Homo Posteritas

Homo Posteritas

În ziua de 4 iunie 2009, înaintea unui numeros auditoriu, la Librăria Sadoveanu din București a avut loc lansarea celei mai recente cărți ale mele, Homo Posteritas.

În debutul manifestării a fost proiectat un film despre temele dominante ale cărții: Emil Cioran  (de la a cărui moarte s-au împlinit 14 ani), antichitatea greacă, Revoluția Română din Decembrie 1989 și România postdecembristă, omul contemporan și istoria viitoare a umanității.

Cartea a fost prezentată de către Lorin Fortuna, camaradul meu și liderul Revoluției de la Timișoara, scriitorul Alecu Ivan Ghilia – unul dintre puținii scriitori participanți la Revoluția de la București, arestat și bătut și închis la Jilava, și scriitorul și revoluționarul brașovean Mircea Brenciu.

Ca autor am fost recompensat de prezența prietenilor mei, cărora le mulțumesc!

Homo Posteritas - Bucuresti 1

Homo Posteritas - Bucuresti 3

Homo Posteritas - Bucuresti 4

Homo Posteritas - Bucuresti 7

Homo Posteritas - Bucuresti 9

Homo Posteritas - Bucuresti 10

Anunțuri

Martirii României

În câte feluri poate gândi un om atunci când rosteşte cuvântul martir ori erou? Dacă este american, el reacţionează cu bucurie. Pentru el, a salva un căţeluş de la înec, o căprioară cufundată într-o mlaştină sau un pui de bufniţă cu aripa frântă înseamnă fapta unui erou al comunităţii. Eroii lor civili sunt numeroşi, sunt recunoscuţi ca atare, ca nişte modele de luat în seamă.

Să ne întoarcem în România, o ţară în care nu există un sincer cult al martirului şi al eroului. Dovada: atât de puţine monumente, atât de puţin respect, atât de puţină recunoştinţă. Românii nu duc dorul celor care au făcut ceea ce lor nu le e cu putinţă. Uzurparea de merit, impostura, sunt armele ascunse ale ingratitudinii. Şi naţiunea nu-şi ascunde răceala pentru eroii ei. Şi-a dat foc un Liviu Corneliu Babeş, deoarece nu a mai suportat Regimul Ceauşescu. E, şi? a fost un nebun… Mai bine trăia şi se lăsa convertit la leprozeria morală de astăzi. A refuzat un oarecare general Ion Eremia să părăsească închisoarea comunistă cu preţul abjurării de la credinţa lui. Un prost al neamului! S-a sinucis un Călin Nemeş. Un beţiv care şi-a grăbit moartea! Morţii Revoluţiei sunt nişte fraieri, mânaţi de lovitura de stat… Martirul cu numele Leia a murit în Catedrala Mitropolitană în 21 decembrie 1989, strigând Libertate şi în numele celor ce continuau să tacă! A fost împuşcat în cap. Bine i-au făcut! Nu vedeţi ce a adus revoluţia asta, pe care generaţia noastră păguboasă nu o simte a ei? Cei împuşcaţi pe străzile Timişoarei înfruntau trei armate politice ale lui Ceauşescu. Câţi dintre cei care neagă Revoluţia au avut vreodată curajul să voteze contra la o şedinţă de partid?

Şi astăzi, în Anul 20 de la Revoluţia Română, asistăm la efecte terifiante ale refuzului recunoştinţei pe care orice creştin o datorează celui care a luptat şi pentru el, ori celor ce şi-au sacrificat viaţa pentru a răsturna o tiranie de 45 de ani! Dar se pare că mai demn de respect este cel care face o pomană dintr-o avere de furat decît cei ce au salvat o naţiune de dictatură! La Timişoara, timp de 19 ani, nu a fost oferită o singură cetăţenie de onoare unuia dintre participanţii la cele şapte zile glorioase. Edilii s-au grăbit, în schimb, să onoreze odrasle de securitate ori scriitori colaboraţionişti. La Braşov primăria se spală pe mâini atunci când i se aminteşte numele lui Liviu Babeş. La Cluj, Călin Nemeş este numele unui actor beţiv. La Bucureşti nu există o flacără veşnică, etern îndatorată martirilor Revoluţiei, ci doar un monument insultat cu pasiune gregară. Cei ce au forţat Regimul dictaturii şi l-au obligat pe Ceauşescu să fugă sunt astăzi asaltaţi de ingratitudinea generală. Cei ce n-au îndrăznit să iasă în stradă în Decembrie 1989 sunt primii contestatari ai ideii schimbării populare. Ca să nu mai vorbim de categoria renegaţilor, zeloşii comunişti, nomenclaturişti, securişti, care de 19 ani tună şi fulgeră împotriva Revoluţiei la care nu ei au participat! Cunosc numele atâtor duplicitari. Ei, câştigătorii admiraţiei venite de jos ca un potop de insulte adresate celor ce au binemeritat de la patrie!

Am scris aceste rânduri pentru a aminti generaţiei mele obligaţiile sale de onoare! Şi dacă alţii nu o fac, pentru că sufletul lor este otrăvit sau infirm, eu o fac. Îi mulţumesc generalului Ion Eremia, îţi mulţumesc, Liviu Babeş! Vă mulţumesc, Călin Nemeş şi Lucian Matiş! Vă mulţumesc, Mihai Gâtlan şi Vinerian Rădoi! Vă mulţumesc, Sorinel Leia şi Alexandru Grama!

Mulţumesc celor atât de puţini, părinţii nerecunoscuţi ai libertăţii noastre de astăzi!