REVOLUȚIA ROMÂNILOR – cronică semnată Corneliu Vlad

„În zilele de agitație turmentată și veselie tembelă de dinaintea Crăciunului și Anului Nou (suntem doar în țara lui D’ale Carnavalului), când tot mai puțin și tot mai puțini ne mai aducem aminte de Timișoara, decembrie 1989, Claudiu Iordache a dăruit compatrioților săi cartea “Revoluția Românilor”.

Un fapt editorial discret, mai de nimeni observat ori consemnat, această lansare a unei cărţi răsunătoare. De fapt, al cărei răsunet ar fi trebuit, ar trebui, auzit. Dar în realitatea românească a momentului, după 21 de ani de libertate perfect monitorizată şi eficient gestionată de cine se ocupă de asa ceva, e cam necuviincios ca astfel de cărţi (care nici nu prea există, de altfel) să fie cunoscute şi citite de mulţi. Sunt cărți care stânjenesc, „nu se face”, „nu dau bine”, „indispun”, „cauzează”. Drept care, o carte despre Revoluţie şi despre ce s-a ales din ea (carte, zic, nu maculatura de măscări care se produc cu duiumul pe subiect) are parte de un tratament mai drastic decât cel aplicat cărţii pornografice. Iar rânduitorii zilei ştiu şi au cum să stăvilească, să neutralizeze, să condamne la necunoaştere sau uitare, atât de discret, firesc şi fără efort, mesajul curat şi adevărat al Revoluţiei din 1989!

Claudiu Iordache este primul scriitor român care a vorbit public, răspicat şi liber într-o ţară încătuşată zeci de ani în spaimă şi tăcere. Această carte a lui aparţine marii literaturi. Are pagini superbe de eseu despre români şi destinul lor, pe un fir ce vine de la Neagoe Basarab şi Cantemir, prin Alecu Russo, Eminescu şi Haşdeu, către Nae Ionescu, Cioran şi Țuțea.

Dar mai presus de literatură, această carte este un gest național şi civic al unei conştiinţe care trăieşte şi astăzi însufleţit, tensionat şi dureros, cu aceeaşi acuitate, clipele revoluţionare de acum 21 de ani. Revoluţia nu este, pentru el, memorie, evocare, istorie, este încă realitate acută, cu energii care „lucrează”, ori, mai degrabă, s-ar cuveni.

Revoluţie, Libertate, Istorie – acestea îmi par constantele mesajului autorului. Şi el le înalţă adevărate poeme-imn, sunt bucăţi de pură, memorabilă literatură. Dar cartea este şi proză poetică, şi pamflet incendiar, şi subtilă analiză politică şi geopolitică, şi jurnal personal sincer şi emoţionant, şi riguroasă istoriografie imediată. Toate acestea se întâlnesc, de pildă, în textul ce defineşte Revoluţia de la Timişoara (pag. 127-128), care adevereşte că „în decembrie 1989, Iisus s-a născut la Timişoara”. Minunea nu a durat. „A fost o revoluţie glorioasă care s-a sfârşit cu o restauraţie ruşinoasă”. Într-o lume „în care o manipulare globală va lua locul Gulagului. Iar noi, românii, deja nu mai avem România. În numai şapte zile România a recuperat 45 de ani de stagnare. După 20 de ani ea a pierdut aproape totul. Dacă nu şi mai mult decât a avut. La 20 de ani de la Revoluţie, România nu mai are nimic de pierdut, pentru că nu mai are nimic. Această poveste tragică a istoriei româneşti, Revoluţia, a dat românilor mai multă libertate decât puteau să ducă!”

Aşa este scrisă toata cartea.  O carte conectată la cele mai înalte tensiuni, cu cuvinte de foc, dar o scriere aşezată sub porunca nobilei tiranii a lucidităţii şi adevărului. În ultimele rânduri ale cărţii, Claudiu Iordache lasă să se înţeleagă că nu va mai scrie despre Revoluţie. Nu-l credem. De data aceasta, nu-l putem crede.”

Corneliu Vlad – Amos News, 8 februarie 2011

Imagini de la lansarea cărții REVOLUȚIA ROMÂNILOR

21 decembrie 2010, Librăria Mihail Sadoveanu, București

Anunțuri

Tahrir – Piața Libertății

Tahrir

Piața Libertății

18 zile eroice

Ora libertății bate în acest moment în Egipt. Cairo este astăzi capitala acestei libertăți. Cu 21 de ani în urmă, flacăra libertății s-a aprins în România: la Timișoara, la București, la Arad, la Cluj, la Sibiu, la Brașov, dar românii s-au grăbit s-o stingă. Și de atunci întunericul a coborât asupra României.

Popoarele au și această putere. Când par definitiv îngenuncheate, ele se ridică în picioare și își recapătă dreptul la libertate. Victoria libertății este cea mai frumoasă sărbătoare a istoriei. Să o celebrăm, atunci, acolo unde ea a fost obținută și în numele tuturor celor ce pun libertatea mai presus de viața lor. Și să ne amintim și extraordinara solidaritate a românilor coborâți în stradă pentru a înfrunta represiunea  unei dictaturi sângeroase (În Egipt armata nu a tras în poporul său!), precum și cântecul Timișoarei din decembrie 1989: „Libertate! Libertate!”

Astăzi, 11 februarie 2011, după peste două săptămâni de luptă în Piața Tahrir a libertății lor, libertatea lumii vorbește în limba Egiptului!

Ceea ce dovedește Egiptul astăzi e că o Revoluție nu se organizează. Revoluția se întâmplă. Revoluția este.

„Totul e stupefiant în această revoluție, începând cu calmul, cu civismul său…” (Le Liberation)

„Asta e ceea ce cerem: respect, demnitate… spune Mohamed, instalator venit din Alexandria. Plătesc din banii mei, dar nu-mi pasă dacă voi fi ruinat, măcar vom fi liberi!” (Le Liberation)

„Este o revoluție! Amploarea sa este a celor care nu mai pot fi împiedicați să afirme că Egiptul de după 25 ianuarie e radical diferit de cel dinainte. Vocea poporului s-a ridicat cu claritate și mult curaj, afirmând că această schimbare este inevitabilă. Tinerii egipteni, susținuți de ansamblul generațiilor, spun astăzi ceea ce nimeni n-a îndrăznit să rostească timp de mai multe decenii. Eu repet, este o revoluție!” (Secretarul General al Ligii Arabe, Amr Moussa)

Un maior din armata egipteană, care s-a alăturat manifestanților din Cairo, a anunțat  că alți 15 ofițeri de diferite ranguri s-au dus de asemenea în Piața Tahrir pentru a lua parte la proteste, transmite Reuters în acest moment. „Mișcarea de solidaritate cu poporul a forțelor armate a început!”

„Circa 15 ofițeri s-au alăturat revoluției poporului. Scopurile noastre sunt aceleași cu ale poporului!”

„Ceea ce i-a determinat pe acești ofițeri și pe mine să ne alăturăm revoluției este jurământul de credință pe care l-am depus când am intrat în armată – să protejam națiunea,” a spus Shouman când a fost întrebat dacă ofițerii nu riscă un proces la curtea marțială. Protestatarii l-au ridicat pe Shouman pe umerii lor, strigând „Armata și poporul sunt împreună!”

UPDATE ora 21: La câteva ore după fuga dictatorului Mubarak, șeful Armatei egiptene salută memoria martirilor căzuți în lupta pentru libertate!  La 21 de ani din Decembrie 1989, capi ai Armatei Române nu recunosc și nu respectă Revoluția Română!

O trilogie a declinului românesc

România în care ni s-a născut sufletul!

Naufragiul unei speranțe.

In memoriam Vasile Paraschiv

A murit Vasile Paraschiv.

A murit o pagină de istorie. O pagină a curajului unei conștiințe românești. O pagină a singurătății în mijlocul mulțimilor insensibile la demnitate. Singurătatea impusă, în România, celor merituoși! Îi pierdem, unul după altul, pe cei puțini! Dar cui îi pasă?

A murit Vasile Paraschiv. Și nici un clopot festiv nu a tulburat liniștea complice. Și nici un cortegiu de bocitori nu l-a condus pe ultimul drum!Oh! Doamne, cât de bine ne simțim în informa normalitate!

Se retrage, încet-încet, din România, sub pământ, spiritul temerar, spiritul eroic.

Și să nu uităm!

El a refuzat România așa cu este. Romania, la rândul ei,  l-a refuzat pentru că nu a putut fi asemenea lui!

A murit Vasile Paraschiv.

A trăit 82 de ani printre noi și va trăi etern pentru România!

Dumnezeu să-l răsplătească așa cum noi n-am fost în stare!