Scrisoare Deschisă adresată Președintelui României, domnul Klaus Werner Iohannis

„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat vineri, 12 octombrie 2018, decretul privind numirea unor membri în Consiliul Național al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989:
Ion Leonida Horia Caramitru
Radu Filipescu
Nicoleta-Lorena Giurcanu (Matei)
Teodor Doru Mărieş
Florian Răzvan-Mihalcea
Dan Voinea”
Douăsprezece luni mai târziu nici una dintre persoanele numite de către Președintele Statului să completeze Colegiul Național nu s-a prezentat la IRRD, contribuind decisiv la înghețarea activităților Institutului, în primul rând a celei de cercetare!

SCRISOARE DESCHISĂ

Domnului Președinte al României, Klaus Werner Iohannis

Motto: „Gușă va scoate din Constituție Revoluția Română!”
(TVR 17 decembrie 2006).
Cine își dorește Revoluția românilor fără istoria ei?
Domnule Președinte Klaus Werner Iohannis,
La data de 12 octombrie 2018, respectiv cu 12 luni în urmă, ați decis prin Decret Prezidențial persoanele ce urmau să completeze Colegiul Național al IRRD, în urma decesului unora dintre membrii lui. Persoanele pe care le-ați numit v-au asigurat în prealabil de asentimentul lor în ceea ce privește îndatoririle ce le reveneau, îndatoriri cu atât mai importante cu cât Institutul Revoluției Române a fost acaparat de un număr redus de membri ce acționează la comanda președintelui IRRD Ion Iliescu! Și asta în anul comemorativ al Revoluției Române, anul 30! Din păcate, în tot acest interval de la numirea lor și până astăzi nici unul dintre ei nu s-a prezentat la Institutul Revoluției Române, acesta încetând, practic, cercetarea și activitatea editorială, pierzându-se astfel un an prețios, irecuperabil, pentru programele dedicate comemorării sacrificiilor din Decembrie 1989! (Ați auzit de vreo carte privind Revoluția din Decembrie 1989 tipărită în ultimele luni, de vreun editorial ori studiu semnat de Gelu Voican Voiculescu ori Cazimir Ionescu, de vreo cercetare privind Revoluția la Sibiu – orașul în care v-ați trăit Revoluția! – ori Brașov, deși la plecarea mea din poziția de director general al IRRD cercetarea privind orașele-martir Sibiu și Brașov era aproape încheiată? Ați auzit de apariția Dicționarului Revoluției Române, aflat în curs de finisare în primăvara anului trecut? Ați auzit de editarea lucrării Enciclopedia Revoluției, lucrare ce urma a fi dedicată celor trei decenii trecute de la faptele Revoluției?) Și toate astea pentru ca mistificarea pusă în act de gruparea lui Ion Iliescu să atingă punctul final: o Revoluție fără istorie, o Revoluție fără martiri, o Revoluție fără revoluționari, o Revoluție clandestină pusă la cale de un grup sectar, respectiv o Revoluție devenită lucrarea lui Ion Iliescu!
Dar dacă Ion Iliescu este astăzi mulțumit că Institutul Revoluției a încetat să existe, dumneavoastră nu puteți fi mulțumit că sub mandatul dv. fostul președinte a anihilat efectiv cercetarea Institutului Revoluției Române!
Știți, oare, că în pofida faptului că Institutul nu-și mai justifică menirea Senatul i-a mărit substanțial bugetul pe acest an, directorii IRRD umflându-și, la rândul lor, salariile, ca “recompensă” pentru ocuparea furtivă a Institutului, acesta devenind între timp mai degrabă o instituție sinecură, mai degrabă Clubul lui Ion Iliescu, susținut de ceilalți așa-ziși revoluționari (inclusiv de la Timișoara!) care au ajuns să cerșească pomeni la propria lor înmormântare morală? Dar dacă aceste persoane alese de dumneavoastră s-au pretat la acest simulacru, neocupându-și premeditat locul și rolul pe care le conferă Legea nr. 556 din 7 decembrie 2004 (despre calitatea umană a celor pe care i-ați numit mă abțin să comentez!), dumneavoastră în calitate de Președinte al Statului nu puteți rămâne indiferent la confiscarea acestui Institut, caz unic până și în firavul stat de drept românesc, institut a cărei finanțare alimentează doar refuzul voit de a cerceta faptele Revoluției în favoarea unor teze conform cărora rolul lui Ion Iliescu în istoria revoluției ar fi fost de ”lider al Revoluției”; nu se poate ca Statul, știind că o mână de indivizi batjocoresc Revoluția românilor, sugrumând Institutul dedicat lor, să nu facă nimic! Ce vă vorbește conștiința, domnule Președinte al României, la 30 de ani de la victoria Revoluției lor?
Domnule Președinte, cum veți putea da curs în acest an invitațiilor sosite de la Praga ori Berlin pentru a comemora împreună cu alți lideri ai Europei de Est revoluțiile Estului, ignorând situația din România, spre satisfacția celor care vor să-i jefuiască istoria de dragul Regimului trecut? Acum, când sunteți mai liber ca niciodată să acționați legal, rămân încrezător că veți interveni pentru ca la capătul acestui an ideea de revoluție să își recapete sensul ei istoric și uman! În Revoluția Română și-au pierdut viața peste o mie patru sute de români! Președintele Statului oare nu le datorează nimic? Ce va gândi națiunea al cărei președinte sunteți aflând că există un Institut-fantomă care departe de a elabora o istorie legitimă Revoluției Române se pregătește să i-o ofere ca trofeu unui fost Președinte fără merite în desfășurarea și victoria ei? E dreptul dv. să răspundeți, la capătul acestui an comemorativ, în fața Națiunii române și a istoriei ei, acestei datorii de onoare!
În speranța că veți înțelege că pasivitatea îndelungată a Instituției supreme a statului s-ar putea interpreta ca o complicitate cu trecutul și prezentul fostului Președinte Ion Iliescu, aștept cu încredere intervenția dumneavoastră!
Între timp, fostul președinte Ion Iliescu a obținut de la Guvern semnătura pe o Ordonanță de Urgență 33/2019 care schimbă legea 556/2004 de înființare a IRRD, numirile dumneavoastră în Colegiul Național devenind caduce! Acesta este efectul grevei nemărturisite și de neiertat de a participa la lucrările Colegiului Național al celor de mai sus! Alte “noutăți” ar fi numirea în noua funcție de secretar general a lui Emilian Cutean, cu salariu de secretar de stat și cu funcția unică de a raporta lui Ion liescu tot ce se întâmplă în Institut și de a-i gestiona bugetul (altfel spus, vătaful Institutului!), precum și încercarea de indemnizare a membrilor Colegiului pentru participare la ședințe, altfel spus loializarea lor! Practic, funcția de cercetare a fost abolită, filmele privind Revoluția din 1989 au fost eliminate de pe site, împreună cu pdf-urile lucrărilor de cercetare realizate sub mandatul meu, activitățile remanente fiind organizarea unor întâlniri dedicate unor evenimente mai mult sau mai puțin superflue! (de pildă lansarea sub apostila Institutului Revoluției a cărții lui Angelo Miculescu, fost ambasador al României în Republica Populară Chineză și membru CPEx, socrul fostului premier Adrian Năstase!) Practic, Institutul a devenit fieful impenetrabil al fostului președinte Ion Iliescu, fief a cărui finanțare este asigurată de către Bugetul de Stat!
În acest moment Institutul Revoluției din Decembrie 1989 nu mai este Institutul Revoluției Române, este Institutul Revoluției lui Ion Iliescu, “liderul Revoluției Române”, având în subordine revoluționari (inclusiv din Timișoara, ce oroare!) care i-au recunoscut calitatea!
Și vă mai întreb, domnule Președinte al României, oare Statul Român prin organismele sale: Guvern, Parlament, Procuratura Generală, va simți vreodată nevoia (datoria) să intervină pentru a desprinde una din instituțiile sale din plasa de păianjen a acoliților lui Ion Iliescu, fie și în al treizecelea an de la săvârșirea Revoluției din Decembrie 1989? Sau până și ele au devenit complice la acest rapt fără precedent în lumea Estului European?
Sper ca momentul comemorării memoriei martirilor din Decembrie 1989 să nu devină marea sărbătoare a impostorilor și oportunismului celor care în timpul Revoluției și-au probat curajul și patriotismul ascunși sub paturi, pentru ca astăzi să pretindă onorurile publice pe care tocmai ei nu le merită!
V-aș sugera ca la capătul acestui an comemorativ statul român să confere distincții naționale numai celor care și-au jertfit viața, devenind martiri, în zilele și nopțile Revoluției Române, ca un act de oficială recunoștință pentru destinul lor întrerupt de represiunea regimului Ceaușescu! Toți ceilalți participanți care au avut atunci norocul să scape cu viață să nu uite că meritele lor “deosebite” nu pot fi recunoscute în urma absenței îndelungate din viața publică atunci când ideea de Revoluție Română a fost continuu atacată în temeliile ei, ori prin traficarea titlurilor deja obținute!
În zilele de doliu, între 16- 22 decembrie 2019, doar Comemorăm!
În finalul acestei Scrisori Deschise vă propun, domnule Președinte al României Klaus Werner Iohannis, să luați inițiativa întemeierii unei Fundații Naționale a Revoluției Române din Decembrie 1989, o fundație independentă, sub oblăduirea Președintelui României, care să continue cercetarea științifică și nepărtinitoare, precum și celebrarea și evocarea faptelor și urmărilor Revoluției care a reușit răsturnarea Regimului comunist al lui Nicolae Ceaușescu!
Totodată, vă pun la dispoziție răspunsul Curții de Conturi la solicitarea adresată de mine privind auditul financiar efectuat la IRRD pentru anul 2018.
Claudiu Iordache
20 octombrie 2019
CURTEA DE CONTURI A ROMÂNIEI
Serviciul Comunicare, Imagine și Relații Publice
Nr.537/02.07.2019
Domnului Claudiu Iordache
Stimate domn,
În completarea adresei Serviciului Comunicare, Imagine și Relații Publice – SCIRP nr.537/15.02.2019, prin care s-a formulat răspuns la sesizarea dumneavoastră transmisă prin e-mail, înregistrată la Registratura Generală a Curții de Conturi a României sub nr.120.973/14.01.2019 și în evidența Serviciului Comunicare, Imagine și Relații Publice sub nr.537/16.01.2019 , vă comunicăm următoarele:
Activitatea de control/audit a Curții de conturi a României este reglementată de Legea nr.94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, cu modificările și completările ulterioare și se efectuează în conformitate cu Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități – RODAS, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 24 iulie 2014 și postat pe pagina de internet a intstituției http://www.curteadeconturi.ro , în cadrul secțiunii “Reglementări Interne, Strategii, Programe/Regulamente”.
Urmare a verificărilor efectuate în cadrul auditului financiar desfășurat în anul 2019 la Institutul Revoluției Române din Decembrie 1989 (IRRD), au rezultat o serie de deficiențe în activitatea financiar-contabilă, dintre care enumerăm:
– Înființarea și salarizarea nelegală a funcției de secretar general al IRRD;
– Nerespectarea prevederilor legale privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și a celor privind acordarea voucherelor de vacanță;
– Nerespectarea prevederilor legale privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și organizarea, evidența și raportarea angajamentelor bugetare și legale;
– Nerespectarea prevederilor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, precum și cele privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanții și răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenților economici, autorităților sau instituțiilor publice.
Facem precizarea că, la data prezentei adrese, actele întocmite urmare a acestei acțiuni de audit financiar nu au caracter public deoarece se află în procedura de valorificare a constatărilor reținute, prevăzută de punctul 542 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități – RODAS.
De asemenea, menționăm că aspectele sesizate de către dumneavoastră în legătură cu componența și modul de funcționare al Colegiului Național al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 (IRRD) nu sunt în competența de verificare a Curții de Conturi a României, conform prevederilor Legii nr.94/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Cu stimă,
Mihail-Cătălin Toderașcu
Șef Serviciu

România electorală

„Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?”
Panglicari în ale ţării, care joacă ca pe funii,
Măşti cu toate de renume din comedia minciunii!
Au de patrie, virtute, nu vorbeşte liberalul,
De ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul?
Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii!
Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii,
În cămeşi cu mâneci lunge şi pe capete scufie,
Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.
Patrioţii! Virtuoşii, ctitori de aşezăminte,
Unde spumegă desfrâul în mişcări şi în cuvinte,
Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri
Şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri…
Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni!
I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni!
Şi această ciumă-n lume şi aceste creaturi
Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri
Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,
Îndrăznesc ca să rostească pân’ şi numele tău… ţară!
Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
Prea v-aţi arătat arama sfâşiind această ţară,
Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară…
Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi – nişte mişei!
Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire…
Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici;
Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici.
Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!”
“Eminescu trebuie contestat si demitizat, dar nu pentru rudimentele sale de gândire politică. Din acest punct de vedere, el e realmente nul. Nu ai obiect.” (Cristian Preda).
Pe acesta l-ați trimis în Parlamentul European, români post-decembriști?
De ce nu vă iubiți, de ce nu vă respectați, de ce nu vă apărați Țara? Alta pe lumea asta nu aveți!
Starea de conștiință, picătura care ne transformă ființa în om!
ROMÂNIA ELECTORALĂ
Anul 2019: 30 de ani de la Revoluția Română!
România se pregătește să -și trimită aleșii în Parlamentul European!
Cine sunt aceștia?
• Îi găsiți pretutindeni! În Parlament, la Guvern, în bănci, în industrii, în nomenclatorul oligarhilor, în lumea infractorilor, arestați târziu și eliberați repede, în televiziuni și presa scrisă, în administrații și în spatele actului de judecată…
• Dacă I. L. Caragiale ar mai trăi lângă noi, ar avea ce scrie! Un secol lung românesc n-a schimbat fizionomia poporului nostru. Revoluția n-a reușit să-i spele rufele zdrențuite. S-a născut atunci ceva speranță și s-a scurs ceva sânge, după care mlaștina răvășită a cuprins din nou totul! Acum românul adastă la marginea ei și se laudă că miroase bine. Nu cred că există țară în Europa mai puțin iubită decât România! Descompunerea agresivă a cuprins totul, de la pătuțul copiilor la culcușul bătrânilor. Trăim, poate, o situație unică: să asiști la o patrie care moare cu zile! Țara noastră are deja moartea în vine. Ca și cum dezastrul, dezordinea și eșecul nu ar devora totul în inima românului! Nimănui nu-i mai pasă de nimic! O vrajă imundă i-a cuprins pe toți și în afară de mintea lor hrăpăreață nu mai contează nimic! Dumnezeul românilor este un biet pensionar care-și târâie zilele prin azilele din țară. Ba îi ridicăm o biserică, ba îi scuipăm obrazul! Decalogul la români este doar ce trebuie să respecți! Să omori, să corupi, să furi, să înșeli, să preacurvești! Vremurile pe care le trăim îmi amintesc mereu nu doar de Caragiale, dar și de bietul Bălcescu, românul istoric alungat într-un colț cariat de Palermo! Și dacă evreii au avut de ales între Barabas și Iisus, neo-barbarul român, între Bălcescu și Trahanache, Tipătescu, Cațavencu ori cetățeanul turmentat, a ales definitiv menajeria lui Caragiale! Oborul lui nu s-a schimbat niciodată profund. Avem deja de-a face cu glia românului frumos! Ce noapte de beție a trăit în ultimii treizeci de ani mult prea frumoasa lui Românie!
• Sub puternicul asalt al trolilor sunteți îndemnați să participați la votul lor, obligându-vă astfel să alegeți cum vor ei, între o ciumă și alta, între un Băsescu, un Rareș, un Ponta ori complicii lui Dragnea! Este ca un vot în lagăr în care n-ai ieșire decât să alegi între tâlhari! Pe de altă parte, a trimite astfel de exemplare în Parlamentul European înseamnă a continua să expunem națiunea disprețului și ridicolului unei Europe întregi! Băsescu, parlamentar european? Rareș, parlamentar european? Ghinea, parlamentar UE? Turcescu, parlamentar UE? Mandea, parlamentar UE? Doamne, până unde poate merge degradarea românească, cu bandele ei de primitivi ori de mercenari! Nu se vindecă răul cu răul cel mai mic! Dovadă ultimii 30 de ani în care principiul a fost folosit! Iliescu nu a fost vindecat cu Constantinescu, Constantinescu nu a fost vindecat cu Băsescu! Monica Macovei nu se va vindeca cu Rareș! Dragnea nu se va vindeca cu Ponta ori cu Orban! Democrația nu se vindecă mânând turmele la vot! Și de-ar mai exista un dram de minte limpede în țara asta, ar trebui lăsați să se aleagă între ei! Pungașii cu sforarii, demagogii cu parveniții, securiștii cu impostorii… Și poate doar așa, cu ajutorul lui Dumnezeu, ne-am înzdrăveni!
• “Ticălosul nu cunoaşte ruşinea, orice ar face şi orice s-ar vădi că a făcut. Este aşadar neruşinat şi fără obraz sau gros de obraz. Şi nu arareori ticălosul este şi grosolan, mitocan, mârlan, mojic, bădăran, ţopârlan, nesimţit şi neam prost […] Se află printre noi, mişună şi făptuiesc, sunt în fruntea bucatelor, ne otrăvesc viaţa şi ne corup sau ne batjocoresc copiii. Pe ascuns sau pe faţă, vor să ne stăpânească, reducându-ne la condiţia de simple instrumente ale lor. De cele mai multe ori nu avem ce să le facem, pentru că ştiu să cumpere sau să sperie dreptatea, pentru că ştiu să lucreze în cârdăşie, să se înhăiteze, să se acopere unii pe alţii şi, împreună, să se revendice de la idealuri, ei, care nu au nimic sfânt, să joace teatrul virtuţii. Mai ales ştiu să mintă şi să măsluiască adevărul […] Şi încă ceva: ticălosul nostru de seculară tradiţie şi proaspătă înflorire este cu atât mai primejdios cu cât s-a înfipt mai sus. Să luăm mai ales aminte la cârmuitori şi dregători. Măcar aceştia ar putea fi cumva înlăturaţi, cu prăsila lor cu tot.” (Petru Creția, „Eseuri morale”)
• “România ultimilor ani are ca sistem de guvernare „succesiunea”. Succesiunea la puterea politică şi economică a „fostelor” structuri de partid şi de stat sub un ambalaj democratic. De aceea s-a preferat privatizarea proprietăţilor, şi nu retrocedarea lor celor în drept. Privatizarea a însemnat trecerea proprietăţilor de stat la cei care 45 de ani au fost însuşi statul. „Succesorii” au hotărât după 20 de ani ca cei în drept să fie pe deplin deposedaţi de avutul lor, tocmai aceia care în condiţie de libertate l-au creat cu propria inteligenţă şi cu propria muncă. În această ecuaţie, principala vinovăţie o reprezintă indiferenţa în problema adevărului şi pasivitatea în viaţa publică. Un exemplu de caz este privatizarea industriei petroliere. Dinu Patriciu nu a creat Rompetrol prin inteligenţa şi munca lui, ci a primit industria petrolieră gratis de la stat pentru a privatiza ceva ce aparţinea poporului român, fiecăruia dintre noi. Ăştia sunt „capitaliştii” aflaţi în succesiunea vechiului sistem.” (Adrian Majuru)
• Cu câtă înverșunare își apără românii interesele de partid în detrimentul intereselor țării lor! Nu interesele României servesc ei atunci când trimit în Europa un fost președinte, cu nestăvilite lăcomii dictatoriale, precum și al unei garnituri proaspete de demagogi periculoși! Ci dimpotrivă, ele relevă Europei înapoierea din care politica statului nu s-a desprins după Revoluția din Decembrie 1989, parcă dovedind că România este nereformabilă, expunându-se astfel unui dispreț tot mai puțin ascuns din partea puterilor europene. De trei decenii România nu se mai clintește din apusul ei, existând riscul ca la primul seism al Bătrânului Continent o nouă politică revizionistă să arunce peste bord statele atinse iremediabil de profundele lor disfuncții! Și atunci expresia că viața unui simplu cetățean american e mai importantă decât apărarea unor state subsidiare, precum România, va deveni realitate posibilă! Dintotdeauna Marile Puteri au abandonat interesele legitime ale micilor puteri, ele devenind monedă de schimb în căutarea unor armistiții ulterioare, căci ce oare este intervalul 1989-2019 decât istoria unui armistițiu global ce se poate risipi oricând sub presiunea hegemonică a Rusiei ori Americii? Cu atât mai mult România are nevoie de o politică de supraviețuire durabilă! Dar prilejurile de a o susține se risipesc unele după altele! A trimite la Bruxelles o echipă vicioasă ori complet nepregătită este încă un act de nechibzuință națională! Până acum, nu prin meritul nostru, ne-am descurcat. Dar dacă norocul ne va părăsi pe drum și mica noastră patrie se va pierde într-o noapte întunecată când rușii vor considera că România trebuie să o ia pe urmele Ucrainei, așa cum în al Doilea Război al lumii Polonia a luat-o pe urma dezastrului după ce a făcut greșeala să împartă cu Germania lui Hitler teritoriul Cehoslovaciei?
• Nu votați pentru Europa, votați pentru profitorii României! Și nu salvați democrația, o compromiteți! De fapt, votați ca să trimiteți primul ex-președinte toxic din Europa, führerul Băsescu-Petrov (numele de cod sub care Băsescu a colaborat cu Securitatea) la Bruxelles! Pe un Rareș la Bruxelles! Ce vină are Europa dacă îi trimitem demagogii la Bruxelles?
• Sinucidere politică la români! Alegerile! Fiecare are dreptul să-și aleagă frânghia!
• Carcera electorală. Nu poți alege decât dintre ai lor!
• Țintele false, listele electorale! Ușor de detectat este numai originea lor securistic-oligarhică! Dacă le schimbi firmele la poartă ele rămân aceleași! Ce diferență este între Rareș, Băsescu ori Dragnea? Alegerile, la români, sunt toate ale alegătorului mereu ignorant, manipulat, înșelat, păcălit!
• Geografia mizeriei politice în România! Mizeria de jos se colectează în PSD, din trunchiul căruia au izvorât mulți dintre celebrii deținuți de astăzi, și suburbii; mizeria de sus se colectează în USR, PNL și suburbii! Clasa politicianistă e compostul unei națiuni neobișnuită cu adevărul! Cât privește românul de rând, mai ușor nimerește la birt decât la biserică! Pune-l să înjure și are talent, pune-l să lupte și se ascunde în spatele perdelei, ca în Decembrie ‘89!
• Pentru românii cu mintea pe umeri e mai ușor de răspuns la întrebarea “ce ne așteaptă după Dragnea?” Ne așteaptă același lucru: o societate ratată, epigonică, umilă, pentru care modelul străin pare singurul salvator! Numai că democrația occidentală are altă distribuție în Spectacol! Dar la noi elita, de origine parvenită, este oarbă și meschină, ea nu se vede decât pe sine; trufașă în interior, smerită în afară! Cum însă n-are un cenzor popular, dat fiind că mulțimea devălmășită a redus la aproape nimic ideea de popor (prostia oamenilor inteligenți din România e fără de margini!), ea se dezvoltă ca o tumoare pe sufletul românesc! Ni se oferă astăzi un nou scrutin, îmbiați fiind să participăm la spectacolul de marionete ce ne-a fost dedicat! Alegeți, deci, personajele: de la un Rareș Bogdan, masterand în demagogie, la un Traian Băsescu, care, disperat, recurge la ultima lui viclenie! Asta e… Bun succes la coafură ori frizerie!
• Cu infractorii în frunte și cu iobagii la coadă la vot! De la Dragnea la Băsescu e tot ce producem de treizeci de ani! Politica românească i-a adunat pe toți în grajdul democrației. Numai profeți de hârtie! Numai indivizi care au pungășit Revoluția! La ce vă așteptați de la Băsescu parlamentar, Rareș parlamentar, toată lista psd de viitoare marionete parlamentare?
• Adevărul este că PNL a pus în fruntea Listei pentru UE un ziarist de duzină care a declarat ani la rând, la postul său TV, că nu a existat o Revoluție în Decembrie 1989! E de presupus că liderul liberal îi împărtășește convingerile! După atâtea sacrificii, după atâta suferință, un om de nimic disprețuiește noblețea faptelor martirilor într-o țară a oamenilor fără caracter! Dumnezeu să nu-l ierte!
• “Liviu Man: Mă, tu ai auzit de accidentul lui prostul ăla de Toma Rus? N-ai auzit, mă? De ce nu l-ați dat și voi?
Rareș Bogdan: Da’ ce accident, mă? Nu știu…
Liviu Man: Cum nu știi, mă? Pe strada Ciocârliei, s-o lovit de un stâlp de ciment, mă.
Rareș Bogdan: Da’ de unde pula mea să știu de accident?! Când o avut loc? Astăzi?
Liviu Man: O distrus două mașini, mă… săptămâna trecută… nu astăzi, mă, când o nins, mă.
Rareș Bogdan: Da’ pe naiba. De unde dracu să știu? De ce nu mă suni și pe mine când îs chestii din astea?
Liviu Man: Da’, mă, Silviu Mănăstire ce pula mea face? Că nu-s angajat la Ziua de Cluj!
Rareș Bogdan: Da’ pula mea, nu mai lucrează în ultimul timp, zici că o înnebunit. Nu mai face, are în cap numai figuri.
Liviu Man: Deci o futut două mașini, o făcut daune mari, mă…
Rareș Bogdan: Du-te, mă! Ai dat la ziar? Ai dat ceva tu?
Liviu Man: Ha… nu pot să îți răspund la această întrebare.
Rareș Bogdan: Am înțeles! Chiar nu am știut nimic…Vezi că ți-am făcut pe ambele firme plățile. Ți-o zis Anca, da?
Liviu Man: Ești drăguț, Rareș! Dar să nu ți se scoale ție pula, că nu ai aflat de accident, mă!
Rareș Bogdan: Vorbesc serios că nu am știut.”
(Interceptare realizată în luna martie 2006, publicată în dosarul „Gazeta”)
• În emisiunea lui Rareș Bogdan, nu demult: „Românul e un animal, un nesimțit și un mâncău, care-și vinde votul pe doi mici și o bere.”
• Colaboraționismul profund a infectat la fel de profund populația care astăzi se dezice de Revoluția Română! Pentru ei „lovitura de stat” a lui Ceaușescu a devenit literă de evanghelie! Iar Ion Iliescu, ascunzându-i sub surâsul său onctuos, i-a protejat până astăzi! Nu e loc în România în care să nu dai de strigoii regimului trecut! De sus și până jos. Memoria aservirii este întotdeauna mai puternică decât memoria eliberării de servitute! Un iobag eliberat rămâne încă multă vreme iobag! Vezi intelectualitatea de la noi! Scriitorimea de la noi! Istoricii de la noi, care în timp ce se înfruptă din urmările Revoluției susțin ideea Loviturii de stat! Altfel spus, o generație oarbă, meschină și ipocrită…
• România a devenit un ring în care „ciumele politicianiste” se iau la bătaie pe unde apucă! Și se bat cu pumnii și moacele proștilor!
• Dragnea votați? Rareș votați? Băsescu votați? Vi-l imaginați pe Băsescu luând cuvântul la Bruxelles (după ce fiica lui, aleasă de orbirea națională, a făcut același lucru) și cerând ciuntirea pensiilor și salariilor suedezilor? Timpul rinocerilor lui Eugen Ionescu!
• Păcat că Nicolae Filimon, autorul cărții Ciocoii vechi și noi, nu l-a întâlnit pe Liviu Dragnea! Ar fi descoperit modelul perfect al oportunismului post-decembrist!
• „Nimic mai normal decât să te cheme Blandiana și să-i susții pe securiști. Cum care securiști? Orban, beizadea securistă. Băsescu, securistul de la Anvers. Cioloș, securistul de la portița d-nei Cornea.” (Valerian Stan)
• Sau, altfel spus, adevărul e unui singur: asistăm la un război purtat de „ciuma roșie” cu „ciuma galbenă”! Populația, manipulată, n-are proprietăți morale ca să aleagă conform cu aspirațiile ei! Și atunci se lasă mânată la stânga și la dreapta drumului care sfâșie România în două, pentru a vota cu ciuma care-i mai oferă ceva! Și în timp ce ciuma roșie îi oferă rămășițe, ciuma galbenă (culoarea icterică a insului Băsescu!) nu-i oferă nimic. Dimpotrivă!
• Poporul român educat cu: „Muie PSD”? Aceeași pseudo-elită, aceeași aristocrație securistică, aceeași intelighenție colaboraționistă, compromisă și îngălată care a votat mereu cu Băsescu, ascunsă în gârla mirositoare în care românii recenți se bălăcesc cu plăcere!
• Șansa actualei Puteri este actuala Opoziție! Și șansa actualei Opoziții este actuala Putere! Cele două tabere care jinduiesc la puterea publică, infectate de cultul conducătorului. Cele două coperte ale unui roman ratat cu titlul: România!
• „Stalin era uman, ca și Hitler, ca și fiecare dintre noi. Probabil a dorit să facă și ceva bun pentru omenire”! (Cristian Seidler, vice-președintele USR, deputat de București)
• ”Mult și pe drept hulitul „PSD” constituie, de fapt, un pervers fenomen național. Efectul decăderii românești! Cu ani în urmă observam politicianismul românesc care prolifera în toată clasa politică. I-am dedicat o carte: Clasa nevrednică! Între timp situația s-a agravat. Au apărut mai multe PSD. (Corneliu Coposu: „Blestemul României ar fi ca după 20 – 25 de ani, FSN să se afle şi la stânga, şi la dreapta eşichierului politic“) Ați uitat pdl-ul lui Băsescu? Astăzi partidele caută un țap ispășitor: CIUMA ROȘIE! Au uitat ciuma S, ciuma Securității? Au uitat ciuma portocalie? Pregătind o altfel de ciumă! Ciuma impostorilor și demagogilor pe care, cot la cot, vor s-o exporte în UE! Așa-zisul vot liber este propulsia demagogilor noștri în Europa, de unde vor vinde interesele României cum au făcut-o și până acum! La ce vă așteptați de la Băsescu parlamentar, Rareș parlamentar, toată lista psd de viitori parlamentari? Ce ați schimbat? Doar i-ați validat devenind complicii lor! Numai de refuzul votului se tem! Politicianismul este capătul votului manipulat! Cu propagandă, cu agenți de influență, cu troli cât frunza și iarba, cu prostia publică întoarsă la faza de primitivism, cu oameni fără minte sau cu caractere ticăloase, cu parveniți, cu impostori, cu demagogi, cu renegați, cu caractere eșuate! În democrația lor libertatea noastră, a poporului nostru, este pe moarte!
• România trăiește încă timpul maselor, al oamenilor despre care un scriitor ceh gândea astfel: „Ori de câte ori auzeam cuvântul „mase” îmi apărea în fața ochilor imaginea unei imense turme, o mare de spinări încovoiate și de capete plecate, mișcarea monotonă a turmelor care rumegă!” Chiar ajunse în libertate masele își trăiesc supunerea, neputința, sclavia! Masele sunt formate din oameni imaturi, eșuați, greu recuperabili! Omul-masă se trezește greu și moare în viață fiind! Ei doar sunt, nu devin! Revoluția le-a oferit o ieșire. Dar pe ei nu i-a interesat. Oameni de felul ăsta sunt fără caracter! Nu dețin motorul stării de conștiință sau al gândirii critice. Pentru ei libertatea este un nonsens! Dar cel mai grav este că nu au simțul dreptății! Lumea lor este ternă ca un deșert. Pentru ei nu există altruism, curaj civic, generozitate, compasiune, stare de sacrificiu. Pentru ei au murit degeaba martirii Revoluției, de care nu vor să știe nimic, convinși că numai indivizi ca ei, meschini, insensibili și nevolnici, există pe lume! Pentru ei nu a fost Revoluție! Pentru ei nu există istorie. Doar destrăbălare, doar profit! Doar ființe fără altă importanță decât cea colectivă, doar români post-decembriști! Timp de șapte zile, în Decembrie 1989, am avut onoarea să cunosc și altfel de români. Dar, din nefericire, ei au pierit demult!
Refuzul votului este votul absolut!
• Și acum, Doamne, încotro ne îndreptăm? Intrăm încă o dată în războiul acesta fratricid cu incitatori, cu agenți, cu manipulatori, cu corupți, cu ura între frați, cu spatele la Dumnezeu și la Credința neamului nostru, cu păgâni și cu vinovați, și nu există antidot la nefericirea și decăderea pronunțată a României! Prefăcându-ne că o salvăm, nu facem decât s-o ucidem în timp! Aceasta este astăzi, de fapt, definiția ciumei!
Claudiu Iordache
22 Mai 2019

Revoluționarii lui Ion Iliescu!

“Este un om ascuns, ranchiunos, răzbunător. În decembrie 1989 am venit în sprijinul lui…”

(General Iulian Vlad)

“Răzvan Theodorescu (79 de ani), vicepreședintele Academiei Române, susține că românii le datorează libertatea lui Ion Iliescu, președintele post-decembrist trimis în judecată în dosarul Mineriadei și cercetat penal în dosarul Revoluției, și lui Iulian Vlad, șeful Securității, organul de represiune și teroare al regimului comunist.”

– Să revenim la Revoluție. Cui datorăm libertatea pe care o avem?

-Lui Ion Iliescu. Pentru că, dacă nu era Ion Iliescu să intre în acel moment cu vechile lui cunoștințe comuniste, cu vechile cunoștințe nomenclaturiste, cu aura lui de om care pe vremea lui Ceaușescu s-a opus regimului, oricine altcineva ar fi făcut ca să se transforme Revoluția poate într-un măcel. Ion Iliescu are merite incontestabile…

-Pe de-o parte, îl avem pe domnul Iliescu, dar, din fosta Securitate sau din Armată, avem cui să mulțumim pentru libertate?

-Vă voi șoca: generalului Vlad. Românii, după bunul lor obicei, mulţumesc pentru libertatea lor celor doi generali pe care i-au băgat în puşcărie: Vlad şi Stănculescu. Dacă Stănculescu nu dădea ordinul să se intre în cazărmi și Vlad să nu se folosească armamentul, vă dați seama? Ei sunt cei doi din Armată și Securitate cărora ar trebui să le mulțumim.”

(Răzvan Theodorescu, Membru al Colegiului Național al Institutului Revoluției Române)

„Revoluționarul” de casă al lui Ion Iliescu!

„Fostul deputat PSD Emilian Cutean a fost condamnat definitiv la 3 ani și 60 de zile de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu. Curtea de Apel București.” (Joi, 28 Februarie 2019)

Stimați camarazi întru Decembrie 1989,

Vă mulțumește această definiție a Revoluției Române la care susțineți că ați participat?

În sfârșit s-a găsit o soluție acceptabilă pentru a înmormânta Revoluția, ca „lucrare” a lui Ion Iliescu, a Securității și a generalului Iulian Vlad! Dar pe voi nu vă interesează! Aveți treburi mai importante în al 30-lea an de la revoluția voastră! Viața merge înainte! Morții cu morții și viii cu viii! Vă simțiți împăcați cu merite deosebite în Revoluția pe care ați vândut-o pentru câțiva arginți? Ieftină Revoluție! Oare cât a dat pe ea liderul de astăzi Ion Iliescu, pe peronul gării, în timp ce el și ai lui (apud Brucan) urcau iar voi coborați din trenul Revoluției? Și de atunci nu v-a mai văzut nimeni decât pe culoarele Secretariatului de Stat, unde an de an se fac pomenile de ziua martirilor Revoluției, pe care voi i-ați uitat! Sorinel Daniel Leia, Alexandru Grama, Cristina Lungu, Maria Andrei, Rodica Luca, Radian Belici, Ladislau Csizmarik, Mihai Apro, Leontina Bînciu, Margareta Caceu, Gabriela Tako, Valentin Aparaschivei, Luminița Botoc, Dumitru Gârjoabă, Remus Tășală, Daniel Brocea, Lucian Matiș, Claudiu Vărcuș, Adrian Don, Mihai Gâtlan, Luiza Mirea, Vinerian Bădoi… În memoria voastră cețoasă numele acestea vă mai spun ceva? Și ar mai fi o întrebare care vă privește exclusiv: “Ce-ați lăsat în urma Revoluției Române decât o țară de vânzare și o colecție de suflete răcite, sfârșind cu Bucureștii și începând, desigur, cu Timișoara?” Dar până la Ziua de Apoi, voi, urmașii lui Ion Iliescu și ai generalului Vlad, dormiți în pace! Mai sunt opt luni până la comemorarea morților Revoluției, încă mai aveți timp să vă întrebați dacă ați participat la o Revoluție ori la o Lovitură de Stat, cot la cot cu activiștii pcr și cu securiștii patrioți ai generalului Iulian Vlad! Ați lăsat să vă fie înjosită fără murmur singura voastră faptă de viață merituoasă! V-a fost insultată Revoluția și voi vă prefaceți că nu vedeți, nu auziți! Tot mai anonimi rentieri ai trecutului, nu v-a mai rămas, în istoria care vă uită încet-încet pe toți, decât uitarea, decât tăcerea! Rămâne să sperăm ca martirii să vă ierte, martirii pe care i-ați părăsit doar pentru a vă înrola, rușinos, sub steagul zdrențuit al celui pe care l-ați acceptat drept Liderul Revoluției!

3 martie 2019: Persoanele numite prin Decret Prezidențial în ziua de 12 octombrie 2018 de către președintele statului, Klaus Iohannis, în componența Colegiului Național al Institutului Revoluției Române încă nu s-au prezentat la IRRD!

Ion Leonida Horia Caramitru, Radu Filipescu, Nicoleta-Lorena Giurcanu (Matei), Teodor Doru Mărieş, Florian Răzvan-Mihalcea, Dan Voinea.

Nu le pasă?

Le este frică?

Ori își fac cu ochiul, sunt complici și le sunt alături oamenilor lui Iliescu?

Claudiu Iordache

3 martie 2019

https://evz.ro/ultimul-sef-al-securitatii-rupe-tacerea-iulian-vlad-il-caracterizeaza-pe-ion-iliescu-este-un-om-ascuns-ranchiunos-razbunator-in-decembrie-1989-eu-am-venit-implicit-si-explicit-in-sprijinul-lui-drept-multumire-trei-condamnari-de-25-de-ani-de-inchisoare.htm?v=347635&page=1

https://newsweek.ro/interviuri/razvan-theodorescu-am-fost-de-patru-cinci-ori-la-jilava-sa-l-vad-pe-stanculescu 

http://www.ziare.com/vasile-emilian-cutean/stiri-vasile-emilian-cutean/fostul-deputat-psd-emilian-cutean-a-fost-condamnat-definitiv-in-dosarul-care-se-rejudeca-in-baza-deciziei-cedo-1551656

http://www.presidency.ro/ro/media/decrete-si-acte-oficiale/decrete-semnate-de-presedintele-romaniei-domnul-klaus-iohannis1539345514

Tăcerea conștiințelor, tăcerea Instituțiilor!

Institutul Revoluției Române

Cercetarea istoriei Revoluției Române ori o instituție captivă și o tentativă frauduloasă de favorizare a infractorilor?

Tăcerea conștiințelor, tăcerea Instituțiilor!

 

“Răzvan Theodorescu (79 de ani), vicepreședintele Academiei Române, susține că românii le datorează libertatea lui Ion Iliescu, președintele post-decembrist trimis în judecată în dosarul Mineriadei și cercetat penal în dosarul Revoluției, și lui Iulian Vlad, șeful Securității, organul de represiune și teroare al regimului comunist.”                                                             

Iată că se întâmplă și asta! Un Institut de Cercetare dedicat Revoluției uitate deja într-un ungher al istoriei recente, confiscat, încarcerat, cu un buget care nu produce nimic, simulând activități fictive, cu un sediu ascuns de ochii lumii, desprins enigmatic de propriul lui motiv de a fi, având în frunte renegați fără scrupule dispuși să înăbușe, la 30 de ani de la săvârșirea  ei, Revoluția celor peste 1400 de români, și încadrați de o figurație mercenară, complice, meschină, abrutizată, de pseudo-revoluționari de hârtie, profitând de pasivitatea instituțiilor statului, are astăzi poarta istoriei bătută în cuie! Iată până unde am ajuns, finanțând prin apatia și indiferența noastră o ridicolă comedie a impostorilor Revoluției, și consacrând, totodată, triumful schilod al celui pus în fruntea manevrelor otrăvite având drept scop mortificarea însăși a ideii de Revoluție! Asta e! Degeaba sacrificiile, împietriți cum suntem, Ceaușescu nu a murit la Târgoviște – am învățat, în schimb, din lașitate, să uităm la comandă!

La 30 de ani de la declanșarea Revoluției Române ar fi momentul să fie verificate din nou declarațiile celor care beneficiază de titlul de “luptător cu rol determinant, remarcat cu merite deosebite în Revoluția Română din Decembrie 1989”! Ei, care au luptat cot la cot alături de Ion Iliescu, „liderul Revoluției”, și de generalul Iulian Vlad, liderul Securității, pentru răsturnarea liderului comunist Nicolae Ceaușescu!

Poate că însuși Președintele statului ar trebui să solicite Procuraturii, Arhivelor Militare, Ministerului de Interne, SRI-ului și SIE, datele necesare pentru ca aceste verificări temeinice și nemanipulate să elimine odată pentru totdeauna suspiciunile legate de declarațiile false ce au permis atâtor impostori să se strecoare în Listele de Onoare ale celor ce s-au implicat, în zilele Revoluției, în acțiunile decisive care au condus la răsturnarea dictatorului Nicolae Ceaușescu! Anul 2019 ar trebui să fie și anul aflării adevărului istoric privind Revoluția Română și făptuitorii ei!

Oare Statul român și instituțiile lui au ajuns complici în acest scandal național?

Oare cei care au făcut Revoluția nu mai sunt demni de libertatea lor? Cum vor mai pretinde să le fie respectată calitatea de om al revoluției? Cum vor mai putea spune că n-au știut că s-au aservit Regimului renegat ce și-a arogat meritele Revoluției lor? De această rușine, de a-și fi trădat Revoluția, nu vor mai scăpa niciodată!

Amintesc că „luptător cu rol determinant” este cel care, conform Legii 341 din 13 iulie 2004 (actualizată)  este Luptătorul Remarcat prin Fapte Deosebite – atribuit celor care, în perioada 14-25 decembrie 1989, au mobilizat şi condus grupuri sau mulţimi de oameni, au construit şi menţinut baricade împotriva forţelor de represiune ale regimului totalitar comunist, au ocupat obiective de importanţă vitală pentru rezistenţa regimului totalitar şi le-au apărat până la data judecării dictatorului, în localităţile unde au luptat pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, precum şi celor care au avut acţiuni dovedite împotriva regimului şi însemnelor comunismului între 14-22 decembrie 1989!

Amintesc că au trecut 30 de ani și boicotul ideii de Revoluția Română trebuie să înceteze!

Amintesc că triumful imposturii în acordarea drepturilor pe care Legea Recunoștinței le oferă martirilor Revoluției precum și luptătorilor ei, trebuie eliminat!

Amintesc că fără Revoluția Română am fi trudit și astăzi la opera și faima primitivului N. Ceaușescu!

Amintesc că România datorează recunoștință nesfârșită celor care și-au dat viața pentru ceea ce ea încearcă să fie astăzi: o țară ajunsă în stare de libertate! Oamenii de nimic nu trăiesc sentimentul recunoștinței!

Amintesc, în sfârșit, că dacă în Germania, la 74 de ani de la dispariția lui Adolf Hitler, apologia nazismului continuă să fie strict interzisă prin legea penală, în România post-decembristă apologia Regimului Ceaușescu este acceptată, susținută, încurajată, iar teoria „loviturii de stat” a fostului dictator a fost preluată, tacit, de istoriografia oficială a statului român! (Istoricul contemporan, beneficiind din plin de confortul european, tânjește la ceaușism!) Cine poartă astăzi răspunderea acestui delict național aproape împlinit?

Vă amintesc ce le-a spus berlinezilor președintele Kennedy în 26 iunie 1963: „Nu vă întrebați ce a făcut țara voastră pentru voi, întrebați-vă ce ați făcut voi pentru țara voastră!”

A sosit momentul să ne întrebăm, la rândul nostru, cu mâna pe inimă, ce am făcut noi în ultimii 30 de ani pentru Țara noastră?

Claudiu Iordache

1 februarie 2019

 

Cui mai folosește acest Institut?

Spre știință: Senatul României

Spre știință: Curtea de Conturi

 

Scrisoare către Președintele României, 

Domnul Klaus Werner Iohannis

 

Domnule Președinte al României,

 

În ce stat democratic din lume un Institut de Cercetare din subordinea Parlamentului are în frunte inculpați penal?

În ce stat democratic din lume un Institut de Cercetare din subordinea Parlamentului își consumă bugetul anual pe salariile celor care îl conduc fără a face nimic? Fără ca nimeni să nu observe? Fără ca nimeni să intervină?

Oare Președintele Statului Român știe?

Persoanele numite prin Decret Prezidențial în ziua de 12 Octombrie 2018 pentru completarea Colegiului Național al Institutului Revoluției Române încă nu s-au prezentat la lnstitut! Este vorba de Ion Leonida Horia Caramitru, Radu Filipescu, Nicoleta-Lorena Giurcanu (Matei), Teodor Doru Mărieș, Florian Răzvan-Mihalcea, Dan Voinea.

Oare Președintele Statului Român știe?

La momentul demiterii mele abuzive din funcția de Director General al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989, Programul de cercetare prevăzut pentru anul 2018 conținea lucrări dedicate intrării în Anul 30 de la Revoluția Română: Revoluția la Sibiu, Revoluția la Brașov, Revoluția la BucureștiRevoluția și Diaspora, Dicționarul General Al Revoluției Române din 1989, Enciclopedia Revoluției Române din 1989. Nici una dintre aceste teme nu a fost încheiată! Nu a fost publicat nici un studiu, nu a fost publicată nici o carte! Frauda se consumă pe față!

Oare Președintele Statului Român știe?

Cine mai poate elibera din cleștele imposturii, în anul comemorativ 2019, o istorie confiscată, după o Revoluție confiscată, domnule Președinte?

Oare chiar am ajuns să trăim într-o țară amuțită în fața fărădelegii?

Cum vor reacționa organizațiile revoluționare din Timișoara, Cluj, Brașov, Sibiu, București, la blocarea activităților singurului Institut care le-a scris istoria? Vor accepta ca reprezentanții lor să devină complicii anexării Institutului Revoluției de către oamenii lui Ion Iliescu, semnatari ai unei contestații (alături de Voican, Cutean și Cazimir)  împotriva deciziei președintelui țării de a numi noi membri în Colegiul Național?

Cât de compromițătoare este atitudinea membrilor Colegiului Național, dar și a cercetătorilor din jurul lor, care doar pentru a continua să-și primească simbria susțin cauza frauduloasă a grupului Iliescu! Cum vor mai îndrăzni respectivii membri ai Colegiului Național să privească în ochi, fără să le roșească obrazul, familiile martirilor Revoluției, când vor depune coroane întru comemorarea martirilor în decembrie 2019, în Anul 30?

Domnul academician Răzvan Theodorescu, membru al Colegiului Național, pus de președintele Ion Iliescu să forțeze demiterea mea din fruntea IRRD în 30 martie 2018, a declarat recent că am condus Institutul într-un mod lamentabil: „Claudiu Iordache a avut merite incontestabile la vremea lui, dar, între timp, conducea lamentabil Institutul.” Probabil ca recunoaștere a meritului de a fi condus lamentabil Institutul mi-a fost acordat de trei ori mandatul de a-l conduce! Și dacă aș fi acceptat ca oamenii lui Ion Iliescu să folosească Institutul în interesul lor în Anul 30, cu siguranță eram și acum în funcția de director al IRRD!

Iată care este adevărul:

Anul 2017

Editare, publicare:

  • The book of repression – autor Ion Bucur
  • Securitatea, un cal troian? – autor Adrian Kali
  • Anul 1991 – autor Ion Bucur
  • Revoluție și tranziție în societatea română contemporană – autori Constantin Hlihor, Andreea Bădilă
  • Constituția României. Documente. vol. V – autor T. S. Stanciu
  • Speranța nu are sfârșit. România 1918, 1945, 1989 – autori Titus Suciu și Vasile Bogdan
  • Revoluție și tranziție într-un secol scurt – autor Constantin Hlihor
  • „Caietele Revoluției, 1-5 (66-70)/2017

Traduceri:

  • Dincolo de Rubicon (engl.) – autor Alexandru Oșca
  • Revoluție încarcerată (engl.) – autor Alexandru Grigoriu
  • Tass este împuternicită să declare – autor Cristian Chircă

Anul 2018 – după plecarea mea din Institut:

Un singur Caiet al Revoluției !!

Cât de zdrențuită poate fi onoarea unui academician român!

Pentru ce a plătit statul român aproape un milion de euro? Pentru un singur Caiet?

Ce raport va prezenta Curtea de Conturi care la începutul anului va inspecta activitatea IRRD: salarii, angajări, legalitate decizii și activități?

Când va decide Senatul României un control al unei instituții aflate în subordinea sa?

Altfel spus, Institutul Revoluției Române a devenit o casă iliesciană conspirativă! Locul “ultimei lovituri de stat” a lui Ion Iliescu!

Întreb cu mâhnire în suflet: cui mai folosește acest institut?

Claudiu Iordache

12 ianuarie 2019

O carte dedicată memoriei lui Lorin Fortuna (2)

Au trecut doi ani de la plecarea dintre noi a lui Lorin Fortuna! El a apucat să trăiască starea de dezastru a țării lui, a apucat să suporte tăcerea complice a societății postdecembriste, pentru care cuvântul Revoluție trebuie uitat ori proscris, a apucat să îndure tăcerea surdă a celor care cu de la sine putere s-au numit revoluționari, deși Revoluția s-a scurs demult din sângele lor, dar n-a mai apucat să vadă cum Ion Iliescu i-a lăsat pe părtașii lui întru impostură să-l numească pe acesta liderul Revoluției!

S-a înecat încet-încet în deșertăciunea lumii în care trăim!

Lorin Fortuna

Drept între români!

Dedic această carte memoriei

 lui Lorin Fortuna, singurul român care

în zilele și nopțile Revoluției Române s-a comportat ca un lider! El este simbolul Revoluției Române! 

“Fratele meu de suflet, fratele meu de Revoluție, Lorin Fortuna a părăsit lumea aceasta! Ne-a lăsat îndoliați pentru totdeauna! A fost liderul Revoluției de la Timișoara! Și e suficient pentru ca istoria românilor să-și amintească de numele lui! Mă dor cuvintele pe care le scriu! Mă dor amintirile! Mă doare trecutul pe care l-am înfruntat împreună! Mă va durea absența lui Lorin Fortuna! Lorin, de ce te-ai grăbit să pleci dintre noi? Te-au gonit din viață televiziunile de la București, care îți negau viața de luptător pentru libertate? Te-a gonit din viață România de astăzi, indiferentă și parvenită? Te-a gonit din viață prezentul decăzut al trecutului tău de glorii apuse? Ți-ai grăbit moartea din dezgust, asemenea lui Călin Nemeș? Dar nu ai murit și nu vei muri pentru mine și pentru camarazii tăi! Respectul și dragostea noastră te vor urma, gândindu-ne la tine și la faptele tale! Fratele nostru, așa a fost să fie! Să pleci printre primii din mijlocul nostru, parcă pentru a ne arăta drumul spre veșnicie! Odată ajuns acolo, în lumea celor drepți, Dumnezeu să te aibă în grija Sa!” (25 noiembrie 2016)

O REVOLUȚIE EȘUATĂ

(fragmente -2)

“Nu ați fost liderul Revoluției în 16 decembrie la Tmișoara, nu ați fost în 17, nu ați fost în 18, nu ați fost în 29, în 20, în 21, nu ați fost liderul Revoluției în 21 la Arad, la Cluj, la Sibiu, la Brașov! Ați apărut în 22 decembrie la București, pe seara! Cum ați putea fi numit, atunci, Liderul Revoluției?”

Așa s-a născut Institutul Revoluției Române: “Cercetarea minuțioasă, nepărtinitoare, nemanipulată, independentă a dovezilor și mărturiilor celor care au supraviețuit Revoluției…” Când aceste angajamente n-au mai fost respectate, Institutul Revoluției Române a murit!

Martor la agonia Institutului Revoluției Române: “Mă bucur că domnul Mioc Marius m-a provocat să spun ce ştiu despre ce se întâmplă pe la IRRD […] Prima chestie. Am ajuns în Consiliul Ştiinţific al IRRD, după ce am publicat câteva articole despre Revoluţia din decembrie 1989 în Revista 22, la invitaţia strict personală a domnului Claudiu Iordache şi la insistenţele repetate ale prietenului meu Adrian Niculescu. Ambii cred că pot confirma ceea ce spun. Domnul Iordache îmi este prieten pe Facebook, deci se poate verifica uşor. În esenţă, motivaţia a fost aceea că în articolele mele am subliniat implicarea directă a Securităţii în represiunea de dinainte de 22 decembrie şi în diversiunea de după 22, fapt negat din ce în ce mai strident de revizioniştii istoriei din mainstream. În opinia mea de atunci, opinie pe care o am şi astăzi, macularea ideii de revoluţie este indisolubil legată de acoperirea vinovăţiilor reale şi de faptul că statul român democrat s-a născut dintr-o crimă acoperită de o omertă generală, plătită în cele mai multe cazuri cu bani de la buget şi funcţii. Faptul că s-a dus şi duce o campanie mediatică (cu ziare, cărţi şi emisiuni televizate) intensă în această direcţie m-a motivat să îi ascult şi să îi sprijin după puterile mele pe toţi cei care se opuneau acestei avalanşe. Am avut plăcerea să constat că domnul Claudiu Iordache îmi împărtăşea punctul de vedere şi în discuţia directă pe care am avut-o am căzut de acord asupra unei colaborări bazate strict pe aceste coordonate. În vorbele sale: „Dumneata scrii şi noi publicăm”. De altfel, ca dovadă, două din articolele mele (cel despre mitingul din 21 decembrie şi cel referitor la cazul Molan de la Braşov) precum şi un interviu, au apărut imediat în Caietele Revoluţiei, publicaţie editată de IRRD. După cum s-a văzut, planul nostru, acela de a-i opri pe detractorii revoluţiei, nu a reuşit.” […] Susţin, şi o fac argumentat, în continuare că ceea ce s-a întâmplat în decembrie 1989 a fost o revoluţie, că ea a fost oprită de o înţelegere criminală între capii Securităţii, Armatei şi grupul Iliescu, înţelegere pecetluită cu morţii de după 22 şi cu uciderea lui Ceauşescu, că cei care spun altceva o fac pentru a-şi camufla vinovăţiile şi că dacă nu vom înţelege acest adevăr simplu şi nu încetăm să ne lăsăm manipulaţi nu avem şanse să ne vindecăm ca popor.” […] Vorbind cu domnul Iordache şi cu alţii de acolo am aflat nişte lucruri pe care nici eu şi probabil nici mulţi dintre cei din afara IRRD nu aveau cum să le ştie. Nu numai că IRRD-ul din acel moment (conducerea lui, că existau evident şi oamenii lui Iliescu bine mersi) nu era ataşat apărării grupului Iliescu, ci chiar această politică a lui Claudiu Iordache, care refuza să mistifice adevărul istoric în folosul acestui grup, era motiv de mare supărare. Pe scurt, lui Claudiu Iordache i se reproşa că nu promovează suficient interesele grupului Iliescu de fi prezentat drept „factor determinant al Revoluţiei” şi „conducător al Revoluţiei”, cu atât mai mult cu cât tocmai se redeschisese dosarul diversiunii de după 22 decembrie, dosar în care ei figurau, la acea oră, ca învinuiţi.
Am avut ocazia să constat personal ostilitatea făţişă a grupului Iliescu faţă de Claudiu Iordache cu prilejul unei conferinţe despre Mineriadă, atunci când Cazemir Ionescu, cel care joacă, la fel ca în decembrie 1989, rolul de topor, l-a atacat direct în stilul binecunoscut (cu urlete şi trântit de uşi) sub privirea impasibilă a lui Ion Iliescu. Era în vara lui 2017 şi am ştiut încă de atunci că zilele lui Claudiu Iordache la conducerea institutului sunt numărate. Au urmat câteva luni de război de uzură şi decapitarea finală, despre care a povestit şi dânsul pe pagina sa.” “Un motiv puternic pentru înlăturarea lui Claudiu Iordache a fost financiar. Vă surprinde? Nu ar trebui. După cum ştiţi anul viitor se împlinesc 30 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989. Vă imaginaţi cred că va fi prilej, cum e obiceiul locului, de învârtit mulţi bani. Ei, aici intră în ecuaţie o asociaţie care se cheamă în felul acesta. Ceva cu „Asociaţia 30”, nu ştiu exact titulatura, şi care tam-nisam a făcut un proiect de colaborare cu IRRD-ul. Bun frumos, doar că proiectul este un fel de sifonare a estimatului ban public previzibil că va fi trimis spre IRRD la anul. Pe sistemul clasic în care IRRD-ul este doar pus în vitrină, ca paravan. Nu ştiu dacă domnul Iordache va confirma ce spun eu aici (informaţiile nu le am de la dânsul) dar opoziţia sa faţă de această manevră, în spatele căreia stau, ca să vezi, Cazemir şi geamănul său de suflet Voican-Voiculescu, a fost unul dintre motivele îndepărtării sale. Devine cred clar de ce Cazemir a făcut tot ce putea pentru a-l da jos pe Claudiu Iordache şi a-l proţăpi la conducerea IRRD pe Voican-Voiculescu. Cum spuneam, nu este vorba doar despre teama inculpării, ci şi perspectiva unei frumoase afaceri.” (Mădălin Hodor, istoric CNSAS)

Locul ritualic, piața publică, facebook, televiziunile în care românii se îmbulzesc pentru a-și lua porția de vanitate: “Toți au făcut Revoluția! Toți n-au cerut certificate! Toți sunt optimiști!” Toți sunt români frumoși!

Ce poate fi mai exasperant decât să-i urmăreşti zi de zi pe oamenii de plumb ce mimează anxietăţile naţionale? Chipurile lor de tablă pe care şi comuniştii au scris cândva…

Cum a ajuns revoluția celor care scandau în piețele României: “Există Dumnezeu!” pe mâna celor care sunt fără nici un Dumnezeu, asta este întrebarea?

“Cu merite deosebite” sau sperjur în fața națiuni române?

A confunda ideea de revoluție cu destinul lui Ion Iliescu a fost o adevărată fatalitate! Pe unul l-a înălțat fără merit, pe cealaltă a coborât-o fără vină! Și vor trece mulți ca această rană a întâmplării să se vindece!

Cine sunt cei care au ucis credința în binele românesc pentru a face loc “binelui” sordid al desfrâului și al cinismului, care au transformat această țară, nevindecată încă de dictatură, în piața mizeră a capitalismului de gang, liberă de origini creștine și morale, de astăzi? Unde sunt intelectualii ce prosperă pe mormântul unei națiuni fraudate? Cine a luat Revoluția din mâinile celor care au făcut-o, pentru a o transmite foștilor securiști deveniți oligarhii de astăzi?

Revoluționari după Revoluție! Moneda de schimb a jocurilor politice! Slujind fără să ezite jocurile Securității și ale Nomenclaturii ce și-au redisputat puterea după Ceaușescu! Armată ieftină de strânsură a unor soldați amatori care și-au pierdut prețul și rolul! Un destin jalnic, și un destin de compătimit!

Cele trei “virtuți” ale revoluționarului postdecembrist: impostura, lașitatea, ipocrizia! El își rumegă pensia pe care nu o merită cu frica perpetuă că trecutul lui pătat de sperjur va fi aflat cândva! A știut cum să și-i apropie tătucul Iliescu!

Brave asociații revoluționare, vă comemorați martirii cu impostori lângă voi?

După un autor rus, Victor Suvorov: “Inteligența conducătorului e judecată după oamenii pe care îi are în jurul lui!” Cu adevărat am fost un conducător prost! Când au aflat că sunt vânat de oamenii lui Iliescu au fugit în toate părțile ca potârnichile! Asta când nu au ales, și mai simplu, să colaboreze servil și spășit cu adversarul! Funcționari, cercetători, profesori universitari, de-a valma… Mai mare mila!

La moartea doamnei Doina Cornea. Nicio virtute omenească nu mai este respectată de actuala generație! Toți sunt o apă și un pământ! Dictatura majorităților primitive.

Dar unde sunt revoluționarii în toată povestea asta? Sau putem spune că speța lor a dispărut demult?

Ajunși la capătul anului 2014, Institutul Revoluției și Secretariatul de Stat pentru Revoluționari, condus de Adrian Sanda, pregătesc un proiect de aniversare a 25 de ani de la Revoluția Română. Guvernul Ponta alocă o sumă importantă pentru acest eveniment național. Proiectul ajuns în fază finală îi este prezentat lui Ion Iliescu și acesta, spre stupefacția mea, refuză, iritat, ca membrii asociațiilor revoluționare să primească o medalie comemorativă! Am realizat că demisia mea în acel moment ar fi fost primită cu bucurie de către președintele Institutului! Ar fi scăpat, în sfârșit, de mine și totodată de angajamentele lui! În final, proiectul însuși e abandonat, bugetul alocat fiind returnat Guvernului României! După conștiința constipată a acestui om, nici măcar o biată medalie nu meritau toți cei care în anul Revoluției, cu merite deosebite ori nu, au ieșit în stradă pentru a înfrunta un Dictator sângeros. În timp ce el aștepta la fereastra cabinetului său să se desfășoare evenimentele… Cât adevăr rostea Brucan când spunea că ei, toți ăștia, au așteptat pe peron să se urce în trenul Revoluției!

Ecouri târzii ale unor viziuni care se repetă: ”Ne-am căpătuit cu modele false, modelul omului care reușește ușor, care se descurcă, care știe să facă bani. Ne-am pierdut moralitatea, manierele și educația… Am pierdut – nu burghezia materială, ci burghezia spiritului, noblețea spiritului. Trăim azi un mediu semicultural, impulsiv și brutal.” (George Enescu)

“Am ales cuvântul ticălos, dar mai sunt câteva lângă el, cu sensul acesta mai general: nemernic, netrebnic, mişel şi canalie. Dar poţi să numeşti aşa pe un om când el şi-a perfecţionat, şi-a îndeplinit destinul şi a izbândit. Însă limba ştie să facă şi portretul ticălosului la tinereţe, oricum la începutul carierei sale. Atunci când, om de nimic fiind, vrea să devină cineva; când este doar o mică secătură, o hahaleră şi o farfara, se dă pe lângă alţii mai ajunşi şi este încă slugarnic, linguşitor, periuţă, un trepăduş, un fripturist, un ţuţăr şi un ţucălar. Cu ceilalţi însă, pentru că e răzbunător şi ajungăreţ sau băgăreţ, obraznic, şmecher, sforar, pişicher, făţarnic şi prefăcut, telpiz şi parşiv. În ordinea economică, nu este încă un mare spoliator şi un tâlhar, nu este încă fur şi lotru, el este doar o javră, o mică jigodie care umblă cu tertipuri şi cu şiretlicuri. Te trage pe sfoară, croieşte minciuni, te şmechereşte aşa cum se află a fi: un coţcar, un pezevenghi, un găinar, un pungaş, un borfaş, un potlogar şi un panglicar, un om care umblă după ciupeală, după chilipir şi după pleaşcă […] Dar această lepădătură şi această pramatie are gânduri mai mari: în el dospeşte, nemăsurată, lăcomia de bunuri şi puteri. Şi ticălosul de trei parale, dacă are stofă, trece de la furtişag la jaf şi se pune pe căpătuială […] Şi reuşeşte adesea, dar pe drum se transformă. Din lichea devine ticălos în toată legea, şi toată legea lui este să fure, să mintă şi să stăpânească în afara oricărei legi, şi de aceea îi spunem acestui samavolnic: om fără de lege sau nelegiuit […] Ticălosul nu cunoaşte ruşinea, orice ar face şi orice s-ar vădi că a făcut. Este aşadar neruşinat şi fără obraz sau gros de obraz. Şi nu arareori ticălosul este şi grosolan, mitocan, mârlan, mojic, bădăran, ţopârlan, nesimţit şi neam prost.” (Paul Creția – Eseuri morale)

Am crezut, după Revoluție, că trebuie să mă angajez de partea istoriei! Și, evident, am greșit. Istoria nu are nevoie decât de gloate!

După înăbușirea speranțelor Revoluției, România a intrat intr-o glaciațiune politică din care n-a mai ieșit nici până în zilele noastre. Trei președinți, șase parlamente, opt guverne, dar criza de supraviețuire a acestei țări încă nu a încetat. Între timp a pierdut și ce a agonisit cu atâtea suferințe într-un Decembrie 1989. Românii au votat când cu o speranță, când cu o alta, când cu „schimbarea schimbării”, când cu un renegat „jucător”. Au trecut anii. România este blocată. Nu mai are patrimoniu, nu mai are resurse, a ajuns o chiriașă în propriul său teritoriu. Copiii ei cei mai buni au ajuns să o părăsească. S-a ivit o clasă politică primitivă, parazită, incultă, exprimând o aroganță pe care doar parveniții o divulgă. Iar massa românilor a continuat să-și cultive inerția iobăgească, resemnarea mioritică, supunerea mohorâtă și pesimismul ce-i justifică lipsa de reacție. Iar voievozii postdecembriști au continuat s-o împingă de la spate, izbind-o cu biciul peste nevolnicia lor pofticioasă. România nu mai are armată, nu mai are soldați, nu mai are comandanți de oști, doar o strânsură fără simbrie, răsplătită cu pungi de zahăr, caserole cu fasole și vin ieftin, la parangheliile celor puternici. Altfel, ce poți gândi despre o familie care își abandonează copiii pe drum și nu mai întoarce capul? Ce poți crede despre o nație care s-a vândut en gros și cu amănuntul? Ori despre un stat condus de vătafi care-i mână vitele umane la abatoare? Ce altă soartă au astăzi românii, alta decât de a fi veșnic disprețuiți de cei ce-i comandă? Astăzi pentru cine mai bat clopotele României? Ce fel de Dumnezeu e acela care veșnic o părăsește? Două decenii nu s-au dovedit de ajuns pentru a afla cauzele destrămării unui neam altfel cuminte de la fire! Unde a fost rupt firul istoriei lui? În 1989, într-un efort neașteptat și suprem, renăscuse din propria-i cenușă! E adevărat, doar pentru câteva zile, glorioase și degrabă zădărnicite!

Nu există România. Există doar cei ce conduc România!

Presa postdecembristă – orgile Securității!

Nu e o fericire să constați că ai fost condamnat să trăiești într-o generație care moștenește aptitudinile unei decadențe prelungite, în absența celui mai firav trecut de grandoare. Domiciliul românului e provizoratul pe viață. El a închiriat o țară pentru câteva zeci de ani, pe care o va părăsi cândva mai dărăpănată decât atunci când soarta l-a mutat în ea. Cum e să trăiești mereu cu bagajele la ușă? Dar românii nu se plâng. Ei prosperă lângă sordidul unei locuiri de pripas. Strada românească seamănă cu un canal deschis de scurgere de dejecții. Aerul românesc e îmbâcsit de sudălmi. Noaptea românească este culcușul violatorilor și al hoților. Prin areopagul românesc mișună cu nemiluita gândacii. Pruncii le mor în nepăsarea mamelor. Bărbații jefuiesc occidenturile. Apar case fără canalizare. O imagine știrbă, șleampătă a românului de zi cu zi, în care soarele nu mai luminează, ci divulgă mizeria generală. Și o gură roșie, hulpavă, vicioasă, lacomă, a unei națiuni fantasmatice ce-și refuză obligațiile în neștire. De aici balamucul domestic, medicul criminal, profesorul șpăgar, politicianul de lumea a treia, culturnicul de vânzare, orașul mucegăit, satul surpat, fumul gros de la capătul cerului, totul încrucișat cu o laudă de sine nimicitoare! A trăi aici e ca o condamnare la moarte pe viață! Câtă dragoste, cât respect îți pot insufla mulțimile de haimanale pentru care neputința de a ființa altfel e totul? Și peste toate frica, frica de a trăi cinstit, frica de a trăi drept, frica de lume și de sinele lor, e totul!

Rolul soporific al optimismului! Când te împiedică să-ți obții drepturile, prefăcându-te că le ai deja!

Egomanie brută.

Minte încazarmată!

Populație renegată. Groparii harnici ai ideii de revoluție!

Atunci când vorbesc sufletele dispar interesele! Cât suflete au supraviețuit în România de astăzi?

Asociații de revoluționari ori adunări aluvionare ale celor care au jurat strâmb, punându-și singuri gâtul pe butucul tuturor servituților? Cum de se mai suportă?

Implacabilul animalism colectiv. Tăcerea strivitoare a spiritului servil.

În debaralele acestor oameni nu s-a schimbat nimic din decembrie 1989!

„Nu e nimic nou… Principii, poziţii de principiu… O discuţie de seminar… Afirmaţii… declaraţii personale…” „Nici un ambasador nu vine să ne dea nouă lecţii de corupţie!”        (Ion Iliescu)

Anul 1999. 17 septembrie. Autobuzul 131. Ora 9. Mă simt tras de mânecă. Îngropat sub o privire de colhoznic, chipul cu ochii de un albastru sinistru al lui Silviu Brucan. Îmi arată cu degetele: 10! Înţeleg că din cei douăzeci de ani de domnie a lui stupid people au mai rămas zece! În jurul nostru, lumea devine brusc atentă. Îl întreb dacă nu cumva  avem de-a face nu cu un popor stupid, ci cu stupid leaders, o clasă (politică) stupidă? Răspunsul vine instantaneu: “Trebuie schimbat poporul!” Silviu Brucan coboară la Televiziune, nu înainte de a-mi şopti, complice: “Şapte din zece sunt hoţi!”

Cu degetele lipicioase bat cuie noi în sicriul României.

Singurul lucru pe care l-am învăţat în aceşti ani este că nu trebuie să te baţi niciodată pentru libertatea celor ce n-au nevoie de ea!

Românii își justifică întotdeauna suferințele vieții cât încă n-au curajul să se gândească la răspunderile lor.

Simplul fapt că liderii români (Ion Iliescu fiind primul în lanţul trofic al zoologiei de la Bucureşti!) nu-şi pierd liniştea interioară în mijlocul jafului generalizat din care se pregăteşte să se nască noua clasă stăpânitoare (rolul lor este de anesteziant, nu de medicament al gravelor răni de pe trupul românesc), acomodându-se, favorizând ori justificând aceste evoluţii, vorbeşte, în pofida diplomelor, fermelor americano-ţigăneşti, conacelor de şedinţă şi conturilor bancare cu care şi-au căptuşit pustiul sentimental şi moral, despre caracterul lor pervertit, căci o ticăloşie este şi să profiţi de prostia inculcată mulţimilor! Mundus vult decipi, ergo decipiatur (Lumea vrea să fie înşelată, deci să fie înşelată). Politica nedreptăţii, în România, ţara lui “n-avem ce face!”  nu provoacă furia, numai asentimentul! (Refuză să facă politică mai ales cei ce suferă din cauza ei. A te apăra de excesele politicii nu presupune a te supune ei, ci a o constrânge să ţină cont de existenţa, demnitatea, libertatea, proprietatea şi interesele tale cele mai cuprinzătoare.) Cât priveşte ratarea demnităţii la români, aceasta a devenit aproape o metodă de a supravieţui! Vai de ţara în care şi cei de jos şi cei de sus se înţeleg să-l urce pe Iisus pe crucea României! Închis pe dinăuntru în lazaretul său, românul păgubos nu mai crede că poate reveni la sănătatea lumii sale. Tot mai puţini sunt cei care, din dragoste curajoasă, tind să-i împingă o oglindă în faţă.

Revoluția Română nu a avut moștenitori!

Opulența nesățioasă ce-i duce laolaltă pe infractorii României! Cheful monstruos de distracție manelistă al parvenitului român! Primitivismul de lux și tribul troglodit care face din România un cazino-azil al profitorilor unei Revoluții în care sângele s-a scurs zadarnic pe dalele ei fisurate! Mai e nevoie și de un Fellini care să descrie la dolce vita a oligarhului român!

Amintindu-mi de o însemnare a unei franțuzoaice (Agnes Humbert, Resistance, războiul nostru) din prizonieratul său german: „Oameni aceștia nu se vor răzvrăti! Sunt pasivi, pasivi până la idioțenie!”

“Domnul Răzvan Theodorescu e un simplu șurub în această mașinărie pusă în mișcare. Un șurub care, neîndoielnic, va fi uns pentru sârguința cu care s-a învârtit la comandă!… Pentru că slugărnicia se se poate manifesta din plin și în cazul unui om de cultură. Domnul Răzvan Theodorescu ne-o demonstrează cu prisosință”. Ion Cristoiu, Punct și de la capăt. 1991. Și de atunci nu s-a schimbat nimic!

Simțul delațiunii, simțul dezertării, simțul trădării, simțul acut, irepresibil al evitării  celor curajoși, masa de manevră a unei istorii leșioase, în care cei puternici se îneacă în mâlul sulfuros al excrețiilor morale ale tuturor celorlalți,  o națiune care cheamă în ajutor totdeauna o dictatură! Puțini tirani se simt mai bine ca aici, în România, la noi acasă!

Românii s-au obișnuit să fie înșelați și mințiți, victime încântate că sunt luate în seamă!

Nici măcar Ceaușescu nu a intuit că a lăsat în urmă atâția fideli!

Revoluția Română mai există astăzi doar pentru cei ce au crezul cu adevărat în ea. Pentru nostalgicii lui Ceaușescu, pentru vinovați, pentru parveniți, pentru săraci cu duhul, există din abundență lovitura de stat!

Nu vom simţi, în profunzime, efectul faptelor generaţiei noastre decât peste câteva decenii!

Pregătiri isterice în pragul alegerilor din 2000. Marian Munteanu îmi telefonează chestionându-mă asupra acceptării propunerii PUNR (Măgureanu & Tabără) de a candida la prezidenţiale. Opinia mea este negativă. Dar Marian Munteanu deja decisese. Surprinzând scena politică, liderul Pieţei Universităţii se avântă în joc cu dezinvoltură. Comentariile de presă nu-i sunt favorabile. Prezumpţia de vinovăţie, respectiv de a fi fost un agent ascuns al fostului director SRI, pare imbatabilă. Foarte curând însă, sprijinul PUNR pentru candidatul său se surpă. Marian Munteanu vrea să aducă pe listele fostului partid al lui Ceontea tineri cosmopoliţi. Dar la aceleaşi locuri râvnesc mandarinii reptilieni ai partidului. Totul se frânge în urma consultării unui expert american, ce anticipează o cheltuială electorală inutilă. Profesorul Măgureanu se arată mulţumit de desistarea lui Marian Munteanu. PNR va rămâne fără candidatul-locomotivă. În urma alegerilor, partidul său, cu cea mai frumoasă denumire pentru un partid românesc, Partidul Naţional Român, se va rătăci în debaraua Partidului Democrat. Virgil Măgureanu este un elaborat constructor de umbre. Dar la lumina zilei, confecţiile sale (Cataramă, Orăşel) s-au dovedit a fi mai degrabă de ceară. Ceea ce puţini cunosc:  persoana care a rostit numele lui Marian Munteanu în incinta naţionalismului răcit al PUNR a fost Mircea Druc! Nu Gavra şi nu Măgureanu! Marian Munteanu – o victimă, de lux, a conjuncturilor. Odată ajuns în menajeria politică, vina lui este de a fi dorit prea puţin, oricum cu mult mai puţin decât atunci când era să fie sacrificat, prins la mijloc între două tabere concurente la mâna unei Românii siluite…

De ce i se întâmplă asta ţării mele? În ultimii ani România nu a fost condusă de oameni, ci de animale de pradă! Sfâşierea ei a continuat în pofida spectacolului tragic al unei ţări devastate din interior. După omul antedecembrist, mulţimea postdecembristă s-a divizat în două subspecii: a perdantului cârcotaş şi a prădătorului triumfător. În puţine ţări ale lumii se minte, se fură, se înşeală, se corupe cu mai mult succes ca la noi. Liderul îmbuibat, lingându-şi buzele slinoase după ospăţ, ştie că victima are totdeauna conştiinţa dezarmată. Victima este totdeauna singură, nici un risc în a o devora. În timp ce e mâncată de vie victima latră ca o potaie la cei ce vor s-o ajute şi sare în apărarea colţilor ce o sfâşie. Şi în vremea asta, pe deasupra crimei este depusă cortina peticită a unei Românii „în reformă”. Hoţia la drumul mare a devenit între timp hoţia cu acte în regulă. Când Ierarhia este aglomerată de ticăloşi mari, mijlocii ori mici, nici măcar Bunul Dumnezeu nu mai poate face dreptate. Condusă de o nomenclatură respingătoare (şi de o intelighenţia pe măsură) mânjită, vicioasă, parvenită, descompusă, România nu se află numai la marginea civilizaţiei europene, ci în fundătura propriei civilizaţii. Sperjurul, cruzimea, ipocrizia, corupţia, cinismul sunt degetele de la mâna „dreaptă” a liderului român. El ştie ce adunătură conduce şi câtă frică, prostie şi laşitate a fost chemat să guverneze. Dar nimic de mirare într-o ţară unde generaţie după generaţie de români ignoranţi sunt mânați fără împotrivire spre abatoarele sociale. Românul de rând este un vagabond al locului său de baştină, lipsit de dreptul de a o iubi şi de a trudi pentru ea. El trăieşte cu cumsecădenie umilă o viaţă care i-a fost prădată. Lui îi piere copilul de foame, el îşi leapădă nou-născuţii pe maidane murdare, lui îi este luat locul de muncă şi dărâmată casa, el dârdâie de frig cu întreţinerea plătită ori se lasă gonit din casa lui, el stă la cozi pentru a-şi plăti impozitul pe prostie… El îşi vinde rinichiul, îşi prostituează fiica, îşi bea minţile, crapă de foame la bătrâneţe cu gura căscată la televizorul din care, cu graţie serafică, îi vorbeşte părinteşte Şeful. Admiraţia pentru lichele în România a atins paroxismul. Lupul este adorat ca un leu, fără a-i fi văzute apucăturile de hienă. În expresia cea mai alterată a formulei lui Pascal Bruckner: „uităm că ordinea socială ţine pentru că o majoritate de persoane îşi găsesc în ea un avantaj”, românul fură de la românul de lângă el, muncitorul fură de la fabrică, fabrica fură de la stat, profesorii de la părinţi, medicii de la bolnavi, preoţii de la enoriaşi, poliţiştii de la victimele borfaşilor, funcţionarii de la solicitanţi, băncile de la depunători, miniştrii fac fifty-fifty cu samaritenii capitalişti, poliţia îi apără pe proxeneţii politici iar procuratura îi scapă de judecată chiar şi în instanţa unde cumpărarea unui  magistrat a ajuns mai ieftină decât angajarea unui avocat. În ultimii 13 ani 13 miliarde de dolari au intrat din împrumuturi externe fix în buzunarul haitei licantrope. Palate, ferme, limuzine, iahturi, avioane, armăsari, cavouri somptuoase, echipe de fotbal, parlamentari cumpăraţi cu bucata! Statul român a devenit bordelul tuturor infractorilor! Furăm deja cu toţii din contul generaţiei următoare! Ne furăm copiii, nepoţii şi leagănul fără zestre în care vor sosi curând! „Proprietatea – o definiţie a meritului de a trăi”, ca formulă ascunde un dezastru în România. Marea proprietate românească este penală. Deseori şi mica proprietate. O ţară ce-şi construieşte bunăstarea prin jaful nepedepsit, cu oameni-hoitari, nu poate fi mântuită uşor. Dumnezeu ia seama şi tace. Răul României a devenit o agonie neîntreruptă. Nu mai poate fi îndreptat, pentru că din rău se hrăneşte ţara întreagă. O populaţie înrăită, pe care n-o mai interesează problemele care o privesc, şmecheră cu apucături de cocotă, privind pieziş la masa Europei, pregătindu-se să-i şterpelească podoabele, asta vom exporta în lumea largă, cu complicitatea celor care ne lasă să ne facem jocurile necrofile. Ce poate fi mai odios decât o generaţie care îşi jefuieşte ţara cu o hărnicie neegalată niciodată de truda de a-i ţine ograda curată? România arată astăzi cum sunt românii înşişi. Şleampătă, obişnuită să întindă mâna şi să cerşească, murdară şi dărăpănată. Nu-i mai poţi privi cu îngăduinţă pe cei ce se lăfăie în servitute şi  în mizerie. Pentru sufletul lor searbăd, demnitatea, credinţa şi raţiunea urlă în pustiu. Ei nu mai văd, nu mai aud, viaţa lor este o goană nesfârşită pentru dreptul la puşcărie! Şi în vremea asta liderul-lup, înconjurat de bandele lui de tâlhari şi de curtea sa de complici, e plecat, în vizită de lucru, la vânătoare de proşti! Nu mai e nimeni de compătimit acolo unde mulţimile asudate scandează lozinci sub privirile grase ale tâlharilor de vocaţie. Slugi, paiaţe şi ticăloşi, de-aş urî Europa i-aş dori să adopte degrabă Gaşca de la Bucureşti, compusă din securişti atlantişti şi torţionari capitalişti, ca să simtă pe pielea ei ce refuză de peste un deceniu să recunoască: suferinţa care arde vesel pe pielea noastră. Dar cui îi pasă dacă românilor nu le pasă! Pentru ei Armagedonul e astăzi chiar pământul pe care calcă. Şi pe care Răul a şi învins, în absenţa întristătoare a Binelui!

Miliţieni, securişti, speculanţi, infractori, jefuitori de bănci, ocrotiţi de lege şi încurajaţi în fărădelege, altfel spus, „descurcăreţii” miliardari ai unei ţări adusă la faliment, ce deţin în acest moment 8 miliarde de dolari, respectiv 17% din PIB-ul României: George, Viorel, Valentin Păunescu, Ioan şi Viorel Micula, Ioan Niculae, Patriciu, Marius şi Emil Cristescu, Dinel Staicu, Viorel Cataramă, Iacubov, Sârbu, Sachelarie, Burci, G. Becali… Figuri banale, primitive, lacome, cinice, hâde. Pentru ei s-a murit în decembrie ‘89! Bogătaşii regimului  “de stânga” ai Epocii Iliescu!

Mărunta foşgăială a complicilor ce se înţeleg asemenea viermilor năpustiţi în carnea muribundă, cheful de trădare şi de vânzare, formula-lege: Fiecare are un preţ, familia mafiotă în care toţi se simt simultan descoperiţi şi acoperiţi, traficul de lăcomii, schimbul de vicii, cheful comun pentru parvenitism, concupiscenţa protipendadei, consimţământul la furt şi la crimă, nu ne lasă nici o clipă să uităm chipul adevăraţilor învingători ai măcelului din decembrie! Impostura a urcat, între timp, pas cu pas, toate ierarhiile. Partidul său multicolor poartă la butonieră dolari. Pe liniile de comunicare, bine ascunse de fraieri, înţelegerea este deplină. Tot ceea ce este drept, legal şi moral este tratat ca “bolşevism” retardat!  Furturile au fost legalizate. Hoţii au fost înălţaţi.

„Nu poţi avea o democraţie care funcţionează corect printre hoţi!” (Eneko Lanaburu)

“Revoluţia ne-a adus darul unei unei libertăţi la care nu puteam visa înainte de decembrie 1989. E în buna tradiţie a spiritului nostru autodemolator să bagatelizăm ce este sfânt în istoria noastră. […] Aş avansa o ipoteză care trebuie verificată: complexul numit „povara recunoştinţei”. Dintotdeauna fapta bună şi recunoştinţa n-au avut loc la aceeaşi masă. Când datorezi libertatea unor copii care au ales să moară pentru ca, în ciuda laşităţii noastre, să devenim mai liberi, singura soluţie pentru nerecunoscător este să cârtească spunând: „Au murit ca nişte proşti!” Astfel de „deşteptăciune” a contaminat şi istoricul şi ziaristul, şi politicianul.”  (Profesor Preot Nicolai Buga)

Faptul că de 29 de ani nu există încă opinie împărtășită favorabilă Revoluției dovedește cât de puțini români au aderat la idealurile ei!

Zgomotul mărunt al supraviețuirii românești! Ca o ploaie sură de nisip sub un vânt stătut care o spulberă! Un dezastru ne-ar trebui ca să o luăm de la capăt! O revoluție nu a fost de ajuns…

Uneori, deseori, pe neașteptate, Revoluția își bate clopotele în inima mea. Bate, bate și pentru cei care nu o mai aud!

Legile postdecembriste sunt complicele infractorilor!

Omul secătuit de umanitate. Stârvul viu.

Oameni sunt îngăduitori ori iertători pentru că presimt că nu se pot pune la trântă cu răul!

Cei mai liberi dintre oameni sunt sclavii, liberi până și de propria lor libertate!

Uralele mulțimilor au hrănit dintotdeauna puterile ucigașe!

“Lovitura de stat” din decembrie n-a fost dată, după cum s-a presupus, în cabinetele puterii ceaușiste, ci in mintea celor care au confiscat-o pe peronul Revoluției lui Brucan! Noii lideri au resuscitat trecutul cu aerul că oxigenează plămânii încă plăpânzi al noului stat care se născuse pentru a muri sub senescența conducătorilor lui!

Jafurile din timpul Revoluției? Tabu! Jafurile în urma Revoluției? Consens național!

De ce ar merita omul să fie liber dacă nu își dorește asta?

Revoluția – o victorie abandonată!

Uneori, deseori, adevărul nu-și găsește loc în istorie!

O revoluție care a zguduit Regimul, dar nu Societatea pe care acesta s-a sprijinit!

Mai devreme sau mai târziu o revoluție intră în conflict cu urmările ei!

Nu am crezut că atâția “comuniști”  o vor lua atât de ușor pe drumul capitalismului!

Nu e o onoare să aparții unei generații ce se lasă manipulată cu atâta fervoare!

Slugile ajunse la pensie sunt mereu credincioase!

Românul este un optimist. El nu se ia niciodată la bătaie cu muntele, ci se nuntește cu el!

Istoria trebuie luată în serios. Orice încercare de aservire se va răzbuna într-o bună zi pe  mistificatorii ei!

România în care ni s-a născut sufletul.

Proștii umblă liberi pe străzile României și toată lumea îi salută cu veselie! E timpul lor!

Lipsiți de trecut și de viitor, românii își înfruntă istoria cu indiferența celor ce nu mai au ce pierde. Ei doar viețuiesc!

Elita contrafăcută. Aceeași din Epoca Ceaușescu, respectând cu scrupulozitate Strategia celor 3S, născută în epoca Mao: Servitute, Supunere, Supraviețuire. Și totuși intelectualii Revoluției Culturale riscau să fie uciși, cei ai Dictatorului de limbă română nu riscau decât penalități ce țineau de cerințele parvenitismului lor!

Când iei apărarea unui dictator care a ordonat să fie omorâți oameni ești complice cu el! Dictatorul nu a fost împușcat decât o singură dată, într-un moment în care fiecare român l-ar fi împușcat de o mie de ori pe acest analfabet schizofrenic! A ucis oameni, a fost ucis în numele crimelor lui! Cum se simt rudele celor împușcați când după un sfert de secol niște sluți moral îi justifică faptele? Asta e intrebarea! Voi publica în Caietele Revoluției această simplă propunere, pe care o cunoașteți: „În țara unde un asasin are pe conștiință moartea a peste 400 de români nevinovați este mai mult decât justificat să fie susținută aplicarea legii care pedepsește apologia sângerosului dictator N. Ceaușescu la atâția de ani de la alungarea lui de la putere! Cu o singură modificare: persoana dovedită vinovată de promovarea cultului persoanelor vinovate de infracţiuni de genocid, aşa cum este cazul lui Nicolae Ceauşescu, să fie condamnată până la capătul vieții ei să depună o floare pe mormântul unui nevinovat într-unul din cimitirele martirilor Revoluției Române, presărate în toată țara! Sau poate nu mai suntem o țară creștină?”…

1 Decembrie 2018, Anul Centenar

1 Decembrie 2018

Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte…

Sărbătoarea creștină a sufletului românesc la trecerea unui secol zbuciumat!

Au trecut 30 de ani de când am avut onoarea de a citi acest discurs în ziua de 1 decembrie 1990 la Alba Iulia, cu prilejul celebrării primei zile naționale  în deplina libertate a națiunii române acordată de Revoluția Română!

Nu voi fi acolo în acest an, dar credința mea într-un nou veac al renașterii neamului românesc se păstrează intactă!

Iartă-ne, patrie! O sută de ani de slavă!Trăiască România!

 

Basarabia, ne priveşti?

“Basarabia, ne priveşti? Bucovina, ne auzi? Suntem aici, împreună cu Transilvania, cu sfânta Moldovă, cu Muntenia, cu Banatul, cu Oltenia, cu toată ţara, aici, la Alba Iulia.”

Puţine zile au în istoria românilor înălţimea morală a începutului de decembrie. La 1918 s-a împlinit aici o aşteptare pentru un secol întreg, căruia nu i-a fost dat să dăinuiască atât cât ne-am dorit. Şi iată-ne întorşi pentru a construi din nou un adevăr al lumii întregi, care este de-a pururi întregirea patriei noastre.

Această dimineaţă a istoriei noastre a început la Timişoara în 17 decembrie, a continuat apoi cu ora Bucureştiului însângerat, cu ora ţării eliberate de tiranie, cu orele provinciilor legitime ce s-au clintit din robie şi se îndreaptă spre lumina dinlăuntrul sângelui nostru. Există un Dumnezeu al fiecărui popor care ţine cântarul dreptăţii sale. Al nostru e îmbrăcat în veşmântul ţăranului român, poartă arma soldatului român şi în pulsul său se regăseşte ritmul adânc al generaţiilor ce au tânjit să-l aibă de partea lor în această supremă călătorie spre integritatea omenească a României. Şi acest întemeietor şi decurgător se ascunde şi înfăţişarea faptelor noastre. Ce vom face cu ele acum, după ce am schimbat umilinţa cu mândria, şi sclavia cu libertatea? Răspunsul înaintaşilor este gloria lor şi o avem deja. Dar răspunsul nostru va trebui rostit acum, înainte de a pleca mai departe din acest loc şi din acest timp care este capitala voievodală a întregirii neamului şi pământului românesc, cu numele de Alba Iulia. Şi răspunsul nu poate fi decât unul singur – la bine şi la rău, înfricoşaţi dar şi fericiţi de apropierea răsuflării noului mileniu românesc, noi, poporul român, jurăm să ne apărăm munca şi dreptatea, limba şi datina, suveranitatea şi întregirea, libertatea şi credinţa în România.

(Claudiu Iordache – Alba Iulia – 1 Decembrie 1990)

 

A ignora Revoluția românilor din decembrie 1989 și importanța ei în istoria centenară a României și a o confunda, vinovat, cu rolul avut de către Ion Iliescu în a șaptea zi a revoltei bucureștene este o rușine pentru societatea românească! Cum ar fi arătat România astăzi dacă ar fi supraviețuit Ceaușescu? Numai Revoluția Română a deschis calea României, eliberată de dictatură cu prețul morții a peste 1000 de români, spre UE și NATO!

„Cea mai importantă realizare în acest veac al Unirii este integrarea euro-atlantică a României!” – Liviu Dragnea

Unde era acest om când a început Revoluția?

A vorbi despre Anul Centenar fără a-i aminti pe cei care au făcut cu putință libertatea de astăzi înseamnă a compromite însăși ideea de România creștină! Biserica Ortodoxă ar trebui să respingă această blasfemiere a faptelor martirilor noștri recenți! Statul și Societatea de astăzi (forme pervertite ale Regimului ceaușist) au ales să tacă!  Întrebarea este: ”Până când?„ În schimb adoptă și ratifică, pe furiș, legi ce vor scufunda România în anarhia invaziei migranților și în vicioasa agresiune păgână a “corectitudinii politice”, drumul cel mai scurt spre abandonarea spiritualității românești!

 

Claudiu Iordache

1 Decembrie 2018