Nu am fost niciodată vasalul lui Ion Iliescu!

  

Replică la Comunicatul IRRD din 8 mai 2018

Într-o lume de subalterni în care fiecare are un șef și toți au ambiția nesăbuită să fie șefi, s-a înstăpânit ideea că dacă IRRD este Institutul lui Iliescu, atunci și Directorul General este omul lui Iliescu! Dar Claudiu Iordache nu a fost nici o clipă omul lui Iliescu, doar a fost judecat ca atare de oamenii care ar fi acceptat oricând să fie oamenii lui Iliescu! Ceea ce nu mai trebuie demonstrat!

 

S-au obișnuit să-și permită să facă toate mișeliile fără să li se răspundă cu aceeași măsură! Ultima lor scrisoare, trimisă presei de către Biroul de Presă al IRRD (comunicat nesemnat), dovedește neputința de a stinge un incendiu periculos pentru ei! Adevărul este unul singur! Campania de “dislocare” a directorului general a început anul trecut cu un atac apărut în publicația on-line Amos News, în care, pe neașteptate, se solicita “rebranduirea” Institutului, deci schimbarea mea! Au urmat scrisori anonime, incitatoare, ce solicitau angajaților IRRD să se revolte! (le pot pune oricând la dispoziția presei) Concomitent Grupul de București a trecut la amenințări! Insulte, calomnii, procese de intenție, toată recuzita a fost folosită. Am atras atenția la vremea aceea, în scris, Președintelui Iliescu, mereu absent la acel timp. Nu mi-a răspuns! Și-a numit, în schimb, un înlocuitor în persoana academicianului Răzvan Teodorescu, care să pună în aplicare programul de demitere a directorului general. Inutile au fost  documentele, Raportul General de Activități, trimis și Senatului României, dovezile din care reieșea că Institutul Revoluției funcționa în deplină legalitate! Ordinul primit trebuia respectat! Recunosc, nu am fost surprins. Nu eram „plastilina” de care aveau nevoie în perspectiva proceselor penale ce îl vizau pe Ion Iliescu! A urmat agonia relațiilor mele cu membrii Colegiului de București (cu excepția domnului Petre Roman, care și-a păstrat continuu atitudinea lucidă și onestă!). M-au acuzat, în lipsă de inspiraţie, de tot ce le-a venit la îndemână! Ar putea să explice Ion Iliescu acuzațiile viscerale ale valeților lui? Ar putea să explice de ce Cazimir Ionescu m-a acuzat că sunt impostor al Revoluției? Ar putea să explice de ce favoritul său, pe nume Emilian Cutean, mi-a aruncat în obraz: „Ești un nimeni!”? Ar putea să explice de ce “umbra” lui în Revoluție, Gelu Voican Voiculescu, mă acuza că am dus Institutul de râpă, el care habar n-avea de activitățile Institutului! Ar putea să explice de ce l-a expus pe academicianul Răzvan Theodorescu – care, spre rușinea lui, a acceptat să joace rolul unui judecător aservit, șoptindu-mi continuu: „E de rău, domnule Iordache! E de rău!“, deși nu-mi răspundea la întrebarea: „Concret, și cu dovezi, domnule academician, ce e de rău?” (Și încă nu mă refer la acuzații gratuite mult mai grave, care îi privesc nemijlocit!) Apoi m-au demis într-o ședință “securistică”de pomină! Pentru ca ulterior să mă acuze de felonie, de trădarea seniorului de către vasalul lui! Nu am fost nici o clipă vasalul lui Ion Iliescu! Ei, poate! Ei, desigur! E suficient să-mi amintesc ce-mi spunea Voican Voiculescu: că în zilele Revoluției, el și Cazimir Ionescu îl încadrau strâns pe viitorul președinte, pentru că în eventualitatea în care s-ar fi închis o ușă între ei și viitorul conducător ar fi rămas definitiv în afara viitoarei Puteri! Am asistat, dezgustat, la punerea în scenă a demiterii mele: un teatru penibil al unor persoane care n-au prezentat dovezile scrise ale împuternicirilor pe care au pretins ca le dețin pentru a vota în numele celor absenți, și nu cunoșteau nici măcar modalitatea legală prin care putea fi demis directorul general al Institutului din al cărui Colegiu Național făceau parte! Pe tot parcursul acestei ședințe au putut fi auziți vorbind unii peste alții, certându-se, întrerupându-se, pierzând subiectul, făcând propuneri: care pentru demitere, care pentru suspendare, ignorând că singura cale legală prin care putea fi demis directorul general era aceea prin care fusese numit – președintele Institutului, și numai el, avea dreptul legal de a propune demiterea directorului general, Colegiul Național (for deliberativ prin lege!) având posibilitatea de a lua în discuție propunerea președintelui și a o supune la vot! Când ședința s-a sfârşit am înţeles, dacă mai era nevoie, cu ce fel de oameni fără caracter mă însoţisem pentru a duce lucrarea Institutului până la capăt! În acest moment încă am răgazul să chem în judecată actuala conducere a IRRD, pentru a dovedi ilegalitatea manevrelor lor, ce n-au respectat nici Legea Institutului, nici Legile Statului!

 

Și pentru cei care mai cred că Ion Iliescu nu știa ce se întâmplă la Institut, fiind izolat la domiciliul său, iată mai jos dovada!

Răzvan Theodorescu, în convorbire telefonică cu Ion Iliescu, spre finalul ședinței de Colegiu din 30 martie 2018:

(Min 1:52:10) Da, domnule președinte, suntem în plină dezbatere… suntem aici cu toții, și acum vă transmit cam ceea ce am concluzionat. S-a cerut… mă rog, s-au expus punctele de vedere, le-a expus domnul Cuteanu, domnul Iordache a avut dreptul de replică, a replicat… situația este foarte tensionată… Domnul Cuteanu în numele grupului, dar verbal, a cerut demiterea domnului Iordache… Eu vă propun în fața tuturor colegilor următorul lucru: pentru că nu avem o hârtie scrisă cu toate punctele semnate de toți membrii Colegiului… Grupului de Analiză… propun o suspendare a directorului general, o numire interimară a lui Gelu Voican Voiculescu… nu știu, eu nu sunt tehnic ca să fac cu speaker… domnul președinte spune că dacă Gelu Voican acceptă… (min 1:53:30) … și din păcate, vreau să vă spun un lucru, s-a trimis deja o hârtie pentru audit la Senat…

Eugenia Iorga: Cine a trimis? (min 1:54)

Răzvan Theodorescu: S-a trimis, doamnă, nu mai… și la Curtea de Conturi… și mai e ceva, l-am rugat pe domnul Iordache… (dl Theodorescu tace, se aude din telefonul vocea președintelui Ion Iliescu)… (min 1:54:10) Bun, și l-am rugat pe domnul Claudiu Iordache să nu trimită acea scrisoare la Președinție pentru completarea locurilor… (rumoare în sală) este dreptul dumneavoastră și numai al dumneavoastră (min 1:54:30) nu, al dumneavoastră, nu al Colegiului… (se aude din telefonul dlui Theodorescu vocea președintelui Ion Iliescu)

Eugenia Iorga: în relația cu terții… exclusiv dumnealui… (min1:54:40)

Răzvan Theodorescu: Eu cred că este sănătos ceea ce s-a propus, o suspendare… (este întrerupt de Cutean care strigă: „Nu s-a propus, s-a propus demiterea”)… (până la min 1:55:30 vorbesc mai mulți în același timp)

Răzvan Theodorescu, în continuare la telefon cu Ion Iliescu: Bine. Bine. Da. Bine. Bine. Deci dumneavoastră mergeți pe formula… (este întrerupt de Ion Iliescu la min 1:55:45)… Voican nu prea… nu prea acceptă… (o voce strigă: “Da, vrea, vrea”, apoi iar vorbesc unii peste alții, cu ton ridicat)… Eu o să vă dau telefon mai târziu, domnule președinte, la revedere (min 1:55:55). Cred că mai transparent nu s-a putut.

Voce: Stai puțin, că n-am auzit ce-a spus (vorbesc toți în același timp)

Răzvan Theodorescu: A spus așa: să se pună la vot formula suspendării pe care domnul Ispas și cu mine o împărtășim, sau aceea a demiterii (min 1:56:20)

Emilian Cutean: Noi propunem retragerea sprijinului din partea președintelui, că așa scrie legea, el îl propune și îl și retrage (min 1:57)… retragerea sprijinului domnului Claudiu Iordache din funcția de director general… și demiterea, și bineînțeles numirea…

Răzvan Theodorescu: Vă rog votați…

Eugenia Iorga: Dar nu, ar trebui să gândim foarte bine asta, pentru că într-adevăr noi nu avem un document… (min 1:57.22) (este întreruptă de voci care strigă în același timp)

Răzvan Theodorescu (min 1:57:29): Nu avem o hârtie care să… de aceea eu am spus… (este întrerupt)

Eugenia Iorga: Noi nu putem realiza o demitere fără un document… (min 1:57:38)

Petre Roman (min 1:57:45): Domnule, eu nu particip la o întrunire ilegală, pe cuvânt de onoare! Nu particip! (se ridică și părăsește sala)

Răzvan Theodorescu (min 1:58): Cum văd că înclină și doamna Iorga, cum a spus domnul Ispas, cum gândesc și eu, în lipsa unui document scris toată povestea este o operetă, nu vă supărați!

Și totuși, în lipsa oricărui document scris care ar fi putut constitui baza legală, după 30 de minute de la acest moment directorul general al Institutului Revoluției Române a fost demis!

 

Cât privește Agenția Agerpres, aceasta n-a preluat nici unul dintre textele mele privind situația de criză de la IRRD, dar în schimb, în numele imparțialității presei, a preluat Scrisoarea acoliților domnului Ion Iliescu! După 29 de ani de la victoria Revoluției Române!

Întreg Comunicatul IRRD emis în 8.05.2018 este tarat de afirmații neadevărate și calomnioase! Mă voi opri doar asupra câtorva dintre ele.

Biroul de presă IRRD afirmă: “În urma raportului unui Grup de analiză – înfiinţat prin hotărârea Colegiului Naţional, votată în şedinţa din 2 februarie 2018 – la 30 martie acelaşi for suprem de conducere al IRRD a votat cu o majoritate legală, destituirea domnului Claudiu Iordache din funcţia de director general al IRRD”.

Așa-numitul Grup de analiză (ce avea să se identifice în solicitările adresate directorului general IRRD prin semnătura “Președintelui Cutean”) a fost în realitate un grup de câteva persoane care timp de două luni, februarie și martie 2018, au perturbat activitatea normală a Institutului prin comportament grosolan și abuziv, prin somația de a prezenta acte dintre cele mai diverse (inclusiv acte pe care nu aveau dreptul legal să le ceară, cum ar fi date private ale angajaților Institutului), cu unicul scop de a găsi ceva care să le folosească pentru demiterea directorului general Claudiu Iordache! Hotărârea Colegiului Național din ședința din 2 februarie 2018, la care fac ei referire, a fost în realitate o decizie a Grupului de București, decizie a cărei legalitate n-au putut s-o demonstreze până în data de 30 martie prin prezentarea mandatelor scrise ale colegilor absenți, mandate pe care au afirmat că le dețin, și le-au contabilizat la vot! De altfel, aceasta a fost modalitatea pe care Grupul de București a folosit-o pentru a lua hotărâri în lunile februarie și martie 2018. Până în ziua demiterii mele, 30 martie 2018, n-am văzut nici un mandat scris depus lângă Procesele Verbale ale ședințelor Colegiului Național, pentru a se demonstra legalitatea exprimării votului acelor membri al Colegiului! Stenogramele înregistrate ale acestor ședințe sunt dovezile peremptorii ale manevrelor pe care le-au folosit pentru a-și atinge singurul scop pentru care s-au mobilizat ca niciodată în existența Institutului, și anume preluarea controlului asupra IRRD, la comanda unui președinte de Colegiu voit absent,  prin demiterea mea!

Iată un fragment edificator din stenograma ședinței din 30 martie 2018, în care “forul suprem de conducere al IRRD” a votat destituirea directorului general pe baza Raportului inexistent al unui așa-zis Grup de analiză:

“Claudiu Iordache: Deci am făcut noi înșine un raport pe care l-am pus la mapă. (min. 35:38). Institutul propune membrilor Colegiului, își asumă ceea ce au făcut, dânșii urmează să ne propună la rândul dumnealor, să ne prezinte cu această comisie un raport final. (min. 35:52)

Emilian Cutean: Noi nu. (min. 35:55)

Petre Roman: Dar stați puțin, s-au ridicat aici trei probleme, te rog să vorbești. (min. 35:57)

Claudiu Iordache: Dar raportul pe care aceștia l-au încheiat trebuia să ajungă… (este întrerupt de Cutean) (min. 36)

Emilian Cutean: Dar noi nu am făcut un raport, domle! (min. 36:07)

Claudiu Iordache: Păi nu ați spus că ați făcut un raport?

Emilian Cutean: Nu l-am făcut!

Claudiu Iordache: Deci nu ați făcut niciun raport! (min. 36:12)

Emilian Cutean: Nu! Am venit cu 3 chestiuni, nu am vrut să facem raport.

Eugenia Iorga: Și nici nu avem date.

Gelu Voican Voiculescu: Rămâne între noi! (min. 36:24)

Razvan Theodorescu: Stați puțin, cu datele, ce a spus dl. Cutean cred că ne convine. Nu s-a făcut un text scris, s-au ridicat niște probleme. (min. 36:38)”

La capătul acestei ședințe, fără nici un Raport al nici unui Grup de analiză, directorul general Claudiu Iordache a fost demis!

Grupul de București nu se împiedică în formă când Șeful îi cere, imperativ, să preia controlul asupra Institutului! Ba chiar, în avântul de a înregistra imediat hotărârea demiterii mele, au pornit buluc spre ușa sălii de ședință uitând că nu numiseră un alt director general, fiind readuși în sală de chemările îngrijorate ale colegei Iorga Eugenia, care le-a reamintit că uitaseră de Gelu! Acesta este grupul care a preluat Institutul Revoluției Române, în numele căruia trimite Comunicate de presă pline de neadevăruri și calomnii!

Cât privește acuzația că aș fi ascuns Colegiului Național unul dintre Caietele Revoluției, mă întreb dacă n-au simțit ridicolul unei astfel de declarații înainte de a o face! Numărul 4(69)/2017 al Caietelor Revoluției nu a fost ascuns nimănui! Așa cum s-a întâmplat cu fiecare dintre numerele Caietelor Revoluției, a fost oferit fiecărui membru al Colegiului  și ridicat online pe pagina IRRD!

Această afirmație mincinoasă este, poate, cea mai clară dovadă că majoritatea membrilor Colegiului de București n-au citit publicațiile Institutului! Iar unii dintre ei (Emilian Cutean, Cazimir Ionescu) chiar s-au lăudat cu asta!

Cât privește “forul suprem” de conducere al IRRD, poate că ar fi necesară o discuție juridică pe tema mandatelor “pe viață” ale membrilor Colegiului Național. În acest comunicat IRRD se afirmă că: “în conformitate cu art. 4, alin. a) al Legii nr. 556/2004, preşedintele în exerciţiu al României nu poate decât să înlocuiască cei 5 membri defuncţi ai Colegiului Naţional”. Articolul 4 al Legii 556/2004 prevede următoarele:

Art.4.- In cadrul Institutului se constituie:
a) Colegiul Național al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989, denumit in continuare Colegiu Național, ca organ deliberativ de conducere a Institutului, cu mandat permanent, format dintr-un număr de 25 de personalități reprezentative și recunoscute ale Revoluției Române din Decembrie 1989.
Membrii Colegiului Național sunt desemnați de către Președintele României
, cu consultarea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 și a Comisiei parlamentare a revoluționarilor din decembrie 198 ;

În discuțiile din ultimele ședințe de Colegiu Național, membrii Grupului de București au afirmat că președintele în exercițiu al României nu poate dez-numi nici unul dintre membrii Colegiului IRRD, deoarece aceștia ar avea mandat “pe viață“. După cum se poate citi în Legea de înființare a Institutului, nu există nicăieri această precizare juridică, Grupul de București interpretând prin prisma intereselor proprii formularea “mandat permanent”. Dar atunci când legea nu prevede în mod explicit, neechivoc, există principiul juridic “cine te numește te dez-numește”, pe care, dealtfel, l-au folosit pentru a mă demite (Legea Institutului nu preciza decât cine numește directorul general, nu și cine îl poate dez-numi). Din reacțiile lor pe parcursul ultimelor ședințe de Colegiu a reieșit limpede că singurul lucru de care se temeau era acesta: că președintele în exercițiu al României, domnul Klaus Iohannis, își va folosi prerogativele legale și va opera modificări în Colegiul Național IRRD nu doar prin numirea de noi membri pe locurile libere, dar mai ales prin dez-numirea membrilor a căror statură morală a fost compromisă prin cercetarea în dosare de importanță majoră precum Revoluția din Decembrie 1989 sau 13-15 iunie 1991, ori prin colaborarea cu fosta Securitate!  

Acesta a fost și motivul pentru care m-am adresat public Președintelui României, dl Klaus Werner Iohannis!

Altfel, anomalia rezultată din faptul că Institutul Revoluției Române va continua să existe la comanda unui director general cercetat pentru crime împotriva umanității, inculpat în două mari dosare extinse privind Revoluția Română și Mineriada, având un frunte un președinte ce nu mai participă de luni de zile la activitățile acestuia (inculpat el însuși, alături de Voican Voiculescu și Cazimir Ionescu, în cele două procese), această anomalie odată acceptată va constitui o ultimă sfidare a ideii că în urmă cu 29 de ani în România a existat o revoluție a românilor simpli, singurii care au plătit cu jertfe căderea Regimului dictatorial și căderea lui Nicolae Ceaușescu!

Claudiu Iordache

14 mai 2018

Reclame

Între mistificare şi defăimare

 

În legătură cu Scrisoarea Deschisă a istoricului Constantin Corneanu, adresată Președintelui României, domnul Klaus Werner Iohannis, doresc să fac următoarele precizări:

Istoricul Constantin Corneanu, în acest moment, nu este angajat la Institutul Revoluției și nu a putut fi, deci, martor la „adevărurile din culisele unei demiteri a Directorului General, din data de 30 martie 2018”, fiind, pur și simplu, absent! Nu e prima dată când se lasă angajat în combinații tenebroase, bazate pe insinuări și dezonorante neadevăruri! I-a fost solicitat, probabil, și acest „bir” pentru a fi adus din nou în schema de personal a Institutului Revoluției, în situația în care ziaristul Octavian Știreanu a refuzat un demers asemănător!

Domnul Constantin Corneanu, în anul 2015, încadrat în Cabinetul Demnitarului din IRRD, a fost îndepărtat în urma manevrelor la care s-a pretat (împreună cu alții) pentru a submina poziția celui care îl angajase într-un moment stânjenitor al vieții sale – adică eu! Instanța nu a decis revenirea sa, doar plata indemnizației pentru ultimele luni pe care le mai avea în contract!

A existat, într-adevăr, cu ani în urmă, un moment în care, în urma unui control al Curții de Conturi, ni s-a recomandat să desfacem contractele de muncă ale celor care erau pensionari la momentul respectiv, în baza unor decizii guvernamentale din perioada mandatului Boc-Băsescu! Persoanele vizate au rămas însă și pe mai departe pe statele de plată ale Institutului!

În legătură cu comportarea mea în cadrul Institutului Revoluției: aceasta a fost constant colegială! Dacă dl Corneanu ar mai avut un pic de onoare și-ar fi amintit cum a fost primit în Institut!

În legătură cu încercarea Grupului de București de a acapara resursele Institutului Revoluției Române (buget, sediu, activități, statul de funcțiuni): acest Proiect a fost pus deja la dispoziția Președintelui Statului, proiect ce divulgă ultima încercare de a-l mai plasa pe Ion Iliescu în fruntea unui Comitet care să-i servească ambițiile!

În legătură cu schimbarea ROF-ului: acesta a fost avizat la vremea respectivă de către Președintele Iliescu, în condițiile în care Colegiul Național n-a mai participat la ședințe, dată fiind absența repetată și prelungită a președintelui său!

În legătură cu încercarea dlui Corneanu de a defini rolul lui Ion Iliescu ca fiind al “liderului Revoluției”: a existat o ședință de lucru în care Constantin Corneanu, prezentându-și lucrarea, și-a exprimat această convingere! Am făcut observația că-și poate compromite cercetarea afirmând că Ion Iliescu a fost liderul Revoluției, amintindu-i că Ion Iliescu nu a fost liderul Revoluției în zilele Timișoarei, nici în 16 decembrie, nici în 17, nici în 18, 19, 20 decembrie, cum nu a fost lider nici la Arad, nici la Cluj, nici la Sibiu, nici la Brașov, nici în 21 decembrie la București! Efectul a fost că m-a reclamat la “liderul Revoluției” Ion Iliescu, căruia i-a prezentat, împreună cu alți membri ai Colegiului de București, și o “broșură” cu citate din cărțile mele apărute în ultimii 27 de ani, scoasă la iveală și într-o întrunire din Colegiul Național, broșură ce a produs “mânia proletară” a Președintelui Institutului! Redau mai jos intervenția lui Cazimir Ionescu din ședința Colegiului Național IRRD din 9 martie 2018 pe același subiect:

“Răzvan Theodorescu: Lui Corneanu? (ora 1.32.55) Cazimir: Da, lui Corneanu i s-a cerut să scoată că Iliescu e liderul Revoluției. Păi dacă eu vreau să scriu în cartea mea că Iliescu e liderul Revoluției, care e problema directorului general? (ora 1.33.03.)

Menționez, de asemenea, că aproape toate aceste cărți (inclusiv cea din care C. Corneanu a extras un citat – eseu tipărit în anul 1994!), conținând critici uneori dure ale rolului pe care Ion Iliescu l-a jucat în timpul Revoluției și în perioada ce i-a urmat, i-au fost transmise la momentul lansării lor și domnului președinte! Pe blogul meu voi prezenta câteva fragmente din aceste cărți, scrise inclusiv în timpul mandatului meu de Director General al IRRD!

În fond, în aceasta a constat tot “colaboraționismul”meu! Mi-am asumat să rămân lângă ei, în Institut, pentru o cauză: aceea a scrierii istoriei adevărate a Revoluției Române din Decembrie 1989, și pentru o datorie de suflet: aceea de a nu lăsa să fie uitați cei care s-au ridicat împotriva dictaturii lui Ceaușescu și au luptat pentru libertate în Revoluția lui Decembrie!

În ceea ce privește alegaţiile dlui Corneanu că aş fi fost un apropiat al preşedintelui Ion Iliescu: În anul 1990 mi-am dat demisia din funcția de prim-vicepreședinte al FSN, dată fiind diferența de scopuri și opinii privind viitorul României. Am fost obligat să trăiesc ani întregi la marginea societății, în timp ce parveniții Revoluției ocupau poziţiile înalte ale Statului. M-am reîntâlnit cu Ion Iliescu în anul 2004, şi președintele de atunci al României m-a întrebat dacă găsesc necesară apariția unui Institut dedicat Revoluției. Am răspuns afirmativ. Mi-a solicitat să devin consilier de stat pentru a lucra la acest proiect în ultimele sale luni de mandat! Am acceptat, condiționând această acceptare de asigurarea că Institutul va urmări: “Cercetarea minuțioasă, nepărtinitoare, nemanipulată, independentă a dovezilor și mărturiilor celor care au supraviețuit Revoluției, va putea oferi pentru prima dată românilor Cartea de Istorie a Revoluției din Decembrie 1989” (Caietele Revoluției, nr. 1/2005). Până în anul 2017 înțelegerea a fost respectată! În urma Comunicatului Parchetului Militar din același an (conform căruia se declanșase urmărirea penală în Dosarul Revoluției, pentru săvârșirea infracțiunii de crime împotriva umanității, a fostului președinte Ion Iliescu), refuzând să fac declarații în numele Institutului Revoluției în favoarea președintelui Iliescu, acesta a trecut la atac! Evident, cu armele trecutului său întunecat, prin interpuși, pieziș și mișeleşte! Ce dovadă mai clară decât modul în care a acționat Grupul de București (cu excepția domnului Petre Roman) pentru demiterea mea de la conducerea IRRD – repet, abuzivă, câtă vreme n-au reușit să susțină legal nici o acuzație, să dovedească nici o faptă dintre cele ce mi-au fost imputate, printre strigăte și insulte, în ultimele ședințe ale Colegiului Național? Au recunoscut-o chiar ei, în ședința din 30 martie 2018 în care au forțat demiterea mea, după cum reiese din stenograma ședinței:

“Claudiu Iordache: Deci am făcut noi înșine un raport pe care l-am pus la mapă. (min. 35:38). Institutul propune membrilor Colegiului, își asumă ceea ce au făcut, dânșii urmează să ne propună la rândul dumnealor, să ne prezinte cu această comisie un raport final. (min. 35:52)

Emilian Cutean: Noi nu. (min. 35:55)

Petre Roman: Dar stați puțin, s-au ridicat aici trei probleme, te rog să vorbești. (min. 35:57)

Claudiu Iordache: Dar raportul pe care aceștia l-au încheiat trebuia să ajungă… (este întrerupt de Cutean) (min. 36)

Emilian Cutean: Dar noi nu am făcut un raport, domle! (min. 36:07)

Claudiu Iordache: Păi nu ați spus că ați făcut un raport?

Emilian Cutean: Nu l-am făcut!

Petrica Balint: S-a constatat ceva.

Claudiu Iordache: Deci nu ați făcut niciun raport! (min. 36:12)

Emilian Cutean: Nu! Am venit cu 3 chestiuni, nu am vrut să facem raport.

Eugenia Iorga: Și nici nu avem date.

Gelu Voican Voiculescu: Rămâne între noi! (min. 36:24)

Razvan Theodorescu: Stați puțin, cu datele, ce a spus dl. Cutean cred că ne convine. Nu s-a făcut un text scris, s-au ridicat niște probleme. (min. 36:38)”

Cât privește ultima frază a Memoriului d-lui Corneanu, un istoric ce pare mai devotat cauzei iliesciene decât profesiei sale, şi pe care puțini l-ar întrece în oportunism și în talentul înnăscut de a mistifica, nu pot decât să-l parafrazez, afirmând că aceasta nu este decât “tristă și dezgustătoare”!

Iar în rest, toți aceștia, Emilian Cutean, Cazimir Ionescu, Răzvan Theodorescu, Eugenia Iorga, Gelu Voican Voiculescu, cu ura, agresivitatea, lipsa de scrupule și cinismul lor, sunt, în sfârșit, stăpâni peste cadavrul Institutului, pe care nu vor mai avea cum să-l însuflețească vreodată! De altfel, este emblematic faptul că primul comunicat pe care l-au trimis opiniei publice în numele IRRD, după demiterea mea abuzivă, a fost un atac la adresa Președintelui României, domnul Klaus Iohannis!

În finalul acestui răspuns la alegațiile nefericite ale domnului Corneanu, îmi exprim speranța că Președintele Statului va interveni, în anul 29 al Revoluției Române, pentru a împiedica transformarea unui Institut de Cercetare Istorică într-un Institut de manipulare a istoriei noastre recente, în favoarea celor care, după ce au confiscat Revoluția Română, vor să confiște, cu orice preț și prin orice mijloace, și Institutul care i-a fost dedicat!

Claudiu Iordache

7 mai 2018

 

Componența Colegiului Național IRRD:

Preşedinte : ION ILIESCU

Membri :

  1. BALINT Petrica – Lugoj
    02. CHIRIACESCU Sergiu – Brasov †
    03. CUTEAN Vasile Emilian – Bucuresti
    04. DAN Iosif – Bucuresti †
    05. DUMITRESCU Emil – Bucuresti
    06. FORTUNA Lorin – Timisoara †
    07. IONESCU Cazimir – Bucuresti
    08. IORDACHE Claudiu – Timişoara (demisie)
    09. IORGA Eugenia – Bucuresti
    10. ISPAS Mihail – Bucuresti
    11. MAZILU Dumitru – Bucuresti
    12. MIRONOV Alexandru – Bucuresti
    13. NICOLAESCU Sergiu – Bucuresti †
    14. PASTOR Gheorghe – Cluj
    15. RAICU Romeo – Bucuresti
    16. ROMAN Petre – Bucuresti
    17. SANDA Adrian – Timisoara
    18. SAVU Ioan – Timisoara
    19. THEODORESCU Razvan – Bucuresti
    20. TOADER Dan – Sibiu
    21. TIGAU Doru – Iasi †
    22. VISAN Dorel – Cluj
    23. VLADESAN Emil – Timisoara
    24. VOICULESCU Gelu Voican – Bucuresti
    25. VOICILA Valentin – Arad

 

Observații:

Cinci membri decedați.

Un membru plecat prin demisie.

Un membru – fost colaborator al Securității.

Un membru – 3 ani închisoare.

Doi membri nu s-au prezentat niciodată.

Patru membri s-au prezentat extrem de rar.

Membri implicați în Procesele Penale privind Dosarul Revoluției și 13-15 iunie 1990.

Nu el a murit, noi am murit!

 

Poezia mea are vocea răgușită, are vocea plânsă, are vocea îndoliată!

 Lumea noastră moare fără demnitate!

Este internată într-un spital. Este însetată și înfometată. Și moare încă fără a muri! De o moarte fără demnitate!

Oare de ce ar mai trăi?

Poezia mea are vocea rănită, are vocea arsă, are vocea răstignită, are vocea incinerată!

 Poezia mea, ca un ecou de salon medical, scâncind ca un copil condamnat „să moară cu demnitate”!

 Doamne, cât am ascuns de noi înșine rușinea de a fi om? Până unde am ajuns? Ca și cum Dumnezeu ne-ar fi părăsit acolo, internați într-un spital englezesc, fără apă, fără pâine, fără dragoste, fără căință, pe un pământ de ființe dezmățate, ce se învârte în așteptarea pieirii sale!

Biet copil rătăcit în lăcomia și cruzimea celor ce-ți  locuiesc planeta de îngeri,

poezia mea te roagă să nu te mai întorci, să nu mai învii, căci de la nașterea lui Iisus

ei nu te-au meritat!

Și nu te vor mai merita niciodată!

 

Pentru copilul Alfie Evans: Nu el a murit, noi am murit!

 

28 aprilie 2018

Claudiu Iordache