IRRD – Un an definitiv pierdut

 

În această zi se împlinește un an de când oamenii lui Ion Iliescu m-au eliminat de la Institutul Revoluției Române, în urma unei acțiuni infame, tipic staliniste. („Petre Roman: ‘Domnule, eu nu particip la o întrunire ilegală, pe cuvânt de onoare! Nu particip!’ – se ridică și părăsește sala.” – Ședința Colegiului Național IRRD din 30 martie 2018).

Aș fi putut să le atac abuzul în instanță, aceștia neavând motive legale pentru îndepărtarea mea, dar dezgustul mi-a învins datoria de a rămâne la Institutul pe care l-am construit și l-am condus timp de 12 ani!

De-a lungul acestui an, Institutul Revoluției Române n-a reușit să dezvolte planurile de cercetare prevăzute, planuri ce urmau să se încheie în Anul 30 al Revoluției Române. Impostura iliesciană a reușit, în schimb, ceea ce și-a dorit: să sufoce cercetarea fundamentală a “evenimentelor” din decembrie 1989. Timp în care Institutul “liderului Revoluției Române” nu a editat decât două Caiete ale Revoluției, și nici o lucrare reprezentativă dintre cele prevăzute în programele lăsate de mine în anul 2018! Altfel spus, un timp definitiv pierdut! Consider că acest an este încă unul rușinos din viața primului revoluționar al României! De menționat sprijinul pe care mișcarea revoluționară din România i l-a acordat prin tăcerea ori complicitatea sa, prin colaboraționismul pronunțat, în pofida faptului că actualii conducători ai Institutului au astăzi „onoarea” de a fi inculpați în Procesul Revoluției din Decembrie 1989!

Revoluția Română din Decembrie 1989 nu va mai avea, la capătul acestui an, istoria sa scrisă. Cel mult câteva simpozioane diluate, acolo, ei între ei și cu ai lor!

De menționat, de asemenea, “sprijinul” de care s-a bucurat interpretarea lui Ion Iliescu după care Revoluția Română, la nivel conceptual, a fost o biată revoltă vagabondă a unor “evenimente din decembrie”, căreia de abia prezența lui i-a conferit rangul de Revoluție („Revolta de la Timișoara, Revoluția de la București!”), teorie adoptată apoi de coteria unor renegați și impostori care, după spusele unuia dintre ei, au avut doar meritul de a fi urcat din mers într-un anume tren!

În ceea ce-l privește pe Ion Iliescu, cel care a comandat confiscarea Institutului Revoluției Române după ce confiscase Revoluția Română însăși, pot afirma că omul acesta a avut în mână gloria Revoluției și a aruncat-o la gunoi! Fără ca altcineva din generația post-decembristă să i se împotrivească! Păcat!

Claudiu Iordache

30 martie 2019

După ce au confiscat Revoluția în Decembrie 1989, astăzi confiscă Institutul Revoluției Române!

Astăzi, 30 martie 2018, la ordinul președintelui Ion Iliescu, membrii Colegiului Național al IRRD au hotărât, după o formulă amintind de NKVD-ul sovietic, demiterea mea de la conducerea Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 și numirea lui Gelu Voican Voiculescu! A existat un scop nici măcar ascuns: încercarea de a acapara resursele, sediul și activitatea de cercetare a IRRD pentru a le pune la dispoziția unei Asociații „Revoluția 30”, ce ar urma, în anul aniversar 2019, să facă trecerea spre un partid al “foștilor” din jurul președintelui Iliescu! Am căutat continuu să nu permit deriva unui Institut de cercetare istorică înspre o oficină politică! Această coabitare s-a frânt atunci când istoricul Constantin Corneanu, angajat al Institutului, a scris într-o carte a sa: „Ion Iliescu, liderul Revoluției Române!” L-am întrebat dacă nu cumva își compromite cercetarea, știindu-se că Ion Iliescu nu a fost la Timișoara în 16 decembrie, nu a fost în 17 decembrie, nu a fost în 20 decembrie, nu a fost în 21 decembrie la Lugoj, la Arad, la Cluj, la Sibiu, la Brașov, la București… Din acel moment Grupul de București: Emil Cuteanu, Cazimir Ionescu, Eugenia Iorga, Răzvan Theodorescu, a făcut eforturi brutale să mă constrângă să părăsesc Institutul. Au reușit astăzi, 30 martie 2018, cu susținerea neașteptată a membrilor Colegiului Național din Grupul de Timișoara, foștii mei „camarazi” Adrian Sanda, Emil Vlădesan – cu excepția lui Ioan Savu! A fost o acțiune de forță care mi-a amintit de procesele staliniste despre care am aflat din cărțile de istorie! Avea să mi se voteze demiterea fără a-mi fi prezentat nici un singur motiv legal, fundamentat, care să explice decizia!

După ce a devenit public Comunicatul Procuraturii privind tragerea la răspundere pentru victimele de după 22 Decembrie 1989 ora 17, a celor care preluaseră conducerea țării în 22 Decembrie la prânz, Grupul de București din Colegiul Național și-a întețit atacurile asupra mea, reproșându-mi că Institutul nu le-a luat apărarea!

Urmare a celor întâmplate astăzi am trimis înspre Președintele României, dl Klaus Iohannis, o Scrisoare prin care i-am solicitat intervenția pentru verificarea meritelor reale ale membrilor Colegiului Național IRRD în Revoluția din Decembrie 1989, întrucât mulți dintre ei sunt implicați în procese penale: Dosarul Revoluției, Dosarul Mineriadei 13-13 iunie 1990, ori au certificat de colaborator al Securității eliberat de CNSAS!

Deocamdată atât!

Claudiu Iordache

https://claudiuiordache.wordpress.com/2018/03/30/dupa-ce-au-confiscat-revolutia-in-decembrie-1989-astazi-confisca-institutul-revolutiei-romane

Scrisoare Deschisă adresată Președintelui României, domnul Klaus Iohannis

https://claudiuiordache.wordpress.com/2018/03/31/scrisoare-deschisa-adresata-domnului-presedinte-al-romaniei-klaus-iohannis

Scrisoare Deschisă adresată Președintelui României, domnul Klaus Iohannis

Domnule Președinte al României, Klaus Iohannis,

Conform Legii nr 556/2004 privind înființarea Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989, sunteți singurul care puteți interveni, în acest moment, pentru a mai putea opri confiscarea Institutului Revoluției Române de către un grup de membri ai Colegiului Național de București, ce încearcă să deturneze programele sale de cercetare și bugetul instituției!

(…)

https://claudiuiordache.wordpress.com/2018/03/31/scrisoare-deschisa-adresata-domnului-presedinte-al-romaniei-klaus-iohannis

Asociația „REVOLUȚIA 30”

Criza provocată Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989 dovedește o dată în plus puterea activă a lui Ion Iliescu, susținut din straturile adânci ale statului și societății! Revoluția nu a schimbat România, doar i-a disimulat mecanismele de putere moștenite de la Regimul Ceaușescu! Acesta este motivul pentru care Revoluția nu a fost adoptată de mulțimile românești ca un copil glorios al viitorului lor! Putem deja spune că la 29 de ani de la căderea lui Ceaușescu, Iliescu este învingătorul! Fie și la 89 de ani!

Drumul scurt spre preluarea Institutului. Lașitatea complicilor și tăcerea conspiraților!

Abia acum a devenit Institutul lui Iliescu!

(…)

https://claudiuiordache.wordpress.com/2018/04/03/asociatia-revolutia-30

Adevărul versus Ion Iliescu

În legătură cu declarațiile publice făcute de Președintele Ion Iliescu în ziua de 5 aprilie 2018 consider necesar să răspund public!

Președintele Iliescu a afirmat următoarele:

Adevărul este cu totul altul!

(…)

https://claudiuiordache.wordpress.com/2018/04/15/adevarul-versus-ion-iliescu

http://www.ziare.com/ion-iliescu/presedinte/miscari-de-trupe-la-institutul-revolutiei-romane-ion-iliescu-lanseaza-un-nou-partid-la-30-de-ani-de-la-evenimentele-din-1989-1508296

Apel către Președintele României, domnul Klaus Iohannis

De curând am primit de la Administraţia Prezidenţială invitaţia de a mă întâlni la Palatul Cotroceni cu unul dintre consilierii prezidenţiali, pentru a discuta asupra Scrisorii Deschise pe care i-am adresat-o Preşedintelui Klaus Iohannis privitor la situaţia creată la Institutul Revoluţiei Române în urma demiterii mele abuzive din funcţia de director general. Cu ocazia acestei întrevederi i-am înmânat domnului consilier prezidenţial o nouă Scrisoare Deschisă pentru Preşedintele României, scrisoare pe care o pun şi la dispoziţia opiniei publice.

Claudiu Iordache

Scrisoare deschisă către Președintele României,

domnul Klaus Werner Iohannis

(…)

https://claudiuiordache.wordpress.com/2018/04/26/apel-catre-presedintele-romaniei-domnul-klaus-iohannis

Între mistificare şi defăimare

În legătură cu Scrisoarea Deschisă a istoricului Constantin Corneanu, adresată Președintelui României, domnul Klaus Werner Iohannis, doresc să fac următoarele precizări:

(…)

https://claudiuiordache.wordpress.com/2018/05/13/intre-mistificare-si-defaimare

Nu am fost niciodată vasalul lui Ion Iliescu!

Replică la Comunicatul IRRD din 8 mai 2018

Într-o lume de subalterni în care fiecare are un șef și toți au ambiția nesăbuită să fie șefi, s-a înstăpânit ideea că dacă IRRD este Institutul lui Iliescu, atunci și Directorul General este omul lui Iliescu! Dar Claudiu Iordache nu a fost nici o clipă omul lui Iliescu, doar a fost judecat ca atare de oamenii care ar fi acceptat oricând să fie oamenii lui Iliescu! Ceea ce nu mai trebuie demonstrat!

(…)

https://claudiuiordache.wordpress.com/2018/05/22/nu-am-fost-niciodata-vasalul-lui-ion-iliescu

Statul lui Iliescu!

Replică la Comunicatul IRRD din 4 iunie 2018

Oricâte alegeri libere, Constituții, parlamente, guverne, președinți, Curți Constituționale a avut România, ea a rămas până în zilele noastre Statul lui Iliescu!
Oare țara aceasta a trecut printr-o Revoluție?

În urma noului “răvaș” emis de Colegiul Național al IRRD, din 4 iunie 2018, care abundă de acuzații dintre cele mai ridicole adresate fostului Director General, îmi fac datoria să mă adresez opiniei publice, care merită să cunoască faptul că o Instituție a statului român a fost ocupată nevremelnic de către o coterie a fostului Președinte Ion Iliescu!

(…)

https://claudiuiordache.wordpress.com/2018/06/17/statul-lui-iliescu

Revoluția emanaților!

Istoria Revoluției Române
ori istoria revoluției lui Iliescu?

Atunci când lucram la Institutul Revoluției
îmi reproșau că sunt “omul lui Iliescu”!
Astăzi, când Institutul a devenit cu adevărat
al lui Ion Iliescu, tac mâlc!

Istoria Revoluției Române ori istoria Revoluției lui Iliescu? Plecarea mea forțată de la lnstitutul Revoluției Române a dat un prim și copleșitor răspuns: Istoria lui Iliescu! Societatea actuală dovedește că nu are orgoliul adevărului! Tăcerea ei vinovată divulgă o veche trăsătură de caracter. Dacă și tragedia jertfelor din decembrie e lăsată pe mâna mistificatorilor ori a celor ce au cules, clandestin, roadele Revoluției, înseamnă că orgoliul adevărului nu mai are drept de exprimare în România! Disoluția morală a atins copleșitor memoria românilor postdecembriști. Acestora nu le mai pasă de urmările revoltei lor, lăsând-o pe mâna celor ce au confiscat-o și sunt pe cale de a-i deturna evenimentele! A fi revoluționar la Timișoara, la Cluj, la Sibiu, la Brașov, la București, și a accepta acest rapt din lipsă de demnitate, lene morală, frică ori consimțire înseamnă, în sine, a abjura de la faptele Revoluției!

(…)

https://claudiuiordache.wordpress.com/2018/07/09/revolutia-emanatilor

Lucrarea lui Iliescu

Ați distrus ce am construit!

Cu câteva luni în urmă am adus la cunoștința opiniei publice și Președintelui României, Klaus Werner Iohannis, că un grup restrâns de membri ai Colegiului Național al Institutului Revoluției Române (aflat în subordinea Senatului României), aproape toți implicați în marile procese penale ale Revoluției și Pieței Universității, a pus mâna pe resursele, cercetarea și deciziile Institutului Revoluției Române! După ce a fost forțată plecarea Directorului General, Institutul Revoluției a fost părăsit de o treime din angajații săi, a fost abandonat Planul General de Cercetare pe anul în curs, nu a mai fost publicată nici măcar o carte (deși lăsasem în faza de editare mai multe manuscrise pregătite), nu a mai fost tipărit nici măcar un Caiet din seria Caietelor Revoluției (care ajunsese la numărul 72) – în schimb au avut grijă să creeze postul de secretar general al IRRD, cu dedicație pentru Emilian Cutean, și să-și mărească salariile! Toate astea urmând să anihileze (încet, dar sigur) singurul Institut de cercetare al Statului Român dedicat istoriei Revoluției Române, ce va fi transformat în curând într-un institut al denaturării istoriei recente! Președintele Ion Iliescu poate fi mulțumit! A reușit, în sfârșit! Va intra în istorie, așa cum și-a dorit, spre gloria lui personală, cu sprijinul istoricilor de serviciu, ca “liderul” Revoluției Române ori ca „primul revoluționar al României”, la trei decenii de la comemorarea Revoluției Române, alături de cei mai apropiați colaboratori ai săi: Cazimir Ionescu, Gelu Voican Voiculescu, Răzvan Theodorescu, Emilian Cutean, oamenii cinstiți ai cinstitului Ion Iliescu! Cu un aport științific redus prin plecarea multora dintre istoricii ce au lucrat de-a lungul anilor la alcătuirea unei istoriografii a Revoluției, sub conducerea celor de mai sus (frigizi moral și depersonalizați profesional) Institutul nu va mai fi în stare să încheie cele mai importante proiecte ale sale, dedicate anului 30 al Revoluției Române: Istoria Revoluției la București, Istoria Revoluției Române, Enciclopedia Revoluției! Asta a fost, în fond, opera lui finală! N-a mai răbdat să i se aducă adevărul în față! Asta e Lucrarea lui Iliescu! Anihilarea IRRD! Și toate astea sub semnul paraliziei generalizate a membrilor mișcării revoluționare din România!

Dar lor nu le pasă! Ei continuă să se complacă, fără rușine, în slugărnicie, oportunism, prefăcătorie, impostură, ipocrizie și lașitate, să tacă în bloc, ori să facă zid în jurul unor mari vinovați care încă n-au plătit pentru faptele pe care viitorul le va dezvălui cu prisosință! Ajungi, în cele din urmă, să te întrebi cât de subminată, cât de morală, de merituoasă, de credibilă și de legitimă este această “mișcare revoluționară” obedient, care nu crâcnește când istoria îi este răstălmăcită! Dar am convingerea că acest viitor, nu foarte departe, le va face dreptate martirilor și eroilor Revoluției care s-au jertfit pentru libertatea tuturor, binemeritând de la patrie!

Mă întreb dacă un eveniment național unic cum a fost cea de a treia Revoluție a românilor poate fi aruncat la gunoi în preajma a 30 de ani de la aniversarea și comemorarea ei! Ce va celebra statul român anul viitor, aniversarea ori înmormântarea ei? Ce suflete vor depune, cu falsă pioșenie, coroane la cimitirele eroilor abandonați acolo spre rușinea unei generații întregi? Ce va face clasa politică, nepăsătoare la rândul ei, ca și când pe ea n-ar privi-o? Ce va face statul însuși, la chemarea îndoliată a trecutului său? Ce va crede Dumnezeu despre românii de astăzi?

Un lucru e însă sigur, domnule Ion Iliescu! Revoluția v-a dat totul, dumneavoastră nu i-ați dat nimic! Ați deturnat-o! Ați confiscat-o! Ați înjosit-o! Ați lăsat în biografia dumneavoastră o pată de neșters! Ați trădat cauza martirilor Revoluției! N-ați meritat sacrificiul lor! Și, ceea ce este mai grav, ați compromis viitorul țării care v-a investit cu speranțele și aspirațiile sale, ați ratat sarcina extraordinară, ce nu se va mai repeta, de a înainta spre o altfel de Românie, desprinsă din mâzga trecutului său! Și oricâte procese penale ați reuși să blocați ori să corupeți, și oricâți lingușitori și oportuniști mai aveți în jurul dumneavoastră, această vină gravă nu vă va fi iertată, și nici uitată, cât veți trăi!

Acum, ajuns în ceasul a 12-lea al vieții, singur cu conștiința dumneavoastră, întrebați-vă dacă a meritat!

Există Dumnezeu!

Claudiu Iordache
29 iulie 2018

https://claudiuiordache.wordpress.com/2018/07/29/lucrarea-lui-iliescu

ADEVĂRUL FAPTELOR MELE!

Toți aceștia

care de 29 de ani nu încetează să mă calomnieze, să mă acuze, să mă insulte, să mă izoleze!

Tot ce au lăsat în urmă Securitatea, Miliția, Armata, foști demnitari ceaușiști, agenți, informatori, colaboraționiști strecurați în Balconul Operei, unii rămași necunoscuți până în zilele noastre, hoții din ajutoarele sosite la Timișoara, egomanii mărunți pentru care Revoluția era numai a lor, bătând din picior de fiecare dată când nu le erau citate numele, revii de hârtie, clientela lui Ion Iliescu, oamenii fără virtuți, strecurați în categoria restrânsă a celor cu merite dovedite, profitorii încă bine ascunși, psihopații, cu idei fixe privind rolul lor acolo unde soarta i-a surprins în zilele Revoluției, impostura care le-a adus atâtora certificate de merit, duplicitarii, fățarnicii, prefăcuții, demagogie, invidie, isterie, lăcomie, viclenie, ticăloșie pură…

Și, rețineți, nu le-am luat și nu le-am făcut niciodată nimic!

Doar nu mi-am permis să le fiu asemenea!

(…)

https://claudiuiordache.wordpress.com/2018/08/05/adevarul-faptelor-mele

SCRISOARE DESCHISĂ ADRESATĂ DOMNULUI PREȘEDINTE AL ROMÂNIEI

Domnule președinte al României, Klaus Werner Iohannis,

Au trecut aproape 180 de zile de când am făcut să vă parvină o Scrisoare Deschisă pe care v-am adresat-o în legătură cu confiscarea unui Institut de Cercetare din subordinea Senatului României de către un grup de colaboratori ai fostului președinte Ion Iliescu. Am sperat că Administrația Prezidențială va respecta termenul legal de răspuns oficial la această Scrisoare. Din păcate, absența unui răspuns agravează și mai mult situația în care se află în acest moment Institutul Revoluției Române, ocupat prin rapt de un grup restrâns de membri ai Colegiului Național, care aleg să sisteze activitățile institutului și să le reducă la un simplu instrument de propagandă al rolului pe care l-a avut Ion Iliescu în Revoluția din Decembrie! În această situație revin pentru a vă atrage atenția că anul 30 al Revoluției Române, prin pasivitate oficială, este aruncat drept pradă renegaților Revoluției! Un Institut în care astăzi deciziile sunt luate de mici „comisari” iliescieni, impostori vădiți, total lipsiți de caracter, care n-au scris în viața lor un articol, un studiu, o carte, care timp de peste 90 de zile n-au editat o publicație, un studiu, o carte, toate prevăzute în programele elaborate înaintea plecării mele, impostori care ascund pe site-ul lor „schimbările” în urma cărora în Institut au mai rămas câțiva istorici (după plecarea și a directorului general științific, prof. dr. Ion Calafeteanu, înlocuit cu un istoric minor și oportunist, autorul formulei: „Ion Iliescu, liderul Revoluției Române”), profitori care toacă banii bugetului pentru salariile conducerii, inventând un post de secretar general într-un Institut în care au mai rămas câțiva salariați, post remunerat cu un salariu uriaș pe grila Academiei Române, doar pentru a-i oferi autoritatea de control general al activităților Institutului, toată această serie de ilegalități purtând apostila fostului președinte inculpat în procesele Revoluției, în timp ce statul român, care i-a tolerat atâtea acțiuni nefericite, se preface că nu este la curent cu acțiunile sale!

Domnul Președinte al României, sunteți singurul care puteți interveni, în compromițătoarea și dezonoranta tăcere a mișcării revoluționare, pentru completarea Colegiului Național format astăzi în majoritate din oameni de casă ai lui Ion Iliescu, persoane fără scrupule; sunteți singurul care puteți solicita verificarea calității de revoluționar a celor ce susțin, fără dovezi, că au avut un rol în Revoluția Română; sunteți singurul care puteți cere un audit urgent al acestui Institut, al programelor sale de cercetare și a punerii acestora în aplicare!

(…)

https://claudiuiordache.wordpress.com/2018/09/22/scrisoare-deschisa-adresata-domnului-presedinte-al-romaniei

Răspunsul Președintelui Klaus Iohannis!

„12 Octombrie 2018

Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat vineri, 12 octombrie a.c., decretul privind numirea unor membri în Consiliul Național al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989:

Ion Leonida Horia Caramitru;
Radu Filipescu;
Nicoleta-Lorena Giurcanu (Matei);
Teodor Doru Mărieş;
Florian Răzvan-Mihalcea;
Dan Voinea. „

https://www.presidency.ro/ro/media/comunicate-de-presa/decrete-semnate-de-presedintele-romaniei-domnul-klaus-iohannis1539345514

Scrisoare către Președintele României, Domnul Klaus Werner Iohannis

Domnule Președinte al României,

În ce stat democratic din lume un Institut de Cercetare din subordinea Parlamentului are în frunte inculpați penal?

În ce stat democratic din lume un Institut de Cercetare din subordinea Parlamentului își consumă bugetul anual pe salariile celor care îl conduc fără a face nimic? Fără ca nimeni să nu observe? Fără ca nimeni să intervină?

Oare Președintele Statului Român știe?

Persoanele numite prin Decret Prezidențial în ziua de 12 Octombrie 2018 pentru completarea Colegiului Național al Institutului Revoluției Române încă nu s-au prezentat la lnstitut! Este vorba de Ion Leonida Horia Caramitru, Radu Filipescu, Nicoleta-Lorena Giurcanu (Matei), Teodor Doru Mărieș, Florian Răzvan-Mihalcea, Dan Voinea.

Oare Președintele Statului Român știe?

La momentul demiterii mele abuzive din funcția de Director General al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989, Programul de cercetare prevăzut pentru anul 2018 conținea lucrări dedicate intrării în Anul 30 de la Revoluția Română: Revoluția la Sibiu, Revoluția la Brașov, Revoluția la București, Revoluția și Diaspora, Dicționarul General al Revoluției Române din 1989, Enciclopedia Revoluției Române din 1989. Nici una dintre aceste teme nu a fost încheiată! Nu a fost publicat nici un studiu, nu a fost publicată nici o carte! Frauda se consumă pe față!

Oare Președintele Statului Român știe?

Cine mai poate elibera din cleștele imposturii, în anul comemorativ 2019, o istorie confiscată, după o Revoluție confiscată, domnule Președinte?

Oare chiar am ajuns să trăim într-o țară amuțită în fața fărădelegii?

Cum vor reacționa organizațiile revoluționare din Timișoara, Cluj, Brașov, Sibiu, București, la blocarea activităților singurului Institut care le-a scris istoria? Vor accepta ca reprezentanții lor să devină complicii anexării Institutului Revoluției de către oamenii lui Ion Iliescu, semnatari ai unei contestații (alături de Voican, Cutean și Cazimir) împotriva deciziei președintelui țării de a numi noi membri în Colegiul Național?

Cât de compromițătoare este atitudinea membrilor Colegiului Național, dar și a cercetătorilor din jurul lor, care doar pentru a continua să-și primească simbria susțin cauza frauduloasă a grupului Iliescu! Cum vor mai îndrăzni respectivii membri ai Colegiului Național să privească în ochi, fără să le roșească obrazul, familiile martirilor Revoluției, când vor depune coroane întru comemorarea martirilor în decembrie 2019, în Anul 30?

Domnul academician Răzvan Theodorescu, membru al Colegiului Național, pus de președintele Ion Iliescu să forțeze demiterea mea din fruntea IRRD în 30 martie 2018, a declarat recent că am condus Institutul într-un mod lamentabil: „Claudiu Iordache a avut merite incontestabile la vremea lui, dar, între timp, conducea lamentabil Institutul.” Probabil ca recunoaștere a meritului de a fi condus lamentabil Institutul mi-a fost acordat de trei ori mandatul de a-l conduce! Și dacă aș fi acceptat ca oamenii lui Ion Iliescu să folosească Institutul în interesul lor în Anul 30, cu siguranță eram și acum în funcția de director al IRRD!

Iată care este adevărul:

Anul 2017
Editare, publicare:
• The book of repression – autor Ion Bucur
• Securitatea, un cal troian? – autor Adrian Kali
• Anul 1991 – autor Ion Bucur
• Revoluție și tranziție în societatea română contemporană – autori Constantin Hlihor, Andreea Bădilă
• Constituția României. Documente. vol. V – autor T. S. Stanciu
• Speranța nu are sfârșit. România 1918, 1945, 1989 – autori Titus Suciu și Vasile Bogdan
• Revoluție și tranziție într-un secol scurt – autor Constantin Hlihor
• „Caietele Revoluției”, nr. 1-5 (66-70)/2017
Traduceri:
• Dincolo de Rubicon (engl.) – autor Alexandru Oșca
• Revoluție încarcerată (engl.) – autor Alexandru Grigoriu
• Tass este împuternicită să declare – autor Cristian Chircă

Anul 2018 – după plecarea mea din Institut:
Un singur Caiet al Revoluției!!

Cât de zdrențuită poate fi onoarea unui academician român!

Pentru ce a plătit statul român aproape un milion de euro? Pentru un singur Caiet?

Ce raport va prezenta Curtea de Conturi care la începutul anului va inspecta activitatea IRRD: salarii, angajări, legalitate decizii și activități?

Când va decide Senatul României un control al unei instituții aflate în subordinea sa?

Altfel spus, Institutul Revoluției Române a devenit o casă iliesciană conspirativă! Locul “ultimei lovituri de stat” a lui Ion Iliescu!

Întreb cu mâhnire în suflet: cui mai folosește acest institut?

Claudiu Iordache

12 ianuarie 2019

Spre știință: Senatul României
Spre știință: Curtea de Conturi

https://claudiuiordache.wordpress.com/2019/01/12/cui-mai-foloseste-acest-institut

TĂCEREA CONȘTIINȚELOR, TĂCEREA INSTITUȚIILOR!

Institutul Revoluției Române
Cercetarea istoriei Revoluției Române ori o instituție captivă și o tentativă frauduloasă de favorizare a infractorilor?
Tăcerea conștiințelor, tăcerea Instituțiilor!

“Răzvan Theodorescu (79 de ani), vicepreședintele Academiei Române, susține că românii le datorează libertatea lui Ion Iliescu, președintele post-decembrist trimis în judecată în dosarul Mineriadei și cercetat penal în dosarul Revoluției, și lui Iulian Vlad, șeful Securității, organul de represiune și teroare al regimului comunist.”

Iată că se întâmplă și asta! Un Institut de Cercetare dedicat Revoluției uitate deja într-un ungher al istoriei recente, confiscat, încarcerat, cu un buget care nu produce nimic, simulând activități fictive, cu un sediu ascuns de ochii lumii, desprins enigmatic de propriul lui motiv de a fi, având în frunte renegați fără scrupule dispuși să înăbușe, la 30 de ani de la săvârșirea ei, Revoluția celor peste 1400 de români, și încadrați de o figurație mercenară, complice, meschină, abrutizată, de pseudo-revoluționari de hârtie, profitând de pasivitatea instituțiilor statului, are astăzi poarta istoriei bătută în cuie! Iată până unde am ajuns, finanțând prin apatia și indiferența noastră o ridicolă comedie a impostorilor Revoluției, și consacrând, totodată, triumful schilod al celui pus în fruntea manevrelor otrăvite având drept scop mortificarea însăși a ideii de Revoluție! Asta e! Degeaba sacrificiile, împietriți cum suntem, Ceaușescu nu a murit la Târgoviște – am învățat, în schimb, din lașitate, să uităm la comandă!

La 30 de ani de la declanșarea Revoluției Române ar fi momentul să fie verificate din nou declarațiile celor care beneficiază de titlul de “luptător cu rol determinant, remarcat cu merite deosebite în Revoluția Română din Decembrie 1989”! Ei, care au luptat cot la cot alături de Ion Iliescu, „liderul Revoluției”, și de generalul Iulian Vlad, liderul Securității, pentru răsturnarea liderului comunist Nicolae Ceaușescu!

Poate că însuși Președintele statului ar trebui să solicite Procuraturii, Arhivelor Militare, Ministerului de Interne, SRI-ului și SIE, datele necesare pentru ca aceste verificări temeinice și nemanipulate să elimine odată pentru totdeauna suspiciunile legate de declarațiile false ce au permis atâtor impostori să se strecoare în Listele de Onoare ale celor ce s-au implicat, în zilele Revoluției, în acțiunile decisive care au condus la răsturnarea dictatorului Nicolae Ceaușescu! Anul 2019 ar trebui să fie și anul aflării adevărului istoric privind Revoluția Română și făptuitorii ei!

Oare Statul român și instituțiile lui au ajuns complici în acest scandal național?

Oare cei care au făcut Revoluția nu mai sunt demni de libertatea lor? Cum vor mai pretinde să le fie respectată calitatea de om al revoluției? Cum vor mai putea spune că n-au știut că s-au aservit Regimului renegat ce și-a arogat meritele Revoluției lor? De această rușine, de a-și fi trădat Revoluția, nu vor mai scăpa niciodată!

(…)

https://claudiuiordache.wordpress.com/2019/02/03/tacerea-constiintelor-tacerea-institutiilor

REVOLUȚIONARII LUI ION ILIESCU!

“Este un om ascuns, ranchiunos, răzbunător. În decembrie 1989 am venit în sprijinul lui…”
(General Iulian Vlad)

“Răzvan Theodorescu (79 de ani), vicepreședintele Academiei Române, susține că românii le datorează libertatea lui Ion Iliescu, președintele post-decembrist trimis în judecată în dosarul Mineriadei și cercetat penal în dosarul Revoluției, și lui Iulian Vlad, șeful Securității, organul de represiune și teroare al regimului comunist.”

– Să revenim la Revoluție. Cui datorăm libertatea pe care o avem?
-Lui Ion Iliescu. Pentru că, dacă nu era Ion Iliescu să intre în acel moment cu vechile lui cunoștințe comuniste, cu vechile cunoștințe nomenclaturiste, cu aura lui de om care pe vremea lui Ceaușescu s-a opus regimului, oricine altcineva ar fi făcut ca să se transforme Revoluția poate într-un măcel. Ion Iliescu are merite incontestabile…
-Pe de-o parte, îl avem pe domnul Iliescu, dar, din fosta Securitate sau din Armată, avem cui să mulțumim pentru libertate?
-Vă voi șoca: generalului Vlad. Românii, după bunul lor obicei, mulţumesc pentru libertatea lor celor doi generali pe care i-au băgat în puşcărie: Vlad şi Stănculescu. Dacă Stănculescu nu dădea ordinul să se intre în cazărmi și Vlad să nu se folosească armamentul, vă dați seama? Ei sunt cei doi din Armată și Securitate cărora ar trebui să le mulțumim.”
(Răzvan Theodorescu, Membru al Colegiului Național al Institutului Revoluției Române)

„Revoluționarul” de casă al lui Ion Iliescu!
„Fostul deputat PSD Emilian Cutean a fost condamnat definitiv la 3 ani și 60 de zile de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu. Curtea de Apel București.” (Joi, 28 Februarie 2019)

STIMAȚI CAMARAZI ÎNTRU DECEMBRIE 1989,

Vă mulțumește această definiție a Revoluției Române la care susțineți că ați participat?

În sfârșit s-a găsit o soluție acceptabilă pentru a înmormânta Revoluția, ca „lucrare” a lui Ion Iliescu, a Securității și a generalului Iulian Vlad! Dar pe voi nu vă interesează! Aveți treburi mai importante în al 30-lea an de la revoluția voastră! Viața merge înainte! Morții cu morții și viii cu viii! Vă simțiți împăcați cu merite deosebite în Revoluția pe care ați vândut-o pentru câțiva arginți? Ieftină Revoluție! Oare cât a dat pe ea liderul de astăzi Ion Iliescu, pe peronul gării, în timp ce el și ai lui (apud Brucan) urcau iar voi coborați din trenul Revoluției? Și de atunci nu v-a mai văzut nimeni decât pe culoarele Secretariatului de Stat, unde an de an se fac pomenile de ziua martirilor Revoluției, pe care voi i-ați uitat! Sorinel Daniel Leia, Alexandru Grama, Cristina Lungu, Maria Andrei, Rodica Luca, Radian Belici, Ladislau Csizmarik, Mihai Apro, Leontina Bînciu, Margareta Caceu, Gabriela Tako, Valentin Aparaschivei, Luminița Botoc, Dumitru Gârjoabă, Remus Tășală, Daniel Brocea, Lucian Matiș, Claudiu Vărcuș, Adrian Don, Mihai Gâtlan, Luiza Mirea, Vinerian Bădoi… În memoria voastră cețoasă numele acestea vă mai spun ceva? Și ar mai fi o întrebare care vă privește exclusiv: “Ce-ați lăsat în urma Revoluției Române decât o țară de vânzare și o colecție de suflete răcite, sfârșind cu Bucureștii și începând, desigur, cu Timișoara?” Dar până la Ziua de Apoi, voi, urmașii lui Ion Iliescu și ai generalului Vlad, dormiți în pace! Mai sunt opt luni până la comemorarea morților Revoluției, încă mai aveți timp să vă întrebați dacă ați participat la o Revoluție ori la o Lovitură de Stat, cot la cot cu activiștii pcr și cu securiștii patrioți ai generalului Iulian Vlad! Ați lăsat să vă fie înjosită fără murmur singura voastră faptă de viață merituoasă! V-a fost insultată Revoluția și voi vă prefaceți că nu vedeți, nu auziți! Tot mai anonimi rentieri ai trecutului, nu v-a mai rămas, în istoria care vă uită încet-încet pe toți, decât uitarea, decât tăcerea! Rămâne să sperăm ca martirii să vă ierte, martirii pe care i-ați părăsit doar pentru a vă înrola, rușinos, sub steagul zdrențuit al celui pe care l-ați acceptat drept Liderul Revoluției!

(…)

https://claudiuiordache.wordpress.com/2019/03/02/revolutionarii-lui-ion-iliescu 

 

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s