, înflorită cândva, a a revoltei românilor de acum 30 de ani s-a ofilit! Trăim astăzi în pustiul sufletelor noastre adânc împietrite! Degeaba clopotele cerești mai bat pentru slava pierită a neamului trecut, în lumea hâdă de pidosnici: lacomi, ipocriți, demagogi, sperjuri, duplicitari, vicioși, impostori, oportuniști, colaboraționiști, complici, venali, egomani, parveniți, desfrânați, sluți ai spiritului moral mânjiți de dorul puterii – sufletul frumos a murit pentru România!
 
Tragedia românului post-decembrist este că nu e liber nici atunci când se sacrifică pentru libertatea lui!
 
„Cehii au trăit într-o contaminare morală. Mă refer la noi toți. Toți ne obișnuiserăm cu sistemul totalitar și l-am acceptat ca un fapt imuabil. […] Nici unul dintre noi nu este doar o victimă. Noi am ajutat la crearea lui.” Vaclav Havel (1 ianuarie 1990)
 
Toate revoluțiile sunt până la urmă învinse, dar schimbările produse de ele sunt de nevindecat! După fuga lui Ceaușescu fostul său aparat de represiune a recuperat puterea pierdută transformându-se în clasă politică! Dar grija sa a fost să nu-și etaleze atuurile. A avut răbdarea ca tăiușul dominației securistice să lase răni cât mai ascunse. Și de atunci el controlează o țară bântuită de o amnezie indusă. Românii și-au uitat curând Revoluția, și-au abandonat libertatea doar pentru a o uita! Astăzi toți românii sunt «securiști»!
 
Revoluția Română – virtute a istoriei naționale de care azi românii se leapădă! Elanul ei uriaș, scoțându-i în stradă, le-a învins lașitatea și frica pentru a da naștere chinuită unui om mai liber decât putea să suportemetamorfoza lui! A fost o revoluție ce a istovit națiunea, dar mai ales pe învingătorii săi anonimi. Valurile de oameni revoltați, inundând marile orașe, s-au retras așa cum au venit. Dictatorul odată eliminat, ei n-au observat că dictatura lui a rămas. Și totuși, nicicând românii n-au fost mai liberi decât după Revoluția lor! Liberi să se elibereze de tiranie ori liberi înfricoșați de libertatea abia obținută, sau striviți sub povara libertății lor! Dar s-a dovedit atunci că nu e destul să fii liber dacă libertatea celorlalți rămâne amenințată. A fi solidar este o condiție a libertății alături de umanul de lângă tine! Și tocmai solidaritatea aceasta instinctivă a fost cea care a cedat prima!
 
Căutați omul în care să se regăsească slăbiciunile tuturor? Acesta este tiranul! Cultul conducătorului a pornit de aici. Frica de viață i-a adunat pe români sub umbrela protectoare a unui individ mai presus decât toți, dar care să le semene. În fond, dictatorul este oglinda reflectorizantă a unei mulțimi degradate. Degeaba îi sunt deschise porțile închisorii, libertatea nu răsare din grotele ei. Să nu ne mai mirăm, atunci, că Revoluția Română s-a înecat curând în voma celor ce n-au participat la ea! De aceea, revoluțiile nu lasă în urmă decât martiri de uitat și cetăți năruite!
 
Cât încă nu reușește revoluția este a celor ce o fac, după victorie ea devine a tuturor!
 
„În revoluție există două tipuri de conducători – cei care o înfăptuiesc și cei care se folosesc de roadele ei… Și la putere au venit hoții și ticăloșii!” (Bonaparte)
 
În zilele Revoluției mi-am riscat viața, înfruntând alături de camarazii mei o dictatură fără seamăn în Estul Europei, un Regim fără scrupule, cu mâinile pătate de sânge în zilele de 17 și 18 și 19 decembrie, doar pentru ca 30 de ani mai târziu, România să trimită în Parlamentul european pe unul dintre cei mai vrednic de dispreț reprezentanți ai fostei Securități, ocrotit de Sistemul pe care l-a protejat cu un cinism fără margini!
 
Recviem pentru învingători.
 
Anotimpurile imposturii.
 
Istoria furată.
 
Restaurația.
 
Regimul parvenit.
 
Mentalitatea unei generații cupide și deraiate.
 
Din cele peste patru milioane de comuniști cu carnet de partid avea să se nască mai târziu o feroce populație anticomunistă! Dintr-o dată, tot românul tuturor servituților a devenit anti-bolșevic, anti-kgb-ist, anti-stalinist, fiecare particulă slavă din patronimicul românesc constituind pentru renegați «mărturia» că purtătorul lui inocent fusese cândva omul Moscovei! Și ca să nu mai fie nici un dubiu, foștii nomenclaturiști, politruci, activiști au devenit curând noii capitaliști, sau chiar mai mult, cei mai înverșunați regaliști, doar-doar să-și spele de pelagra trecutului pielea cândva înstelată!
 
Amintiri din cenușa vremurilor din urmă.
 
Comunismul românesc, lung și deloc trist, a durat cât inima supușilor a mai suportat absența libertății necompensată de siguranța confortului supraviețuirii. Sub Ceaușescu, mai ales, biografia gri a fost uniforma caracterului general. Dacă dictaturile oferă pâine și nu idei, ele pot dăinui în neștire. Spiritul sătul nu se revoltă niciodată pentru o idee. Lenin a experimentat deziluzia de a constata că muncitorii săi nu exprimau o cauză revoluționară. Muncitorii doar trăiesc istoria. Ei o suportă chiar și atunci când istoria nu-i mai suportă. Revoluțiile sunt ale majorităților false, în coaja cărora nu există decât spiritul conjurațiilor. Așa s-a născut în Rusia bolșevică nevoia apariției omului numit de el ”revoluționarul de profesie”, al revoluționarului care doar execută ordinul. Așa a apărut Fenomenul Kronstadt, al regimului comunist care își împușca soldații comuniști. Așa s-a ajuns la alienarea puterii comuniste de masa celor ce oricum se supuneau fără crâcnire! A fost nevoie de trei sferturi de secol pentru ca Supusul să-și piardă încrederea în Stăpânul lui. Revoluțiile sunt paricide! Când Tatăl pierde încrederea familiei fiii lui se revoltă! Revoluția Română păstrat același. A fost o revoltă a celor puțini, îngrămădiți în marile orașe, împotriva celor mulți din restul României rurale. Iar când Revoluția, după fuga lui Ceaușescu, și-a pierdut motivul care o însuflețea, ea s-a dezumflat ca un balon de săpun. A urmat rapida prăbușire a ideii de Revoluție! Cei mulți i-au sufocat pe cei puțini. Și a fost de ajuns apariția unui demagog, înzestrat cu oportunismul necesar, pentru ca o țară întreagă se revină la faza de pre-dictatură. Cum un Ceaușescu este adulat și astăzi, Quod erat demonstrandum !
 
Câinii credincioși ai lui Ceaușescu sărind pârleazul unei Revoluții ghinioniste pentru a deveni potăile lui Iliescu!
 
Moștenirea risipită și ruinată a Revoluției! Anul 30.
 
Cum poate fi furată o Revoluție la lumina zilei și în văzul lumii și 20 de milioane de români tac?
 
Cred că generația noastră și-a pierdut deja dreptul la onoare!
 
Se împlinesc trei decenii triste de când Revoluția a fost îngropată în inima românilor și de atunci nimeni nu-și mai amintește de ea ! Poate doar memoria uitării! Poate doar morții…
 
“Așa ne-a încercat Dumnezeu pe noi, să ne ducem călăii în spate, să-i hrănim și să-i punem în fruntea țării! – ”Apel către călăii noștri la treizeci de ani de la Revoluție”. Mihai Gheorghiu.
 
„Pentru asta trebuia compromisă Revoluţia, eliminaţi actorii ei, operate modificări în istoria imediată pentru ştergerea urmelor, reabilitarea ori amnistierea ultimilor asasini, zăvorârea arhivelor, spălarea memoriei generaţiei tinere, dezvoltarea spiritului cupid şi de-moralizarea societăţii.” „Puterea cu cap de mort”, 2002.
 
Când mă gândesc la privirile ticăloșilor ce rânjesc triumfător lângă cadavrul revoluției noastre!
 
A scoate Revoluția din Decembrie 1989 din istoria de o sută de ani a României este un act grav de subminare națională!
 
Deși s-au înfruptat cu toții din roadele ei.
 
„Revoluţia română a spulberat şi limitele singurătăţii mele. M-a scos în stradă. M-a obligat să merg în Piaţa Universităţii, să mă ruşinez de prejudecăţile mele, să mă uit la tinerii care înfruntau acolo gloanţele şi să mă întreb: cum am putut, Doamne, să cred că suntem un popor condamnat să rabde? Cum am putut să cred că tinerii din România n-au nici un ideal? Şi ce frumoase perspective deschisese României revoluţia! Revoluţia noastră însângerată şi pură. Am dat martiri în câteva zile pentru o istorie întreagă, dar n-am avut, se pare, norocul ca sacrificiul lor să fie înţeles şi respectat…” (Octavian Paler)
Pentru că Revoluția românilor a fost „Punctul Zero” al speranțelor României întregi; pentru că Revoluția din Decembrie este „Punctul Zero” al acestei Românii destrămate! Cine a surpat zidul destinului românesc? Cui îi datorăm dezastrul și cine a deschis poarta năpastei ce apasă asupra unei națiuni înnoptate?
 
„N-ați fost liderul Revoluției în 16 decembrie la Timișoara, nu ați fost în 17, nu ați fost în 18, nu ați fost în 19, în 20, în 21, nu ați fost liderul Revoluției în 21 la Arad, la Cluj, la Sibiu, la Brașov! Ați apărut în 22 decembrie la București, spre seară… Cum ați putea pretinde a fi numit, atunci, Liderul Revoluției?” Pretenție tipic ceaușistă, sancționată în ceea ce îl privește pe Dictator de către profesorul Alexandru Milian printr-o scrisoare publică adresată în 8 noiembrie 1989 lui Nicolae Ceaușescu: „Cum se explică faptul că până când ați devenit secretar general al partidului și mai apoi președinte al țării ați fost un anonim activist, pentru ca apoi, deodată, să deveniți „genial”, „erou între eroi” (ce acte de eroism ați săvârșit?), cel mai iubit fiu al poporului?”
 
„Cazimir Ionescu: Da, lui Corneanu i s-a cerut să scoată că Iliescu e liderul Revoluției. Păi dacă eu vreau să scriu în cartea mea că Iliescu e liderul Revoluției, care e problema directorului general?” Cazimir Ionescu nu a scris niciodată nici o carte! La fel și grupul lui! Executanții ordinelor au activități conspirate. Ei execută, nu gândesc!
 
A ascuns acțiunile grupului său clandestin de putere din seara zilei de 22 decembrie și până în zilele noastre!
A uzurpat rolul celor merituoși în timpul Revoluției, pretinzând să fie numit Liderul Revoluției!
 
A deschis poarta noii Românii celor care își apăraseră Dictatorul până în ultima clipă!
 
A distrus speranța românilor în Renașterea pe care România o merita!
 
A fost responsabilul luptelor fratricide care au îndoliat România.
 
A blocat reunificarea teritoriilor românești de pe ambele maluri al Prutului.
 
A dovedit o răceală neomenească față de suferințele familiilor martirilor Revoluției, afirmând cinic că orice revoluție se hrănește cu victimele ei!
 
A făcut ca justiția să-i protejeze acoliții de condamnarea faptelor lor!
 
A fost el însuși un Ceaușescu al aspirațiilor spre mai bine ale societății românești.
 
Revoltații din 21 decembrie 1989, din Piața Universității, luptându-se cu forțele represiunii ce le secerau rândurile curajoase, știau ei ceva de numele lui Ion Iliescu? Știau ei de numele lui Cazimir Ionescu, știau ei de numele lui Voican Voiculescu, de oameni care doar au pândit ori au urmărit pasiv sacrificiul lor? Pentru ca mai târziu primii să-l împăuneze pe „ultimul pe listă” dintre ei, pe Ion Iliescu, cu titlul de „liderul Revoluției„? El care, de-a lungul anilor ce au urmat, a vorbit numai despre „revolta de la Timișoara” și „Revoluția de la București”!
 
Puține popoare dorm mai bine pe salteaua dezastrelor proprii! Iată că la 30 de ani de la evenimentele din Decembrie generația implicată în răsturnarea lui Ceaușescu s-a transformat în „națiunea lui Ion Iliescu”! Având în față aparatul năruit al fostei dictaturi și profitând de versatilitatea sa înăscută, cu justiția paralizată în fața celui ce părea a fi ursitul soartei, cu aparatul de securitate căutând disperat un nou stăpân binevoitor, cu ignoranța transformată în indulgență a marilor puteri învingătoare în războiul cu URSS, în lipsa unui interlocutor mai bun în relațiile cu noul stat român, zarul câștigător a căzut pe numele lui! Rușii l-au acceptat ca pe un filo-comunist crescut în leagănul roșu, americanii au contat că-i vor exploata slăbiciunile pentru a-l putea controla; având în jur vecini depășiți de propriile crize, Ion Iliescu s-a detașat ca o soluție de compromis în căutarea unor rezolvări ulterioare. Dar mai ales poporul l-a primit cu brațele deschise, îmbrățișându-i formula: «Un surâs pentru liniștea dumnevoastră!» Ion Iliescu a folosit răgazul circumstanțelor pentru a permite flotei ceaușiste să revină pe nesimțite în porturile naivei libertăți românești! Restul e cunoscut! El a condus confiscarea Revoluției din Decembrie 1989 (așa cum Lenin avea să confiște Revoluția rusă din februarie 2017 și s-o substituie cu dictatura bolșevică, „o altă formă de autocrație întruchipată de despoții idealiști ai socialismului leninist” (Martin Sixsmith – ”Rusia, un mileniu de istorie”). Dar avea să devină curând prizonierul de lux al Serviciilor, care l-au apărat, din off, o vreme, ca pe sfintele moaște! În pacea de cimitir care s-a așternut peste România, rezistența la Iliescu cel adevărat a fost mereu destrămată pentru că opoziția nu deținea anticorpii care să o vindece de propriul trecut. Și uite așa România a intrat într-un spectacol de care românii s-au simțit mulțumiți. La 30 de ani de atunci, națiunea, ce a împlinit curând un secol de la ivirea sa providențală, îi poartă încă o stimă rușinoasă. Cât privește „falanga” revoluționarilor, ajunși la anii obscuri de pensie morală, este astăzi toată în brațele lui! Se întorc, de fapt, la matca originară a imposturii! Căci omul acesta a ucis Revoluția!
 
De a-l judeca numai după caracterul oamenilor pe care i-a adunat în jurul său! De a-i judeca după caracterul celui care le-a corupt libertatea și demnitatea!
 
Și, iată, rolul „liderului Revoluției” în Revoluția Română! „Afirm cu certitudine că Ion Iliescu și Silviu Brucan au fost nedespărțiți în toată perioada respectivă […] Consider că a fost o mișcare revoluționară evidentă, căreia i s-a suprapus puciul militar, lovitura de stat militară coordonată de agenții KGB, pe baza indicațiilor date de la Moscova.” (col. Gheorge Rațiu, șef al Direcției I din cadrul DSS)
 
“În primul rând, vreau să vă spun limpede: nu există nici o scuză pentru comportamentul unor ofiţeri de Securitate şi chiar pe ansamblu al întregii Securităţi faţă de oamenii care au suferit pe nedrept în ţara noastră. Şi noi şi cei de la Armată am fost nişte mercenari, nişte mercenari ai Partidului Comunist.” (Gen. Iulian Vlad)
 
„Peste doi ani vom comemora Revoluția Română! Depinde de dv. unde va fi atunci fiecare dintre noi! Proiectul General al IRRD viza chiar acest an! Cu Cazimir, Voiculescu, Răzvan Theodorescu, Iorga și Cuteanu și alți câțiva asemenea lor, nu veți mai ajunge să întâmpinați cu fruntea sus acest moment care amândurora ne-a însemnat existența!” Un ultim mesaj transmis lui Ion Iliescu.
 
Acest mare gol sufletesc care a supraviețuit până în zilele noastre!
 
„Cu merite deosebite” sau sperjur în fața națiunii române? Asta e întrebarea!
 
E datoria cercetătorilor să nu lase infractorii istoriei să scape cu fața curată!
 
Simple însemnări pe marginea unei revoluții eșuate…
 
(fragmente din cartea „O Revoluție eșuată”, în curs de apariție)

30 de ani de la căderea Zidului Berlinului!

Cu 30 de ani în urmă inima noastră a bătut alături de a voastră! Demnitatea și curajul vostru au sfărâmat Zidul care despărțea Europa de Libertatea ei! Atunci am plâns, aflând că bucuria voastră a fost plătită cu atâta suferință! Un alt Zid al Berlinului, ce despărțea și România de dreptul său la libertate, urma să cadă 44 de zile mai târziu!

În 22 decembrie 1989, odată cu fuga Dictatorului român, Europa și-a întregit Libertatea!

Glorie popoarelor est-europene: poloneze, cehe, slovace, maghiare, bulgare, care s-au eliberat de Tiranie cu forțele proprii!

Glorie generației germane care a demolat, piatră cu piatră, Zidul rușinii europene!

Glorie generației noastre care, cu prețul a peste o mie de vieți jertfite în numele Revoluției Române, a împlinit victoria voastră!

La capătul anului 1989 Europa însăși a devenit liberă pentru totdeauna! 

ZIDUL 

CĂDEREA ZIDULUI

 

Vladimir Bukovski

„Aşa că eu m-am întors la Cambridge cu aproximativ 7000 de documente copiate, toate secrete, căci au devenit iarăşi secrete chiar în aceeaşi zi. Ce era atât de secret în legătură cu cele mai multe dintre aceste documente? De ce se împotrivea Occidentul unui proces al comunismului? Vă pot spune: fiindcă din aceste documente reiese în mod clar că anumite forţe ale unor instituţii occidentale colaboraseră foarte mult cu Moscova, foarte adesea în secret, câteodată în mod deschis; foarte adesea cu KGB-ul. Pot să vă spun, de pildă, că Partidul Social Democrat vest-german colabora în secret cu Moscova pe filieră KGB… şi aşa mai departe. Desigur, cele mai multe dintre puterile occidentale nu voiau ca acest lucru să iasă la iveală, deoarece s-ar fi dezlănţuit o profundă criză, o criză politică. Cel mai uimitor lucru este că, având aceste documente, când descopeream că domnul cutare sau cutare a fost agent al Moscovei, şi totuşi el este încă primul ministru al ţării respective, sau preşedintele ţării respective, mă gândeam că trebuie să fac ceva. La acea vreme aveau loc alegerile prezidenţiale în Finlanda, iar principalul candidat la preşedinţie, cineva pe nume Sorsa, conform documentelor mele colaborase în secret cu Moscova. Prin intermediul prietenilor mei din Finlanda, am încercat să dau documentele ziarelor din Finlanda; nici măcar un singur ziar finlandez nu le-a publicat. Nu voiau scandal; au zis „Ei, dacă i-am şti pe toţi care au colaborat cu Moscova… ” Aşa că – ce-am făcut? – le-am publicat în Suedia, şi apoi toate ziarele finlandeze le-au copiat din ziarele suedeze. A fost un mare scandal, Sorsa a demisionat, a recunoscut că a fost agent secret, şi gata. Şi tot aşa de la un stat la altul.

În Germania am încercat să public documentele despre social democraţi: nr. 2 al lor, Egon Bahr, era agent sovietic. Nici măcar un singur ziar sau o singură revistă din Germania nu a făcut-o. În cele din urmă, când am publicat cartea „Judecată la Moscova„, cei cu adevărat inteligenţi, foarte deştepţi, au încercat să o blocheze prin tăcere. Nu obiectau, nu se supărau, nu voiau să ajungă în instanţă, nu, ei se prefăceau că n-au citit-o. Spre exemplu, un om politic german, foarte cunoscut şi foarte influent, a fost abordat de un prieten de-al meu, jurnalist german, cu cartea în mână. I-a arătat un document din anii ’60, scris de Andropov, care arăta că el a colaborat cu Moscova, şi l-a rugat să comenteze. „Aţi vrea să ne explicaţi despre ce e vorba?” Iar el a zis „Ce documente, ce carte? Eu n-am văzut-o.” Şi a plecat.

Aşa au făcut şi în Franţa, mai mult sau mai puţin. Nici unul dintre ei n-a obiectat faţă de cele spuse de mine, fiindcă ştiau că n-au pe ce bază să obiecteze. Nu eu spuneam acele lucruri; ele se găseau în documente purtând semnătura lui Brejnev, Andropov, Suslov. Aşa că au păstrat linişte deplină. Când cartea mea a ajuns în Franţa – şi a ajuns cu doi ani înaintea „Cărţii Negre a Comunismului” – erau în toate ziarele recenzii care spuneau „da, e o carte interesantă, mda”. Dar ca oamenii să se intereseze de carte, cartea trebuie să fie controversată, dacă nu e controversată nimeni n-o citeşte. Şi aşa au făcut; n-au avut curajul să mă atace şi s-au hotărât să păstreze tăcerea.

Doi ani mai târziu Stephane Courtois şi colegii săi au făcut un sumar al crimelor comunismului mondial în „Cartea neagră a Comunismului„. Atunci stânga occidentală s-a decis să-i atace; au văzut că aveau o bază documentară mai puţin solidă decât avusese cartea mea, au văzut că ar fi mai uşor de atacat. Au atacat virulent pe editori pentru publicarea acestei cărţi. Iar acest lucru a făcut cartea extraordinar de populară – a devenit dintr-o dată bestseller, se vindea ca pâinea caldă, era nemaipomenit de populară. Deci socoteala lor a fost greşită.

În Polonia, cartea mea a ajuns extraordinar de cunoscută, a devenit best-sellerul nr. 2, după atlasul hărţilor rutiere; practic fiecare familie din Polonia mi-a cumpărat cartea. De ce? Pentru că în carte este un mare capitol despre Polonia, despre Legea Marţială şi Solidaritatea şi despre cum sovieticii se pregăteau să distrugă Solidaritatea. N-ar fi făcut atâta vâlvă dacă n-ar fi fost generalul Jaruselski. Ei, generalul Jaruselski s-a speriat când a văzut cartea, ştia că poate să ajungă în închisoare, fiindcă minţise tot timpul, spunând că ruşii îl ameninţaseră cu o invazie militară, iar el a trebuit să aleagă răul cel mai mic şi să introducă Legea Marţială. Iar conform documentelor, inclusiv proceselor verbale ale întâlnirilor Biroului Politic, acest lucru nici măcar nu se discutase. Sovieticii nici măcar nu plănuiseră să-şi trimită trupele în Polonia, şi Jaruselski ştia. Mai mult, în repetate rânduri înaintea introducerii Legii Marţiale, el telefonase la Moscova şi întrebase dacă l-ar putea ajuta cu armata, fiindcă nu era foarte sigur de propria armată.

Atacându-mi cartea şi spunând că nimic nu este adevărat (şi câte şi mai câte), Jaruselski mi-a făcut implicit un raport bona fide. Dacă ar fi fost destul de deştept să stea liniştit şi să nu spună nimic, cartea n-ar fi avut prea mare succes, dar aşa cum s-a întâmplat (a încercat chiar să susţină o dezbatere cu mine la televiziune, şi desigur a pierdut) a reuşit să o facă foarte populară.

Ce spune acest lucru? Spune două lucruri foarte importante, pe care trebuie să le ţinem minte: oamenii vor să ştie. Degeaba ni se spune „sunt chestiuni vechi, nu interesează pe nimeni, este istorie… ” Aiurea. Oamenii vor să ştie. Dacă au ocazia, imediat devin interesaţi. Dar sistemul (conducătorii, fie din Este, fie din Vest) nu este interesat de astfel de dezbateri; le blochează, le blochează de câte ori se poate.

O altă carte care a reuşit să răzbată este „Cartea Neagră a Comunismului”. De aceea este şi atât de puternic susţinută. Nu spune mai multe decât am spus eu sau decât a spus altul, dar a reuşit să răzbească, a obligat sistemul să recunoască unele lucruri sau cel puţin să le dezbată. Aceasta este condiţia necesară acum, fie în România, fie în Polonia, fie în Rusia, fie chiar în Occident. Vechii noştri duşmani sunt încă la putere şi ei controlează totul.”

Bukovski la Sighet – carte editată de Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului, apărută în Editura Fundaţia Academia Civică, 2002 

 

„Marea eroare  a generaţiei mele a fost credinţa într-un Occident moral”

Claudiu Iordache – Polul de Putere

https://claudiuiordache.wordpress.com/2009/11/19/bukovski-despre-occidentul-moral

Scrisoare Deschisă adresată Președintelui României, domnul Klaus Werner Iohannis

„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat vineri, 12 octombrie 2018, decretul privind numirea unor membri în Consiliul Național al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989:
Ion Leonida Horia Caramitru
Radu Filipescu
Nicoleta-Lorena Giurcanu (Matei)
Teodor Doru Mărieş
Florian Răzvan-Mihalcea
Dan Voinea”
Douăsprezece luni mai târziu nici una dintre persoanele numite de către Președintele Statului să completeze Colegiul Național nu s-a prezentat la IRRD, contribuind decisiv la înghețarea activităților Institutului, în primul rând a celei de cercetare!

SCRISOARE DESCHISĂ

Domnului Președinte al României, Klaus Werner Iohannis

Motto: „Gușă va scoate din Constituție Revoluția Română!”
(TVR 17 decembrie 2006).
Cine își dorește Revoluția românilor fără istoria ei?
Domnule Președinte Klaus Werner Iohannis,
La data de 12 octombrie 2018, respectiv cu 12 luni în urmă, ați decis prin Decret Prezidențial persoanele ce urmau să completeze Colegiul Național al IRRD, în urma decesului unora dintre membrii lui. Persoanele pe care le-ați numit v-au asigurat în prealabil de asentimentul lor în ceea ce privește îndatoririle ce le reveneau, îndatoriri cu atât mai importante cu cât Institutul Revoluției Române a fost acaparat de un număr redus de membri ce acționează la comanda președintelui IRRD Ion Iliescu! Și asta în anul comemorativ al Revoluției Române, anul 30! Din păcate, în tot acest interval de la numirea lor și până astăzi nici unul dintre ei nu s-a prezentat la Institutul Revoluției Române, acesta încetând, practic, cercetarea și activitatea editorială, pierzându-se astfel un an prețios, irecuperabil, pentru programele dedicate comemorării sacrificiilor din Decembrie 1989! (Ați auzit de vreo carte privind Revoluția din Decembrie 1989 tipărită în ultimele luni, de vreun editorial ori studiu semnat de Gelu Voican Voiculescu ori Cazimir Ionescu, de vreo cercetare privind Revoluția la Sibiu – orașul în care v-ați trăit Revoluția! – ori Brașov, deși la plecarea mea din poziția de director general al IRRD cercetarea privind orașele-martir Sibiu și Brașov era aproape încheiată? Ați auzit de apariția Dicționarului Revoluției Române, aflat în curs de finisare în primăvara anului trecut? Ați auzit de editarea lucrării Enciclopedia Revoluției, lucrare ce urma a fi dedicată celor trei decenii trecute de la faptele Revoluției?) Și toate astea pentru ca mistificarea pusă în act de gruparea lui Ion Iliescu să atingă punctul final: o Revoluție fără istorie, o Revoluție fără martiri, o Revoluție fără revoluționari, o Revoluție clandestină pusă la cale de un grup sectar, respectiv o Revoluție devenită lucrarea lui Ion Iliescu!
Dar dacă Ion Iliescu este astăzi mulțumit că Institutul Revoluției a încetat să existe, dumneavoastră nu puteți fi mulțumit că sub mandatul dv. fostul președinte a anihilat efectiv cercetarea Institutului Revoluției Române!
Știți, oare, că în pofida faptului că Institutul nu-și mai justifică menirea Senatul i-a mărit substanțial bugetul pe acest an, directorii IRRD umflându-și, la rândul lor, salariile, ca “recompensă” pentru ocuparea furtivă a Institutului, acesta devenind între timp mai degrabă o instituție sinecură, mai degrabă Clubul lui Ion Iliescu, susținut de ceilalți așa-ziși revoluționari (inclusiv de la Timișoara!) care au ajuns să cerșească pomeni la propria lor înmormântare morală? Dar dacă aceste persoane alese de dumneavoastră s-au pretat la acest simulacru, neocupându-și premeditat locul și rolul pe care le conferă Legea nr. 556 din 7 decembrie 2004 (despre calitatea umană a celor pe care i-ați numit mă abțin să comentez!), dumneavoastră în calitate de Președinte al Statului nu puteți rămâne indiferent la confiscarea acestui Institut, caz unic până și în firavul stat de drept românesc, institut a cărei finanțare alimentează doar refuzul voit de a cerceta faptele Revoluției în favoarea unor teze conform cărora rolul lui Ion Iliescu în istoria revoluției ar fi fost de ”lider al Revoluției”; nu se poate ca Statul, știind că o mână de indivizi batjocoresc Revoluția românilor, sugrumând Institutul dedicat lor, să nu facă nimic! Ce vă vorbește conștiința, domnule Președinte al României, la 30 de ani de la victoria Revoluției lor?
Domnule Președinte, cum veți putea da curs în acest an invitațiilor sosite de la Praga ori Berlin pentru a comemora împreună cu alți lideri ai Europei de Est revoluțiile Estului, ignorând situația din România, spre satisfacția celor care vor să-i jefuiască istoria de dragul Regimului trecut? Acum, când sunteți mai liber ca niciodată să acționați legal, rămân încrezător că veți interveni pentru ca la capătul acestui an ideea de revoluție să își recapete sensul ei istoric și uman! În Revoluția Română și-au pierdut viața peste o mie patru sute de români! Președintele Statului oare nu le datorează nimic? Ce va gândi națiunea al cărei președinte sunteți aflând că există un Institut-fantomă care departe de a elabora o istorie legitimă Revoluției Române se pregătește să i-o ofere ca trofeu unui fost Președinte fără merite în desfășurarea și victoria ei? E dreptul dv. să răspundeți, la capătul acestui an comemorativ, în fața Națiunii române și a istoriei ei, acestei datorii de onoare!
În speranța că veți înțelege că pasivitatea îndelungată a Instituției supreme a statului s-ar putea interpreta ca o complicitate cu trecutul și prezentul fostului Președinte Ion Iliescu, aștept cu încredere intervenția dumneavoastră!
Între timp, fostul președinte Ion Iliescu a obținut de la Guvern semnătura pe o Ordonanță de Urgență 33/2019 care schimbă legea 556/2004 de înființare a IRRD, numirile dumneavoastră în Colegiul Național devenind caduce! Acesta este efectul grevei nemărturisite și de neiertat de a participa la lucrările Colegiului Național al celor de mai sus! Alte “noutăți” ar fi numirea în noua funcție de secretar general a lui Emilian Cutean, cu salariu de secretar de stat și cu funcția unică de a raporta lui Ion liescu tot ce se întâmplă în Institut și de a-i gestiona bugetul (altfel spus, vătaful Institutului!), precum și încercarea de indemnizare a membrilor Colegiului pentru participare la ședințe, altfel spus loializarea lor! Practic, funcția de cercetare a fost abolită, filmele privind Revoluția din 1989 au fost eliminate de pe site, împreună cu pdf-urile lucrărilor de cercetare realizate sub mandatul meu, activitățile remanente fiind organizarea unor întâlniri dedicate unor evenimente mai mult sau mai puțin superflue! (de pildă lansarea sub apostila Institutului Revoluției a cărții lui Angelo Miculescu, fost ambasador al României în Republica Populară Chineză și membru CPEx, socrul fostului premier Adrian Năstase!) Practic, Institutul a devenit fieful impenetrabil al fostului președinte Ion Iliescu, fief a cărui finanțare este asigurată de către Bugetul de Stat!
În acest moment Institutul Revoluției din Decembrie 1989 nu mai este Institutul Revoluției Române, este Institutul Revoluției lui Ion Iliescu, “liderul Revoluției Române”, având în subordine revoluționari (inclusiv din Timișoara, ce oroare!) care i-au recunoscut calitatea!
Și vă mai întreb, domnule Președinte al României, oare Statul Român prin organismele sale: Guvern, Parlament, Procuratura Generală, va simți vreodată nevoia (datoria) să intervină pentru a desprinde una din instituțiile sale din plasa de păianjen a acoliților lui Ion Iliescu, fie și în al treizecelea an de la săvârșirea Revoluției din Decembrie 1989? Sau până și ele au devenit complice la acest rapt fără precedent în lumea Estului European?
Sper ca momentul comemorării memoriei martirilor din Decembrie 1989 să nu devină marea sărbătoare a impostorilor și oportunismului celor care în timpul Revoluției și-au probat curajul și patriotismul ascunși sub paturi, pentru ca astăzi să pretindă onorurile publice pe care tocmai ei nu le merită!
V-aș sugera ca la capătul acestui an comemorativ statul român să confere distincții naționale numai celor care și-au jertfit viața, devenind martiri, în zilele și nopțile Revoluției Române, ca un act de oficială recunoștință pentru destinul lor întrerupt de represiunea regimului Ceaușescu! Toți ceilalți participanți care au avut atunci norocul să scape cu viață să nu uite că meritele lor “deosebite” nu pot fi recunoscute în urma absenței îndelungate din viața publică atunci când ideea de Revoluție Română a fost continuu atacată în temeliile ei, ori prin traficarea titlurilor deja obținute!
În zilele de doliu, între 16- 22 decembrie 2019, doar Comemorăm!
În finalul acestei Scrisori Deschise vă propun, domnule Președinte al României Klaus Werner Iohannis, să luați inițiativa întemeierii unei Fundații Naționale a Revoluției Române din Decembrie 1989, o fundație independentă, sub oblăduirea Președintelui României, care să continue cercetarea științifică și nepărtinitoare, precum și celebrarea și evocarea faptelor și urmărilor Revoluției care a reușit răsturnarea Regimului comunist al lui Nicolae Ceaușescu!
Totodată, vă pun la dispoziție răspunsul Curții de Conturi la solicitarea adresată de mine privind auditul financiar efectuat la IRRD pentru anul 2018.
Claudiu Iordache
20 octombrie 2019
CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI
Serviciul Comunicare, Imagine și Relații Publice
Nr.537/02.07.2019
Domnului Claudiu Iordache
Stimate domn,
În completarea adresei Serviciului Comunicare, Imagine și Relații Publice – SCIRP nr.537/15.02.2019, prin care s-a formulat răspuns la sesizarea dumneavoastră transmisă prin e-mail, înregistrată la Registratura Generală a Curții de Conturi a României sub nr.120.973/14.01.2019 și în evidența Serviciului Comunicare, Imagine și Relații Publice sub nr.537/16.01.2019 , vă comunicăm următoarele:
Activitatea de control/audit a Curții de conturi a României este reglementată de Legea nr.94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, cu modificările și completările ulterioare și se efectuează în conformitate cu Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități – RODAS, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 24 iulie 2014 și postat pe pagina de internet a intstituției http://www.curteadeconturi.ro , în cadrul secțiunii “Reglementări Interne, Strategii, Programe/Regulamente”.
Urmare a verificărilor efectuate în cadrul auditului financiar desfășurat în anul 2019 la Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 (IRRD), au rezultat o serie de deficiențe în activitatea financiar-contabilă, dintre care enumerăm:
– Înființarea și salarizarea nelegală a funcției de secretar general al IRRD;
– Nerespectarea prevederilor legale privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și a celor privind acordarea voucherelor de vacanță;
– Nerespectarea prevederilor legale privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și organizarea, evidența și raportarea angajamentelor bugetare și legale;
– Nerespectarea prevederilor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, precum și cele privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanții și răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenților economici, autorităților sau instituțiilor publice.
Facem precizarea că, la data prezentei adrese, actele întocmite urmare a acestei acțiuni de audit financiar nu au caracter public deoarece se află în procedura de valorificare a constatărilor reținute, prevăzută de punctul 542 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități – RODAS.
De asemenea, menționăm că aspectele sesizate de către dumneavoastră în legătură cu componența și modul de funcționare al Colegiului Național al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 (IRRD) nu sunt în competența de verificare a Curții de Conturi a României, conform prevederilor Legii nr.94/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Cu stimă,
Mihail-Cătălin Toderașcu
Șef Serviciu

Lorin Fortuna. Un an de la plecarea în lumea celor drepți.

A trecut un an de la moartea lui și mișcarea revoluționară este mai singură ca niciodată! Lorin Fortuna, camaradul nostru, se dovedește de neînlocuit! Pentru mine, de la plecarea lui s-au înstăpânit tristețea și sentimentul că am pierdut Revoluția! Odihnește-te în pacea lui Dumnezeu, fratele meu, căci de pacea pe pământ românesc  n-ai avut parte! Și nici noi, cei care ți-am supraviețuit, nu avem parte mai mult decât tine!

 

Fratele meu de suflet, Lorin Fortuna! 

Recviem pentru Lorin Fortuna

 

 

Două zile de bronz stropit cu sânge din istoria Bucureștiului

de-craciun-ne-am-luat-ratia-de-libertate

Între 21 și 22 decembrie sângele bucureștenilor a reușit să dea lovitura finală unei dictaturi ce părea de neclintit! Ultimul reazim al puterii lui Ceaușescu se prăbușea sub ochii lui. Avea să fugă ca un laș în cimitirul istoriei care-l aștepta, lăsând în urmă o Românie însângerată! Peste 400 de morți, mii de răniți și arestați și orașe martirizate. Așa s-a sfârșit Dictatura lui Nicolae Ceaușescu!

Revoluția românilor se împlinea astfel în Capitala României!

Traseul Revoluției început la Timișoara, trecând prin Lugoj, Arad, Reşiţa, Caransebeş, Cluj, Sibiu, Brașov, Alba Iulia, Cugir, Iași, Târgu-Mureș, Brăila, Buzău, Galați, Constanţa, Hunedoara, Craiova, Ploiești, Târgovişte, se oprea aici! La Troița Martirilor!

Atrocitățile Regimului aveau să fie cunoscute mai târziu!

Carnagiul din 21 decembrie, bucureșteni împușcați, răniți, arestați, bătuți bestial la Jilava!

Chipul hâd al celor ce ordonaseră să se tragă în români. Generalii criminali. Istoria nu va uita numele martirilor bucureșteni, curajul și sacrificiul lor!

Timișoara-București, axa unei revoluții, singura învingătoare din cele trei revoluții din istoria modernă a românilor!

Filozoful timișorean Eduard Pamfil scria, în decembrie 1989: “Comunismul s-a născut pe malurile Nevei și a murit pe malurile Begăi!”

Eu aș îndrăzni să adaug: “A murit pe malurile Dâmboviței!”

Cât privește martirii Bucureștiului,

alături de frații lor din Timișoara, Lugoj, Arad, Cluj, Sibiu, Brașov

și din alte mari orașe ale Revoluției Române

un singur gând:

Ei au binemeritat de la patrie!

Claudiu Iordache

21 Decembrie 2016

bucuresti-21-decembrie-1989-bd-magheru-2

bucurestenii-fata-in-fata-cu-fortele-de-represiune-ale-lui-ceausescu-bd-magheru-sala-dalles-bucuresti-21-decembrie-1989

bucuresti-21-decembrie-1989-bd-magheru-4

bucuresti-21-decembrie-1989-bd-magheru-3

bucuresti-21-decembrie-1989-bd-magheru-2

bucuresti-21-decembrie-1989-scutierii-in-piata-universitatii

bucuresti-21-decembrie-1989-apar-primele-tab-uri-in-piata-universitatii-2

romani-ucisi-din-ordinele-dictatorului-ceausescu-in-decembrie-1989

ruxandra-mihaela-marcu-21-ani-ucisa-de-un-tab-care-a-intrat-in-plin-in-demonstrantii-din-fata-salii-dalles-in-bucuresti-21-decembrie-1989

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

mioara-luiza-mirea-27-ani-impuscata-in-cap-la-sala-dalles-in-21-decembrie-1989

baban-florin-corneliu-22-ani-impuscat-la-sala-dalles-in-21-dec-1989-in-ziua-in-care-implinea-22-de-ani

vinerian-radoi-19-ani-impuscat-la-sala-dalles-in-21-decembrie-1989

vinerian-radoi-19-ani-impuscat-la-sala-dalles-in-21-decembrie-1989

mihai-gatlan-impuscat-cand-striga-libertate-bucuresti-21-decembrie-1989-sala-dalles

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

eroii-revolutiei-asasinati-de-dictatura-ceausescu-in-bucuresti-21-22-decembrie-1989

cimitirul-eroilor-din-decembrie-1989-bucuresti-1

Timișoara, 20 Decembrie 1989

balconul-operei-timisoara-piata-operei-20-decembrie-1989

“Numai un om liber poate să-şi transforme conşiinţa morală în acte generoase. Sclavii nu-şi pot dărui decât speranţa şi tristeţea!” (Eduard Pamfil). În 20 decembrie 1989, Timişoara se regăseşte în actul maximei sale generozităţi. În toate întreprinderile, locurile de muncă au devenit locuri de adunare. Se mai aşteaptă un ultim îndemn, şi Dumnezeu îl dă! Ca în transă, oamenii pornesc dinspre periferii spre centru, dinspre dictatură spre democraţie! În Piaţa Operei zeci de mii de timişoreni, alte mii învăluie Consiliul Județean. La ora 13,30 se forţează intrarea în incinta Operei şi primii demonstranţi ajung în balconul care va deveni statul major al Revoluţiei de la Timişoara. În timp ce trupele Armatei sunt retrase  la ordin (nici urmă de fraternizare), cei dintâi oratori ai Revoluţiei îşi declină identitatea. (În primii zece, patru poeţi!) În balconul Consiliului Judeţean, o formulă asemănătoare impune noi lideri. O oră mai târziu, la Operă se formează primul comitet de acţiune, condus de Lorin Fortuna. De la Consiliul Judeţean, o listă cu numele celor care alcătuiseră un comitet asemănător este înmânată consulului iugoslav la Timişoara. La Operă, chemaţi din balcon, vin pe rând reprezentanţii marilor întreprinderi. La Consiliul Judeţean tratativele cu Constantin Dăscălescu nu duc nicăieri. La Operă se anunţă întemeierea primei mişcări politice anti-Ceauşescu: Frontul Democratic Român. Se scandează continuu: Libertate! Libertate! Se declară Timișoara primul oraș liber de comunism, se declară greva generală pentru ziua următoare. Se fac apeluri către țară pentru a se alătura luptei Timișoarei. Dar Țara încă nu răspunde! Orașul rămâne izolat. O sută de mii de timişoreni se roagă pentru victorie. “Există Dumnezeu!” Se succed, pe rând, oameni care vorbesc Revoluţiei. Frontul Democratic Român  organizează o gardă care timp de două zile şi două nopţi va apăra clădirea Operei. O delegaţie a Comitetului de la Consiliul Judeţean ia contact cu FDR, propunând  concentrarea forţelor la sediul judeţenei de partid. Va avea, până la urmă, câştig de cauză soluţia Balconului Operei. Un grup din conducerea FDR, în frunte cu Lorin Fortuna, se deplasează ceva mai târziu la Consiliul Judeţean, unde îi întâlnesc pe Cornel Pacoste şi Radu Bălan, foşti secretari pcr ai Timişului. Încep tratative pe muchie de cuţit. Este aproape miezul nopţii. Secretarii ameninţă cu sancțiuni grave, dar li se răspunde cu demnitate. “Ce vreţi?” Liderii FDR solicită listele morţilor şi răniţilor; eliberarea celor arestaţi și restituirea  trupurilor celor decedați către familiile lor; demisia lui Ceauşescu. Pacoste răspunde: “Sunt socialist prea vechi ca să mă mai schimb!” I se propune lui Radu Bălan să treacă de partea Revoluției. Acesta dă înapoi. Cum soseşte vestea că familiile celor din Comitet urmează a fi arestate, le este smulsă asigurarea celor doi demnitari comuniști că o astfel de operaţie va fi sistată. La poarta Consiliului Județean, demonstranţii, unii urcați pe un tab stingher, așteaptă. Se ia, într-un târziu, calea întoarsă spre Operă, nu înainte de sosirea primilor arestaţi, abia eliberaţi şi susţinuţi pe braţe. Prim-ministrul Constantin Dăscălescu părăseşte pe furiş sediul Partidului Comunist. La Operă mai ajung câteva zeci de demonstranţi. Cu adevărat, noaptea punctului critic… Dar dimineaţa va găsi Opera apărată de scutul oraşului întreg. Timişoara e deja liberă!

20-decembrie-1989-timisoara-muncitorii-din-umt-protesteaza-impotriva-dictaturii-lui-ceausescu

20-decembrie-1989-timisoara

20 Decembrie 1989, Piata Operei Timisoara - 3

20 Decembrie 1989, Piata Operei Timisoara - 1

20 Decembrie 1989, Balconul Operei Timisoara - 4

20 Decembrie 1989, Balconul Operei Timisoara - 1

claudiu-iordache-in-balconul-operei-timisoara-20-decembrie-1989

balconul-operei-timisoara-piata-operei-20-decembrie-1989

20 Decembrie 1989, Piata Operei Timisoara - 2

timisoara-piata-operei-inainte-de-fuga-lui-ceausescu-2

timisoara-piata-operei-20-decembrie-1989

timisoara-piata-operei-inainte-de-fuga-lui-ceausescu-1

timisoara-piata-operei-decembrie-1989-rugaciunea

timisoara-piata-operei

20-22-decembrie-1989-piata-operei-timisoara-4

20-22-decembrie-1989-piata-operei-timisoara-5

20-22-decembrie-1989-piata-operei-timisoara-8

20-22-decembrie-1989-piata-operei-timisoara-6

20-22-decembrie-1989-piata-operei-timisoara-2

20 Decembrie 1989, Balconul Operei Timisoara - 3

20 Decembrie 1989, Balconul Operei Timisoara - 2

Revendicările revoluționarilor timișoreni – Comitetul Cetățenesc de la Consiliul Județean

Revendicările revoluționarilor din Timișoara, prezentate la negocierile eșuate cu primul ministru communist Constantin Dăscălescu din după-amiaza zilei de 20 decembrie 1989

un-document-pentru-istorie-20-decembrie-1989-revendicarile-revolutionarilor-timisoreni-comitetul-cetatenesc-de-la-consiliul-judetean

Manifestul „A căzut tirania!”, tipărit în Timișoara în 21 decembrie 1989

Proclamatia Frontului Democratic Roman, 21 Decembrie 1989

Rezoluția finală a Adunării Populare din Timișoara – Proclamaţia Frontului Democratic Român – citită de la Balconul Operei din Timișoara în 22 decembrie 1989

Rezoluția Finală a Adunării Populare din Timișoara relativ la instituirea adevăratei democrații și libertăți din România – prezentată în Piața Operei din Timișoara și la Postul de Radio Timișoara la 22 decembrie 1989

rezolutia-finala-a-adunarii-populare-din-timisoara-proclamatia-fdr

rezolutia-finala-a-adunarii-populare-din-timisoara-proclamatia-fdr-tiparita-in-luptatorul-banatean-din-22-dec-1989

20 decembrie 1989: Timișoara, primul oraș liber

Documentul prin care a fost destituit Ceaușescu

scinteia-21-decembrie-1989