„Învierea” lui Ceaușescu

Tovarășul Nicolae Ceaușescu: „Am discutat aseară, am spus: luaţi măsuri, măsuri ferme … Dacă miliţia era înarmată trebuia să tragă … N-aţi executat ordinul dat, că am dat ordin în calitatea pe care o am de comandant suprem, ordin care este obligatoriu pentru toate unităţile … Trebuia să-i omoare pe huligani…”

„Voi da ordin ca imediat să se primească, acum, armamentul; toţi să fie înarmaţi şi să se aplice ordinul … Să lichidăm repede ce este la Timişoara, să punem trupele în stare de luptă … şi oriunde se încearcă vreo acţiune, lichidată radical, fără nici o discuţie. Vom lupta până la ultimul… Totul să se apere cu arma în mână. Toţi trebuie să ştie că suntem în stare de război!”

” …Acum am trimis şi sunt la Timişoara toţi comandanţii. Am discutat acum câteva minute cu tovarăşul Coman care a sosit la Timişoara cu trupe, şi au primit muniţie de război. Oricine nu se supune la somaţie… am dat ordin să se tragă… Începând de azi … unităţile vor purta armament de luptă, inclusiv gloanţe … Umanismul nu înseamnă pactizare cu duşmanul! Umanismul înseamnă apărarea integrităţii socialismului… Toate unităţile sunt în alarmă şi în această situaţie au armament de luptă în dotare… Dacă s-a înţeles bine? Întreb şi la Timişoara, să răspundă primul secretar care are şi funcţia de comandant. Şi tovarăşul Coman…”

Ion Coman: „Vă raportez, tovarăşe Nicolae Ceauşescu, capătul a trei coloane intră în Timişoara, vor fi dirijate spre centru, am ordonat să se tragă foc. Suntem gata să îndeplinim ordinul dumneavoastră.”

17 decembrie 1989, Bucureşti, stenograma şedinţei CPEx şi a Teleconferinţei ţinută de dictatorul Nicolae Ceauşescu

Între  17 și  18 decembrie 1989  mai multe ordine de tragere date de dictatorul Nicolae Ceaușescu au dus la împușcarea a peste 300 de oameni pe străzile României! 20 de ani mai târziu, în societatea postdecembristă se consumă una dintre cele mai mari mistificări ale istoriei recente, sub pretextul deshumării osemintelor familiei Ceaușescu!

Relansarea orchestrată a cultului lui Nicolae Ceaușescu, transformarea celui mai crud dictator în simbolul salvării din mizeria actuală a neamului românesc (ignorându-se voit că, în urma Revoluției, cei care au condus România la dezastrul actual sunt chiar foștii activiști ceaușiști ori membri ai fostei Securități), sunt acte de o maximă gravitate! În acest “festival național” dezonorant al „învierii lui Ceaușescu” apare știrea că un bust al dictatorului a fost plantat într-un oraș românesc! În termeni morali actul este, pur și simplu, o mișelie, pe care statul român nu o poate accepta! În Revoluția Română au murit copii, femei, adolescenți, bătrâni, tineri, astăzi uitați doar pentru a reaminti cu o falsă pioșenie “gloria” și meritele unui dictator a cărui biografie scelerată descalifică România. A regreta, fățarnic ori  isteric, execuția de la Târgoviște a cuplului Ceaușescu (ființe cu vagi însemne umane), „înhumați ca niște păgâni” (după ginerele lui Ceaușescu), ignorând felul “creștinesc” în care a fost aruncată la groapa de canal cenușa a 44 de români incinerați la București din ordinul Elenei Ceaușescu, uitând să-i deplângi pe copiii și adolescenții împușcați în urma ordinelor lui, între care Mariana Mirea – 22 ani, Ruxandra Mihaela Marcu – 21 ani, Florin Baban – 21 ani, Eugen Bărluțiu – 18 ani, Luminița Florina Botoc – 13 ani, Grama Alexandru – 17 ani,  Leia Sorinel Daniel – 21 ani,  Lungu Doru Cristina – 2 ani, Mihai Lucrețiu Gâtlan – 19 ani, Nemțoc Vasile Marius – 19 ani, este incalificabil pentru cei ce vor să întoarcă istoria românilor pe drumul servituții și obedienței tuturor.

Mă întreb dacă nu cumva acest moment de început al restaurației fostului regim nu este consecința unui plan premeditat de mobilizare a armatei de rezervă a nostalgicilor ceaușiști. Nicolae Ceaușescu a fost declarat în anul 1990 de către ONU “criminal al umanității”. Nicolae Ceaușescu, singurul dictator al Estului care a dat ordin să se tragă în propriul său popor, a fost un criminal. Viața lui trecută îndoliază și astăzi conștiința națională. Nu poți simți mândria de a fi român știind că un astfel de individ ți-a decis soarta și ți-a vorbit cândva limba!

Dar noi, românii obișnuiți, de ce tăcem, de ce încercăm să uităm Crima de Stat din Decembrie 1989? Am devenit, la rândul nostru, complicii ei, refuzându-ne remușcările? Deși și astăzi călcăm pe umbrele celor uciși la Timișoara, la București, la Cluj, la Brașov, la Arad, la Sibiu… De ce, români? De ce, România?

Anunțuri

Dictatura

Legea Lustraţiei

după 20 de ani

Lovitura de Stat a lui Traian Băsescu

după

dictatura lui Nicolae Ceauşescu:

1104 morţi!

Câţi vor mai trebui să moară pentru libertate?

Acum dictatura este completă! Regimul de origine securistică a uzurpat total puterea statului român. El controlează Parlamentul, Guvernul, DNA, Procuratura Generală, Curtea Constituțională, Consiliul Suprem al Magistraturii, Consiliul Economic Social, Serviciul Special de Telecomunicații, conducerea TVR, Agenția Română de Presă, serviciile de forță și Președinția României. Șeful statului  a colaborat cu Securitatea. Numele lui este Traian Băsescu. A pus mâna pe putere prin fraudă morală. Acum dictatura care-i poartă numele este deplină. (O lege a lustrației, astăzi, ar viza în primul rând pe colaboratori ori informatori, pe foștii ofițeri de securitate, pe făptuitorii ordinelor lor scelerate, o lege pe care aș saluta-o din toată inima chiar dacă ea ar sosi atât de târziu!) Poporul român este iarăși lipsit de drepturi și libertate. Căzut în capcana unei false democrații, el nu mai are mijloace să intervină în apărarea drepturilor sale furate. Aceasta este Dictatura lui Traian Băsescu! Omul care dacă ar fi fost în locul lui Ceaușescu, în decembrie 1989, ar fi produs și mai multe victime! Traian Băsescu este chipul nou al unei dictaturi vechi! El este, totodată, expresia românească a abandonării de către cei mulți a libertății tuturor. Poporul a tăcut vreme de douăzeci de ani. O tăcere care astăzi îl costă! O tăcere de moarte. Dar România are dreptul la viitor. Ea nu mai poate accepta povara unui nou totalitarism. Ea a început să se miște și doar o putere iresponsabilă e în stare să ignore aceste avertismente. O dictatură primitivă, cu un dictator primitiv, față în față cu poporul pe care îl flămânzește. Un regim oligarhic uzurpator, cinic, fățarnic și lacom.

Întreb revoluţionarii, acum, când populația României este sacrificată de oligarhia politică a lui Traian Băsescu, dacă au uitat împotriva cui s-au revoltat în Decembrie 1989? Oare se tem revoluţionarii mai mult de Băsescu decât s-au temut de Ceauşescu? Oare şi-au lăsat cumpărate conştiinţele cu pomenile guvernului, ştiindu-se deja că acestea vor fi retrase? Oare liderii asociaţiilor s-au lăsat corupţi ori infiltraţi de putere? Le cer solidaritate cu poporul român! Tăcerea de astăzi revoluționarilor îi va descalifica pentru totdeauna!

Întreb intelectualitatea, care a lipsit în Revoluția din Decembrie, dacă mai poate rămâne cu brațele încrucișate! Întreb conștiința românească dacă are un răspuns la autoritarismul care a cotropit România. Îi întreb pe Gabriel Liiceanu, pe Patapievici, Cărtărescu ori Tismăneanu, noul CPEx intelectual al lui Traian Băsescu, membri ai coteriei confortabile de sub controlul fostei Securități, dacă vor continua să sprijine noua dictatură, prefăcându-se, ipocriți, că apără România de Iliescu, comunism și kgb! Uită aceștia că Securitatea, pentru poporul român, a fost plutonul de execuție al dictaturii lui Ceaușescu? Cum pot trăi în această minciună? Acum ei trebuie să aleagă la lumina zilei între Băsescu și România! Iar alegerea le va pecetlui definitiv biografia. Chiar n-au nici cel mai mic respect pentru poporul acesta chinuit, chiar nu le e milă de mama bătrână a națiunii române care plânge de neputință în fața palatului lui Ceaușescu, după 20 de ani de la căderea lui? Crede Traian Băsescu că va mai apuca finalul mandatului său? Ura cu care își înfruntă poporul pe care îl conduce este, în sine, ultimul simptom al cancerului care îi macină regimul! Regimul Securității!

Eu, cel, puțin, cunosc încă de pe acum răspunsul. Istoria nu va avea din nou răbdare. Acum, ori la toamnă, ori la iarnă, ori foarte curând, România va ieși în stradă, în strada libertății sale, pentru a-și pretinde drepturile. România va exploda. Și atunci vom fi părtași cu toții la crima de a nu ne fi smuls la timp România din ghearele Dictaturii. Dictatura securistică. Dictatura lui Traian Băsescu. Dictatura asupra fricii, tăcerii și lașității noastre!

Regimul ucigaș și victima complice

Cum este posibil ca, de dragul complicității cu demnitarii lipsiţi de onoare ai României de lângă noi, atât de mulţi români să susţină Regimul Ucigaş instalat prin fraudă morală în fruntea statului lor?

Regimul Ucigaș se dovedește  încă mai puternic decât pare. Regimul Ucigaş a lichidat proprietatea românească, împiedicând o ţară întreagă să mai producă propria-i pâine, a făcut din lege şi oficianţii ei slugile puterii vicioase, şi regimul acesta încă se mai vrea la putere! Regimul Ucigaş închide astăzi şcolile, spitalele, muzeele şi teatrele, regimul ucigaş este autorul istoriei alternative a unei naţiuni ce se legitimează strict prin propria istorie. El trădează, înşeală şi minte aşa cum respiră. Sperjurul îi vine ca o mănuşă. Oamenii lui distrug acolo unde nu mai au ce fura, dar, iată, de la un moment dat urmele dezastrului nu mai pot fi ascunse. Regimul Ucigaş a făcut din România colonia propriilor sale acte nelegiuite. Războiul Regimului Ucigaş cu biata Românie este pe terminate. Ea nu mai e liberă să-şi decidă destinul, nu mai are trecut, nu mai are cultură, nu mai are avere, nu mai are viitor, are, din nefericire pentru ea, în exerciţiu pe termen lung, durabila alianţă între Regimul Ucigaş şi Victima Complice! Nu putem vorbi despre sănătatea morală a unei ţări dacă nu aruncăm o privire în oglinda intelectualilor pe care-i are. În aceste zile, nu vom descoperi acolo decât o efigie a dezonoarei “clasei gânditoare”, decât chipul slut al unei elite oportuniste, cinice, ipocrite. «Ce-i mână» pe profesorii spărgători de grevă să stea deoparte când dăscălimea română apără drepturile la demnitate ale ţării întregi, ce se întâmplă în conştiinţa descompusă a coteriei colaboraţioniste, ce se întâmplă în percepţia masochist-schizofrenică a celor care se mai tem încă de “pericolul roşu”, ignorând pericolul Regimului Ucigaş? Un regim care şi-a aservit “morala” puterii discreţionare, justiţia, procuratura, administraţia, cu aerul obtuz că nu i se mai poate opune nimic… Cu cât sunt mai mici abuzurile din perioada comunistă decât cele din era Regimului Ucigaş? Un regim ucigaş este cel în care întreţinerea unui apartament de periferie costă mai mult decât pensia celui ce-l locuieşte, un regim ucigaş este cel în care pentru furtul unei pâini eşti aruncat în închisoare, în timp ce furtul calificat al averii unei ţări întregi se răsplătește cu onoruri și funcții!

Cândva a avut loc o Revoluţie din Decembrie, care în vederile Regimului Ucigaş ori nu a avut loc niciodată, ori a avut loc cel mult o «loviluție» din decembrie!  De-ar fi ştiut românii, atunci, că se sacrifică pentru venirea la putere a Regimului Ucigaş, poate că ar fi ales să trăiască! Regimul Ucigaş este regimul Ceauşescu ascuns în filo-americanism şi în pseudo-europenism! Regimul Ucigaş duce România în Europa mai mult moartă decât vie. A adus în Europa o Românie care agonizează? Asta nu mai e problema Regimului Ucigaş. El îşi suflecă deja mânecile pentru un nou rapt. Încă patru ani de dictatură prezidenţială şi nu va mai fi nimic de făcut! În această afacere, in extremis, Regimul Ucigaş are încă pe cine conta. Ba pe devianţa monstruoasă a unor caractere “de vârf”, ba pe o fundaţie pentru democraţie, ba pe o ocultă internaţionalistă, ba pe o afacere cu borduri, ba pe o tehnică de şantaj, ba pe complicitatea canaliilor, ba pe un colaboraţionism tot mai greu de ascuns, ba pe o minciună guvernamentală, ba pe o mizerabilă susţinere intelectuală din partea noilor valeți de curte… Şi în toată această aventură a descompunerii politicianiste, sprijinul neţărmurit al Regimului Ucigaş continuă să fie casta la vedere a excreției securiste, reprezentată la vârf, în fruntea statului, în fruntea Consiliului Suprem al Magistraturii, în fruntea Consiliului Economic și Social, în fruntea Serviciului Special de Telecomunicații, în conducerea TVR și a serviciilor de forță care, în regimul Băsescu, nu mai servesc România, servind, în schimb, conducătorul României!

Și nu vă mai temeți astăzi a pronunța numele Securității! Unii au plătit cu viața pentru ca această spaimă lașă să nu mai pângărească sufletul României!

Sunt mândru de poporul meu!

SUNT MÂNDRU DE POPORUL MEU!

19 mai 2010

Scrisoare adresată domnului Volodea Tismăneanu

Urmăresc cu tristă curiozitate aventura dumneavoastră prin istoria recentă a României! Bărbat cu o robustă cultură comunistă, aţi avut posibilitatea pe care v-a oferit-o victoria Revoluţiei Române să vă convertiţi surprinzător la o dreaptă abuzivă şi necruţătoare. Cu ocazia discuţiilor pe care le-am purtat împreună în anul ‘90 nu mi-aţi făcut impresia aceasta. Păreaţi avid să aflaţi date noi despre desfăşurarea Revoluţiei şi interesul dv. m-a bucurat. Nu aveam cum să anticipez că, 20 de ani mai târziu, aveaţi să deveniţi Marele Inchizitor al “evenimentelor” din decembrie!

Ce nu vă place la această Revoluţie? Că n-aţi participat în nici un fel la succesul ei? Vă mistuie remuşcările? Regretaţi că nu v-au izbit pe dumneavoastră gloanţele dictaturii? Regretaţi că nu vă puteţi bucura că aţi scăpat cu viaţă în zilele lui Decembrie?  Nu vi se pare că aţi avut noroc că n-aţi făcut parte din lotul de români împuşcaţi în spitale la Timişoara şi arşi în crematoriu la Bucureşti? Ori astăzi nu vă mai împăcaţi cu insignifianţa dumneavoastră? Eu o trec cu vederea. Oamenii sunt ceea ce fac. În Revoluţia Română, împreună cu camarazii mei, mi-am făcut datoria. Am apărat libertatea unui popor orfan de drepturi. Dumneavoastră, în schimb, aţi beneficiat din plin de aceste drepturi. Într-o discuţie cu fostul ministru de externe Ştefan Andrei, acesta mi-a spus: “Accept ca dumneavoastră să ne condamnaţi, dar un Tismăneanu în nici un caz! A fost un favorit al Elenei!” Merită să continuaţi dumneavoastră această discuţie cu dl. Ştefan Andrei. Dar, până una-alta, constat că trofeul Revoluţiei vă tentează până la orbirea bunului simţ!

Pretindeţi, după ce l-aţi eliminat pe Marius Oprea cu mijloace strict bolşevice, să acaparaţi şi Institutul Revoluţiei Române. Cu ce drept? Cu ce temei? Până la înfiinţarea IRRD (anul 2004) nici un institut de Istorie recentă nu a dedicat studiul său faptelor Revoluţiei. IRRD a apărut pe un teren virgin şi în condiţii dificile, cu un buget restrâns, într-o ţară ocupată de forţele trecutului (ce pretind tot mai agresiv că în Decembrie 1989 nu a avut loc o Revoluţie, ci o Lovitură de Stat – teza lui N. Ceauşescu), cercetarea sa istorică a reuşit să edifice Biblioteca Revoluţiei Române. Au fost editate publicaţii şi cărţi puse în serviciul adevărului istoric. A fost scrisă o Istorie a Revoluţiei Române, istorie tradusă în engleză, franceză şi spaniolă şi oferită la capătul anului trecut ambasadorilor europeni acreditaţi la Bucureşti, au fost tipărite Istoria Revoluţiei în Banat, Istoria Revoluţiei la Bucureşti, Istoria Revoluţiei în Transilvania, Dicţionarul General al Revoluţiei Române, Cronologia Revoluţiei, volume de documente şi mărturii, Istoria CPUN, a fost editată revista Clio şi 25 de numere ale Caietelor Revoluţiei, au fost organizate simpozioane internaţionale la lucrările cărora au participat zeci de cercetători din Europa şi Statele Unite… Dar mă opresc aici. Nu dumneavoastră trebuie să vă prezint un raport de activitate, ci opiniei publice! Astăzi, la peste 20 de ani de la Revoluţia noastră, dumneavoastră vă programaţi, pe terenul confiscat al fostului Institut de Investigare a Crimelor Comunismului, să deschideţi noi cercetări pe problematica Revoluţiei şi a mineriadelor. Prea târziu, domnule Tismăneanu! Colegiul Naţional al IRRD este format din persoane care au avut un rol dominant în Revoluţie, la Timişoara, la Bucureşti, la Braşov, la Sibiu, la Cluj, la Arad. Ei, împreună cu istoricii Consiliului Ştiinţific, decid asupra cercetării IRRD. Ei cauţionează acurateţea studiilor sale. Spre dezamăgirea dumneavoastră, probabil, IRRD nu este „Institutul lui Iliescu”, Ion Iliescu fiind însă singurul dintre cei trei preşedinţi post-decembrişti care a sprijinit înfiinţarea lui! IRRD caută să salveze de asaltul forţelor restauraţiei securiste dovezile curajului şi abnegaţiei unui popor întreg. Desigur, sunteţi om de ştiinţă şi vă interesează adevărul! Căutaţi-l, mai degrabă, în oglinda în care obişnuiţi să vă scăldaţi uneori conştiinţa.

Stimate domnule Tismăneanu, v-aş mai reaminti ceva! Aţi condus Comisia prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. (Aţi avut chiar cinismul să vă condamnaţi tatăl, un comunist care a crezut în convingerile sale!) Cu ce efect? V-aţi pus, de fapt, în serviciul acelor forţe întunecate care au menţinut sub teroare România vreme de 45 de ani. Vă permiteţi astăzi să emiteţi judecăţi şi să daţi sentinţe morale? Dumneavoastră? Şi oamenii din coteria dv. cu trecut cel puţin obscur? Nu dumneavoastră aţi fost membru fondator al Frontului Democratic Român, primul partid antitotalitar întemeiat în 20 decembrie 1989! Nu dumneavoastră aţi fost membru fondator al Societăţii Timişoara! Nu dumneavoastră aţi propus Parlamentului anilor ‘90 Moţiunea privind accesul la Dosarele de Securitate a celor din puterea legislativă, executivă şi judecătorească! Nu dumneavoastră aţi publicat cu orice risc, în decembrie anul trecut, cartea Securitatea – confiscarea unei naţiuni. Nu dumneavoastră aţi trăit ani în şir ca prizonier de conştiinţă în propria lui ţară, pentru vina de a nu fi lăsat să fie uitate crimele din Decembrie!

În calitatea pe care o am, de director al IRRD, pot ieşi în întâmpinarea unor bune intenţii, dacă le aveţi. Dar mă tem că pur şi simplu executaţi o comandă imundă! Istoria recentă nu poate fi anexată. Şi nu vom accepta să fie confiscată! Ameninţările dumneavoastră nu ne tulbură! Nu mai aveţi ce cerceta acolo unde aţi ajuns cu o întârziere de 20 de ani! În folosul cui vreţi să lichidaţi Institutul Revoluţiei? Am convingerea că deja cunosc răspunsul. Generaţia mea trebuie să afle adevărul, şi nu mistificarea lui fabricată sub egida dumneavoastră.

În sfârşit, dacă vă prieşte dialogul, vă invit la o televiziune naţională la o oră de vârf! O întâlnire la care eu voi aduce o bibliotecă.  Dumneavoastră, în schimb?

Închei prin a folosi o expresie dragă anilor totalitarismului pe care îl cunoaşteţi mai bine decât mine: „Jos labele de pe Revoluţia Română!” Revoluţia n-a fost a dumneavoastră şi a patronilor şi colaboraţioniştilor din jurul dumneavoastră, ci a celor care au pătimit pentru ea!  Nu o revoluţie a imposturii şi a renegaţilor, ci a morţilor şi viilor ei!

Şi să nu uitaţi o observaţie a dizidentului rus Vladimir Bukovski: „Vechii noştri duşmani sunt încă la putere şi ei controlează totul!”

Ei controlează totul! Ei, cei care vă controlează şi pe dumneavoastră, biografia, abjurările şi remuşcările dumneavoastră!

„Ocupaţi-vă de dictatură înainte de a se ocupa ea de voi!” – Dinu Flămând