Homo Posteritas

În ziua de 4 iunie 2009, înaintea unui numeros auditoriu, la Librăria Sadoveanu din București a avut loc lansarea celei mai recente cărți ale mele, Homo Posteritas.

În debutul manifestării a fost proiectat un film despre temele dominante ale cărții: Emil Cioran  (de la a cărui moarte s-au împlinit 14 ani), antichitatea greacă, Revoluția Română din Decembrie 1989 și România postdecembristă, omul contemporan și istoria viitoare a umanității.

Cartea a fost prezentată de către Lorin Fortuna, camaradul meu și liderul Revoluției de la Timișoara, scriitorul Alecu Ivan Ghilia – unul dintre puținii scriitori participanți la Revoluția de la București, arestat și bătut și închis la Jilava, și scriitorul și revoluționarul brașovean Mircea Brenciu.

Ca autor am fost recompensat de prezența prietenilor mei, cărora le mulțumesc!

Coteria

Coteria, locul unde participanții își sunt atât de dragi unii altora! Înscrişi în nomenclatorul recepțiilor bucureştene, ei se întâlnesc graţios pe la mesele rotunde, unde exprimă păreri profunde despre situaţia simplă ca lumina zilei, ce le scapă monoton printre degete. Coteria este echipa! Dacă nu faci parte din ea, eşti pierdut. Coteria asigură rangul şi distilează raţia de libertate într-o ţară unde aceasta nu constituie o necesitate. Coteria este coteria financiară,   coteria de presă, coteria culturală, coteria ocultă, coteria politică, lojile de favoare acordate unor sinecurişti care se salvează, unii pe alţii, de moartea prin ridicol ori prin ratare. Coteria de la Bucureşti este şiragul de mătănii al păcătoşilor cu smalţ intelectualist. Ei îşi acordă subvenţii nesimţite din bugetul statului (ce le este pus cu dărnicie la dispoziţie) pentru deşelate „capodopere” ce vor fi uitate la primul colţ al timpului moral românesc; ei îşi acordă premiile şi laurii furajeri cu care îşi hrănesc vanitatea nesăţioasă. În librăriile lor îşi vînd cărţile doar ai lor; în presa lor, articolele lor sunt modelul de urmat; la televiziunile lor – un soi de frizerii ale coteriei – doar ei au obrazul bucălat; în locantele lor doar ei, desfătându-se cu amante de lux şi îndopaţi cu cine delăsate, se desfrânează ferit, iar banii fără miros, zeul corupător sau îngerul slut – puterea, circulă de la unul la altul, de la o lojă la alta, de la o coterie la alta, în spectacolul fascinant al unei Românii muribunde! În clubul cu circuit închis al coteriilor, cu lupanar şi piscină, la Capşa, la Ambasador, la Continental, la Sinaia, la Neptun, la Snagov, laolaltă, corbii albiţi – porumbeii de catran, căci, după o formulă cunoscută, „numai împreună vor reuşi!” Şi chiar au reuşit, în sfârşit… Ei sunt oligarhia, „călăuza oarbă”, dovedind “acea duplicitate asiatică ce a ajuns la român a fi înnăscută” (Jesus Pardo), ei, care în viaţa lor n-au dus nimic până la capăt, fripturiştii cu ştaif, cu morgă, clasa „regală” a ignominiei autohtone, născută în cocioabele mediocrităţii, folosind tragismul vremilor pentru a ne chema să fim părtaşi la comedia lor. I-am întâlnit oriunde unde ţara ar fi avut nevoie de intelectuali adevăraţi. (“Unul din rolurile intelectualului este să prevadă, ca o Cassandră, diferitele ameninţări, orori, catastrofe!” – Vaclav Havel) Trenă de curteni preţioşi linguşind constant satrapul de ocazie, comedianţi ai virtuţilor pe care le batjocoresc pentru că nu le au ei înşişi, rolul lor în carnagiul din Decembrie s-a dovedit irelevant. Când n-au privit cu ură spre televizorul unde se filma Revoluţia în direct, au urinat de spaimă. La chemarea patriei au răspuns dârdâind. Ei, onorabilele hiene de tranziţie, muşcând din inima ce le-a dat viaţă, vorbind sâsâit limba unui popor pe care, neputându-l respecta, îl dispreţuiesc. Priviţi-i, urmăriţi-i, în Parlament unde au devenit mobilier viager, în societatea tot mai strâmtă pentru ambiţiile lor, unde umbrele le colcăie ca viperele pe podeaua pângărită a României. Plini de ranguri, de onoruri, de parale, invidiaţi, linguşiţi şi adulaţi de cei ce le primesc bacşişurile ori care doresc să le semene, înscrişi în clubul patronat de Codul Penal, exhibându-şi îmbuibarea şi prostia pretenţioasă, preţioasă şi solemnă la TVR, la Antena 1, la Realitatea, la PRO TV! Dacă Dumnezeu ne-ar lăsa să-i vedem cum sunt cu adevărat, şi nu cum arată, ne-am îngrozi de prostia noastră! Căci pe ei i-am chemat să dispună de puterea tuturor, puterea unei naţiuni care, pentru a doua oară într-un veac de singurătate silită, după un decembrie 1919, într-un Decembrie 1989, nu-i aşa, a învins! Politicieni, academicieni, demnitari, preoţi, militari, patroni, bancheri, scriitori, ziarişti… Ei, pur şi simplu!  Cel ce vrea să vadă astăzi chipul României vede numai chipul parvenitului de la Bucureşti!