De aceea orice s-ar întâmpla trebuie să rămânem capabili de bine!
BUNAVESTIRE
Dramă în două părți
Partea I-a
Noaptea de 31 decembrie 1999
Pe întuneric.
La parterul unui bloc din Constanţa.
Un individ: N-aveţi idee pe unde poate fi strada … Strada cea mai Lungă? Numărul 43 … bis? Scara C?… Auzi nume … de stradă!…
Alt individ: …!
Un individ: Măcar să fi apucat să văd marea! Da! Marea! Pentru ea am venit eu aici! Să o văd ninsă!
Alt individ: …!
Un individ: Ce harababură şi cu denumirile străzilor ăstora … noi! Nu m-ar mira să aflu că în fiecare oraş … există o stradă care se numeşte … Strada cea mai Lungă!…
Al doilea individ: Dar pe cine căutaţi dumneavoastră, cu adevărat?…
Primul individ: Caut, domnule, pe prietenul meu! Care m-a invitat să petrec revelionul … în casa lui!…
Al doilea individ: Aici? Imposibil!
Primul individ: Imposibil?
Al doilea individ: Pentru că … dacă prin absurd … ori cu totul întâmplător … prietenul de care aminteaţi … ar fi una şi aceeaşi persoană!…
Primul individ: N-am putea continua … discuţia … ca să zic aşa … înăuntru? Că de abia mă mai ţin pe picioare! (Intră în apartament şi trage uşa în urma lui.) Aşa!…
Al doilea individ: Cu cel pe care îl cunosc de pe băncile şcolii! Şi care… nu demult a avut ideea … recunosc trăznită … de a ne împrumuta apartamentele … de la Crăciun şi până după Anul Nou …
Primul individ: Pe mine … m-a invitat … să petrec revelionul … la el … încă din iarna trecută! Şi uite că am venit!
Al doilea individ: … Încă din iarna trecută? Dumneata eşti cumva …?
Primul individ: Treaz? Se vede treaba că … da!
Al doilea individ: Şi nu ai mai vorbit … cu el … din iarna trecută?
Primul individ: La ce bun? La mine … cuvântul este cuvânt!
Al doilea individ: Nici măcar un telefon, colo?
Primul individ: Nu mi-a trecut prin minte! Oricum m-am hotărât aşa, dintr-o dată! Azi dimineaţă! Şi iată-mă!
Al doilea individ: Dumneata … eşti cumva … poet … domnule?
Primul individ: Poet? De ce neapărat, poet?
Al doilea individ: Mi-ar fi fost mai uşor să te înţeleg … Dumneata pe ce lume trăieşti, omule? Cum de-ai fost în stare să pleci bazându-te pe o invitaţie … făcută … cu ani în urmă!
Primul individ: Numai cu unul!
Al doilea individ: Ce să mă fac cu dumneata?
Primul individ: Ce obosit mă simt! Ce obosit!… Nu! Nu! Plec imediat! Plec!…
Al doilea individ: Unde să mai pleci, omule? Dacă tot ai venit … nepoftit … simte-te măcar … ca la dumneata … acasă! Doar n-o să te gonesc pe o vreme ca asta!…
Primul individ: Ce ninge! Parcă ar veni potopul, domnule!
Al doilea individ: Ninge! Ninge! Ce albastră pare lumina sub felinare!… Reflexul mării nevăzute! … la atingerea delicată a zăpezilor! Mi-ar fi plăcut să fiu … singur!… Îl auzi! Acum cântă!… Cîntă! Şi iarba face la fel! Creşte … şi nu îi pasă de ce! Ce este oare mai la îndemână … naturii … decât firescul?…
Primul individ (revenind): Am făcut o baie pe cinste! Nu vă faceţi probleme! Am spălat … şi am şters peste tot! Nici o urmă n-a mai rămas!…
Al doilea individ: Fiţi rezonabil! Hai! Luaţi loc! Eu voi rămâne aici! M-am obişnuit să privesc spre fereastră! Care va să zică … sunteţi din Târgovişte?…
Primul individ: Cunoaşteţi pe cineva acolo?
Al doilea individ: O! Nu! Nici vorbă! Întrebam aşa …
Primul individ: Dumneavoastră de unde veniţi?
Al doilea individ: V-am spus!… Din Braşov!
Primul individ: Înţeleg!
Al doilea individ: Ce înţelegeţi?
Primul individ: Înţeleg … dacă nu vă e cu supărare … că v-aţi săturat de munţii dumneavoastră … şi aţi venit aici … să reîntâlniţi … marea!
Al doilea individ: Să întâlnesc marea? Da! Am venit să o întâlnesc … marea … Aveţi dreptate!
Primul individ: Trebuie să fie nemaipomenit să o vezi … ninsă … ninsă … la turci!…
Al doilea individ: Până la turci? Mă îndoiesc!
Primul individ: Până unde vreţi dumneavoastră, domnule! În fond, ce altceva este … marea asta … a noastră … decât o lacrimă … înconjurată din toate părţile … de colţul ochiului … care o plânge!
Al doilea individ: Nu e rău!…
Primul individ: Să nu mi-o luaţi în nume de rău … dar eu … nu o dată!… Nu o dată … am trăit senzaţia că lumea noastră … atât de mare … pe zi ce trece … e tot mai mică … Şi foarte probabil că … în curând … să apucăm să trăim … într-o lume … mică de tot! …
∞
Îngerul (revenindu-şi): Ce vis! Ce vis! Unde mă aflu?
Femeia: Ce m-aş fi făcut fără dumneavoastră? (Îngerul geme uşor.)
Scriitorul: Cum te simţi, prietene?
Îngerul: Mai sunt întreg, nu-i aşa?
Scriitorul: Eşti!… Bătăuşule!
Îngerul: Eu? Eu?
Scriitorul: Cine altcineva?… I-ai pus … pe fugă!
Îngerul: Nemaipomenit! Eu?
Femeia: V-a spart geamul, nemernicul!
Scriitorul: Găsim noi o soluţie!…
Femeia: De-aţi şti cât regret!… Ce să mai spun?… Cum aş putea să … mă întorc acasă?
Scriitorul: Să nu comiteţi imprudenţa asta! Chiar dacă haimanalele … s-au dus … sunt mereu altele! E noaptea lor!
Femeia: Ce mă fac?…
Scriitorul: Aţi putea da un telefon … Să vă iasă în întâmpinare ai dumneavoastră!
Femeia: Sunt singură!
Îngerul: Singură? Şi dumneavoastră … tot singură?
Scriitorul: Atunci … rămâneţi aici … cu noi … până în zori!
Femeia: Nu pot să accept …
Scriitorul: Ba da! Acceptaţi! Acceptaţi! Nu vă mai sfiiţi atâta!…
Femeia: Aş vrea să …
Scriitorul: Veniţi după mine! (Ies împreună. Scriitorul revine cu un carton în mână.) Să încercăm să reparăm … cumva … geamul ăsta!… Asta da, aventură!…Cum te mai simţi? Ridică-te, dacă n-ai nimic! Bravo! Nici-o problemă! Doar o vânătaie, colo, pe pomet!… Cine ştie ce surprize ne mai aşteaptă?… Pe noi, toţi!… Ai remarcat … desigur … că e frumoasă! De neînţeles … de frumoasă!… această femeie … atât de singură! (Până la urmă, înfundă o pernă în spărtura geamului.) Hai! Pune mâna! Puţină ordine nu strică! Ne mai adunăm şi minţile!… Ce-i cu mutra asta?… O să tragem o petrecere pe cinste … şi o să vorbim … să vorbim! Mamă, ce-o să mai vorbim! Vrute şi nevrute! Despre câte în lună şi stele!… Până o să ne amorţim sufletele!… Hopa! Sus! Ce s-a întâmplat, de fapt, acolo jos?
Îngerul: Păi! M-am dus … mort de frică … şi orbecăind … prin întuneric … până când am dat de ei … în sfârşit! Am ţipat! Am ţipat … până m-au doborât! Mare ispravă! (Revine Femeia.)
Scriitorul: Bine, dar sunteţi … de-a dreptul … frumoasă!
Femeia: Domnule!
Scriitorul: Nimic altceva decât o constatare … imperioasă, doamnă!
Femeia: Domnişoară!
Scriitorul: Domnişoară?! Fie! Orice frumuseţe este o veste bună … Da! Frumuseţea unui chip omenesc … este un dar … providenţial … căruia nu mai ştim să-i dăm întrebuinţarea ideală!
Îngerul: Domnişoara este într-adevăr … atât de frumoasă!… M-aş duce să mă ferchezuiesc … un pic! (Pleacă.)
Scriitorul: Pentru început, mă simt dator, domnişoară, să vă aduc la cunoştinţă că nimeni dintre noi … din acest apartament … nu este cu adevărat … la el acasă! O întâmplare jucăuşă a făcut!… Dar mai bine să nu continui!…
Femeia: !…
Scriitorul: Cu alte cuvinte … trecând la repezeală peste câteva amănunte … altfel irelevante … avem aici drepturi … echivalente … în a împărţi … la voia fiecăruia … beneficiul acestei nopţi!…
Femeia: Nu prea reuşesc să vă înţeleg!…
Scriitorul: Nici nu e de mirare! Domnişoară, noi tocmai ne pregăteam să petrecem un revelion între bărbaţi … singuri! Aţi picat, la vreme, ca să luminaţi perspectiva aceasta … întunecată! Nu vă încruntaţi! Luaţi-mă cum sunt! O fiinţă extrem de voluntară … domnişoară! Dar înca nu am făcut cunoştinţă! Stiu, sunt împrejurari cand nu e obligatoriu! Nici până în acest moment nu am avut onoarea … de a afla … numele domnului! Cum nici dânsul nu-l ştie pe al meu, am reuşit … preţ de niscva ore … să păstrăm intact … anonimatul fiecăruia! Dacă nu vă stânjeneşte … aţi putea intra si dumneavoastra … în jocul nostru! Până una-alta, dânsul e Îngerul, eu sunt diavolul … în persoană … iar dumneavoastră, dumneata … eşti … eşti Buna Vestire!
Îngerul (revenind) Mi-au cam turtit nasul … derbedeii! Cum o să pătrund … cu aşa ceva … în secolul următor?… Bine, dar ninsoarea … draga de ea … s-a oprit! S-a oprit de tot! Aş fi pariat că nu mai conteneşte … o lună întreagă! Mereu ne prinde … pe picior greşit … şăgălnicia naturii! Cât de tânără puteţi fi … domnişoară!
Scriitorul: BunaVestire! Nu e rău deloc! Domnişoara este oBunaVestire!
Îngerul: BunaVestire… Ce nume … poate da un titlu mai nimerit frumuseţii şi tinereţii dumneavoastră decât BunaVestirea?… Însă domnişoara … este de acord?
Scriitorul: Haideţi! Nu mai ezitaţi!… Zâmbiţi-ne!… Nu vedeţi că suntem nişte tipi cumsecade?
Femeia: Dacă doriţi … cu orice preţ!
Scriitorul: Cred că am la îndemână o soluţie care să ne scoată din încurcătură!… O gustare bună! Sunteţi drăguţă să mă ajutaţi … un pic … în bucătărie?… Iar tu … în timpul ăsta … strânge cioburile împrăştiate pe covor. La muncă (Ies împreună.)
Îngerul: Dacă nici bobârnacul ăsta … n-a reuşit să mă trezească … atunci e de rău!… (Dă cu ochii de peticul de hârtie pe care era trecut un număr de telefon.) Merită pus deoparte! (Începe să strângă cioburile. Se va tăia curând în unul dintre ele.) Nici nu e de mirare! Toate îmi merg … cum merit … până şi în vis!… (Căteva clipe mai târziu, ceilalţi doi revin, aducând băutură şi mâncare.) asta să fie raiul? Staţi să vă ajut!… Nu mai este nevoie?… (Se împiedică. Scapă cioburile. Se apleacă să le ridice, din nou.) Doamne, m-aş pune … punte … sub pasul tău … dacă ne-ai îngădui mai mult … şi ne-ai dispreţui mai puţin! Oare … visez?…
Scriitorul: E visul vieţii, neîndemânaticule! Să bem … pentru întâlnirea noastră! Dumneavoastră sunteţi … de-a locului?
Femeia: De ce mă întrebaţi?
Scriitorul: Aşa! Pentru că eu sunt braşovean! Iar dânsul e din Târgovişte! Fabuloase mai trebuie să fie … iernile … aici … lângă mare! La ce vă gândiţi?
Femeia: La mai nimic!
Scriitorul: Dumneavoastră nu vă temeţi de univers?
Femeia: De univers? Până la urmă de ce m-aş teme?
Scriitorul: De ce? Pentru că e … atât de nemărginit … încât … ne poate mărgini oricând … în nimicul din fiecare!
Îngerul: Las-o pe domnişoara!
Femeia: Nu m-am gîndit! Ciudat!…
Scriitorul: Dar la ce aţi apucat să vă gândiţi … în ultima vreme?…
Femeia: La ce am apucat să mă gândesc … în ultima vreme?… La ingratitudine, domnule! Şi apoi, la nefericire!…
Îngerul: Până şi dumneata!
Scriitorul: Eşti pe fază … Îngere?
Femeia: Am impresia că dumneavoastră … continuaţi … o discuţie … în care eu … abia acum intru!
Îngerul: Mă confrunt cu domnul … de câteva ore bune … încercând … în van … să-l conving … că lumea asta … a noastră … este … un model … de acceptat!
Femeia: Lumea asta … a noastră?
Îngerul: Dar a cui altcuiva?
Femeia: A celor care profită de ea!… Sau a celor care o devorează continuu!… Ori a celor care nu o lasă să fie … lume!…
Scriitorul: Ştiţi cumva … de unde începe … în lumea noastră … lumea aceasta … a netrebnicilor?
Femeia: Nu ştiu! Dar simt!…
Îngerul: Doar simţiţi?…
Femeia: Simt … fără greş … şi fără leac! Mi s-a întâmplat arareori să mă înşel! Simt! Simt chiar şi în clipa asta!…
Scriitorul: Ce simţiţi?
Femeia: Ei, domnule, dar e simplu! Simt că am avut noroc nimerind … într-o părticică din lumea noastră!
Îngerul: Ce alinare!
Femeia: De-aţi şti… De atâta vreme nu întâlnesc decât oameni cu un anume chip…
Îngerul: Nu mă las împăcat … să ştiţi … cu gândul … că această împărţire … a lumii … în a mea … şi a altora … e o treabă bună! Atâta vreme cât deschide … calea neînţelegerii!
Scriitorul: A neînţelegerii? Ce eufemism! Eu am la îndemână … câteva cuvinte mult mai mari!
Îngerul: Aş fi vrut să cred că lumea … este mireasma … aceluiaşi fruct!
Scriitorul: Gustaţi ceva, domnişoară?
Femeia: De fapt, ce zi e azi? Joi?…
Scriitorul: Vineri!
Femeia: Vom intra în noul an … într-o sâmbătă … De ţinut minte! Şi a doua zi a anului … va fi o duminică!…
Îngerul: Ce îndepărtate îmi apar clipele în care am avut vârsta domnişoarei!… Capătul veacului mi se părea ceva de neatins!… Când te naşti … în 42 … ehei! Şi uite, ce aproape am ajuns!… Cât să întinzi mâna! Mai că mă cuprinde ameţeala!… Deşi, eu fac mereu efortul să înţeleg … lucrurile! Să mai bem un păhărel! Ce minune! Bitterul dumitale mi se pare dintr-odată atât de dulce! Totul e relativ!…
Scriitorul: E vişinată! Am pătruns tot mai adânc în cămara prietenului comun!…( Îngerul îşi ascunde obrazul în palme.) Ce s-a întâmplat … iar?
Îngerul: Mi-e ruşine!
Scriitorul: Ruşine?
Îngerul: Ştim cu toţi cât de greu să umpli o cămară … în ziua de azi!
Scriitorul: Las-o moartă!
Îngerul: Uşor de zis!
Scriitorul: E adevărat! Am sărăcit! Şi mai sărăcim încă! Sărăcim pe capete! Cu bucata … şi cu toptanul! Şi încă până în veacul următor … mai e!
Îngerul: Ninge! Ninge din nou!
Scriitorul: Ca de obicei!…
Îngerul: Ca de obicei, ce?
Scriitorul: Te cam eschivezi, dumneata!…
Îngerul: Mă eschivez … eu? De la ce?
Scriitorul: De la datoria de a fi treaz … şi de la obligaţia de a fi conştient … de ceea ce li se poate întâmpla tuturor … şi fiecăruia dintre noi! Orice om cumsecade ar trebui să se întrebe de ce viaţa lui … de la un moment dat … nu mai merge … cum trebuie!
Îngerul: M-am obişnuit să mă las mulţumit cu atât de puţin! E un păcat?
Scriitorul: Mare păcat, Îngerul meu! Crede-mă! Firesc, ar fi să ne obişnuim … să pretindem … tot ceea ce nu ne e cu putinţă! Căci, o viaţă avem!
Îngerul: Ai o bucurie, cedeaz-o tuturor! Dar nenorocirea, păstreaz-o pentru tine!
Scriitorul: Vezi să nu!…
Îngerul: Bucuriile sunt modeste … nenorocirile … orgolioase!
Scriitorul: Să auzi … şi să nu crezi!
Îngerul: Şi mai ales, să nu luăm chipul vremurilor!
Scriitorul: Aşa, da!
Îngerul: Dar nici obrazul cinicilor, domnule!
Scriitorul: Mersi frumos!
Îngerul: Dar văd că domnişoara se plictiseşte!…
Femeia: Urmăream … stăruinţa … fulgilor de zăpadă … care vin de la mari distanţe … ca să înnopteze aici … pe pământ!
Îngerul: Ninge, ninge, ai zice că întreaga natură vrea să şteargă … să şteargă ceva anume? Doamne, răul … ne este încă la îndemână! Ce miros … de vreme nouă … vine … din univers!
Scriitorul: Aş! E de la geamul spart!
Îngerul: Din univers, prietene! De-a dreptul din univers! Domnişoară dragă, ne-aţi rămas … ne rămâneţi datoare … cu ceva preţios …
Femeia: Eu?
Îngerul: Da! Dumneata! Cu … vestirea … cea bună! Fii … dumneata … Cassandra acestor clipe! Preoteasa … acelei scumpe prorociri … după care tânjim!…
Femeia: Fac efortul … să vă înţeleg … dar!…
Îngerul: Primiţi … din partea noastră … învestirea stranie … şi sacră … a premoniţiei! Şi vestiţi-ne degrabă … ce vedeţi … înaintea noastră?
BunaVestire: Înaintea voastră?… Văd!… Văd!… Nu ! Nu pot! Mai am nevoie de un răstimp … pentru a vă cunoaşte!… Totul îmi este încă neclar!… Nu mi-am revenit … încă!…
Îngerul: Păcat! Iată-ne lipsiţi … de o speranţă! Şi chiar de încă o iluzie! Cu toate astea, suntem în câştig, da!… Eu, cel puţin!…
Scriitorul: În câştig?
Îngerul: Nu mă ascund! În câştig!… Îmi plăceţi mult, domnişoară! Şi mă tulbură … plăcerea pe care mi-o stârniţi!…Spune şi tu ceva, Scriitorule! Dacă nu de la tine … măcar de la alţii!…
Scriitorul: „… Ce frumoasă eşti, iubito, ce frumoasă eşti! Ochii tăi sunt ochi de porumbiţă subt măhrama ta! Părul tău este o turmă de capre, poposită pe coama muntelui Galaad. Dinţii tăi sunt o turmă de oi tunse, care ies din scăldătoare, toate cu gemeni şi nici una din ele nu este stearpă. Buzele tale sunt un fir de cârmâz şi gura ta este drăguţă; obrazul tău este ca o jumătate de rodie sub măhrama ta. Gâtul tău este ca turnul lui David, zidit ca să fie o casă de arme; o mie de scuturi atârnă de el, toate scuturi de viteji. Amândouă ţâţele tale sunt ca doi pui de cerb, ca gemenii unei căprioare care pasc între crini. Până se răcoreşte ziua şi până fug umbrele, voi veni la tine, munte de mir, şi la tine, deal de lămâie. Eşti frumoasă de tot, iubito, şi n-ai nici un cusur. Mi-ai răpit inima numai cu o privire, numai cu unul din lănţişoarele de la gâtul tău. Mierea picură din buzele tale şi mirosul hainelor tale este … ca mirosul Libanului!…”
Îngerul: Ar fi putut fi o recitare … voluptoasă … dacă n-ar fi fost rostită … atât de ameninţător!…
Femeia: Prezenţa mea … aici … vă stânjeneşte … nu-i aşa? Fiţi sincer!…
Scriitorul: Nu!…
BunaVestire: Ce să fac?… N-am vrut!… N-am vrut-o!… De aţi putea … continua discuţia …
Scriitorul: Discuţia?… Asta-i bună! Care discuţie?… A fost … cel mult … o alternanţă de monologuri … surde şi cenuşii … care ne-au sleit … pe amândoi! Şi în tăcarea care a urmat … a răsunat … strigătul dumneavoastră! Cât priveşte … Vestea … cea Bună … eu unul … cel puţin … cred că nu mai am nevoie … de ea! S-a strâns atât de mult neadevăr pe pământ … Dumneavoastră v-aţi obişnuit cu neadevărul?
BunaVestire: Cine se obişnuieşte cu neadevărul, domnule?
Scriitorul: Oho! Ce ne este, omeneşte, mai la îndemână … decât să minţim? Poate doar respiraţia! Pentru a fi … şi a rămâne cinstit … cu adevărat … este nevoie de vocaţie!
Îngerul: Nu întuneca surâsurile … Bunei Vestiri, omule! Are dînsul un talent … un talent! Ptui! Ducă-se pe pustiu! Să fiu … lumea … m-aş teme de unul ca el!
Scriitorul: Bate câmpii! E specialitatea lui … această fluturare … visătoare şi uşuratică … şi aproape frivolă … printre adevăruri … dintre cele mai crunte!
Îngerul: Iar eu … ce cuvinte asemănătoare să caut … şi să găsesc pentru răceala dumitale … de cremene?
BunaVestire: Vă rog!…
Îngerul: Oh! Nu ne luaţi în seamă! Noi ne tachinăm numai! Mârâierile noastre nu înseamnă neapărat … muşcături! Nici măcar lătrături!… Ci abia neînsemnate provocări amicale!… Deşi, în confruntarea asta … n-am nici o şansă! Nici una! Priviţi! Cât e de zdravăn … gata să ia în cârcă … realitatea! Şi cu toate astea a ales scrisul! Mai degrabă mi s-ar fi potrivit mie scrisul domnului! Învaţă-mă să scriu, domnule! Şi, în schimb, aş putea să-ţi dau!… Aş putea!… Dar ai nevoie într-adevăr … de aşa ceva? Ai nevoie?
Scriitorul: De ce?
Îngerul: De puterea … îngăduinţei! Doar … de îngăduinţă! (De lângă fereastră) Este frumos … Nemaipomenit de frumos … e totul! Şi nici măcar nu ştim … de ce e frumos! Oare natura … nu are suflet? Sufletul ei … ce încearcă … să ne vorbească? Şi să ne spună cumva ce suntem … şi să-i spunem cumva … ce este!? Doar poate că în noi … natura e împietrită … în perlă … şi … la rândul nostru … suntem risipiţi în natură … ca norul … şi ninsoarea! Ori ca ploaia şi vântul!… Cred … că numai împreună … suntem … ideea .. de tot! De-aş avea la îndemână … cuvintele dumnealui … aş … aş! Cum spunea bunica mea … dumnezeu să o ierte … Limba boului e lungă dar nu poate să spună! Să fie oare … bietul bou … chiar atât de bou, prietene? Râzi! Râzi! Chinuit … dar mă mulţumesc şi cu atât! Şi cu ce se cuvine … şi cu ce se poate!… (Încet) Oare … Ovidiu … simte … Schimbarea … prieteni! Schimbarea! Marea şi neânsemnata … schimbare!… Simte … valul enorm … de timp … care vine spumegând … dinspre mare! Aş vrea să fiu … în clipa asta … cu el … cu Ovidiu … şi să recit … să recit …
Scriitorul: Sponte sua carmen numeros veniebat ad aptos ă et, quod tentabam dicere, versus erat!
Îngerul: Ce minunat!… O! De-aş avea instrucţia dumnealui! Numai că eu … eu! Ce-aţi zice să-i facem o vizită … acum! Iar dacă nu acum … măcar … în noaptea aceasta! Măcar … în zorii zilei! Măcar … cândva … împreună!
BunaVestire: Aş veni … cu voi … cu plăcere!
Îngerul: Chiar aşa? Chiar aşa … domnişoară BunaVestire?
BunaVestire: BunaVestire… BunaVestire… Cât sunteţi de inocent!…
Îngerul: Inocent?
BunaVestire: Cine mai poate aduce în zilele noastre … o Bună Vestire?
Îngerul: De ce nu?… o femeie ca dumneavoastră! Ori!…
Scriitorul: Un Înger!
Îngerul: Un înger, nu! El nu este inocent! Este, doar, gardianul … inocenţei! El o apără … şi îi deschide calea spre oameni! Numai că … Îngerul… asemenea Poetului … trebuie să aibă inspiraţia … de a descoperi … în acoperirea omenească … cea mai întâmplătoare … mugurul inocenţei! Uneori, primesc şi eu semnale … de la simţul acesta! Dar rar … rar de tot! Şi, de la o vreme aproape de loc! Dar astăzi … dar acum … domnişoară scumpă … simt … că dumneata … dumneata!… Dar poate că mă înşel!… Ori mă amăgesc … ca de obicei!
BunaVestire: Nu mai sunt o inocentă, domnule! Sunt … o experimentată!
Îngerul: O experimentată?
BunaVestire: Am experienţa impurului, domnule! Sufletul meu … se simte stânjenit!… umilit … şi aproape impasibil … la inocenţă!
Îngerul: Cum puteţi spune una ca asta? Pentru om niciodată nimic nu este pierdut! Chiar şi în cel secătuit … rămâne … un colţişor în care încolţeşte … firul de iarbă … şi cercelul florii de câmp!
∞
Scriitorul: Dar cum să fie bărbatul?
BunaVestire: Un bărbat care alături de femeia lui să lumineze dreptul speciei sale în istoria întunecoasă a rostului lumii! Poate că pentru astfel de motive lumea noastră nu funcţionează cum trebuie!
Scriitorul: Simplu! Ori, şi mai rău, de-a dreptul simplist! Degradarea umanului nu priveşte un sex anume, ci omul însuşi! Dealtfel, îngerul are convingerea că noi, toţi, trăim sub semnul lui Alcibiade! Al bărbatului originar decăzut, al idealului eşuat într-o vale largă de neputinţă! Este, poate, motivul misterios pentru care ne fascinează marea! Şi ne atrage, mai ales, pentru că peste dunga vânătă a orizontului ei flutură ambra măreţiei noastre defuncte! Îngere, noaptea aceasta neobişnuită a adus şi în calea noastră o Timandra! Timandra! Drumul vieţii este în declin! Ti-ai dorit să-l vizitezi pe Ovidiu. Ei bine, în zori, să mergem să fim alături de Publius Ovidius Naso, când luminile noi pornesc spre ţărmurile vechi şi le incendiază din propriul lor exces! Şi poate că ajunşi acolo, cuprinşi de presimţiri, fericiţi şi înspăimântaţi, vom ţipa amândoi omeneşte!
Îngerul: Domnişoara mi-e martor cât de mult mă poate mâhni un om ca dumneata care depune armele şi întoarce spatele acelei dârzenii de suflet ce rezistă răului ce ne asalteaz încontinuu! Ei bine, eu, în zori, voi merge să întâmpin nu trecutul, ci viitorul! Eu vreau să intru încrezător în primăvara care urmează! Am în sânge viziunea viitorului, chiar dacă proiectul lui îmi depăşeşte bietele mele puteri! E adevărat, sunt mic şi neînsemnat înaintea răspunderii înfricoşătoare pe care o datorăm destinului nostru! Dar mare şi însemnat de gloria de a-mi iubi viaţa! Viaţa! Viaţa! Ce se întâmplă cu mine?
BunaVestire: Omul bun cedează totdeauna primul… Am intuit, simt asta… Binele omenesc este bolnav de fragilitate.
Ingerul: Vă urmăresc buzele… Dar nu vă mai aud! Oare de ce?
BunaVestirea: Binele, emoţia, dăruirea, braţele deschise şi palma deschisă… Femeile nasc binele pe care lumea tuturor îl va martiriza mai târziu. Îngerul nostru face parte din familia omului bun! Şi iată-l acum coboară primul în marea de întuneric de la capătul nopţii. Îngerul nostru, care nefiind bărbat nu poate fi nici femeie. Cum spunea atât de minunat, Îngerul nostru, Îngerul de lângă noi: Ei bine, eu, în zori, voi merge să întâmpin trecutul, nu viitorul!
Scriitorul:Dacă va mai exista viitor de atâta trecut!
Îngerul: Iarăşi, nu mă simt bine.Nu mă simt bine! Telefonul! Telefonul!
BunaVestire: Telefonul?
Scriitorul: De prea multe ori în seara asta i s-a făcut rău!
BunaVestire: I-a crescut febra!
Scriitorul: Să încercăm să chemăm Salvarea! Deşi… (Telefonează). E ocupat! Ocupat! Mereu ocupat! Noaptea aceasta nu împiedică omenirea să moară!
BunaVestire: Dragul meu! Trebuie să facem ceva! Ah! Parcă mi-a luat cineva un văl de pe ochi căci el este tânăr! Este un Înger!
BunaVestire: Cât de neajutorată mă simt!
Scriitorul (de lângă patul Îngerului): Priviţi! Şi când e trecătoare, neînsufleţirea omenească imită marmora!
BunaVestire: M-am hotărât! Plec după ajutor!
Scriitorul: Ar fi o imprudenţă! Oamenii aceia pot fi în acelaşi loc! Înrăiţi în perseverenţă!
BunaVestire: Dintre noi doi, numai eu cunosc acest oraş.
Îngerul: Nu! (Încleştează mâna femeii.) BunaVestire, spune ce vezi? Spune ce ştii? Spune ce simţi? Oare bucuria ne aşteaptă acolo?
BunaVestire: Ce văd? Ce ştiu? Ce simt?
Îngerul: Vă rog mult de tot!
Scriitorul: Ce mai aşteptaţi? Spuneţi-i tot tot! Altfel, la ce bună o Bună Vestire?
BunaVestire: Liniştiţi-vă!
Îngerul: BunaVestire! BunaVestire!
BunaVestire: Da! Eu sunt BunaVestirea, fie, dacă vrei tu! BunaVestirea!
Îngerul: Oh! Ce bine! Ce bine!
BunaVestire (desprinzându-se de patul Ingerului): Acum plec!
Scriitorul: Vin cu dumneata!
BunaVestire! Cineva trebuie să rămână aici!
Îngerul: Ingerul!
Scriitorul: Fâlfâie, mortuar în jurul lui,ingerul pe care doar el îl mai vede! Fie… Până nu este prea târziu… Plecaţi! Dar aveţi grijă! Orele nu ne sunt faste! Ninge! Ninge din răsputeri! Un zid de gheaţă spulberată care ne izolează, casă de casă, puls de puls, om de om, ca un înfricoşător blestem! Şi nu ne-au mai rămas decât câteva minute, câteva biete clipe până la sfârşitul mileniului! Ascultaţi, domnişoară BunaVestire, ascultaţi! Viscoleşte! Viscoleşte!
∞
Partea a II-a
A doua zi, dimineaţa. 1 ianuarie. Anul 2000
Scriitorul: Vezi ce simplu e să înţelegi… orice?… şi acum… ce-ar fi să mergem… la o biserică… de ce nu?… ori să ne plimbăm… pur şi simplu… şi să mai stăm de vorbă… în răgazul de o zi ce ne-a mai rămas până la sosirea prietenului meu… ce ar putea fi şi al dumitale! şi atunci, poate se vor clarifica multe!…
Îngerul: Nu! Cred că n-aş rezista la o nouă complicaţie! Deşi cu dumneata… m-am obişnuit!… Hai, te rog! Citeşte-mi ceva ori spune-mi câte ceva… despre dumneata!… Doamne, ce mă mai doare capul!… Am durerea asta… ca o lipitoare pe tâmpla stângă!… În sfârşit… proprietarii noştri… or fi petrecut mai bine decât noi?… Sau au avut şi ei … pe unde sunt… deliruri… şi presimţiri?…
Scriitorul: După cum şi cunosc eu… nici de unele nici de altele! Ei se bucură… din plin… de lumea şi viaţa lor!
Îngerul: Fericiţii!
Scriitorul: Sărmanii!
Îngerul: De ce neapărat… sărmani?
Scriitorul: Sărmani fericiţi!… Pentru că unii sunt fericiţii… aşa cum alţii sunt… invalizi! Căci în fericirea lor… ba le lipseşte un membru ori un simţ… cu care ar fi putut percepe mai bine… realitatea!…
Îngerul: Prea eşti exigent, dumneata!…
Scriitorul: Realitatea!… Înaintea ei, Înţeleptul devine prudent şi retractil ca o broască ţestoasă… şi nu zâmbăreţ şi chefliu, ca un ginerică!
Îngerul: O! Ce n-aş da să fiu fericit şi nu înţelept!
Scriitorul: Parcă numai dumneata! În acest capăt năruit… de istorie… starea de conştiinţă. Este încă o povară!…
Îngerul: Se vede treaba că aşa trebuie să fie!
Scriitorul: Ce neghiobie!
Îngerul: Fie şi neghiobie!…
Scriitorul: Dacă te satisface!… Dar oare toată neghiobia asta… însuşirea celui neghiob e ceva înnăscut… ori numai dobândit?.. Toată mediocritatea asta… înfiată de-a valma de indivizi şi mulţimi… la ce bun?… Dumneata nu ţi-ai pus niciodată întrebarea… pe ce lume trăim?…
Îngerul: Mi-am pus-o! Şi mi-am răspuns!
Scriitorul: Ei?
Îngerul: Şi mi-am răspuns că trăim pe singura care ne-a mai rămas!… şi nu pe cea pe care ne-o visam încă! Mediocritatea noastră… cum susţii dumneata… ne ţine loc de înţelepciune, domnule! De înţelepciune! Căci eu cred că e mult mai înţelept cel care acceptă ineluctabilul şi convieţuieşte cu el decât cel ce nu-l acceptă dar nu-l poate învinge! Lumea este tot ce am putut face… şi de-am fi putut mai mult… tot lumea noastră ar fi fost! Casa umanităţii!…
Scriitorul: Sau azilul ei! Cu filozofia asta a dumitale nu ne mai rămâne decât să ne suportăm aşa cum suntem… încă o mie de ani! Phui! La dracul cu Alcibiade al dumitale! Eu aş fi vrut să trăiesc asemenea lui Pericle!…
Îngerul: Şi cine te-a împiedicat? Lumea? Ori dumneata însuţi? Nu ajungem niciodată altceva decât altceva decât ce putem fi. Este dreptul nostru cel mai firesc. Dreptul unora de a ajunge nişte fraieri, ori a altora de a ajunge Napoleoni. Fă-te Napoleon, domnule! Fă-te, domnule, un Pericle! Că de un Pericle avm nevoie, noi, românii, nu glumă! Noi ăştialalţi, care nu putem deveni Pericle, aşteptăm cu suflarea la gură apariţia lui Pericle! Numai că el întârzie, întârzie, şi pânâ una-alta, ne mai amăgim cu câte un nenorocit de Escu!…
Scriitorul: Tirada dumitale îmi aminteşte o frază a lui Saint-Exupery: „Există încă prea mulţi oameni care sunt lăsaţi să doarmă! Dar cea ce mă tulbură nu este această mizerie, înăuntrul căreia, în cele din urmă, te instalezi tot atât de bine ca în orice trândăvie! Ci faptul că în fiecare din oamenii… de aici… zace… un Mozart asasinat!”… Oare, Îngere, oamenii.. care nu ajung Mozart… s-au asasinat singuri?… Nu, domnule Târgovişte, au fost asasinaţi ca Mozarţi… de o lume care nu suferă mozarţii… dar suportă…Eşti, Mitici şi Fănici! Nu e adevărat că suntem liberi să devenim ! Secolul ce abia a trecut ne-a dovedit-o îndeajuns! Trăim, în plin, experienţa… mizeriei omeneşti… dar nu atât… mizeria guvernaţilor… ci, mai ales… mizeria… guvernanţilor! şi, mai ales, mizeria structurilor… cărora le admitem să fie mai presus decât noi! Răul, nu de la om vine ci de la alăturarea omului de om! De la amplificarea prin altul… prin celălalt… a răului din om… care este binele sau… nimicul. Dar ce-ţi spun eu toate astea pe care ar fi fost de datoria ta să le gândeşti singur! Mai bine s-o lăsăm baltă!…
Îngerul: Ba să n-o lăsăm baltă! Să nu lăsăm să putrezească între noi… neînţelegerea … o zi întreagă! Să încercăm să drenăm balta asta! Să ajutăm apele sănătoase… să curgă!
Scriitorul: Unde?… În direcţia altor mlaştini?
Îngerul: Doamne, tu simţi lumea… ca pe o mlaştină? Ce mai e de făcut cu dumneata? Spune?… Descarcă-te! Vorbeşte… măcar… pentru a te auzi… şi poate că prezenţa mea neînsemnată… te va ajuta să te auzi! Despre ce scrii?
Scriitorul: Despre ce aş mai putea scrie?… Căci am luat hotărârea solemnă… să nu mai scriu un rând… în veacul aceasta!
Îngerul: Despre ce ai scris, atunci?…
Scriitorul: Mă duc să pregătesc o cafea!
Îngerul: Nu! Rămâi! Cine eşti dumneata? Ce vârstă ai?… Tinere?
Scriitorul: Vârsta unchiului Vanea… bătrâne?… Vârsta tuturor năruirilor! Vârsta apusului! Şi câte ambiţii nu am avut şi eu cândva! Cât m-am mai schingiuit… ca să scriu… să scriu… să secret opera… opera mea!… Şi poftim! unde am ajuns! Am ajuns eu însumi să fiu… opera… manuscriselor mele!…
Îngerul: … !
Scriitorul: Dar nu poţi pretinde unui om… ceea ce pretindem… unei idei!…
Îngerul: … !
Scriitorul: Şi eu… mi-am pretins… mi-am pretins!…
Îngerul: … !
Scriitorul: Nu-i aşa? Numai prin constrângere, toate tind spre perfecţiunea lor!
Îngerul: … !
Scriitorul: Şi eu m-am constrâns! Mamă, ce m-am mai constrâns!…
Îngerul: … !
Scriitorul: Pentru mine, toate drumurile au fost: ori drumul meu… ori niciunul!…
Îngerul: … !
Scriitorul: Ce contează ce vârstă am?… Câtă vreme… până şi viaţa cea mai lungă… e abia o crestătură pe fibra timpului!
Îngerul: … !
Scriitorul: Poftim?
Îngerul:… !
Scriitorul: Da, prietene, am stins, la rândul meu, ani după ani!…
Îngerul: … !
Scriitorul: Deşi… în creierul meu… stelele sunt mereu… aprinse!
∞
Îngerul: Ar cam trebui să mă îngrijesc de drum! Şi mai am încă atâtea de făcut.
Scriitorul: Atâtea de făcut?
Îngerul: Da! Să-l vizitez pe Ovidiu!… Să-l salut! Şi, mai ales, să văd marea! Marea asta… ca o memorie netulburată… şi insensibilă la ideea că noi, oamenii, am şi ajuns în anul 2000… Şi o zi! Marea pe care nu am apucat să o văd niciodată! Şi zici că… Ana… Ana…Buna Vestirea noastră… n-a fost decât o iluzie, decat o plăsmuire?.. Păcat! Mare păcat! Căci te plăcea, să ştii! Te plăcea! Cunosc privirea pe care o cedează bărbatului, femeia care îl place! O privire ce nu s-a oprit niciodată astfel… asupra mea! Iată, şi un petic de cer senin, acolo. Primul pe anul acesta! Ce albastru este albastrul când reuşeşte să se descleşteze din cenuşe, din ceţuri, din cenuşiuri!… Poţi privi… prin albastru… până la Dumnezeire! De-am şti ce neînsemnaţi putem fi, ne-am înfricoşa de măreţia noastră! Căci noi ţinem pe umeri conştiinţa universului întreg! Asta nu e puţin, nu poate fi puţin, domnule!…
Scriitorul: … !
Îngerul: Nu mă bat cu dumneata pentru atâta lucru! Gata! L-a acoperit deja, norul… cu pleoapa lui! Mai că aş trage o plimbare pe afară!… Dar mă mai reţine ceva… aici… lângă dumneata! Oare aş accepta să trăiesc… doar cu dumneata… singuri… pe lună?… Fără să te pismuiesc… ca pe un rege… ori să te doresc ca pe o femeie? Aşa, fără să mă mai lege altceva decât prietenia pură faţă de dumneata? Greu de spus! Parcă totuşi, nu m-aş încumeta să fac experienţa asta! Ce cumplite sunt alegerile oamenilor când nu ai decât o singură viaţă! O! Alta ar fi situaţia dacă ar veni cu noi… Ana! Da! Acolo, pe lună!…
Scriitorul: … !
Îngerul: Ei bine, da! Şi eu am scris! Uneori! Scrisori! Scrisori către Temistocle! Către Xerxes… cel care a biciuit marea! Către Dionissos cel Bătrân!… Scrisori către ceilalţi, domnule! Un teanc enorm de scrisori rămase pe şifonierul din garsoniera mea! Am şi eu vraful meu de hârtie, nu numai dumneata! Dumitale îţi place de Roxana? Are o vechime de mii de ani! Este consemnată o Roxana… în vremea lui Alexandru!… Hai să-i zicem Roxana!…
Scriitorul: Cui?
Îngerul: Anei? Cui altcuiva? Anei noastre, prietene! Cum de a putut pleca, luând cu ea până şi mireasma numelui său? Iar dacă nu a existat… să o inventăm… pur şi simplu! Aşa cum Creaţiunea a rupt femeia din coasta bărbatului… s-o rupem şi noi din nostalgia… şi imaginaţia noastră. Cum vrei să fie? Să fie o cadră la care se închină oşteni biruiţi… ori să fie o fântână în pustiuri?… Să fie ca un nufăr, ca o plantă unduitoare sub vâsla pescarului ori să fie ca o ploaie… aşteptată… în secetă… o vară întreagă? Ori să fie ca o ninsoare blândă… dăruită copiilor… în nopţile de Crăciun?… Dar mai ales, să fie… Promisiunea! Ea, singura ce mai poate însori orizontul bărbatului! Până şi speranţa este de genul feminin, prietene!…
Scriitorul: Nebun ce eşti! Nebun de legat!
Îngerul: S-o inventăm dacă nu există… dar dacă… ea există… cu adevărat… să o lăsăm… fără teamă… să fie! A fost ori nu a fost?
∞
Scriitorul: (într-un târziu) Nu se mai aude nimic… Să fi fost oare, totul, cu adevărat? Şi dacă va trebui să ies de aici, încotro să o iau? Unde să mai merg? Viaţa mea, casa mea, lehamitea, clopotul pustiu în care am ales să cer adăpost… Simt că nu voi mai avea un loc în secolul care vine… Eu am apus, Îngere! Am apus şi tocmai asta am uitat să-ţi spun, în loc de bun rămas… Că noi deja am apus pentru totdeauna. Existenţa noastră, un scâncet între două tunete ale timpului… Dar nu, nu voi putea trece mai departe ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat… S-a întâmplat să rămân în urmă… împreună cu secolul meu, orfani în veacul care vine… Ei, Târgoviştea… ce oraş de ispravă… cu aleea lui de castani peste care adie respiraţia scurtă a Poetului! Ce e cu mine? La urma urmei, ar fi trebuit să fiu şi eu… Să trebuiască să fii fericit şi să nu poţi fi fericit, asta este, până la urmă, toată problema… Dar pentru mine, nici măcar Târgoviştea nu mai e cu putinţă. Nu mai am la dispoziţie decât Clipa, clipa cu care, Dumnezeule, nu mai am ce să fac. Clipa aceasta, care, iată, mie îmi prisoseşte… Altfel, noapte bună, lumina mea!
FINE
CLAUDIU IORDACHE – BUNAVESTIRE (fragmente)
Piesă de teatru scrisă înaintea lui Decembrie 1989
Din volumul CLAUDIU IORDACHE – TEATRU, aflat în pregătire la Editura Irini
Claudiu Iordache 
