Acum 30 de ani, la Alba Iulia!

Basarabia, ne priveşti? Bucovina, ne auzi? 

 

“Basarabia, ne priveşti? Bucovina, ne auzi? Suntem aici, împreună cu Transilvania, cu sfânta Moldovă, cu Muntenia, cu Banatul, cu Oltenia, cu toată ţara, aici, la Alba Iulia.”

Puţine zile au în istoria românilor înălţimea morală a începutului de decembrie. La 1918 s-a împlinit, aici, o aşteptare pentru un secol întreg, căruia nu i-a fost dat să dăinuiască atât cât ne-am dorit. Şi iată-ne întorşi pentru a construi din nou un adevăr al lumii, care este de-a pururi întregirea patriei noastre.

Această dimineaţă a istoriei noastre a început la Timişoara în 17 decembrie, a continuat apoi cu ora Bucureştiului însângerat, cu ora ţării eliberate de tiranie, cu orele provinciilor legitime ce s-au clintit din robie şi se îndreaptă spre lumina dinlăuntrul sângelui nostru. Există un Dumnezeu al fiecărui popor care ţine cântarul dreptăţii sale. Al nostru e îmbrăcat în veşmântul ţăranului român, poartă arma soldatului român şi în pulsul său se regăseşte ritmul adânc al generaţiilor ce au tânjit să-l aibă de partea lor în această supremă călătorie spre integritatea omenească a României. Şi în acest întemeietor şi decurgător se ascunde şi înfăţişarea faptelor noastre. Ce vom face cu ele acum, după ce am schimbat umilinţa cu mândria şi sclavia cu libertatea? Răspunsul înaintaşilor este gloria lor, şi o avem deja. Dar răspunsul nostru va trebui rostit acum, înainte de a pleca mai departe din acest loc şi din acest timp care este capitala voievodală a întregirii neamului şi pământului românesc, cu numele de Alba Iulia. Şi răspunsul nu poate fi decât unul singur – la bine şi la rău, înfricoşaţi dar şi fericiţi de apropierea răsuflării noului mileniu românesc, noi, poporul român, jurăm să ne apărăm munca şi dreptatea, limba şi datina, suveranitatea şi întregirea, libertatea şi credinţa în România!

Claudiu Iordache

Discurs ținut în ziua de 1 Decembrie 1990 la Alba Iulia 

 

Revoluția din Decembrie 1989 a restituit românilor imnul lor național: Deșteaptă-te, române! A nu se uita!

De observat rolul trist pe care oamenii Revoluției l-au jucat la aniversarea statului român din 1 decembrie 2019! Parcă n-ar exista!

 

 

Lorin Fortuna. Drept între români!

Lorin Fortuna, liderul Revoluției Române de la Timișoara, președintele Frontului Democratic Român (primul partid antitotalitar din România, întemeiat în ziua de 20 decembrie 1989 în Balconul Operei de la Timișoara), a murit în ziua de 25 decembrie 2016. La trei ani de la plecarea lui dintre noi, îi dedic noua mea carte: „O Revoluție eșuată”, în care am descris atâta drama unui fruntaș al Revoluției Române, hăituit, contestat, marginalizat de către Regimurile post-decembriste, cât și aceea a unei Românii pe care Revoluția n-a reușit s-o îndrepte spre lumina viitorului ei. Eseul „O Revoluție eșuată” îl evocă pe prietenul și fratele meu de destin Lorin în multe din acele momente în care s-a simțit singur! Singur între foștii săi camarazi, care după revolta lor au luat-o pe calea oportunismului, singur în țara pe care a iubit-o nespus și căreia i s-a dăruit întrutotul! A fost un frumos și mare Naiv al neamului românesc, prins în turpitudinile ultimelor decenii. Singur și în ultima parte a vieții lui la Institutul Revoluției Române, de unde a fost izgonit de Ion Iliescu și camarila sa! Dumnezeu le știe pe toate!
 
Cartea mea îl cheamă, îl amintește, îl evocă! În societatea în care prea mulți revoluționari și-au vândut onoarea pe tinichele, în societatea în care (și mai dezgustător!) falșii eroi se înghesuie la coada unor recompense fățarnice, numele lui rămâne umbrit de ingratitudinea acestei generații parvenite – nu singura, din păcate, în istoria modernă a României! Cine este Lorin Fortuna? E dreptul oamenilor mari de a fi uitați de nevrednicia oamenilor mici! Că ei nu știu, nu-i nimic! Noi știm!
 
Lorin Fortuna este, cu adevărat, românul care a binemeritat de la patrie! Dar pentru lumea românească meschină, descrisă atât de trist de Mihai Eminescu, timpul lui nu a sosit încă!
 
Lorin Fortuna, fratele meu care îmi lipsești atât! Fără tine singurătatea care astăzi îmi este impusă o resimt ca pe recompensă! Viața mea o continuă pe a ta! Cartea aceasta, care îți este dedicată, îți menține numele și faptele în istoria exemplară a unei Revoluții însângerate!
 
Lorin Fortuna. Drept între români!
 
Să fie această carte statuia pe care încă nu i-a ridicat-o Statul român!
 
Claudiu Iordache
25 noiembrie 2019
 
O REVOLUȚIE EȘUATĂ
UZURPATORII
 
Dedic această carte memoriei
luptătorului pentru libertate
Lorin Fortuna,
singurul român care
în zilele și nopțile Revoluției Române
s-a comportat ca un lider!
El este simbolul Revoluției Române!
 
S-a înecat încet-încet
în deșertăciunea lumii în care trăim!
Lorin Fortuna. Drept între români!
Să fie această carte statuia pe care nu i-a ridicat-o Statul român!
 
O dedic, de asemenea, Timișoarei,
unde spiritul Revoluției a
izbucnit
eroic și glorios
pentru a se stinge,
în cei 30 de ani
care au urmat, în pâcla
agonizantă
a ceaușismului!
 
Unei națiuni adormite degeaba îi bați clopotele de alarmă!
 
În mlaștină nu ai dreptul să părăsești mlaștina! Nașterea în mlaștină. Viața în mlaștină. Moartea în mlaștină. Mlaștina nu are temniceri. Este destul să-i aparții și gardianul e lângă tine. Comunitatea mlaștinii e compactă. Puține revolte. Toate înăbușite cu susținerea victimelor! Iar legea mlaștinii este una singură. Tăcerea care te sugrumă!
 
Și în timp ce complotiștii lui Iliescu își desăvârșeau opera izgonindu-mă din Institutul dedicat Revoluției Române din Decembrie 1989, pe care l-am condus pe drumul nepărtinirii și libertății, am auzit tăcerea națiunii urlând în jurul meu. Asta era! O Revoluție eșuată!
 
„Acum să tot stăm să plângem morții? Ce rost are să dezgropăm?” (Ion Iliescu)
 
Omul acesta a avut în mână Gloria Revoluției! Și a aruncat-o la gunoi! Cum își va aminti istoria de el? Dar
mai ales de cei care l-au răbdat?
 
Oh! Nu mă plâng! Parafrazându-l pe Arthur Koesler, cu
al său Întuneric la amiază, cartea mea s-ar putea numi Întuneric în dimineața libertății! Un documentar al ingratitudinii unei generații „cu merite deosebite” în uitarea vinovată a unei Revoluții naționale!
 
La 30 de ani de când am urcat în Balconul Operei din Timișoara mi-am văzut Țara căzută pe mâna tâlharilor!
 
O generație care poartă, în istorie, după sine rușinea nerecunoștinței!
 
Oare popoarele au în gena lor nevoia de libertate?
 
Revoluția, ca răspuns la ruga românilor din ziua de 20 decembrie 1989, din Piața Operei din Timișoara: „Există Dumnezeu!”, ne-a oferit un nou Început al Istoriei! Dar mulțimea românească l-a risipit, l-a ratat, l-a respins.
 
Iisus.
„M-am ridicat în mijlocul lumii, dar i-am găsit pe toți beți! Sufletul meu a suferit pentru fiii omului, pentru că ei sunt orbi în inimile lor!”
(Manuscris copt descoperit la Oxyrhynchus. Secolul II)
 
Anul 1989. Anul în care guvernele Estului sovietic au început să se teamă de popoarele lor!
 
Totul a mai putut fi suportat, înainte și după Revoluție, dar nu Revoluția însăși! Ea ori n-a existat (conjurație, lovitură de stat) ori a existat ca o fatalitate nefericită! România creierelor închise pe dinăuntru!
 
Prea mulți români lipsiți de rol (și merite) în timpul Revoluției au încercat mai târziu să afirme că nu a existat nici o Revoluție!
 
„Vechii noştri duşmani sunt încă la putere şi ei controlează totul.” (Vladimir Bukovski)
 
Când ciuma izbește un oraș se găsesc întotdeauna și oamenii care să o înfrunte!
 
„Dacă Decembrie 1989 înseamnă un inaugural ratat, întrebarea este dacă istoricul poate să ofere şi o soluţie pentru viitor!” „Singura soluţie, în momentul de faţă, e încă o revoluţie… Nu ştiu dacă domnul Iordache mai poate s-o facă, dar ea este absolut necesară !” (Academician Florin Constantiniu, discurs ţinut la Academia Română)
 
Pe mine nu mă mai pot opresa, dar mă doare continuu faptul că este opresată partea din omenire din locul în care mi s-a scurs viața! Curtea aceasta neîngrijită în care nu conștiința celor lucizi și curajoși mai contează, ci societatea care viermuiește în jurul meu! Poporul din Decembrie a pierit ca ulciorul de apă vie ce s-a răsturnat în deșertul originar. Se crede că în Sahara a existat cândva o grădină înflorită. Tot așa putem spune că grădina, înflorită cândva, a a revoltei românilor de acum 30 de ani s-a ofilit! Trăim astăzi în pustiul sufletelor noastre adânc împietrite! Degeaba clopotele cerești mai bat pentru slava pierită a neamului trecut, în lumea hâdă de pidosnici: lacomi, ipocriți, demagogi, sperjuri, duplicitari, vicioși, impostori, oportuniști, colaboraționiști, complici, venali, egomani, parveniți, desfrânați, sluți ai spiritului moral mânjiți de dorul puterii – sufletul frumos a murit pentru România!
 
Tragedia românului post-decembrist este că nu e liber nici atunci când se sacrifică pentru libertatea lui!
 
„Cehii au trăit într-o contaminare morală. Mă refer la noi toți. Toți ne obișnuiserăm cu sistemul totalitar și l-am acceptat ca un fapt imuabil. […] Nici unul dintre noi nu este doar o victimă. Noi am ajutat la crearea lui.” Vaclav Havel (1 ianuarie 1990)
 
Toate revoluțiile sunt până la urmă învinse, dar schimbările produse de ele sunt de nevindecat! După fuga lui Ceaușescu fostul său aparat de represiune a recuperat puterea pierdută transformându-se în clasă politică! Dar grija sa a fost să nu-și etaleze atuurile. A avut răbdarea ca tăiușul dominației securistice să lase răni cât mai ascunse. Și de atunci el controlează o țară bântuită de o amnezie indusă. Românii și-au uitat curând Revoluția, și-au abandonat libertatea doar pentru a o uita! Astăzi toți românii sunt «securiști»!
 
Revoluția Română – virtute a istoriei naționale de care azi românii se leapădă! Elanul ei uriaș, scoțându-i în stradă, le-a învins lașitatea și frica pentru a da naștere chinuită unui om mai liber decât putea să suportemetamorfoza lui! A fost o revoluție ce a istovit națiunea, dar mai ales pe învingătorii săi anonimi. Valurile de oameni revoltați, inundând marile orașe, s-au retras așa cum au venit. Dictatorul odată eliminat, ei n-au observat că dictatura lui a rămas. Și totuși, nicicând românii n-au fost mai liberi decât după Revoluția lor! Liberi să se elibereze de tiranie ori liberi înfricoșați de libertatea abia obținută, sau striviți sub povara libertății lor! Dar s-a dovedit atunci că nu e destul să fii liber dacă libertatea celorlalți rămâne amenințată. A fi solidar este o condiție a libertății alături de umanul de lângă tine! Și tocmai solidaritatea aceasta instinctivă a fost cea care a cedat prima!
 
Căutați omul în care să se regăsească slăbiciunile tuturor? Acesta este tiranul! Cultul conducătorului a pornit de aici. Frica de viață i-a adunat pe români sub umbrela protectoare a unui individ mai presus decât toți, dar care să le semene. În fond, dictatorul este oglinda reflectorizantă a unei mulțimi degradate. Degeaba îi sunt deschise porțile închisorii, libertatea nu răsare din grotele ei. Să nu ne mai mirăm, atunci, că Revoluția Română s-a înecat curând în voma celor ce n-au participat la ea! De aceea, revoluțiile nu lasă în urmă decât martiri de uitat și cetăți năruite!
 
Cât încă nu reușește revoluția este a celor ce o fac, după victorie ea devine a tuturor!
 
„În revoluție există două tipuri de conducători – cei care o înfăptuiesc și cei care se folosesc de roadele ei… Și la putere au venit hoții și ticăloșii!” (Bonaparte)
 
În zilele Revoluției mi-am riscat viața, înfruntând alături de camarazii mei o dictatură fără seamăn în Estul Europei, un Regim fără scrupule, cu mâinile pătate de sânge în zilele de 17 și 18 și 19 decembrie, doar pentru ca 30 de ani mai târziu, România să trimită în Parlamentul european pe unul dintre cei mai vrednic de dispreț reprezentanți ai fostei Securități, ocrotit de Sistemul pe care l-a protejat cu un cinism fără margini!
 
Recviem pentru învingători.
 
Anotimpurile imposturii.
 
Istoria furată.
 
Restaurația.
 
Regimul parvenit.
 
Mentalitatea unei generații cupide și deraiate.
 
Din cele peste patru milioane de comuniști cu carnet de partid avea să se nască mai târziu o feroce populație anticomunistă! Dintr-o dată, tot românul tuturor servituților a devenit anti-bolșevic, anti-kgb-ist, anti-stalinist, fiecare particulă slavă din patronimicul românesc constituind pentru renegați «mărturia» că purtătorul lui inocent fusese cândva omul Moscovei! Și ca să nu mai fie nici un dubiu, foștii nomenclaturiști, politruci, activiști au devenit curând noii capitaliști, sau chiar mai mult, cei mai înverșunați regaliști, doar-doar să-și spele de pelagra trecutului pielea cândva înstelată!
 
Amintiri din cenușa vremurilor din urmă.
 
Comunismul românesc, lung și deloc trist, a durat cât inima supușilor a mai suportat absența libertății necompensată de siguranța confortului supraviețuirii. Sub Ceaușescu, mai ales, biografia gri a fost uniforma caracterului general. Dacă dictaturile oferă pâine și nu idei, ele pot dăinui în neștire. Spiritul sătul nu se revoltă niciodată pentru o idee. Lenin a experimentat deziluzia de a constata că muncitorii săi nu exprimau o cauză revoluționară. Muncitorii doar trăiesc istoria. Ei o suportă chiar și atunci când istoria nu-i mai suportă. Revoluțiile sunt ale majorităților false, în coaja cărora nu există decât spiritul conjurațiilor. Așa s-a născut în Rusia bolșevică nevoia apariției omului numit de el ”revoluționarul de profesie”, al revoluționarului care doar execută ordinul. Așa a apărut Fenomenul Kronstadt, al regimului comunist care își împușca soldații comuniști. Așa s-a ajuns la alienarea puterii comuniste de masa celor ce oricum se supuneau fără crâcnire! A fost nevoie de trei sferturi de secol pentru ca Supusul să-și piardă încrederea în Stăpânul lui. Revoluțiile sunt paricide! Când Tatăl pierde încrederea familiei fiii lui se revoltă! Revoluția Română păstrat același. A fost o revoltă a celor puțini, îngrămădiți în marile orașe, împotriva celor mulți din restul României rurale. Iar când Revoluția, după fuga lui Ceaușescu, și-a pierdut motivul care o însuflețea, ea s-a dezumflat ca un balon de săpun. A urmat rapida prăbușire a ideii de Revoluție! Cei mulți i-au sufocat pe cei puțini. Și a fost de ajuns apariția unui demagog, înzestrat cu oportunismul necesar, pentru ca o țară întreagă se revină la faza de pre-dictatură. Cum un Ceaușescu este adulat și astăzi, Quod erat demonstrandum !
 
Câinii credincioși ai lui Ceaușescu sărind pârleazul unei Revoluții ghinioniste pentru a deveni potăile lui Iliescu!
 
Moștenirea risipită și ruinată a Revoluției! Anul 30.
 
Cum poate fi furată o Revoluție la lumina zilei și în văzul lumii și 20 de milioane de români tac?
 
Cred că generația noastră și-a pierdut deja dreptul la onoare!
 
Se împlinesc trei decenii triste de când Revoluția a fost îngropată în inima românilor și de atunci nimeni nu-și mai amintește de ea ! Poate doar memoria uitării! Poate doar morții…
 
“Așa ne-a încercat Dumnezeu pe noi, să ne ducem călăii în spate, să-i hrănim și să-i punem în fruntea țării! – ”Apel către călăii noștri la treizeci de ani de la Revoluție”. Mihai Gheorghiu.
 
„Pentru asta trebuia compromisă Revoluţia, eliminaţi actorii ei, operate modificări în istoria imediată pentru ştergerea urmelor, reabilitarea ori amnistierea ultimilor asasini, zăvorârea arhivelor, spălarea memoriei generaţiei tinere, dezvoltarea spiritului cupid şi de-moralizarea societăţii.” „Puterea cu cap de mort”, 2002.
 
Când mă gândesc la privirile ticăloșilor ce rânjesc triumfător lângă cadavrul revoluției noastre!
 
A scoate Revoluția din Decembrie 1989 din istoria de o sută de ani a României este un act grav de subminare națională!
 
Deși s-au înfruptat cu toții din roadele ei.
 
„Revoluţia română a spulberat şi limitele singurătăţii mele. M-a scos în stradă. M-a obligat să merg în Piaţa Universităţii, să mă ruşinez de prejudecăţile mele, să mă uit la tinerii care înfruntau acolo gloanţele şi să mă întreb: cum am putut, Doamne, să cred că suntem un popor condamnat să rabde? Cum am putut să cred că tinerii din România n-au nici un ideal? Şi ce frumoase perspective deschisese României revoluţia! Revoluţia noastră însângerată şi pură. Am dat martiri în câteva zile pentru o istorie întreagă, dar n-am avut, se pare, norocul ca sacrificiul lor să fie înţeles şi respectat…” (Octavian Paler)
Pentru că Revoluția românilor a fost „Punctul Zero” al speranțelor României întregi; pentru că Revoluția din Decembrie este „Punctul Zero” al acestei Românii destrămate! Cine a surpat zidul destinului românesc? Cui îi datorăm dezastrul și cine a deschis poarta năpastei ce apasă asupra unei națiuni înnoptate?
 
„N-ați fost liderul Revoluției în 16 decembrie la Timișoara, nu ați fost în 17, nu ați fost în 18, nu ați fost în 19, în 20, în 21, nu ați fost liderul Revoluției în 21 la Arad, la Cluj, la Sibiu, la Brașov! Ați apărut în 22 decembrie la București, spre seară… Cum ați putea pretinde a fi numit, atunci, Liderul Revoluției?” Pretenție tipic ceaușistă, sancționată în ceea ce îl privește pe Dictator de către profesorul Alexandru Milian printr-o scrisoare publică adresată în 8 noiembrie 1989 lui Nicolae Ceaușescu: „Cum se explică faptul că până când ați devenit secretar general al partidului și mai apoi președinte al țării ați fost un anonim activist, pentru ca apoi, deodată, să deveniți „genial”, „erou între eroi” (ce acte de eroism ați săvârșit?), cel mai iubit fiu al poporului?”
 
„Cazimir Ionescu: Da, lui Corneanu i s-a cerut să scoată că Iliescu e liderul Revoluției. Păi dacă eu vreau să scriu în cartea mea că Iliescu e liderul Revoluției, care e problema directorului general?” Cazimir Ionescu nu a scris niciodată nici o carte! La fel și grupul lui! Executanții ordinelor au activități conspirate. Ei execută, nu gândesc!
 
A ascuns acțiunile grupului său clandestin de putere din seara zilei de 22 decembrie și până în zilele noastre!
A uzurpat rolul celor merituoși în timpul Revoluției, pretinzând să fie numit Liderul Revoluției!
 
A deschis poarta noii Românii celor care își apăraseră Dictatorul până în ultima clipă!
 
A distrus speranța românilor în Renașterea pe care România o merita!
 
A fost responsabilul luptelor fratricide care au îndoliat România.
 
A blocat reunificarea teritoriilor românești de pe ambele maluri al Prutului.
 
A dovedit o răceală neomenească față de suferințele familiilor martirilor Revoluției, afirmând cinic că orice revoluție se hrănește cu victimele ei!
 
A făcut ca justiția să-i protejeze acoliții de condamnarea faptelor lor!
 
A fost el însuși un Ceaușescu al aspirațiilor spre mai bine ale societății românești.
 
Revoltații din 21 decembrie 1989, din Piața Universității, luptându-se cu forțele represiunii ce le secerau rândurile curajoase, știau ei ceva de numele lui Ion Iliescu? Știau ei de numele lui Cazimir Ionescu, știau ei de numele lui Voican Voiculescu, de oameni care doar au pândit ori au urmărit pasiv sacrificiul lor? Pentru ca mai târziu primii să-l împăuneze pe „ultimul pe listă” dintre ei, pe Ion Iliescu, cu titlul de „liderul Revoluției„? El care, de-a lungul anilor ce au urmat, a vorbit numai despre „revolta de la Timișoara” și „Revoluția de la București”!
 
Puține popoare dorm mai bine pe salteaua dezastrelor proprii! Iată că la 30 de ani de la evenimentele din Decembrie generația implicată în răsturnarea lui Ceaușescu s-a transformat în „națiunea lui Ion Iliescu”! Având în față aparatul năruit al fostei dictaturi și profitând de versatilitatea sa înăscută, cu justiția paralizată în fața celui ce părea a fi ursitul soartei, cu aparatul de securitate căutând disperat un nou stăpân binevoitor, cu ignoranța transformată în indulgență a marilor puteri învingătoare în războiul cu URSS, în lipsa unui interlocutor mai bun în relațiile cu noul stat român, zarul câștigător a căzut pe numele lui! Rușii l-au acceptat ca pe un filo-comunist crescut în leagănul roșu, americanii au contat că-i vor exploata slăbiciunile pentru a-l putea controla; având în jur vecini depășiți de propriile crize, Ion Iliescu s-a detașat ca o soluție de compromis în căutarea unor rezolvări ulterioare. Dar mai ales poporul l-a primit cu brațele deschise, îmbrățișându-i formula: «Un surâs pentru liniștea dumnevoastră!» Ion Iliescu a folosit răgazul circumstanțelor pentru a permite flotei ceaușiste să revină pe nesimțite în porturile naivei libertăți românești! Restul e cunoscut! El a condus confiscarea Revoluției din Decembrie 1989 (așa cum Lenin avea să confiște Revoluția rusă din februarie 2017 și s-o substituie cu dictatura bolșevică, „o altă formă de autocrație întruchipată de despoții idealiști ai socialismului leninist” (Martin Sixsmith – ”Rusia, un mileniu de istorie”). Dar avea să devină curând prizonierul de lux al Serviciilor, care l-au apărat, din off, o vreme, ca pe sfintele moaște! În pacea de cimitir care s-a așternut peste România, rezistența la Iliescu cel adevărat a fost mereu destrămată pentru că opoziția nu deținea anticorpii care să o vindece de propriul trecut. Și uite așa România a intrat într-un spectacol de care românii s-au simțit mulțumiți. La 30 de ani de atunci, națiunea, ce a împlinit curând un secol de la ivirea sa providențală, îi poartă încă o stimă rușinoasă. Cât privește „falanga” revoluționarilor, ajunși la anii obscuri de pensie morală, este astăzi toată în brațele lui! Se întorc, de fapt, la matca originară a imposturii! Căci omul acesta a ucis Revoluția!
 
De a-l judeca numai după caracterul oamenilor pe care i-a adunat în jurul său! De a-i judeca după caracterul celui care le-a corupt libertatea și demnitatea!
 
Și, iată, rolul „liderului Revoluției” în Revoluția Română! „Afirm cu certitudine că Ion Iliescu și Silviu Brucan au fost nedespărțiți în toată perioada respectivă […] Consider că a fost o mișcare revoluționară evidentă, căreia i s-a suprapus puciul militar, lovitura de stat militară coordonată de agenții KGB, pe baza indicațiilor date de la Moscova.” (col. Gheorge Rațiu, șef al Direcției I din cadrul DSS)
 
“În primul rând, vreau să vă spun limpede: nu există nici o scuză pentru comportamentul unor ofiţeri de Securitate şi chiar pe ansamblu al întregii Securităţi faţă de oamenii care au suferit pe nedrept în ţara noastră. Şi noi şi cei de la Armată am fost nişte mercenari, nişte mercenari ai Partidului Comunist.” (Gen. Iulian Vlad)
 
„Peste doi ani vom comemora Revoluția Română! Depinde de dv. unde va fi atunci fiecare dintre noi! Proiectul General al IRRD viza chiar acest an! Cu Cazimir, Voiculescu, Răzvan Theodorescu, Iorga și Cuteanu și alți câțiva asemenea lor, nu veți mai ajunge să întâmpinați cu fruntea sus acest moment care amândurora ne-a însemnat existența!” Un ultim mesaj transmis lui Ion Iliescu.
 
Acest mare gol sufletesc care a supraviețuit până în zilele noastre!
 
„Cu merite deosebite” sau sperjur în fața națiunii române? Asta e întrebarea!
 
E datoria cercetătorilor să nu lase infractorii istoriei să scape cu fața curată!
 
Simple însemnări pe marginea unei revoluții eșuate…
 
(fragmente din cartea „O Revoluție eșuată”, în curs de apariție)

România electorală

„Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?”
Panglicari în ale ţării, care joacă ca pe funii,
Măşti cu toate de renume din comedia minciunii!
Au de patrie, virtute, nu vorbeşte liberalul,
De ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul?
Dintr-aceştia ţara noastră îşi alege astăzi solii!
Oameni vrednici ca să şază în zidirea sfintei Golii,
În cămeşi cu mâneci lunge şi pe capete scufie,
Ne fac legi şi ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.
Patrioţii! Virtuoşii, ctitori de aşezăminte,
Unde spumegă desfrâul în mişcări şi în cuvinte,
Cu evlavie de vulpe, ca în strane, şed pe locuri
Şi aplaudă frenetic schime, cântece şi jocuri…
Voi sunteţi urmaşii Romei? Nişte răi şi nişte fameni!
I-e ruşine omenirii să vă zică vouă oameni!
Şi această ciumă-n lume şi aceste creaturi
Nici ruşine n-au să ieie în smintitele lor guri
Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,
Îndrăznesc ca să rostească pân’ şi numele tău… ţară!
Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
Prea v-aţi arătat arama sfâşiind această ţară,
Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară…
Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi – nişte mişei!
Da, câştigul fără muncă, iată singura pornire;
Virtutea? e-o nerozie; Geniul? o nefericire…
Dar lăsaţi măcar strămoşii ca să doarmă-n colb de cronici;
Din trecutul de mărire v-ar privi cel mult ironici.
Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!”
“Eminescu trebuie contestat si demitizat, dar nu pentru rudimentele sale de gândire politică. Din acest punct de vedere, el e realmente nul. Nu ai obiect.” (Cristian Preda).
Pe acesta l-ați trimis în Parlamentul European, români post-decembriști?
De ce nu vă iubiți, de ce nu vă respectați, de ce nu vă apărați Țara? Alta pe lumea asta nu aveți!
Starea de conștiință, picătura care ne transformă ființa în om!
ROMÂNIA ELECTORALĂ
Anul 2019: 30 de ani de la Revoluția Română!
România se pregătește să -și trimită aleșii în Parlamentul European!
Cine sunt aceștia?
• Îi găsiți pretutindeni! În Parlament, la Guvern, în bănci, în industrii, în nomenclatorul oligarhilor, în lumea infractorilor, arestați târziu și eliberați repede, în televiziuni și presa scrisă, în administrații și în spatele actului de judecată…
• Dacă I. L. Caragiale ar mai trăi lângă noi, ar avea ce scrie! Un secol lung românesc n-a schimbat fizionomia poporului nostru. Revoluția n-a reușit să-i spele rufele zdrențuite. S-a născut atunci ceva speranță și s-a scurs ceva sânge, după care mlaștina răvășită a cuprins din nou totul! Acum românul adastă la marginea ei și se laudă că miroase bine. Nu cred că există țară în Europa mai puțin iubită decât România! Descompunerea agresivă a cuprins totul, de la pătuțul copiilor la culcușul bătrânilor. Trăim, poate, o situație unică: să asiști la o patrie care moare cu zile! Țara noastră are deja moartea în vine. Ca și cum dezastrul, dezordinea și eșecul nu ar devora totul în inima românului! Nimănui nu-i mai pasă de nimic! O vrajă imundă i-a cuprins pe toți și în afară de mintea lor hrăpăreață nu mai contează nimic! Dumnezeul românilor este un biet pensionar care-și târâie zilele prin azilele din țară. Ba îi ridicăm o biserică, ba îi scuipăm obrazul! Decalogul la români este doar ce trebuie să respecți! Să omori, să corupi, să furi, să înșeli, să preacurvești! Vremurile pe care le trăim îmi amintesc mereu nu doar de Caragiale, dar și de bietul Bălcescu, românul istoric alungat într-un colț cariat de Palermo! Și dacă evreii au avut de ales între Barabas și Iisus, neo-barbarul român, între Bălcescu și Trahanache, Tipătescu, Cațavencu ori cetățeanul turmentat, a ales definitiv menajeria lui Caragiale! Oborul lui nu s-a schimbat niciodată profund. Avem deja de-a face cu glia românului frumos! Ce noapte de beție a trăit în ultimii treizeci de ani mult prea frumoasa lui Românie!
• Sub puternicul asalt al trolilor sunteți îndemnați să participați la votul lor, obligându-vă astfel să alegeți cum vor ei, între o ciumă și alta, între un Băsescu, un Rareș, un Ponta ori complicii lui Dragnea! Este ca un vot în lagăr în care n-ai ieșire decât să alegi între tâlhari! Pe de altă parte, a trimite astfel de exemplare în Parlamentul European înseamnă a continua să expunem națiunea disprețului și ridicolului unei Europe întregi! Băsescu, parlamentar european? Rareș, parlamentar european? Ghinea, parlamentar UE? Turcescu, parlamentar UE? Mandea, parlamentar UE? Doamne, până unde poate merge degradarea românească, cu bandele ei de primitivi ori de mercenari! Nu se vindecă răul cu răul cel mai mic! Dovadă ultimii 30 de ani în care principiul a fost folosit! Iliescu nu a fost vindecat cu Constantinescu, Constantinescu nu a fost vindecat cu Băsescu! Monica Macovei nu se va vindeca cu Rareș! Dragnea nu se va vindeca cu Ponta ori cu Orban! Democrația nu se vindecă mânând turmele la vot! Și de-ar mai exista un dram de minte limpede în țara asta, ar trebui lăsați să se aleagă între ei! Pungașii cu sforarii, demagogii cu parveniții, securiștii cu impostorii… Și poate doar așa, cu ajutorul lui Dumnezeu, ne-am înzdrăveni!
• “Ticălosul nu cunoaşte ruşinea, orice ar face şi orice s-ar vădi că a făcut. Este aşadar neruşinat şi fără obraz sau gros de obraz. Şi nu arareori ticălosul este şi grosolan, mitocan, mârlan, mojic, bădăran, ţopârlan, nesimţit şi neam prost […] Se află printre noi, mişună şi făptuiesc, sunt în fruntea bucatelor, ne otrăvesc viaţa şi ne corup sau ne batjocoresc copiii. Pe ascuns sau pe faţă, vor să ne stăpânească, reducându-ne la condiţia de simple instrumente ale lor. De cele mai multe ori nu avem ce să le facem, pentru că ştiu să cumpere sau să sperie dreptatea, pentru că ştiu să lucreze în cârdăşie, să se înhăiteze, să se acopere unii pe alţii şi, împreună, să se revendice de la idealuri, ei, care nu au nimic sfânt, să joace teatrul virtuţii. Mai ales ştiu să mintă şi să măsluiască adevărul […] Şi încă ceva: ticălosul nostru de seculară tradiţie şi proaspătă înflorire este cu atât mai primejdios cu cât s-a înfipt mai sus. Să luăm mai ales aminte la cârmuitori şi dregători. Măcar aceştia ar putea fi cumva înlăturaţi, cu prăsila lor cu tot.” (Petru Creția, „Eseuri morale”)
• “România ultimilor ani are ca sistem de guvernare „succesiunea”. Succesiunea la puterea politică şi economică a „fostelor” structuri de partid şi de stat sub un ambalaj democratic. De aceea s-a preferat privatizarea proprietăţilor, şi nu retrocedarea lor celor în drept. Privatizarea a însemnat trecerea proprietăţilor de stat la cei care 45 de ani au fost însuşi statul. „Succesorii” au hotărât după 20 de ani ca cei în drept să fie pe deplin deposedaţi de avutul lor, tocmai aceia care în condiţie de libertate l-au creat cu propria inteligenţă şi cu propria muncă. În această ecuaţie, principala vinovăţie o reprezintă indiferenţa în problema adevărului şi pasivitatea în viaţa publică. Un exemplu de caz este privatizarea industriei petroliere. Dinu Patriciu nu a creat Rompetrol prin inteligenţa şi munca lui, ci a primit industria petrolieră gratis de la stat pentru a privatiza ceva ce aparţinea poporului român, fiecăruia dintre noi. Ăştia sunt „capitaliştii” aflaţi în succesiunea vechiului sistem.” (Adrian Majuru)
• Cu câtă înverșunare își apără românii interesele de partid în detrimentul intereselor țării lor! Nu interesele României servesc ei atunci când trimit în Europa un fost președinte, cu nestăvilite lăcomii dictatoriale, precum și al unei garnituri proaspete de demagogi periculoși! Ci dimpotrivă, ele relevă Europei înapoierea din care politica statului nu s-a desprins după Revoluția din Decembrie 1989, parcă dovedind că România este nereformabilă, expunându-se astfel unui dispreț tot mai puțin ascuns din partea puterilor europene. De trei decenii România nu se mai clintește din apusul ei, existând riscul ca la primul seism al Bătrânului Continent o nouă politică revizionistă să arunce peste bord statele atinse iremediabil de profundele lor disfuncții! Și atunci expresia că viața unui simplu cetățean american e mai importantă decât apărarea unor state subsidiare, precum România, va deveni realitate posibilă! Dintotdeauna Marile Puteri au abandonat interesele legitime ale micilor puteri, ele devenind monedă de schimb în căutarea unor armistiții ulterioare, căci ce oare este intervalul 1989-2019 decât istoria unui armistițiu global ce se poate risipi oricând sub presiunea hegemonică a Rusiei ori Americii? Cu atât mai mult România are nevoie de o politică de supraviețuire durabilă! Dar prilejurile de a o susține se risipesc unele după altele! A trimite la Bruxelles o echipă vicioasă ori complet nepregătită este încă un act de nechibzuință națională! Până acum, nu prin meritul nostru, ne-am descurcat. Dar dacă norocul ne va părăsi pe drum și mica noastră patrie se va pierde într-o noapte întunecată când rușii vor considera că România trebuie să o ia pe urmele Ucrainei, așa cum în al Doilea Război al lumii Polonia a luat-o pe urma dezastrului după ce a făcut greșeala să împartă cu Germania lui Hitler teritoriul Cehoslovaciei?
• Nu votați pentru Europa, votați pentru profitorii României! Și nu salvați democrația, o compromiteți! De fapt, votați ca să trimiteți primul ex-președinte toxic din Europa, führerul Băsescu-Petrov (numele de cod sub care Băsescu a colaborat cu Securitatea) la Bruxelles! Pe un Rareș la Bruxelles! Ce vină are Europa dacă îi trimitem demagogii la Bruxelles?
• Sinucidere politică la români! Alegerile! Fiecare are dreptul să-și aleagă frânghia!
• Carcera electorală. Nu poți alege decât dintre ai lor!
• Țintele false, listele electorale! Ușor de detectat este numai originea lor securistic-oligarhică! Dacă le schimbi firmele la poartă ele rămân aceleași! Ce diferență este între Rareș, Băsescu ori Dragnea? Alegerile, la români, sunt toate ale alegătorului mereu ignorant, manipulat, înșelat, păcălit!
• Geografia mizeriei politice în România! Mizeria de jos se colectează în PSD, din trunchiul căruia au izvorât mulți dintre celebrii deținuți de astăzi, și suburbii; mizeria de sus se colectează în USR, PNL și suburbii! Clasa politicianistă e compostul unei națiuni neobișnuită cu adevărul! Cât privește românul de rând, mai ușor nimerește la birt decât la biserică! Pune-l să înjure și are talent, pune-l să lupte și se ascunde în spatele perdelei, ca în Decembrie ‘89!
• Pentru românii cu mintea pe umeri e mai ușor de răspuns la întrebarea “ce ne așteaptă după Dragnea?” Ne așteaptă același lucru: o societate ratată, epigonică, umilă, pentru care modelul străin pare singurul salvator! Numai că democrația occidentală are altă distribuție în Spectacol! Dar la noi elita, de origine parvenită, este oarbă și meschină, ea nu se vede decât pe sine; trufașă în interior, smerită în afară! Cum însă n-are un cenzor popular, dat fiind că mulțimea devălmășită a redus la aproape nimic ideea de popor (prostia oamenilor inteligenți din România e fără de margini!), ea se dezvoltă ca o tumoare pe sufletul românesc! Ni se oferă astăzi un nou scrutin, îmbiați fiind să participăm la spectacolul de marionete ce ne-a fost dedicat! Alegeți, deci, personajele: de la un Rareș Bogdan, masterand în demagogie, la un Traian Băsescu, care, disperat, recurge la ultima lui viclenie! Asta e… Bun succes la coafură ori frizerie!
• Cu infractorii în frunte și cu iobagii la coadă la vot! De la Dragnea la Băsescu e tot ce producem de treizeci de ani! Politica românească i-a adunat pe toți în grajdul democrației. Numai profeți de hârtie! Numai indivizi care au pungășit Revoluția! La ce vă așteptați de la Băsescu parlamentar, Rareș parlamentar, toată lista psd de viitoare marionete parlamentare?
• Adevărul este că PNL a pus în fruntea Listei pentru UE un ziarist de duzină care a declarat ani la rând, la postul său TV, că nu a existat o Revoluție în Decembrie 1989! E de presupus că liderul liberal îi împărtășește convingerile! După atâtea sacrificii, după atâta suferință, un om de nimic disprețuiește noblețea faptelor martirilor într-o țară a oamenilor fără caracter! Dumnezeu să nu-l ierte!
• “Liviu Man: Mă, tu ai auzit de accidentul lui prostul ăla de Toma Rus? N-ai auzit, mă? De ce nu l-ați dat și voi?
Rareș Bogdan: Da’ ce accident, mă? Nu știu…
Liviu Man: Cum nu știi, mă? Pe strada Ciocârliei, s-o lovit de un stâlp de ciment, mă.
Rareș Bogdan: Da’ de unde pula mea să știu de accident?! Când o avut loc? Astăzi?
Liviu Man: O distrus două mașini, mă… săptămâna trecută… nu astăzi, mă, când o nins, mă.
Rareș Bogdan: Da’ pe naiba. De unde dracu să știu? De ce nu mă suni și pe mine când îs chestii din astea?
Liviu Man: Da’, mă, Silviu Mănăstire ce pula mea face? Că nu-s angajat la Ziua de Cluj!
Rareș Bogdan: Da’ pula mea, nu mai lucrează în ultimul timp, zici că o înnebunit. Nu mai face, are în cap numai figuri.
Liviu Man: Deci o futut două mașini, o făcut daune mari, mă…
Rareș Bogdan: Du-te, mă! Ai dat la ziar? Ai dat ceva tu?
Liviu Man: Ha… nu pot să îți răspund la această întrebare.
Rareș Bogdan: Am înțeles! Chiar nu am știut nimic…Vezi că ți-am făcut pe ambele firme plățile. Ți-o zis Anca, da?
Liviu Man: Ești drăguț, Rareș! Dar să nu ți se scoale ție pula, că nu ai aflat de accident, mă!
Rareș Bogdan: Vorbesc serios că nu am știut.”
(Interceptare realizată în luna martie 2006, publicată în dosarul „Gazeta”)
• În emisiunea lui Rareș Bogdan, nu demult: „Românul e un animal, un nesimțit și un mâncău, care-și vinde votul pe doi mici și o bere.”
• Colaboraționismul profund a infectat la fel de profund populația care astăzi se dezice de Revoluția Română! Pentru ei „lovitura de stat” a lui Ceaușescu a devenit literă de evanghelie! Iar Ion Iliescu, ascunzându-i sub surâsul său onctuos, i-a protejat până astăzi! Nu e loc în România în care să nu dai de strigoii regimului trecut! De sus și până jos. Memoria aservirii este întotdeauna mai puternică decât memoria eliberării de servitute! Un iobag eliberat rămâne încă multă vreme iobag! Vezi intelectualitatea de la noi! Scriitorimea de la noi! Istoricii de la noi, care în timp ce se înfruptă din urmările Revoluției susțin ideea Loviturii de stat! Altfel spus, o generație oarbă, meschină și ipocrită…
• România a devenit un ring în care „ciumele politicianiste” se iau la bătaie pe unde apucă! Și se bat cu pumnii și moacele proștilor!
• Dragnea votați? Rareș votați? Băsescu votați? Vi-l imaginați pe Băsescu luând cuvântul la Bruxelles (după ce fiica lui, aleasă de orbirea națională, a făcut același lucru) și cerând ciuntirea pensiilor și salariilor suedezilor? Timpul rinocerilor lui Eugen Ionescu!
• Păcat că Nicolae Filimon, autorul cărții Ciocoii vechi și noi, nu l-a întâlnit pe Liviu Dragnea! Ar fi descoperit modelul perfect al oportunismului post-decembrist!
• „Nimic mai normal decât să te cheme Blandiana și să-i susții pe securiști. Cum care securiști? Orban, beizadea securistă. Băsescu, securistul de la Anvers. Cioloș, securistul de la portița d-nei Cornea.” (Valerian Stan)
• Sau, altfel spus, adevărul e unui singur: asistăm la un război purtat de „ciuma roșie” cu „ciuma galbenă”! Populația, manipulată, n-are proprietăți morale ca să aleagă conform cu aspirațiile ei! Și atunci se lasă mânată la stânga și la dreapta drumului care sfâșie România în două, pentru a vota cu ciuma care-i mai oferă ceva! Și în timp ce ciuma roșie îi oferă rămășițe, ciuma galbenă (culoarea icterică a insului Băsescu!) nu-i oferă nimic. Dimpotrivă!
• Poporul român educat cu: „Muie PSD”? Aceeași pseudo-elită, aceeași aristocrație securistică, aceeași intelighenție colaboraționistă, compromisă și îngălată care a votat mereu cu Băsescu, ascunsă în gârla mirositoare în care românii recenți se bălăcesc cu plăcere!
• Șansa actualei Puteri este actuala Opoziție! Și șansa actualei Opoziții este actuala Putere! Cele două tabere care jinduiesc la puterea publică, infectate de cultul conducătorului. Cele două coperte ale unui roman ratat cu titlul: România!
• „Stalin era uman, ca și Hitler, ca și fiecare dintre noi. Probabil a dorit să facă și ceva bun pentru omenire”! (Cristian Seidler, vice-președintele USR, deputat de București)
• ”Mult și pe drept hulitul „PSD” constituie, de fapt, un pervers fenomen național. Efectul decăderii românești! Cu ani în urmă observam politicianismul românesc care prolifera în toată clasa politică. I-am dedicat o carte: Clasa nevrednică! Între timp situația s-a agravat. Au apărut mai multe PSD. (Corneliu Coposu: „Blestemul României ar fi ca după 20 – 25 de ani, FSN să se afle şi la stânga, şi la dreapta eşichierului politic“) Ați uitat pdl-ul lui Băsescu? Astăzi partidele caută un țap ispășitor: CIUMA ROȘIE! Au uitat ciuma S, ciuma Securității? Au uitat ciuma portocalie? Pregătind o altfel de ciumă! Ciuma impostorilor și demagogilor pe care, cot la cot, vor s-o exporte în UE! Așa-zisul vot liber este propulsia demagogilor noștri în Europa, de unde vor vinde interesele României cum au făcut-o și până acum! La ce vă așteptați de la Băsescu parlamentar, Rareș parlamentar, toată lista psd de viitori parlamentari? Ce ați schimbat? Doar i-ați validat devenind complicii lor! Numai de refuzul votului se tem! Politicianismul este capătul votului manipulat! Cu propagandă, cu agenți de influență, cu troli cât frunza și iarba, cu prostia publică întoarsă la faza de primitivism, cu oameni fără minte sau cu caractere ticăloase, cu parveniți, cu impostori, cu demagogi, cu renegați, cu caractere eșuate! În democrația lor libertatea noastră, a poporului nostru, este pe moarte!
• România trăiește încă timpul maselor, al oamenilor despre care un scriitor ceh gândea astfel: „Ori de câte ori auzeam cuvântul „mase” îmi apărea în fața ochilor imaginea unei imense turme, o mare de spinări încovoiate și de capete plecate, mișcarea monotonă a turmelor care rumegă!” Chiar ajunse în libertate masele își trăiesc supunerea, neputința, sclavia! Masele sunt formate din oameni imaturi, eșuați, greu recuperabili! Omul-masă se trezește greu și moare în viață fiind! Ei doar sunt, nu devin! Revoluția le-a oferit o ieșire. Dar pe ei nu i-a interesat. Oameni de felul ăsta sunt fără caracter! Nu dețin motorul stării de conștiință sau al gândirii critice. Pentru ei libertatea este un nonsens! Dar cel mai grav este că nu au simțul dreptății! Lumea lor este ternă ca un deșert. Pentru ei nu există altruism, curaj civic, generozitate, compasiune, stare de sacrificiu. Pentru ei au murit degeaba martirii Revoluției, de care nu vor să știe nimic, convinși că numai indivizi ca ei, meschini, insensibili și nevolnici, există pe lume! Pentru ei nu a fost Revoluție! Pentru ei nu există istorie. Doar destrăbălare, doar profit! Doar ființe fără altă importanță decât cea colectivă, doar români post-decembriști! Timp de șapte zile, în Decembrie 1989, am avut onoarea să cunosc și altfel de români. Dar, din nefericire, ei au pierit demult!
Refuzul votului este votul absolut!
• Și acum, Doamne, încotro ne îndreptăm? Intrăm încă o dată în războiul acesta fratricid cu incitatori, cu agenți, cu manipulatori, cu corupți, cu ura între frați, cu spatele la Dumnezeu și la Credința neamului nostru, cu păgâni și cu vinovați, și nu există antidot la nefericirea și decăderea pronunțată a României! Prefăcându-ne că o salvăm, nu facem decât s-o ucidem în timp! Aceasta este astăzi, de fapt, definiția ciumei!
Claudiu Iordache
22 Mai 2019

IRRD – Un an definitiv pierdut

 

În această zi se împlinește un an de când oamenii lui Ion Iliescu m-au eliminat de la Institutul Revoluției Române, în urma unei acțiuni infame, tipic staliniste. („Petre Roman: ‘Domnule, eu nu particip la o întrunire ilegală, pe cuvânt de onoare! Nu particip!’ – se ridică și părăsește sala.” – Ședința Colegiului Național IRRD din 30 martie 2018).

Aș fi putut să le atac abuzul în instanță, aceștia neavând motive legale pentru îndepărtarea mea, dar dezgustul mi-a învins datoria de a rămâne la Institutul pe care l-am construit și l-am condus timp de 12 ani!

De-a lungul acestui an, Institutul Revoluției Române n-a reușit să dezvolte planurile de cercetare prevăzute, planuri ce urmau să se încheie în Anul 30 al Revoluției Române. Impostura iliesciană a reușit, în schimb, ceea ce și-a dorit: să sufoce cercetarea fundamentală a “evenimentelor” din decembrie 1989. Timp în care Institutul “liderului Revoluției Române” nu a editat decât două Caiete ale Revoluției, și nici o lucrare reprezentativă dintre cele prevăzute în programele lăsate de mine în anul 2018! Altfel spus, un timp definitiv pierdut! Consider că acest an este încă unul rușinos din viața primului revoluționar al României! De menționat sprijinul pe care mișcarea revoluționară din România i l-a acordat prin tăcerea ori complicitatea sa, prin colaboraționismul pronunțat, în pofida faptului că actualii conducători ai Institutului au astăzi „onoarea” de a fi inculpați în Procesul Revoluției din Decembrie 1989!

Revoluția Română din Decembrie 1989 nu va mai avea, la capătul acestui an, istoria sa scrisă. Cel mult câteva simpozioane diluate, acolo, ei între ei și cu ai lor!

De menționat, de asemenea, “sprijinul” de care s-a bucurat interpretarea lui Ion Iliescu după care Revoluția Română, la nivel conceptual, a fost o biată revoltă vagabondă a unor “evenimente din decembrie”, căreia de abia prezența lui i-a conferit rangul de Revoluție („Revolta de la Timișoara, Revoluția de la București!”), teorie adoptată apoi de coteria unor renegați și impostori care, după spusele unuia dintre ei, au avut doar meritul de a fi urcat din mers într-un anume tren!

În ceea ce-l privește pe Ion Iliescu, cel care a comandat confiscarea Institutului Revoluției Române după ce confiscase Revoluția Română însăși, pot afirma că omul acesta a avut în mână gloria Revoluției și a aruncat-o la gunoi! Fără ca altcineva din generația post-decembristă să i se împotrivească! Păcat!

Claudiu Iordache

30 martie 2019

După ce au confiscat Revoluția în Decembrie 1989, astăzi confiscă Institutul Revoluției Române!

Astăzi, 30 martie 2018, la ordinul președintelui Ion Iliescu, membrii Colegiului Național al IRRD au hotărât, după o formulă amintind de NKVD-ul sovietic, demiterea mea de la conducerea Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 și numirea lui Gelu Voican Voiculescu! A existat un scop nici măcar ascuns: încercarea de a acapara resursele, sediul și activitatea de cercetare a IRRD pentru a le pune la dispoziția unei Asociații „Revoluția 30”, ce ar urma, în anul aniversar 2019, să facă trecerea spre un partid al “foștilor” din jurul președintelui Iliescu! Am căutat continuu să nu permit deriva unui Institut de cercetare istorică înspre o oficină politică! Această coabitare s-a frânt atunci când istoricul Constantin Corneanu, angajat al Institutului, a scris într-o carte a sa: „Ion Iliescu, liderul Revoluției Române!” L-am întrebat dacă nu cumva își compromite cercetarea, știindu-se că Ion Iliescu nu a fost la Timișoara în 16 decembrie, nu a fost în 17 decembrie, nu a fost în 20 decembrie, nu a fost în 21 decembrie la Lugoj, la Arad, la Cluj, la Sibiu, la Brașov, la București… Din acel moment Grupul de București: Emil Cuteanu, Cazimir Ionescu, Eugenia Iorga, Răzvan Theodorescu, a făcut eforturi brutale să mă constrângă să părăsesc Institutul. Au reușit astăzi, 30 martie 2018, cu susținerea neașteptată a membrilor Colegiului Național din Grupul de Timișoara, foștii mei „camarazi” Adrian Sanda, Emil Vlădesan – cu excepția lui Ioan Savu! A fost o acțiune de forță care mi-a amintit de procesele staliniste despre care am aflat din cărțile de istorie! Avea să mi se voteze demiterea fără a-mi fi prezentat nici un singur motiv legal, fundamentat, care să explice decizia!

După ce a devenit public Comunicatul Procuraturii privind tragerea la răspundere pentru victimele de după 22 Decembrie 1989 ora 17, a celor care preluaseră conducerea țării în 22 Decembrie la prânz, Grupul de București din Colegiul Național și-a întețit atacurile asupra mea, reproșându-mi că Institutul nu le-a luat apărarea!

Urmare a celor întâmplate astăzi am trimis înspre Președintele României, dl Klaus Iohannis, o Scrisoare prin care i-am solicitat intervenția pentru verificarea meritelor reale ale membrilor Colegiului Național IRRD în Revoluția din Decembrie 1989, întrucât mulți dintre ei sunt implicați în procese penale: Dosarul Revoluției, Dosarul Mineriadei 13-13 iunie 1990, ori au certificat de colaborator al Securității eliberat de CNSAS!

Deocamdată atât!

Claudiu Iordache

https://claudiuiordache.wordpress.com/2018/03/30/dupa-ce-au-confiscat-revolutia-in-decembrie-1989-astazi-confisca-institutul-revolutiei-romane

Scrisoare Deschisă adresată Președintelui României, domnul Klaus Iohannis

https://claudiuiordache.wordpress.com/2018/03/31/scrisoare-deschisa-adresata-domnului-presedinte-al-romaniei-klaus-iohannis

Scrisoare Deschisă adresată Președintelui României, domnul Klaus Iohannis

Domnule Președinte al României, Klaus Iohannis,

Conform Legii nr 556/2004 privind înființarea Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989, sunteți singurul care puteți interveni, în acest moment, pentru a mai putea opri confiscarea Institutului Revoluției Române de către un grup de membri ai Colegiului Național de București, ce încearcă să deturneze programele sale de cercetare și bugetul instituției!

(…)

https://claudiuiordache.wordpress.com/2018/03/31/scrisoare-deschisa-adresata-domnului-presedinte-al-romaniei-klaus-iohannis

Asociația „REVOLUȚIA 30”

Criza provocată Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 dovedește o dată în plus puterea activă a lui Ion Iliescu, susținut din straturile adânci ale statului și societății! Revoluția nu a schimbat România, doar i-a disimulat mecanismele de putere moștenite de la Regimul Ceaușescu! Acesta este motivul pentru care Revoluția nu a fost adoptată de mulțimile românești ca un copil glorios al viitorului lor! Putem deja spune că la 29 de ani de la căderea lui Ceaușescu, Iliescu este învingătorul! Fie și la 89 de ani!

Drumul scurt spre preluarea Institutului. Lașitatea complicilor și tăcerea conspiraților!

Abia acum a devenit Institutul lui Iliescu!

(…)

https://claudiuiordache.wordpress.com/2018/04/03/asociatia-revolutia-30

Adevărul versus Ion Iliescu

În legătură cu declarațiile publice făcute de Președintele Ion Iliescu în ziua de 5 aprilie 2018 consider necesar să răspund public!

Președintele Iliescu a afirmat următoarele:

Adevărul este cu totul altul!

(…)

https://claudiuiordache.wordpress.com/2018/04/15/adevarul-versus-ion-iliescu

http://www.ziare.com/ion-iliescu/presedinte/miscari-de-trupe-la-institutul-revolutiei-romane-ion-iliescu-lanseaza-un-nou-partid-la-30-de-ani-de-la-evenimentele-din-1989-1508296

Apel către Președintele României, domnul Klaus Iohannis

De curând am primit de la Administraţia Prezidenţială invitaţia de a mă întâlni la Palatul Cotroceni cu unul dintre consilierii prezidenţiali, pentru a discuta asupra Scrisorii Deschise pe care i-am adresat-o Preşedintelui Klaus Iohannis privitor la situaţia creată la Institutul Revoluţiei Române în urma demiterii mele abuzive din funcţia de director general. Cu ocazia acestei întrevederi i-am înmânat domnului consilier prezidenţial o nouă Scrisoare Deschisă pentru Preşedintele României, scrisoare pe care o pun şi la dispoziţia opiniei publice.

Claudiu Iordache

Scrisoare deschisă către Președintele României,

domnul Klaus Werner Iohannis

(…)

https://claudiuiordache.wordpress.com/2018/04/26/apel-catre-presedintele-romaniei-domnul-klaus-iohannis

Între mistificare şi defăimare

În legătură cu Scrisoarea Deschisă a istoricului Constantin Corneanu, adresată Președintelui României, domnul Klaus Werner Iohannis, doresc să fac următoarele precizări:

(…)

https://claudiuiordache.wordpress.com/2018/05/13/intre-mistificare-si-defaimare

Nu am fost niciodată vasalul lui Ion Iliescu!

Replică la Comunicatul IRRD din 8 mai 2018

Într-o lume de subalterni în care fiecare are un șef și toți au ambiția nesăbuită să fie șefi, s-a înstăpânit ideea că dacă IRRD este Institutul lui Iliescu, atunci și Directorul General este omul lui Iliescu! Dar Claudiu Iordache nu a fost nici o clipă omul lui Iliescu, doar a fost judecat ca atare de oamenii care ar fi acceptat oricând să fie oamenii lui Iliescu! Ceea ce nu mai trebuie demonstrat!

(…)

https://claudiuiordache.wordpress.com/2018/05/22/nu-am-fost-niciodata-vasalul-lui-ion-iliescu

Statul lui Iliescu!

Replică la Comunicatul IRRD din 4 iunie 2018

Oricâte alegeri libere, Constituții, parlamente, guverne, președinți, Curți Constituționale a avut România, ea a rămas până în zilele noastre Statul lui Iliescu!
Oare țara aceasta a trecut printr-o Revoluție?

În urma noului “răvaș” emis de Colegiul Național al IRRD, din 4 iunie 2018, care abundă de acuzații dintre cele mai ridicole adresate fostului Director General, îmi fac datoria să mă adresez opiniei publice, care merită să cunoască faptul că o Instituție a statului român a fost ocupată nevremelnic de către o coterie a fostului Președinte Ion Iliescu!

(…)

https://claudiuiordache.wordpress.com/2018/06/17/statul-lui-iliescu

Revoluția emanaților!

Istoria Revoluției Române
ori istoria revoluției lui Iliescu?

Atunci când lucram la Institutul Revoluției
îmi reproșau că sunt “omul lui Iliescu”!
Astăzi, când Institutul a devenit cu adevărat
al lui Ion Iliescu, tac mâlc!

Istoria Revoluției Române ori istoria Revoluției lui Iliescu? Plecarea mea forțată de la lnstitutul Revoluției Române a dat un prim și copleșitor răspuns: Istoria lui Iliescu! Societatea actuală dovedește că nu are orgoliul adevărului! Tăcerea ei vinovată divulgă o veche trăsătură de caracter. Dacă și tragedia jertfelor din decembrie e lăsată pe mâna mistificatorilor ori a celor ce au cules, clandestin, roadele Revoluției, înseamnă că orgoliul adevărului nu mai are drept de exprimare în România! Disoluția morală a atins copleșitor memoria românilor postdecembriști. Acestora nu le mai pasă de urmările revoltei lor, lăsând-o pe mâna celor ce au confiscat-o și sunt pe cale de a-i deturna evenimentele! A fi revoluționar la Timișoara, la Cluj, la Sibiu, la Brașov, la București, și a accepta acest rapt din lipsă de demnitate, lene morală, frică ori consimțire înseamnă, în sine, a abjura de la faptele Revoluției!

(…)

https://claudiuiordache.wordpress.com/2018/07/09/revolutia-emanatilor

Lucrarea lui Iliescu

Ați distrus ce am construit!

Cu câteva luni în urmă am adus la cunoștința opiniei publice și Președintelui României, Klaus Werner Iohannis, că un grup restrâns de membri ai Colegiului Național al Institutului Revoluției Române (aflat în subordinea Senatului României), aproape toți implicați în marile procese penale ale Revoluției și Pieței Universității, a pus mâna pe resursele, cercetarea și deciziile Institutului Revoluției Române! După ce a fost forțată plecarea Directorului General, Institutul Revoluției a fost părăsit de o treime din angajații săi, a fost abandonat Planul General de Cercetare pe anul în curs, nu a mai fost publicată nici măcar o carte (deși lăsasem în faza de editare mai multe manuscrise pregătite), nu a mai fost tipărit nici măcar un Caiet din seria Caietelor Revoluției (care ajunsese la numărul 72) – în schimb au avut grijă să creeze postul de secretar general al IRRD, cu dedicație pentru Emilian Cutean, și să-și mărească salariile! Toate astea urmând să anihileze (încet, dar sigur) singurul Institut de cercetare al Statului Român dedicat istoriei Revoluției Române, ce va fi transformat în curând într-un institut al denaturării istoriei recente! Președintele Ion Iliescu poate fi mulțumit! A reușit, în sfârșit! Va intra în istorie, așa cum și-a dorit, spre gloria lui personală, cu sprijinul istoricilor de serviciu, ca “liderul” Revoluției Române ori ca „primul revoluționar al României”, la trei decenii de la comemorarea Revoluției Române, alături de cei mai apropiați colaboratori ai săi: Cazimir Ionescu, Gelu Voican Voiculescu, Răzvan Theodorescu, Emilian Cutean, oamenii cinstiți ai cinstitului Ion Iliescu! Cu un aport științific redus prin plecarea multora dintre istoricii ce au lucrat de-a lungul anilor la alcătuirea unei istoriografii a Revoluției, sub conducerea celor de mai sus (frigizi moral și depersonalizați profesional) Institutul nu va mai fi în stare să încheie cele mai importante proiecte ale sale, dedicate anului 30 al Revoluției Române: Istoria Revoluției la București, Istoria Revoluției Române, Enciclopedia Revoluției! Asta a fost, în fond, opera lui finală! N-a mai răbdat să i se aducă adevărul în față! Asta e Lucrarea lui Iliescu! Anihilarea IRRD! Și toate astea sub semnul paraliziei generalizate a membrilor mișcării revoluționare din România!

Dar lor nu le pasă! Ei continuă să se complacă, fără rușine, în slugărnicie, oportunism, prefăcătorie, impostură, ipocrizie și lașitate, să tacă în bloc, ori să facă zid în jurul unor mari vinovați care încă n-au plătit pentru faptele pe care viitorul le va dezvălui cu prisosință! Ajungi, în cele din urmă, să te întrebi cât de subminată, cât de morală, de merituoasă, de credibilă și de legitimă este această “mișcare revoluționară” obedient, care nu crâcnește când istoria îi este răstălmăcită! Dar am convingerea că acest viitor, nu foarte departe, le va face dreptate martirilor și eroilor Revoluției care s-au jertfit pentru libertatea tuturor, binemeritând de la patrie!

Mă întreb dacă un eveniment național unic cum a fost cea de a treia Revoluție a românilor poate fi aruncat la gunoi în preajma a 30 de ani de la aniversarea și comemorarea ei! Ce va celebra statul român anul viitor, aniversarea ori înmormântarea ei? Ce suflete vor depune, cu falsă pioșenie, coroane la cimitirele eroilor abandonați acolo spre rușinea unei generații întregi? Ce va face clasa politică, nepăsătoare la rândul ei, ca și când pe ea n-ar privi-o? Ce va face statul însuși, la chemarea îndoliată a trecutului său? Ce va crede Dumnezeu despre românii de astăzi?

Un lucru e însă sigur, domnule Ion Iliescu! Revoluția v-a dat totul, dumneavoastră nu i-ați dat nimic! Ați deturnat-o! Ați confiscat-o! Ați înjosit-o! Ați lăsat în biografia dumneavoastră o pată de neșters! Ați trădat cauza martirilor Revoluției! N-ați meritat sacrificiul lor! Și, ceea ce este mai grav, ați compromis viitorul țării care v-a investit cu speranțele și aspirațiile sale, ați ratat sarcina extraordinară, ce nu se va mai repeta, de a înainta spre o altfel de Românie, desprinsă din mâzga trecutului său! Și oricâte procese penale ați reuși să blocați ori să corupeți, și oricâți lingușitori și oportuniști mai aveți în jurul dumneavoastră, această vină gravă nu vă va fi iertată, și nici uitată, cât veți trăi!

Acum, ajuns în ceasul a 12-lea al vieții, singur cu conștiința dumneavoastră, întrebați-vă dacă a meritat!

Există Dumnezeu!

Claudiu Iordache
29 iulie 2018

https://claudiuiordache.wordpress.com/2018/07/29/lucrarea-lui-iliescu

ADEVĂRUL FAPTELOR MELE!

Toți aceștia

care de 29 de ani nu încetează să mă calomnieze, să mă acuze, să mă insulte, să mă izoleze!

Tot ce au lăsat în urmă Securitatea, Miliția, Armata, foști demnitari ceaușiști, agenți, informatori, colaboraționiști strecurați în Balconul Operei, unii rămași necunoscuți până în zilele noastre, hoții din ajutoarele sosite la Timișoara, egomanii mărunți pentru care Revoluția era numai a lor, bătând din picior de fiecare dată când nu le erau citate numele, revii de hârtie, clientela lui Ion Iliescu, oamenii fără virtuți, strecurați în categoria restrânsă a celor cu merite dovedite, profitorii încă bine ascunși, psihopații, cu idei fixe privind rolul lor acolo unde soarta i-a surprins în zilele Revoluției, impostura care le-a adus atâtora certificate de merit, duplicitarii, fățarnicii, prefăcuții, demagogie, invidie, isterie, lăcomie, viclenie, ticăloșie pură…

Și, rețineți, nu le-am luat și nu le-am făcut niciodată nimic!

Doar nu mi-am permis să le fiu asemenea!

(…)

https://claudiuiordache.wordpress.com/2018/08/05/adevarul-faptelor-mele

SCRISOARE DESCHISĂ ADRESATĂ DOMNULUI PREȘEDINTE AL ROMÂNIEI

Domnule președinte al României, Klaus Werner Iohannis,

Au trecut aproape 180 de zile de când am făcut să vă parvină o Scrisoare Deschisă pe care v-am adresat-o în legătură cu confiscarea unui Institut de Cercetare din subordinea Senatului României de către un grup de colaboratori ai fostului președinte Ion Iliescu. Am sperat că Administrația Prezidențială va respecta termenul legal de răspuns oficial la această Scrisoare. Din păcate, absența unui răspuns agravează și mai mult situația în care se află în acest moment Institutul Revoluției Române, ocupat prin rapt de un grup restrâns de membri ai Colegiului Național, care aleg să sisteze activitățile institutului și să le reducă la un simplu instrument de propagandă al rolului pe care l-a avut Ion Iliescu în Revoluția din Decembrie! În această situație revin pentru a vă atrage atenția că anul 30 al Revoluției Române, prin pasivitate oficială, este aruncat drept pradă renegaților Revoluției! Un Institut în care astăzi deciziile sunt luate de mici „comisari” iliescieni, impostori vădiți, total lipsiți de caracter, care n-au scris în viața lor un articol, un studiu, o carte, care timp de peste 90 de zile n-au editat o publicație, un studiu, o carte, toate prevăzute în programele elaborate înaintea plecării mele, impostori care ascund pe site-ul lor „schimbările” în urma cărora în Institut au mai rămas câțiva istorici (după plecarea și a directorului general științific, prof. dr. Ion Calafeteanu, înlocuit cu un istoric minor și oportunist, autorul formulei: „Ion Iliescu, liderul Revoluției Române”), profitori care toacă banii bugetului pentru salariile conducerii, inventând un post de secretar general într-un Institut în care au mai rămas câțiva salariați, post remunerat cu un salariu uriaș pe grila Academiei Române, doar pentru a-i oferi autoritatea de control general al activităților Institutului, toată această serie de ilegalități purtând apostila fostului președinte inculpat în procesele Revoluției, în timp ce statul român, care i-a tolerat atâtea acțiuni nefericite, se preface că nu este la curent cu acțiunile sale!

Domnul Președinte al României, sunteți singurul care puteți interveni, în compromițătoarea și dezonoranta tăcere a mișcării revoluționare, pentru completarea Colegiului Național format astăzi în majoritate din oameni de casă ai lui Ion Iliescu, persoane fără scrupule; sunteți singurul care puteți solicita verificarea calității de revoluționar a celor ce susțin, fără dovezi, că au avut un rol în Revoluția Română; sunteți singurul care puteți cere un audit urgent al acestui Institut, al programelor sale de cercetare și a punerii acestora în aplicare!

(…)

https://claudiuiordache.wordpress.com/2018/09/22/scrisoare-deschisa-adresata-domnului-presedinte-al-romaniei

Răspunsul Președintelui Klaus Iohannis!

„12 Octombrie 2018

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat vineri, 12 octombrie a.c., decretul privind numirea unor membri în Consiliul Național al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989:

Ion Leonida Horia Caramitru;
Radu Filipescu;
Nicoleta-Lorena Giurcanu (Matei);
Teodor Doru Mărieş;
Florian Răzvan-Mihalcea;
Dan Voinea. „

https://www.presidency.ro/ro/media/comunicate-de-presa/decrete-semnate-de-presedintele-romaniei-domnul-klaus-iohannis1539345514

Scrisoare către Președintele României, Domnul Klaus Werner Iohannis

Domnule Președinte al României,

În ce stat democratic din lume un Institut de Cercetare din subordinea Parlamentului are în frunte inculpați penal?

În ce stat democratic din lume un Institut de Cercetare din subordinea Parlamentului își consumă bugetul anual pe salariile celor care îl conduc fără a face nimic? Fără ca nimeni să nu observe? Fără ca nimeni să intervină?

Oare Președintele Statului Român știe?

Persoanele numite prin Decret Prezidențial în ziua de 12 Octombrie 2018 pentru completarea Colegiului Național al Institutului Revoluției Române încă nu s-au prezentat la lnstitut! Este vorba de Ion Leonida Horia Caramitru, Radu Filipescu, Nicoleta-Lorena Giurcanu (Matei), Teodor Doru Mărieș, Florian Răzvan-Mihalcea, Dan Voinea.

Oare Președintele Statului Român știe?

La momentul demiterii mele abuzive din funcția de Director General al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989, Programul de cercetare prevăzut pentru anul 2018 conținea lucrări dedicate intrării în Anul 30 de la Revoluția Română: Revoluția la Sibiu, Revoluția la Brașov, Revoluția la București, Revoluția și Diaspora, Dicționarul General al Revoluției Române din 1989, Enciclopedia Revoluției Române din 1989. Nici una dintre aceste teme nu a fost încheiată! Nu a fost publicat nici un studiu, nu a fost publicată nici o carte! Frauda se consumă pe față!

Oare Președintele Statului Român știe?

Cine mai poate elibera din cleștele imposturii, în anul comemorativ 2019, o istorie confiscată, după o Revoluție confiscată, domnule Președinte?

Oare chiar am ajuns să trăim într-o țară amuțită în fața fărădelegii?

Cum vor reacționa organizațiile revoluționare din Timișoara, Cluj, Brașov, Sibiu, București, la blocarea activităților singurului Institut care le-a scris istoria? Vor accepta ca reprezentanții lor să devină complicii anexării Institutului Revoluției de către oamenii lui Ion Iliescu, semnatari ai unei contestații (alături de Voican, Cutean și Cazimir) împotriva deciziei președintelui țării de a numi noi membri în Colegiul Național?

Cât de compromițătoare este atitudinea membrilor Colegiului Național, dar și a cercetătorilor din jurul lor, care doar pentru a continua să-și primească simbria susțin cauza frauduloasă a grupului Iliescu! Cum vor mai îndrăzni respectivii membri ai Colegiului Național să privească în ochi, fără să le roșească obrazul, familiile martirilor Revoluției, când vor depune coroane întru comemorarea martirilor în decembrie 2019, în Anul 30?

Domnul academician Răzvan Theodorescu, membru al Colegiului Național, pus de președintele Ion Iliescu să forțeze demiterea mea din fruntea IRRD în 30 martie 2018, a declarat recent că am condus Institutul într-un mod lamentabil: „Claudiu Iordache a avut merite incontestabile la vremea lui, dar, între timp, conducea lamentabil Institutul.” Probabil ca recunoaștere a meritului de a fi condus lamentabil Institutul mi-a fost acordat de trei ori mandatul de a-l conduce! Și dacă aș fi acceptat ca oamenii lui Ion Iliescu să folosească Institutul în interesul lor în Anul 30, cu siguranță eram și acum în funcția de director al IRRD!

Iată care este adevărul:

Anul 2017
Editare, publicare:
• The book of repression – autor Ion Bucur
• Securitatea, un cal troian? – autor Adrian Kali
• Anul 1991 – autor Ion Bucur
• Revoluție și tranziție în societatea română contemporană – autori Constantin Hlihor, Andreea Bădilă
• Constituția României. Documente. vol. V – autor T. S. Stanciu
• Speranța nu are sfârșit. România 1918, 1945, 1989 – autori Titus Suciu și Vasile Bogdan
• Revoluție și tranziție într-un secol scurt – autor Constantin Hlihor
• „Caietele Revoluției”, nr. 1-5 (66-70)/2017
Traduceri:
• Dincolo de Rubicon (engl.) – autor Alexandru Oșca
• Revoluție încarcerată (engl.) – autor Alexandru Grigoriu
• Tass este împuternicită să declare – autor Cristian Chircă

Anul 2018 – după plecarea mea din Institut:
Un singur Caiet al Revoluției!!

Cât de zdrențuită poate fi onoarea unui academician român!

Pentru ce a plătit statul român aproape un milion de euro? Pentru un singur Caiet?

Ce raport va prezenta Curtea de Conturi care la începutul anului va inspecta activitatea IRRD: salarii, angajări, legalitate decizii și activități?

Când va decide Senatul României un control al unei instituții aflate în subordinea sa?

Altfel spus, Institutul Revoluției Române a devenit o casă iliesciană conspirativă! Locul “ultimei lovituri de stat” a lui Ion Iliescu!

Întreb cu mâhnire în suflet: cui mai folosește acest institut?

Claudiu Iordache

12 ianuarie 2019

Spre știință: Senatul României
Spre știință: Curtea de Conturi

https://claudiuiordache.wordpress.com/2019/01/12/cui-mai-foloseste-acest-institut

TĂCEREA CONȘTIINȚELOR, TĂCEREA INSTITUȚIILOR!

Institutul Revoluției Române
Cercetarea istoriei Revoluției Române ori o instituție captivă și o tentativă frauduloasă de favorizare a infractorilor?
Tăcerea conștiințelor, tăcerea Instituțiilor!

“Răzvan Theodorescu (79 de ani), vicepreședintele Academiei Române, susține că românii le datorează libertatea lui Ion Iliescu, președintele post-decembrist trimis în judecată în dosarul Mineriadei și cercetat penal în dosarul Revoluției, și lui Iulian Vlad, șeful Securității, organul de represiune și teroare al regimului comunist.”

Iată că se întâmplă și asta! Un Institut de Cercetare dedicat Revoluției uitate deja într-un ungher al istoriei recente, confiscat, încarcerat, cu un buget care nu produce nimic, simulând activități fictive, cu un sediu ascuns de ochii lumii, desprins enigmatic de propriul lui motiv de a fi, având în frunte renegați fără scrupule dispuși să înăbușe, la 30 de ani de la săvârșirea ei, Revoluția celor peste 1400 de români, și încadrați de o figurație mercenară, complice, meschină, abrutizată, de pseudo-revoluționari de hârtie, profitând de pasivitatea instituțiilor statului, are astăzi poarta istoriei bătută în cuie! Iată până unde am ajuns, finanțând prin apatia și indiferența noastră o ridicolă comedie a impostorilor Revoluției, și consacrând, totodată, triumful schilod al celui pus în fruntea manevrelor otrăvite având drept scop mortificarea însăși a ideii de Revoluție! Asta e! Degeaba sacrificiile, împietriți cum suntem, Ceaușescu nu a murit la Târgoviște – am învățat, în schimb, din lașitate, să uităm la comandă!

La 30 de ani de la declanșarea Revoluției Române ar fi momentul să fie verificate din nou declarațiile celor care beneficiază de titlul de “luptător cu rol determinant, remarcat cu merite deosebite în Revoluția Română din Decembrie 1989”! Ei, care au luptat cot la cot alături de Ion Iliescu, „liderul Revoluției”, și de generalul Iulian Vlad, liderul Securității, pentru răsturnarea liderului comunist Nicolae Ceaușescu!

Poate că însuși Președintele statului ar trebui să solicite Procuraturii, Arhivelor Militare, Ministerului de Interne, SRI-ului și SIE, datele necesare pentru ca aceste verificări temeinice și nemanipulate să elimine odată pentru totdeauna suspiciunile legate de declarațiile false ce au permis atâtor impostori să se strecoare în Listele de Onoare ale celor ce s-au implicat, în zilele Revoluției, în acțiunile decisive care au condus la răsturnarea dictatorului Nicolae Ceaușescu! Anul 2019 ar trebui să fie și anul aflării adevărului istoric privind Revoluția Română și făptuitorii ei!

Oare Statul român și instituțiile lui au ajuns complici în acest scandal național?

Oare cei care au făcut Revoluția nu mai sunt demni de libertatea lor? Cum vor mai pretinde să le fie respectată calitatea de om al revoluției? Cum vor mai putea spune că n-au știut că s-au aservit Regimului renegat ce și-a arogat meritele Revoluției lor? De această rușine, de a-și fi trădat Revoluția, nu vor mai scăpa niciodată!

(…)

https://claudiuiordache.wordpress.com/2019/02/03/tacerea-constiintelor-tacerea-institutiilor

REVOLUȚIONARII LUI ION ILIESCU!

“Este un om ascuns, ranchiunos, răzbunător. În decembrie 1989 am venit în sprijinul lui…”
(General Iulian Vlad)

“Răzvan Theodorescu (79 de ani), vicepreședintele Academiei Române, susține că românii le datorează libertatea lui Ion Iliescu, președintele post-decembrist trimis în judecată în dosarul Mineriadei și cercetat penal în dosarul Revoluției, și lui Iulian Vlad, șeful Securității, organul de represiune și teroare al regimului comunist.”

– Să revenim la Revoluție. Cui datorăm libertatea pe care o avem?
-Lui Ion Iliescu. Pentru că, dacă nu era Ion Iliescu să intre în acel moment cu vechile lui cunoștințe comuniste, cu vechile cunoștințe nomenclaturiste, cu aura lui de om care pe vremea lui Ceaușescu s-a opus regimului, oricine altcineva ar fi făcut ca să se transforme Revoluția poate într-un măcel. Ion Iliescu are merite incontestabile…
-Pe de-o parte, îl avem pe domnul Iliescu, dar, din fosta Securitate sau din Armată, avem cui să mulțumim pentru libertate?
-Vă voi șoca: generalului Vlad. Românii, după bunul lor obicei, mulţumesc pentru libertatea lor celor doi generali pe care i-au băgat în puşcărie: Vlad şi Stănculescu. Dacă Stănculescu nu dădea ordinul să se intre în cazărmi și Vlad să nu se folosească armamentul, vă dați seama? Ei sunt cei doi din Armată și Securitate cărora ar trebui să le mulțumim.”
(Răzvan Theodorescu, Membru al Colegiului Național al Institutului Revoluției Române)

„Revoluționarul” de casă al lui Ion Iliescu!
„Fostul deputat PSD Emilian Cutean a fost condamnat definitiv la 3 ani și 60 de zile de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu. Curtea de Apel București.” (Joi, 28 Februarie 2019)

STIMAȚI CAMARAZI ÎNTRU DECEMBRIE 1989,

Vă mulțumește această definiție a Revoluției Române la care susțineți că ați participat?

În sfârșit s-a găsit o soluție acceptabilă pentru a înmormânta Revoluția, ca „lucrare” a lui Ion Iliescu, a Securității și a generalului Iulian Vlad! Dar pe voi nu vă interesează! Aveți treburi mai importante în al 30-lea an de la revoluția voastră! Viața merge înainte! Morții cu morții și viii cu viii! Vă simțiți împăcați cu merite deosebite în Revoluția pe care ați vândut-o pentru câțiva arginți? Ieftină Revoluție! Oare cât a dat pe ea liderul de astăzi Ion Iliescu, pe peronul gării, în timp ce el și ai lui (apud Brucan) urcau iar voi coborați din trenul Revoluției? Și de atunci nu v-a mai văzut nimeni decât pe culoarele Secretariatului de Stat, unde an de an se fac pomenile de ziua martirilor Revoluției, pe care voi i-ați uitat! Sorinel Daniel Leia, Alexandru Grama, Cristina Lungu, Maria Andrei, Rodica Luca, Radian Belici, Ladislau Csizmarik, Mihai Apro, Leontina Bînciu, Margareta Caceu, Gabriela Tako, Valentin Aparaschivei, Luminița Botoc, Dumitru Gârjoabă, Remus Tășală, Daniel Brocea, Lucian Matiș, Claudiu Vărcuș, Adrian Don, Mihai Gâtlan, Luiza Mirea, Vinerian Bădoi… În memoria voastră cețoasă numele acestea vă mai spun ceva? Și ar mai fi o întrebare care vă privește exclusiv: “Ce-ați lăsat în urma Revoluției Române decât o țară de vânzare și o colecție de suflete răcite, sfârșind cu Bucureștii și începând, desigur, cu Timișoara?” Dar până la Ziua de Apoi, voi, urmașii lui Ion Iliescu și ai generalului Vlad, dormiți în pace! Mai sunt opt luni până la comemorarea morților Revoluției, încă mai aveți timp să vă întrebați dacă ați participat la o Revoluție ori la o Lovitură de Stat, cot la cot cu activiștii pcr și cu securiștii patrioți ai generalului Iulian Vlad! Ați lăsat să vă fie înjosită fără murmur singura voastră faptă de viață merituoasă! V-a fost insultată Revoluția și voi vă prefaceți că nu vedeți, nu auziți! Tot mai anonimi rentieri ai trecutului, nu v-a mai rămas, în istoria care vă uită încet-încet pe toți, decât uitarea, decât tăcerea! Rămâne să sperăm ca martirii să vă ierte, martirii pe care i-ați părăsit doar pentru a vă înrola, rușinos, sub steagul zdrențuit al celui pe care l-ați acceptat drept Liderul Revoluției!

(…)

https://claudiuiordache.wordpress.com/2019/03/02/revolutionarii-lui-ion-iliescu 

 

Revoluționarii lui Ion Iliescu!

“Este un om ascuns, ranchiunos, răzbunător. În decembrie 1989 am venit în sprijinul lui…”

(General Iulian Vlad)

“Răzvan Theodorescu (79 de ani), vicepreședintele Academiei Române, susține că românii le datorează libertatea lui Ion Iliescu, președintele post-decembrist trimis în judecată în dosarul Mineriadei și cercetat penal în dosarul Revoluției, și lui Iulian Vlad, șeful Securității, organul de represiune și teroare al regimului comunist.”

– Să revenim la Revoluție. Cui datorăm libertatea pe care o avem?

-Lui Ion Iliescu. Pentru că, dacă nu era Ion Iliescu să intre în acel moment cu vechile lui cunoștințe comuniste, cu vechile cunoștințe nomenclaturiste, cu aura lui de om care pe vremea lui Ceaușescu s-a opus regimului, oricine altcineva ar fi făcut ca să se transforme Revoluția poate într-un măcel. Ion Iliescu are merite incontestabile…

-Pe de-o parte, îl avem pe domnul Iliescu, dar, din fosta Securitate sau din Armată, avem cui să mulțumim pentru libertate?

-Vă voi șoca: generalului Vlad. Românii, după bunul lor obicei, mulţumesc pentru libertatea lor celor doi generali pe care i-au băgat în puşcărie: Vlad şi Stănculescu. Dacă Stănculescu nu dădea ordinul să se intre în cazărmi și Vlad să nu se folosească armamentul, vă dați seama? Ei sunt cei doi din Armată și Securitate cărora ar trebui să le mulțumim.”

(Răzvan Theodorescu, Membru al Colegiului Național al Institutului Revoluției Române)

„Revoluționarul” de casă al lui Ion Iliescu!

„Fostul deputat PSD Emilian Cutean a fost condamnat definitiv la 3 ani și 60 de zile de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu. Curtea de Apel București.” (Joi, 28 Februarie 2019)

Stimați camarazi întru Decembrie 1989,

Vă mulțumește această definiție a Revoluției Române la care susțineți că ați participat?

În sfârșit s-a găsit o soluție acceptabilă pentru a înmormânta Revoluția, ca „lucrare” a lui Ion Iliescu, a Securității și a generalului Iulian Vlad! Dar pe voi nu vă interesează! Aveți treburi mai importante în al 30-lea an de la revoluția voastră! Viața merge înainte! Morții cu morții și viii cu viii! Vă simțiți împăcați cu merite deosebite în Revoluția pe care ați vândut-o pentru câțiva arginți? Ieftină Revoluție! Oare cât a dat pe ea liderul de astăzi Ion Iliescu, pe peronul gării, în timp ce el și ai lui (apud Brucan) urcau iar voi coborați din trenul Revoluției? Și de atunci nu v-a mai văzut nimeni decât pe culoarele Secretariatului de Stat, unde an de an se fac pomenile de ziua martirilor Revoluției, pe care voi i-ați uitat! Sorinel Daniel Leia, Alexandru Grama, Cristina Lungu, Maria Andrei, Rodica Luca, Radian Belici, Ladislau Csizmarik, Mihai Apro, Leontina Bînciu, Margareta Caceu, Gabriela Tako, Valentin Aparaschivei, Luminița Botoc, Dumitru Gârjoabă, Remus Tășală, Daniel Brocea, Lucian Matiș, Claudiu Vărcuș, Adrian Don, Mihai Gâtlan, Luiza Mirea, Vinerian Bădoi… În memoria voastră cețoasă numele acestea vă mai spun ceva? Și ar mai fi o întrebare care vă privește exclusiv: “Ce-ați lăsat în urma Revoluției Române decât o țară de vânzare și o colecție de suflete răcite, sfârșind cu Bucureștii și începând, desigur, cu Timișoara?” Dar până la Ziua de Apoi, voi, urmașii lui Ion Iliescu și ai generalului Vlad, dormiți în pace! Mai sunt opt luni până la comemorarea morților Revoluției, încă mai aveți timp să vă întrebați dacă ați participat la o Revoluție ori la o Lovitură de Stat, cot la cot cu activiștii pcr și cu securiștii patrioți ai generalului Iulian Vlad! Ați lăsat să vă fie înjosită fără murmur singura voastră faptă de viață merituoasă! V-a fost insultată Revoluția și voi vă prefaceți că nu vedeți, nu auziți! Tot mai anonimi rentieri ai trecutului, nu v-a mai rămas, în istoria care vă uită încet-încet pe toți, decât uitarea, decât tăcerea! Rămâne să sperăm ca martirii să vă ierte, martirii pe care i-ați părăsit doar pentru a vă înrola, rușinos, sub steagul zdrențuit al celui pe care l-ați acceptat drept Liderul Revoluției!

3 martie 2019: Persoanele numite prin Decret Prezidențial în ziua de 12 octombrie 2018 de către președintele statului, Klaus Iohannis, în componența Colegiului Național al Institutului Revoluției Române încă nu s-au prezentat la IRRD!

Ion Leonida Horia Caramitru, Radu Filipescu, Nicoleta-Lorena Giurcanu (Matei), Teodor Doru Mărieş, Florian Răzvan-Mihalcea, Dan Voinea.

Nu le pasă?

Le este frică?

Ori își fac cu ochiul, sunt complici și le sunt alături oamenilor lui Iliescu?

Claudiu Iordache

3 martie 2019

https://evz.ro/ultimul-sef-al-securitatii-rupe-tacerea-iulian-vlad-il-caracterizeaza-pe-ion-iliescu-este-un-om-ascuns-ranchiunos-razbunator-in-decembrie-1989-eu-am-venit-implicit-si-explicit-in-sprijinul-lui-drept-multumire-trei-condamnari-de-25-de-ani-de-inchisoare.htm?v=347635&page=1

https://newsweek.ro/interviuri/razvan-theodorescu-am-fost-de-patru-cinci-ori-la-jilava-sa-l-vad-pe-stanculescu 

http://www.ziare.com/vasile-emilian-cutean/stiri-vasile-emilian-cutean/fostul-deputat-psd-emilian-cutean-a-fost-condamnat-definitiv-in-dosarul-care-se-rejudeca-in-baza-deciziei-cedo-1551656

http://www.presidency.ro/ro/media/decrete-si-acte-oficiale/decrete-semnate-de-presedintele-romaniei-domnul-klaus-iohannis1539345514

Tăcerea conștiințelor, tăcerea Instituțiilor!

Institutul Revoluției Române

Cercetarea istoriei Revoluției Române ori o instituție captivă și o tentativă frauduloasă de favorizare a infractorilor?

Tăcerea conștiințelor, tăcerea Instituțiilor!

 

“Răzvan Theodorescu (79 de ani), vicepreședintele Academiei Române, susține că românii le datorează libertatea lui Ion Iliescu, președintele post-decembrist trimis în judecată în dosarul Mineriadei și cercetat penal în dosarul Revoluției, și lui Iulian Vlad, șeful Securității, organul de represiune și teroare al regimului comunist.”                                                             

Iată că se întâmplă și asta! Un Institut de Cercetare dedicat Revoluției uitate deja într-un ungher al istoriei recente, confiscat, încarcerat, cu un buget care nu produce nimic, simulând activități fictive, cu un sediu ascuns de ochii lumii, desprins enigmatic de propriul lui motiv de a fi, având în frunte renegați fără scrupule dispuși să înăbușe, la 30 de ani de la săvârșirea  ei, Revoluția celor peste 1400 de români, și încadrați de o figurație mercenară, complice, meschină, abrutizată, de pseudo-revoluționari de hârtie, profitând de pasivitatea instituțiilor statului, are astăzi poarta istoriei bătută în cuie! Iată până unde am ajuns, finanțând prin apatia și indiferența noastră o ridicolă comedie a impostorilor Revoluției, și consacrând, totodată, triumful schilod al celui pus în fruntea manevrelor otrăvite având drept scop mortificarea însăși a ideii de Revoluție! Asta e! Degeaba sacrificiile, împietriți cum suntem, Ceaușescu nu a murit la Târgoviște – am învățat, în schimb, din lașitate, să uităm la comandă!

La 30 de ani de la declanșarea Revoluției Române ar fi momentul să fie verificate din nou declarațiile celor care beneficiază de titlul de “luptător cu rol determinant, remarcat cu merite deosebite în Revoluția Română din Decembrie 1989”! Ei, care au luptat cot la cot alături de Ion Iliescu, „liderul Revoluției”, și de generalul Iulian Vlad, liderul Securității, pentru răsturnarea liderului comunist Nicolae Ceaușescu!

Poate că însuși Președintele statului ar trebui să solicite Procuraturii, Arhivelor Militare, Ministerului de Interne, SRI-ului și SIE, datele necesare pentru ca aceste verificări temeinice și nemanipulate să elimine odată pentru totdeauna suspiciunile legate de declarațiile false ce au permis atâtor impostori să se strecoare în Listele de Onoare ale celor ce s-au implicat, în zilele Revoluției, în acțiunile decisive care au condus la răsturnarea dictatorului Nicolae Ceaușescu! Anul 2019 ar trebui să fie și anul aflării adevărului istoric privind Revoluția Română și făptuitorii ei!

Oare Statul român și instituțiile lui au ajuns complici în acest scandal național?

Oare cei care au făcut Revoluția nu mai sunt demni de libertatea lor? Cum vor mai pretinde să le fie respectată calitatea de om al revoluției? Cum vor mai putea spune că n-au știut că s-au aservit Regimului renegat ce și-a arogat meritele Revoluției lor? De această rușine, de a-și fi trădat Revoluția, nu vor mai scăpa niciodată!

Amintesc că „luptător cu rol determinant” este cel care, conform Legii 341 din 13 iulie 2004 (actualizată)  este Luptătorul Remarcat prin Fapte Deosebite – atribuit celor care, în perioada 14-25 decembrie 1989, au mobilizat şi condus grupuri sau mulţimi de oameni, au construit şi menţinut baricade împotriva forţelor de represiune ale regimului totalitar comunist, au ocupat obiective de importanţă vitală pentru rezistenţa regimului totalitar şi le-au apărat până la data judecării dictatorului, în localităţile unde au luptat pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989, precum şi celor care au avut acţiuni dovedite împotriva regimului şi însemnelor comunismului între 14-22 decembrie 1989!

Amintesc că au trecut 30 de ani și boicotul ideii de Revoluția Română trebuie să înceteze!

Amintesc că triumful imposturii în acordarea drepturilor pe care Legea Recunoștinței le oferă martirilor Revoluției precum și luptătorilor ei, trebuie eliminat!

Amintesc că fără Revoluția Română am fi trudit și astăzi la opera și faima primitivului N. Ceaușescu!

Amintesc că România datorează recunoștință nesfârșită celor care și-au dat viața pentru ceea ce ea încearcă să fie astăzi: o țară ajunsă în stare de libertate! Oamenii de nimic nu trăiesc sentimentul recunoștinței!

Amintesc, în sfârșit, că dacă în Germania, la 74 de ani de la dispariția lui Adolf Hitler, apologia nazismului continuă să fie strict interzisă prin legea penală, în România post-decembristă apologia Regimului Ceaușescu este acceptată, susținută, încurajată, iar teoria „loviturii de stat” a fostului dictator a fost preluată, tacit, de istoriografia oficială a statului român! (Istoricul contemporan, beneficiind din plin de confortul european, tânjește la ceaușism!) Cine poartă astăzi răspunderea acestui delict național aproape împlinit?

Vă amintesc ce le-a spus berlinezilor președintele Kennedy în 26 iunie 1963: „Nu vă întrebați ce a făcut țara voastră pentru voi, întrebați-vă ce ați făcut voi pentru țara voastră!”

A sosit momentul să ne întrebăm, la rândul nostru, cu mâna pe inimă, ce am făcut noi în ultimii 30 de ani pentru Țara noastră?

Claudiu Iordache

1 februarie 2019

 

Cui mai folosește acest Institut?

Spre știință: Senatul României

Spre știință: Curtea de Conturi

 

Scrisoare către Președintele României, 

Domnul Klaus Werner Iohannis

 

Domnule Președinte al României,

 

În ce stat democratic din lume un Institut de Cercetare din subordinea Parlamentului are în frunte inculpați penal?

În ce stat democratic din lume un Institut de Cercetare din subordinea Parlamentului își consumă bugetul anual pe salariile celor care îl conduc fără a face nimic? Fără ca nimeni să nu observe? Fără ca nimeni să intervină?

Oare Președintele Statului Român știe?

Persoanele numite prin Decret Prezidențial în ziua de 12 Octombrie 2018 pentru completarea Colegiului Național al Institutului Revoluției Române încă nu s-au prezentat la lnstitut! Este vorba de Ion Leonida Horia Caramitru, Radu Filipescu, Nicoleta-Lorena Giurcanu (Matei), Teodor Doru Mărieș, Florian Răzvan-Mihalcea, Dan Voinea.

Oare Președintele Statului Român știe?

La momentul demiterii mele abuzive din funcția de Director General al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989, Programul de cercetare prevăzut pentru anul 2018 conținea lucrări dedicate intrării în Anul 30 de la Revoluția Română: Revoluția la Sibiu, Revoluția la Brașov, Revoluția la BucureștiRevoluția și Diaspora, Dicționarul General Al Revoluției Române din 1989, Enciclopedia Revoluției Române din 1989. Nici una dintre aceste teme nu a fost încheiată! Nu a fost publicat nici un studiu, nu a fost publicată nici o carte! Frauda se consumă pe față!

Oare Președintele Statului Român știe?

Cine mai poate elibera din cleștele imposturii, în anul comemorativ 2019, o istorie confiscată, după o Revoluție confiscată, domnule Președinte?

Oare chiar am ajuns să trăim într-o țară amuțită în fața fărădelegii?

Cum vor reacționa organizațiile revoluționare din Timișoara, Cluj, Brașov, Sibiu, București, la blocarea activităților singurului Institut care le-a scris istoria? Vor accepta ca reprezentanții lor să devină complicii anexării Institutului Revoluției de către oamenii lui Ion Iliescu, semnatari ai unei contestații (alături de Voican, Cutean și Cazimir)  împotriva deciziei președintelui țării de a numi noi membri în Colegiul Național?

Cât de compromițătoare este atitudinea membrilor Colegiului Național, dar și a cercetătorilor din jurul lor, care doar pentru a continua să-și primească simbria susțin cauza frauduloasă a grupului Iliescu! Cum vor mai îndrăzni respectivii membri ai Colegiului Național să privească în ochi, fără să le roșească obrazul, familiile martirilor Revoluției, când vor depune coroane întru comemorarea martirilor în decembrie 2019, în Anul 30?

Domnul academician Răzvan Theodorescu, membru al Colegiului Național, pus de președintele Ion Iliescu să forțeze demiterea mea din fruntea IRRD în 30 martie 2018, a declarat recent că am condus Institutul într-un mod lamentabil: „Claudiu Iordache a avut merite incontestabile la vremea lui, dar, între timp, conducea lamentabil Institutul.” Probabil ca recunoaștere a meritului de a fi condus lamentabil Institutul mi-a fost acordat de trei ori mandatul de a-l conduce! Și dacă aș fi acceptat ca oamenii lui Ion Iliescu să folosească Institutul în interesul lor în Anul 30, cu siguranță eram și acum în funcția de director al IRRD!

Iată care este adevărul:

Anul 2017

Editare, publicare:

  • The book of repression – autor Ion Bucur
  • Securitatea, un cal troian? – autor Adrian Kali
  • Anul 1991 – autor Ion Bucur
  • Revoluție și tranziție în societatea română contemporană – autori Constantin Hlihor, Andreea Bădilă
  • Constituția României. Documente. vol. V – autor T. S. Stanciu
  • Speranța nu are sfârșit. România 1918, 1945, 1989 – autori Titus Suciu și Vasile Bogdan
  • Revoluție și tranziție într-un secol scurt – autor Constantin Hlihor
  • „Caietele Revoluției, 1-5 (66-70)/2017

Traduceri:

  • Dincolo de Rubicon (engl.) – autor Alexandru Oșca
  • Revoluție încarcerată (engl.) – autor Alexandru Grigoriu
  • Tass este împuternicită să declare – autor Cristian Chircă

Anul 2018 – după plecarea mea din Institut:

Un singur Caiet al Revoluției !!

Cât de zdrențuită poate fi onoarea unui academician român!

Pentru ce a plătit statul român aproape un milion de euro? Pentru un singur Caiet?

Ce raport va prezenta Curtea de Conturi care la începutul anului va inspecta activitatea IRRD: salarii, angajări, legalitate decizii și activități?

Când va decide Senatul României un control al unei instituții aflate în subordinea sa?

Altfel spus, Institutul Revoluției Române a devenit o casă iliesciană conspirativă! Locul “ultimei lovituri de stat” a lui Ion Iliescu!

Întreb cu mâhnire în suflet: cui mai folosește acest institut?

Claudiu Iordache

12 ianuarie 2019