Epilog la martirajul solitar al Cristianei Anghel

Dacă doamna Anghel va reveni, micuții vor fi singurii care vor avea de suferit. Ne vom muta copiii la altă școală.”

Temperament domol, multă îngăduire, nu să dăm cu pumnul în masă!”

În anul 2010, în plin război tăcut între statul autoritar al lui Băsescu și poporul român, Cristiana Irina Anghel, învățătoare din Caracal, intră în greva foamei doar pentru a convinge Guvernul să respecte legile statului și condiția dascălului român. Intră în greva foamei în care va rămâne peste 60 de zile, arătându-le concetățenilor ei că nu toți românii se supun nedreptăților regimului. După ieșirea din grevă și o perioadă de convalescență, învățătoarea din Caracal nu mai e primită la școala sa! Îi este luata clasa și repartizată o alta. Dar nici acolo nu e acceptată. De data asta nu Regimul, ci părinții o dezavuează. Pentru aceștia exemplul luptei sale nu a stârnit nici un ecou. Dimpotrivă. Colegii ei încep să-i reproșeze că nu a dovedit “temperament domol, multă îngăduire, nu să dăm cu pumnul în masă!” Iată răspunsul societății la sacrificiul celor vrednici! Respingerea celui curajos, alinierea în spatele opresorului, schelălăitura potăii colective, a “omului nou”, douăzeci de ani mai târziu, exhibarea condiției creierului supus, a celui “îngăduitor”, a umilinței “celor mulți și mărunți”, ce pleacă temători fruntea înaintea nedreptății; într-un final, abandonul moral și capitularea generală într-o țară unde guvernanții îi oprimă pe guvernați cu sprijinul guvernaților! Și atunci la ce a mai avut loc Revoluția, ce rost a mai avut sacrificiul, martirajul celor astăzi insultați prin ingratitudine și uitare, ce rost au mai avut faptele trecute de glorie ale unui neam care s-a obișnuit cu capul plecat pentru ca sultanul din toate timpurile să nu i-l taie? Și atunci ce rost mai are existența asta infirmă pe care o trăiesc milioane de români, altfel “optimiști” și “mândri” de misiunea neamului lor, „patrioți sub plapumă” când însuși destinul le este în primejdie? Ne-a reamintit, în schimb, o fragilă dar demnă femeie, lângă ce mulțimi trăim, în ce lume strâmtă ne-a adus soarta.

Doamne, dacă ne-ai părăsit, ai măcar grijă de cei pe care i-ai trimis printre noi pentru a ne lumina, în toată oroarea ei, nevrednicia!


Anunțuri