Pentru că nu e departe ziua de 24 Ianuarie, mi-am propus să amintesc unioniștilor români încercările deja uitate de a apropia momentul Unificării depline a Statului Român.
Alături de Ioan Alexandru, Mircea Druc și Iulie Roșca, am scris în casa mea manifestul intitulat Consiliul Național al Unirii. Proiectul a fost lansat la Chișinău, cu care prilej am luat cuvântul! Înainte de sărbătoarea neamului reîntregit ce a avut la la Iași, în 24 ianuarie 1991, am luat cuvântul în Camera Deputaților cerând parlamentarilor români să vină la Iași. Televiziunea Națională a programat intervenția după ora 12 noaptea! La Iași, pentru prima oară în istoria României moderne, a avut loc prima și singura Ședință a deputaților basarabeni și români, cu care prilej a fost ales drept președinte al Consiliului Național al Reîntregirii, Mircea Druc! În același an după Puciul din septembrie de la Moscova, șansele unui puci la București au crescut. Eșecul Puciului a dus la desprinderea de Uniunea Sovietică a mai multor republici unionale, între care Moldova. Fapt deloc uzual, Comisiile Permanente ale celor două Camere Parlamentare s-au grăbit să recunoască existența noului stat moldovean, fără a-i consulta pe frații basarabeni! Am cerut demisia celor doi președinți de Camere! Am cerut, de asemenea, ca recunoașterea celui de al doilea stat românesc să aibă loc doar ca o etapă intermediară a Unirii cu România! Am luat de mai multe ori cuvântul în Parlament pentru a trezi conștiința aleșilor. Dar Parlamentul Român a votat, cu o singură excepție, recunoașterea Statului Moldova, stat care de atunci a rămas tot mai departe de aspirațiile reîntregirii! Tot de atunci am devenit total izolat în societatea românească. („Singurul deputat care s-a opus a fost Claudiu Iordache, exclus, de-atunci şi până acum, din toate combinaţiile politice.” Academician Mihai Cimpoi, preşedintele Uniunii Scriitorilor de la Chişinău)
De 3 ori izolat: pentru că am participat la Revoluția Română, pentru că am cerut Reîntregirea Statului Român, pentru că am propus deschiderea Dosarelor de Securitate ale celor din puterea legislativă, executivă și judecătorească! Atunci am pierdut Reîntregirea, frați români! Momentul acela cred că nu se va mai repeta! Doar dacă Dumnezeu se va mai milostivi vreodată de noi!
Sper ca textele pe care vi le pun acum la dispoziție să vă aducă aminte!
Cu drag!
Claudiu Iordache
„În decembrie 1991 Claudiu Iordache va fi alături de Mircea Druc, Iurie Roşca şi Ioan Alexandru la Chişinău, unde va fi anunţată întemeierea Consiliului Naţional al Unirii, prima organizaţie unionistă a României postdecembriste.
În 24 ianuarie 1992, la Iaşi, în prezenţa deputaţilor basarabeni şi români şi aproape a tuturor liderilor de partid, Mircea Druc este ales primul preşedinte al Consiliului Naţional al Reîntregirii. În august-septembrie ale aceluiaşi an, odată cu declanşarea Puciului de la Moscova, Basarabia îşi recapătă independenţa şi conducerea sa solicită guvernului de la Bucureşti opinia privind oportunitatea unei declaraţii de unificare cu Patria Mamă. Dar Guvernul de la Bucureşti îi sfătuieşte pe fraţii basarabeni să amâne reunificarea! (După Leonida Lari, Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova a fost redactată în laboratoarele Ministerului Afacerilor Externe Român) Momentul nu se va mai repeta. Dimpotrivă, Parlamentul României se grăbeşte să recunoască existenţa statului Moldova. Claudiu Iordache va avea intervenţii succesive în şedinţele Camerelor reunite, încercând să-şi convingă colegii să nu accepte independenţa unui al doilea stat românesc, decât ca o etapă a soluţiei reîntregirii. Va fi, de altfel, singurul care va vota împotriva recunoaşterii statului Moldova, caz unic în analele parlamentare .”
Fragmente din cartea Agonia postdecembristă, capitolul Basarabia
“Basarabia, ne priveşti? Bucovina, ne auzi? Suntem aici, împreună cu Transilvania, cu sfânta Moldovă, cu Muntenia, cu Banatul, cu Oltenia, cu toată ţara, aici, la Alba Iulia.”
Puţine zile au în istoria românilor înălţimea morală a începutului de decembrie. La 1918 s-a împlinit aici o aşteptare pentru un secol întreg, căruia nu i-a fost dat să dăinuiască atât cât ne-am dorit. Şi iată-ne întorşi pentru a construi din nou un adevăr al lumii întregi, care este de-a pururi întregirea patriei noastre.
Această dimineaţă a istoriei noastre a început la Timişoara în 17 decembrie, a continuat apoi cu ora Bucureştiului însângerat, cu ora ţării eliberate de tiranie, cu orele provinciilor legitime ce s-au clintit din robie şi se îndreaptă spre lumina dinlăuntrul sângelui nostru. Există un Dumnezeu al fiecărui popor care ţine cântarul dreptăţii sale. Al nostru e îmbrăcat în veşmântul ţăranului român, poartă arma soldatului român şi în pulsul său se regăseşte ritmul adânc al generaţiilor ce au tânjit să-l aibă de partea lor în această supremă călătorie spre integritatea omenească a României. Şi acest întemeietor şi decurgător se ascunde şi înfăţişarea faptelor noastre. Ce vom face cu ele acum, după ce am schimbat umilinţa cu mândria, şi sclavia cu libertatea? Răspunsul înaintaşilor este gloria lor şi o avem deja. Dar răspunsul nostru va trebui rostit acum, înainte de a pleca mai departe din acest loc şi din acest timp care este capitala voievodală a întregirii neamului şi pământului românesc, cu numele de Alba Iulia. Şi răspunsul nu poate fi decât unul singur – la bine şi la rău, înfricoşaţi dar şi fericiţi de apropierea răsuflării noului mileniu românesc, noi, poporul român, jurăm să ne apărăm munca şi dreptatea, limba şi datina, suveranitatea şi întregirea, libertatea şi credinţa în România.
(Alba Iulia /1 Decembrie 1990)
Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor deputaţi,
Cunoaştem împreună desfăşurarea evenimentelor după 19 august 1991. Într-un moment în care puterea comunistă mondială îşi juca toate şansele pe o singură carte, ameninţând direct şi libertatea Basarabiei române, puterile alese ale statului român au mers pe calea expectativei, a echivocului şi a prudenţei laşităţii, atunci când a trebuit exprimată opinia naţiunii întregi. De fapt, care a fost reacţia lor între 19 şi 27 august? Preşedintele României a făcut declaraţii monotone şi absente de simţul presant al istoriei, în vreme ce Parlamentul României şi-a refuzat pur şi simplu onoarea de a fi fost alături de Parlamentul Basarabiei, care îi cerea ajutorul.
Domnule Preşedinte al Camerei Deputaţilor,
Nu cunoaştem încă poziţia adoptată în numele nostru la şedinţa Consiliului Suprem de Apărare, unde aţi participat fără a ne fi consultat în prealabil. V-aţi dovedit însă, începând cu 20 august, lipsit de inspiraţia obligatorie de a proceda imediat la convocarea unei şedinţe extraordinare a Parlamentului României, eroare teribilă în exercitarea prerogativelor pe care le deţineţi, în calitate de preşedinte de cameră legislativă, ce vă expune obligatoriu unui vot de neîncredere, procedură neprevăzută în statutele Parlamentului, dar imperios necesară.
Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,
V-am urmărit atent comportamentul de-a lungul ultimelor douăsprezece luni de lucrări în această Cameră, pe care încet-încet aţi aservit-o rigorilor dumneavoastră, şi pot astăzi să declar că în trei ocazii de excepţie aţi ratat să vă comportaţi la înălţimea rangului de preşedinte al Camerei inferioare a Parlamentului României.
Aţi fost pentru temporizarea deschiderii fondului “Libertatea”, spre cerinţele stringente ale Asociaţiei Răniţilor Revoluţiei.
Aţi dezavuat iniţial ideea ca Parlamentul să consacre, printr-o şedinţă comună a celor două Camere, evenimentul revoltei de la Braşov.
Aţi ales să împărţiţi o vină de neiertat, împreună cu omologul dumneavoastră de la Senat, neconvocând imediat după anunţarea puciului de la Moscova o şedinţă extraordinară şi permanentă care să permită celor două Camere să decidă ele primele, în numele poporului român, toate acele acte pe care situaţia explozivă a zilelor respective putea să le impună Parlamentului României.
Astăzi, cu prilejul deschiderii sesiunii parlamentare, precizez că a sosit clipa ca înaintea blamului pe care membrii Camerei pot să vi-l dea, să recurgeţi împreună cu domnul preşedinte al Senatului la soluţia onoarei, şi să ne anunţaţi demisia dumneavoastră, hotărâre îndelung aşteptată şi pe care România însăşi ar primi-o cu uşurare.
Doamnelor şi domnilor deputaţi,
La 27 august 1991, Basarabia şi-a declarat independenţa de stat. Concomitent, la Bucureşti nu s-a găsit un Parlament român care să salute primul, printr-o şedinţă solemnă simultană cu şedinţa Parlamentului Basarabiei, declaraţia pentru istorie a acestuia din urmă.
Salut şi mă plec până la pământ înaintea Parlamentului Basarabiei şi înaintea preşedintelui Basarabiei şi înaintea românilor Basarabiei şi înaintea poporului român în întregul său, care se reîntemeiază acum.
Doamnelor şi domnilor deputaţi,
S-a dovedit încă o dată că în România nu există instituţiile statului de drept sau dacă există, puterea poporului este împiedicată să ajungă la ele. Ori, cei ce înfrânează această transferare legitimă de prerogative sunt ascunşi în cutele mantalei de revanşă a comunismului. Este ultimul moment pentru a le dezarma braţul! În zilele ce urmează să decidem asupra acelor interdicţii care, departe de a slăbi democraţia, o întăresc, nimicind elanul distructiv al duşmanilor ei. Să hotărâm, deci, asupra legilor ce trebuie să încheie pentru totdeauna cariera comunismului românesc.
Revenind la situaţia din Basarabia, propun colegilor mei iniţiativa formării unei delegaţii permanente care să obţină asentimentul de a participa la lucrările Parlamentului Basarabiei.
Propun, de asemenea, preafericiţilor şi preainvidiaţilor români din Parlamentul Basarabiei să decidă asupra unui demers simetric, pentru că oricât vor încerca să ne abată din drum adversităţile istoriei, noi nu putem merge decât împreună, prin puterea de spirit şi de sânge a aceluiaşi neam.
Doamnelor şi domnilor deputaţi,
Europa ignoră voinţa noastră, nu a statelor mici, ci a statelor umile. Nu e de mirare că Moldova suverană nu a primit recunoaşterea ei în afara Gruziei şi a României, dacă România însăşi a fost timidă.
Acum avem prilejul unic să arătăm Europei că noi, românii, nu ne temem să ne asumăm destinul naţional.
Propun Adunării Deputaţilor şi Senatului României deschiderea procedurilor legale şi legitime pentru acordarea imediată a cetăţeniei române tuturor cetăţenilor Basarabiei.
Aici, în această Cameră, unde patria a fost atât de des invocată, am speranţa nestrămutată că veţi şti să dovediţi credinţa şi puterea necesară pentru zidirea reîntregirii ei.
Vă mulţumesc.
Claudiu Iordache
Domnul Marţian Dan: Vă rog să fiţi de acord cu domnul Dan Popovici să intervină pe această temă.
Domnul Dan Popovici: (…) La articolul 119 al regulamentului de funcţionare noi am votat următoarele: “Este interzisă proferarea de insulte sau calomnii atât de la tribuna Adunării cât şi din sala de şedinţe”. Tot ceea ce s-a spus până acum nu poate fi decât o “arie a calomniei”, indiferent cui a fost adresată. Ţinând cont de acest articol, vă rog a emite o hotărâre privind articolul 172, să-l aplicăm deputatului Claudiu Iordache şi anume, vă rog frumos, putem accepta, dacă dumneavoastră veţi fi de acord, aplicarea sancţiunii de interzicere la lucrările acestei Adunări pe o perioadă de 15 zile.
(2 septembrie 1991)
*
Domnilor senatori şi deputaţi,
Evenimentele de la Moscova au demonstrat care este diferenţa dintre oamenii de stat aleşi şi oamenii de stat numiţi, între instituţiile statului de drept şi instituţiile care simulează statul de drept.La Moscova, la Leningrad, în ţările baltice, în Basarabia, oamenii s-au adunat în jurul parlamentelor, ca instituţie supremă de putere, şi le-au apărat.
Am avut sentimentul, ieri, că dumneavoastră nu sesizaţi cât de important este ca acest Parlament să-şi asume puterea în stat.
Sigur că s-a ridicat problema dacă între 19 şi 27 august în România, au existat condiţii care să pună sub semnul riscului siguranţa naţională. Eu vă garantez că au existat! Încă din ziua de 20 au fost create liste cu persoane ce trebuiau reprimate.Una din aceste liste a fost predată guvernului, şi conţine chiar persoane din actualul guvern. A fost o situaţie extraordinară pe care noi n-am putut să o întâmpinăm decât prin nişte decizii extrem de limitate de putere, prin Declaraţia Preşedintelui, prin intervenţia guvernului, prin Declaraţia Consiliului Suprem de Apărare. Parlamentul României nu a fost de găsit, şi de-ar fi fost nevoie ca poporul să se adune în jurul său, s-ar fi adunat în jurul unor săli goale, în care nişte birouri permanente ar fi luat o decizie în numele nostru.
Eu nu voi vota rezoluţia celor două birouri permanente, pentru că în acel text este vorba de existenţa a două state române. Aş dori să reamintesc că am întrevăzut şi am propus ieri o soluţie: ideea de a acorda cetăţenie română cetăţenilor Basarabiei ar fi deschis, la alegerile legislative din primăvara anului viitor, posibilitatea ca bărbaţii ai Moldovei să participe la alegerile româneşti, şi să obţinem, printr-o voinţă comună, o soluţie de unificare a celor două state, care, deocamdată, subzistă în fragilitatea condiţiilor actuale.
Claudiu Iordache
(3 septembrie 1991)
*
Români din Basarabia!
Într-o astfel de zi, ce aniversează Reîntregirea Neamului Românesc, unde este preşedintele Iliescu? Aici, în Piaţa Sfatului din Chişinău, lângă noi? Unde este acum preşedintele Snegur? La Alba Iulia?
Fraţi basarabeni şi bucovineni,
Cu un an în urmă, la 1 Decembrie 1990, am evocat la Alba Iulia Bucovina şi Basarabia!
Ele lipseau acolo, la prima sărbătoare a României eliberată de dictatură!
Astăzi, de-am fi sosit aici, la Chişinău, împreună cu fraţii mei, să vă spunem: “Am venit să vă luăm, o dată cu Basarabia şi cu Bucovina, să vă ducem la Patria Mumă!” n-am fi avut fericire mai desăvârşită!
Dar această întregire pretinde voinţa întregului popor român şi cred nestrămutat că această voinţă va spulbera curând frontierele ce ne mai despart încă!
Fraţi basarabeni şi bucovineni, lumea se cutremură din nou; cei ce vor simţi primii cursul acestei mişcări a neamurilor europene şi nu se vor aşeza de-a curmezişul, vor trăi clipele răsplătirii credinţei lor!
Să fim pregătiţi pentru anul care urmează; noi poporul, ca şi preşedinţii noştri efemeri, căci simt că istoria va răsplăti curând Revoluţia!
Este adevărat, mai există voci ce ne vorbesc despre oleacă de independenţă, ca şi despre oleacă de libertate, şi aici şi acolo, uitând că răgazul cerut vremurilor tulburi s-ar putea întoarce împotriva aspiraţiilor noastre!
Mai sunt voci ce ne spun: Nu forţaţi, căci ei nu vor Unirea!
Care ei, vă întreb?
Eu, român din ţara fără de voi, vreau Unirea, pentru a fi întreg ca fiinţă şi neam! Poate cineva trăi bucuria de a rămâne neîntreg până la capătul vieţii?
Mai sunt voci ce nu vor decât o Unire a Moldovei?
Îl rog cuviincios să se unească, dacă aşa vor ei, cu Moldova Română, dar cu Moldova de la Prut şi până la Timişoara!
Altfel de Unire noi nu ne dorim! Noi ne dorim Unirea Ţării, a pământurilor ei şi a poporului său; prin voinţa lui Dumnezeu, unită deja o dată în faţa lui, la 1 Decembrie 1918.
Dumnezeu să ne vină în ajutor!
Claudiu Iordache
(Chişinău, 1 decembrie 1991)
*
Sub semnul DOMNULUI UNIFICATOR
Vom atinge curând ziua de 24 ianuarie 1992 a calendarului românesc. Consiliul Naţional al Unirii, în componenţa căruia se regăsesc 130 de deputaţi de la Bucureşti şi 50 de deputaţi de la Chişinău, vă cheamă la Iaşi în vinerea acestei săptămâni, în care vor bate clopotele conştiinţei reîntregirii neamului românesc!
Să nu ne fie teamă, pentru că noi nu vom forţa mâna istoriei, deşi istoria a forţat deseori mâna poporului.
Dar fără Basarabia, fără Bucovina şi Ţinutul Herţei, noi am fost şi rămânem infirmi! Vom merge, deci, la Iaşi, pe urmele destinului naţional, pentru a ne releva nouă înşine suferinţa de a continua să rămânem despărţiţi de toată România din stânga Prutului, dar şi voinţa de a curma această suferinţă curând!
La Iaşi o sută de fraţi basarabeni şi bucovineni vor veni să vă îmbrăţişeze. Rămâne acestei capitale a Moldovei istorice privilegiul de a fi casa găzduirii primei întâlniri panromâneşti din decurgerea frământată a acestui sfârşit de veac. Acolo vom putea declara Europei întregi că România nu se va împăca vreodată cu nesocotirea drepturilor ei.
De aceea îi aşteptăm la Iaş, pe sfinţii Părinţi ai Bisericii Ortodoxe Române şi pe conducătorii Armatei Române.
Fie că această adunare a celei de-a treia generaţii unioniste româneşti, la succesul căreia ar trebui să ţinem ca la lumina ochilor, să se desfăşoare sub semnul Domnului Unificator, Alexandru Ioan Cuza!
Claudiu Iordache
(Discurs în Camera Deputaţilor, la 20 ianuarie 1992, difuzat pe postul naţional TV în ziua de 21 ianuarie, orele 2.00 noaptea!)
O problemă de conştiinţă
O problemă de conştiinţă: Basarabia! N-am vizitat-o niciodată. În schimb, culturnici jalnici, emanaţi ai Cântării României, au trecut între primii Prutul pentru a-şi oferi la Chişinău opera vulnerabilă sub privirea scrutătoare a valorii, dezorientând şi mai mult opinia basarabeană avidă de contacte paroxiste cu o românitate îndelung refuzată. Astăzi ştim peremptoriu că primele punţi dintre cele două ţinuturi ale României s-au prăbuşit deja sub greutatea ipocriziei celor ce au călcat pe ele dinspre România spre Basarabia. În plan politic, mişcarea eroică a Frontului Popular al Moldovei s-a trezit oficial izolată atât acolo cât şi aici, zbătându-se în aceste zile decisive pentru evoluţia ei, în nesiguranţa alegerii celei mai bune căi pentru a obţine unirea cu Ţara! Pe de altă parte, Parlamentul României continuă să aibă urechile lipite cu ceară, inerţia lui negăsindu-şi măsura decât în laşitatea cu care mulţi membri ai săi se prefac că nu există o problemă a conştiinţei româneşti pe nume Basarabia! Preşedintele României însuşi pare scandalizat de demersurile unioniste ale celor de dincolo de graniţa regatului său, lăsându-ne a înţelege că ambiţia de a contribui la revenirea teritoriilor româneşti înstrăinate în urma Tratatului Ribbentrop-Molotov îi este absolut nulă.
Partidele de la Bucureşti şi-au pierdut la rândul lor prea uşor elanul unionist, stăruind în hiatusul exprimării acelui impuls solidar care le-ar fi putut justifica emblema de partide naţionale! Cât priveşte strada, basarabeanul ori românul ştiu încă prea puţin despre ce ar putea însemna acum în Europa de Est o Românie reîntregită! Ştiu, în schimb, puterile europene, ca şi vecinii noştri imediaţi, care nu au cum să agreeze o soluţie de extindere maximă a spaţiului românesc. De la o deplină inventariere a realităţilor înconjurătoare trebuie pornită o analiză asupra evoluţiei relaţiilor româno-basarabene.
“… De 51 de ani nu există cetăţean român care să trăiască întreg în fiinţa sa, a poporului şi a ţării sale! De 51 de ani toţi românii din România sunt infirmi de Basarabia! Mai devreme sau mai târziu, conştiinţa acestei infirmităţi ne va constrânge să recuperăm adevărata robusteţe a neamului nostru. Popoarele sunt fiinţe istorice ce nu pot supravieţui în neîntregire!”
Am citit câteva fraze dintr-o scrisoare adresată celor de la Ţara, publicaţie a Frontului Popular din Moldova, la care îmi permit să adaug câteva dintr-o intervenţie făcută nu de mult în Parlamentul României:
“Am ascultat la TVR discursul unor personalităţi basarabene care ne-au avertizat asupra fragilităţii opţiunii proromâneşti a celor din neamul nostru de dincolo de graniţa românească. Dar această mohorâtă realitate nu ne poate îndupleca să renunţăm la ideea reîntregirii naţionale! Dacă o vreme am putut crede că statul suveran al Moldovei este o soluţie de tranziţie spre Unirea cu statul român, astăzi nu ne mai putem întreţine această iluzie. Statul Moldova ameninţă să devină o formulă a îndepărtării de România!” Din nefericire, sentimentul naţional e la fel de slăbit şi la Bucureşti şi la Chişinău, din motive ce aparţin istoriei şi erorilor omeneşti! Dar eu nu-mi pierd încrederea că bunul simţ al neamului nostru va şti să guverneze şi această criză a relaţiilor inter-româneşti. Dacă parlamentele frăţeşti nu pot încă exprima voinţa necesară împlinirii Unirii, o poate face poporul în întregul său; dacă nici el nu este pregătit pentru a face faţă acestei încercări, o pot face românii, pur şi simplu. Îmi imaginez o ploaie de scrisori expediate de cetăţeni ai României, destinate cetăţenilor Basarabiei, la ceasul dintre anul în care am rămas datori şi cel în care vom încerca, solidari, a ne împlini o datorie naţională! N-am fost în Basarabia niciodată. Dar nu am nici o îndoială că atunci când voi putea, în sfârşit, parcurge nemernica distanţă în kilometri ce mă desparte de pământurile ce încep să urce pe taluzul stâng al Prutului, îmi voi regăsi acolo şi patria şi poporul! Ce ne-a mai rămas de făcut? Mă tem încă de pe acum că istoria viitoare va depune mărturie despre ce nu am făcut încă. Cred că alegerile anului viitor vor aduce înaintea electoratului român candidaturile unor oameni politici basarabeni, care până atunci vor obţine, la cererea lor, cetăţenia română. Aceste candidaturi, sprijinite de votul popular, ar putea deschide porţile Parlamentului României înaintea bărbaţilor basarabeni, obţinându-se astfel, între altele, şi un antidot eficace împotriva malversaţiilor de genul celor care l-au privat pe un Mircea Druc de posibilitatea de a candida la funcţia de preşedinte al Basarabiei! Nu-i nimic! Un Mircea Druc va putea candida la funcţia de preşedinte al României!
Claudiu Iordache
(Expres magazin, 48/1991)
O problemă de conştiinţă
O problemă de conştiinţă: Basarabia! N-am vizitat-o niciodată. În schimb, culturnici jalnici, emanaţi ai Cântării României, au trecut între primii Prutul pentru a-şi oferi la Chişinău opera vulnerabilă sub privirea scrutătoare a valorii, dezorientând şi mai mult opinia basarabeană avidă de contacte paroxiste cu o românitate îndelung refuzată. Astăzi ştim peremptoriu că primele punţi dintre cele două ţinuturi ale României s-au prăbuşit deja sub greutatea ipocriziei celor ce au călcat pe ele dinspre România spre Basarabia. În plan politic, mişcarea eroică a Frontului Popular al Moldovei s-a trezit oficial izolată atât acolo cât şi aici, zbătându-se în aceste zile decisive pentru evoluţia ei, în nesiguranţa alegerii celei mai bune căi pentru a obţine unirea cu Ţara! Pe de altă parte, Parlamentul României continuă să aibă urechile lipite cu ceară, inerţia lui negăsindu-şi măsura decât în laşitatea cu care mulţi membri ai săi se prefac că nu există o problemă a conştiinţei româneşti pe nume Basarabia! Preşedintele României însuşi pare scandalizat de demersurile unioniste ale celor de dincolo de graniţa regatului său, lăsându-ne a înţelege că ambiţia de a contribui la revenirea teritoriilor româneşti înstrăinate în urma Tratatului Ribbentrop-Molotov îi este absolut nulă.
Partidele de la Bucureşti şi-au pierdut la rândul lor prea uşor elanul unionist, stăruind în hiatusul exprimării acelui impuls solidar care le-ar fi putut justifica emblema de partide naţionale! Cât priveşte strada, basarabeanul ori românul ştiu încă prea puţin despre ce ar putea însemna acum în Europa de Est o Românie reîntregită! Ştiu, în schimb, puterile europene, ca şi vecinii noştri imediaţi, care nu au cum să agreeze o soluţie de extindere maximă a spaţiului românesc. De la o deplină inventariere a realităţilor înconjurătoare trebuie pornită o analiză asupra evoluţiei relaţiilor româno-basarabene.
“… De 51 de ani nu există cetăţean român care să trăiască întreg în fiinţa sa, a poporului şi a ţării sale! De 51 de ani toţi românii din România sunt infirmi de Basarabia! Mai devreme sau mai târziu, conştiinţa acestei infirmităţi ne va constrânge să recuperăm adevărata robusteţe a neamului nostru. Popoarele sunt fiinţe istorice ce nu pot supravieţui în neîntregire!”
Am citit câteva fraze dintr-o scrisoare adresată celor de la Ţara, publicaţie a Frontului Popular din Moldova, la care îmi permit să adaug câteva dintr-o intervenţie făcută nu de mult în Parlamentul României:
“Am ascultat la TVR discursul unor personalităţi basarabene care ne-au avertizat asupra fragilităţii opţiunii proromâneşti a celor din neamul nostru de dincolo de graniţa românească. Dar această mohorâtă realitate nu ne poate îndupleca să renunţăm la ideea reîntregirii naţionale! Dacă o vreme am putut crede că statul suveran al Moldovei este o soluţie de tranziţie spre Unirea cu statul român, astăzi nu ne mai putem întreţine această iluzie. Statul Moldova ameninţă să devină o formulă a îndepărtării de România!” Din nefericire, sentimentul naţional e la fel de slăbit şi la Bucureşti şi la Chişinău, din motive ce aparţin istoriei şi erorilor omeneşti! Dar eu nu-mi pierd încrederea că bunul simţ al neamului nostru va şti să guverneze şi această criză a relaţiilor inter-româneşti. Dacă parlamentele frăţeşti nu pot încă exprima voinţa necesară împlinirii Unirii, o poate face poporul în întregul său; dacă nici el nu este pregătit pentru a face faţă acestei încercări, o pot face românii, pur şi simplu. Îmi imaginez o ploaie de scrisori expediate de cetăţeni ai României, destinate cetăţenilor Basarabiei, la ceasul dintre anul în care am rămas datori şi cel în care vom încerca, solidari, a ne împlini o datorie naţională! N-am fost în Basarabia niciodată. Dar nu am nici o îndoială că atunci când voi putea, în sfârşit, parcurge nemernica distanţă în kilometri ce mă desparte de pământurile ce încep să urce pe taluzul stâng al Prutului, îmi voi regăsi acolo şi patria şi poporul! Ce ne-a mai rămas de făcut? Mă tem încă de pe acum că istoria viitoare va depune mărturie despre ce nu am făcut încă. Cred că alegerile anului viitor vor aduce înaintea electoratului român candidaturile unor oameni politici basarabeni, care până atunci vor obţine, la cererea lor, cetăţenia română. Aceste candidaturi, sprijinite de votul popular, ar putea deschide porţile Parlamentului României înaintea bărbaţilor basarabeni, obţinându-se astfel, între altele, şi un antidot eficace împotriva malversaţiilor de genul celor care l-au privat pe un Mircea Druc de posibilitatea de a candida la funcţia de preşedinte al Basarabiei! Nu-i nimic! Un Mircea Druc va putea candida la funcţia de preşedinte al României!
Claudiu Iordache
(Expres magazin, 48/1991)
Unirea este sub ferestrele românilor
Astfel a câştigat Mircea Snegur! Cu încuviinţarea Parlamentului României, pe o parte a pământurilor istorice româneşti, va continua să funcţioneze statul Moldova. Stat liber, independent, suveran, ce va întreţine relaţii diplomatice cu lumea largă. În câţiva ani vom avea ocazia nesperată, poate, de a asista la meciurile pentru Cupa Mondială dintre România şi Moldova, iar un eventual al treilea meci, de baraj, ar putea să se dispute pe teren neutru în Republica Găgăuză ori Tiraspol. Nemaipomeniţi sunt românii: în timp ce alte neamuri se caută şi se adună, al nostru se bucură şi se împacă lesne cu propria-i slăbiciune. Curând, ministrul nostru de externe va trebui să facă o vizită oficială la Chişinău, şi pe aeroport va asculta, aferat, imnul statului gazdă care, întâmplător, seamănă izbitor cu al nostru, după care, într-o englezească de serviciu, va conversa cu omologul său ce o va scăpa, la strânsoare, pe româneşte! Desigur, Uniunea Slavă se amuză în zilele acestea privind în curtea românească, având ca aliat pe slavii noştri, ocazional români, cu care au impus soluţia Lor într-o Moldovă tampon între România şi Ucraina. Spre deosebire de stăpânii zilei, cred că a sosit momentul să urmărim schimbările unei lumi în care vom continua să trăim şi cu ochiul interesului nostru! Într-o Europă redisputată, o însemnată parte a ei se zbate iarăşi în căutarea unor drepturi înstrăinate. Putere conservatoare în primul rând, America susţine şi impune soluţii politice care să-i prezerve privilegiile şi un efect al egoismului ei este şi o Românie ce rămâne neîntregită! De aceea, să nu ne facem iluzii, nu suntem şi nu putem fi respectaţi decât atât cât reuşim să impunem respect prin exprimarea rigorii noastre, societatea românească nu îşi poate concentra stăruinţele în favoarea unui proiect care să o înalţe, în sfârşit! Salvarea României constă în reîntregirea deplină a fiinţei sale pământeşti! Salvarea României e în mâinile ei! Uşor de zis, veţi gândi, dar eu vă voi răspunde: Unirea – Acum! Priviţi în nordul patriei noastre: un stat ce ne datorează teritorii se aliază în grabă cu un stat ce ne pretinde teritorii! O cursă contra cronometru e deja începută! Deci, Unirea – Acum! Se continuă şantajul cu Ardealul pentru a nu pretinde Bucovina şi Basarabia? Ei bine, nu ne mai rămâne decât să ne unim puterile divizate. Deci, Unirea – Acum! Ştiu, în România întâlneşti cel puţin trei atitudini vis-a-vis de Unirea cu Basarabia: “Unirea – Acum: Unirea – Cândva; Unirea – Niciodată!” Un Referendum al interesului suprem românesc ar trebui revendicat cât mai urgent cu putinţă pentru a afla că majoritară în România este opinia celor ce reclamă: Unirea – Acum! Formarea Consiliului Naţional al Unirii este primul semn că ideea unionistă a încolţit din nou. O a treia generaţie unionistă, după cea de la 1859 şi cea de la 1918, are astăzi menirea de a face Unirea! Unirea – Acum!
Curând, sper, voi reuşi să mă retrag dintr-o viaţă politică tulburată ce este încă o arenă a promiscuităţii morale în care se complac de-a valma FSN-ul şi opoziţia. Necontrolate delimitări sociale, nou create, vor ghetoiza săracii României de mâine, egoismul altora va putea vâna, la întâmplare, fără nici o remuşcare morală. Într-o discuţie purtată cu un membru al guvernului Stolojan (dar şi al guvernului Roman) acesta mi-a dezvăluit principiul ambelor guvernări: Zdrobirea coloanei vertebrale a muncitorimii române! Pentru mine, clasa muncitoare n-a existat niciodată, au existat, în schimb, şapte milioane de salariaţi şi ei continuă să nu fie altfel; şapte milioane de cetăţeni români, victime ale unei recesiuni structurale care îşi propune să le ignore drepturile sociale. Mi-am imaginat continuu eliminarea comunismului prin eliminarea totalitarismului abuziv; aproape cu aceleaşi metode forte, un alt tip de comunism-liberal îşi propune să transforme aceeaşi ţară în terenul de vânătoare al posesorilor de permise obţinute de pe vremea lui Ceauşescu!
Mi-am imaginat, vreme de două zile şi două nopţi, în balconul Operei Timişoarei, o Românie liberă de nefericirea cetăţenilor ei! Doi ani au trecut deja şi urmările năruirii iluziilor noastre se întrevăd pretutindeni. Şi dacă totuşi nu dispar încă este pentru că, împotriva voinţei guvernanţilor noştri, o schimbare este pe cale să se producă! Câtă vreme simt asta, UNIREA ESTE SUB FERESTRELE ROMÂNILOR şi curând va pătrunde în casele lor!
Claudiu Iordache
(Expres magazin, 3/1992)
Prutul, zid al Berlinului
Din păcate, ziua de 24 ianuarie ‘92 n-a fost o dată a idealului reîntregirii naţionale! Gândită altfel, ea s-a transformat într-un turnir electoral în cadrul căruia s-a desfăşurat o paradă a panaşelor politice şi a declaraţiilor solemne rostite din vârful buzelor. Practic, ziua s-a încheiat festivist, lăsând în urma ei un ecou ce s-a stins curând. Iată, au trecut de atunci aproape două luni şi marele stat naţional al celor ce puneau mai presus de orice reunificarea României cu Basarabia a căzut într-o aţipire inexplicabilă. În Consiliul Naţional al Unirii (care are acum şi un preşedinte ales) urmau să depună un maxim efort politic peste 150 de deputaţi de la Bucureşti şi 45 de la Chişinău, ca să nu mai amintim puzderia de partide şi organizaţii obşteşti ce se raliaseră ideii unioniste! Unde sunt ele acum, unde au loc acţiunile lor, luările lor de poziţie, intervenţiile lor, oare chiar întreaga lor voinţă s-a lăsat cloroformizată, şi de cine anume? Şi asta în timp ce “partea adversă”, cu o hărnicie incredibilă, a reuşit să facă să decoleze planorul antiunionist al preşedintelui Snegur! Urmăriţi-l cum, cu sprijinul pe faţă al marilor puteri, a luat destinul Basarabiei pe umărul său “viguros” şi-l înstrăinează de patria română! Desigur, cei doi preşedinţi ştiu ce fac! Fac pentru început două Românii, într-un moment european al unei singure Germanii (lipsa de înţelepciune a statelor mici le împinge la destrămare, înţelepciunea naţiunilor puternice le inspiră la reunificări implacabile), după care le vor uni, odată şi odată, când vor consimţi dumnealor. Asta, după domnul Adrian Năstase, se numeşte combinaţie savantă a planurilor strategice cu acţiunile tactice ce au drept unic scop adunarea tuturor românilor şi de aici şi de dincolo! Acest domn, încă ministru de externe al României (suspect în tot ceea ce a întreprins până acum în interes naţional – dar să-i enumerăm isprăvile: Tratatul cu URSS, recunoaşterea statului Moldova, deschiderea Ambasadei României la Chişinău şi a Moldovei la Bucureşti), nu mai conteneşte să-şi afirme marile virtuţi în diplomaţie. Şi iată efectul! Prutul desparte iarăşi România în părţi şi nu mai poate fi sorbit aşa de uşor ca în septembrie ‘91! Un motor puternic al reîntregirii ar fi trebuit să fie Frontul Popular din Moldova, care, între timp, a devenit creştin şi democrat! Am citit, de la distanţă frăţească, documentele Convenţiei Frontului Popular, ce continuă să beneficieze de o redactare frumoasă, fără însă a putea clinti aproape nimic la nivelul puterilor oficiale ale Moldovei şi României. Declaraţia domnului Mircea Druc, cum că pentru domnia sa Unirea a şi avut loc, şi-a pierdut între timp parfumul reconfortant. Nu, domnule Mircea Druc, unirea încă nu a avut loc, şi refuzul, în continuare, al acţiunilor politice în favoarea celor “tehnice” inutile şi irealizabile, v-a împins în cele din urmă la această ultimă neputinţă care este izolarea dumneavoastră voită la Chişinău! Împreună gândiserăm altfel acest proiect al unei presiuni continue asupra acelor puteri neocomuniste încă instalate în cele două Românii efemere! Dar dumneavoastră aţi făcut un pas înapoi, cu o discreţie de natură conspirativă, deşi reîntregirea merită a fi obţinută la lumina zilei cu sprijinul întregii suflări româneşti şi nu doar a unor părţi oculte ale intereselor ei. Reîntregirea României nu constituie o muncă masonică, ci un travaliu naţional, iar repugnanţa rostirii în clar a ceea ce constituie misiunea întregii conştiinţe româneşti o apreciez ca pe o slăbiciune a clarviziunii dumneavoastră. Dar problema Unirii excede subiectivitatea persoanelor implicate în actele ei! Problema Unirii nu este a domnului Druc, a oricui altcuiva, ci a acestei generaţii ce merită să devină unionistă! Problema Unirii trebuie jucată la Bucureşti, în Parlamentul României, cu acele persoane care încă mai au voinţa de a îndrepta stările de lucruri puse în stare de risc în 24 ianuarie. Problema Unirii este problema supravieţuirii României înseşi! Cer românilor unionişti să reconstituie instituţia Consiliului Naţional pentru Reîntregirea României, cât mai grabnic cu putinţă. Avem aici, lângă noi, adversari redutabili. Nu-i voi enumera, deşi ar merita-o! Trebuie provocată o nouă întâlnire a membrilor cinstiţi ai Consiliului Naţional al Unirii, şi asta Acum!
Claudiu Iordache
(Expres magazin, 11/1992)
Recunoaşterea de către Parlamentul României a independenţei Republicii Moldova, septembrie 1991
“Singurul deputat care s-a opus a fost Claudiu Iordache, exclus, de atunci şi până acum, din toate combinaţiile politice.” (Academician Mihai Cimpoi, preşedintele Uniunii Scriitorilor de la Chişinău)
“Încep podurile de flori de peste Prut. Românii de pe ambele maluri se îmbrăţişează plângând. Are loc tentativa de lovitură de stat de la Kremlin, din august 1991. Eltin decretează dezmembrarea URSS. Se creează vidul de putere pe Prut şi Parlamentul de la Bucureşti recunoaşte independenţa necondiţionată a Republicii Moldova. Un singur parlamentar se va opune acestei stupizenii colective: Claudiu Iordache. Basarabia va deveni tot mai independentă dar faţă de Bucureşti, nu de Moscova. Acesta era scenariul.” (Viorel Patrichi – “Lupta pentru integrarea Basarabiei“, Revista Rost, mai 2003)
“Am remarcat votul de conştiinţă al lui Claudiu Iordache, care nu este astăzi aici, la recunoaşterea independenţei Basarabiei, nu politic, vot de conştiinţă. Să ridici singur mâna împotrivă este un lucru pe care puţini oameni reuşesc să-l facă într-o viaţă… Am remarcat – şi a fost cea mai frumoasă şi teribilă experienţă a mea – ce gândeau colegii mei, ce gândeam şi eu în 1990, în 1991 chiar, când ceream semnăturile… cei 131 care au semnat pentru a rezolva problema arhivei Securităţii… Era proiectul de hotărâre privind rezolvarea acestei chestiuni care nu se mai rezolvă…” (Deputatul Costică Canacheu, Alocuţiune în Şedinţa solemnă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 20 mai 2004, cu ocazia aniversării primelor alegeri libere după Revoluţia din 1989)
ianuarie 20, 2015
Categorii: Basarabia, Claudiu Iordache, România . Etichete:Actualitate, Argumente, Atitudini, Basarabia, Claudiu Iordache, Educatie, eveniment, evenimente, Gandire libera, Ganduri, Istorie, Jurnal, Libertate, Lumea, Marea Unire, Oameni, Opinii, personal, Personale, politic, Politica, Reintregirea, Romania Mare, România, Societate, Solidaritate, Speranţa, Tristeti, Viata . Autor: claudiuiordache . Comments: Lasă un comentariu
Claudiu Iordache 