Adevărul faptelor mele!

Toți aceștia

care de 29 de ani nu încetează să mă calomnieze, să mă acuze, să mă insulte, să mă izoleze!

 

Tot ce au lăsat în urmă Securitatea, Miliția, Armata, foști demnitari ceaușiști, agenți,  informatori, colaboraționiști strecurați în Balconul Operei, unii rămași necunoscuți până în zilele noastre, hoții din ajutoarele sosite la Timișoara, egomanii mărunți pentru care Revoluția era numai a lor, bătând din picior de fiecare dată când nu le erau citate numele, revii de hârtie, clientela lui Ion Iliescu, oamenii fără virtuți, strecurați în categoria restrânsă a celor cu merite dovedite, profitorii încă bine ascunși, psihopații, cu idei fixe privind rolul lor acolo unde soarta i-a surprins în zilele Revoluției, impostura care le-a adus atâtora certificate de merit, duplicitarii, fățarnicii, prefăcuții, demagogie, invidie, isterie, lăcomie, viclenie, ticăloșie pură…

 

Și, rețineți, nu le-am luat și nu le-am făcut niciodată nimic!

Doar nu mi-am permis să le fiu asemenea!

 

Am suportat de la început atacurile ce-mi erau adresate, intuind din ce direcție veneau, dar m-am îngrădit spunându-mi că trebuie să suport, odată ce știam de partea cui este adevărul! Pentru că eu nu furasem, nu trădasem, nu vândusem, nu mă vândusem, nu-mi asumasem merite false. Și nu mi-a fost ușor! Ajunsesem să le cunosc numele, dar nu puteam proceda asemenea lor! A ieșit de aici o carte, Singur între români, în care descrisesem deciziile și faptele mele! Dar au trecut aproape 29 de ani și ordura continuă, neobosită, să mă atace. Nu puteam lăsa în urma mea, dar mai ales copiilor mei, sentimentul că tatăl lor a fost un laș, un oportunist, un corupt, un om de nimic, un nevrednic! 

 

Nu am fost membru PCR.

Am fost anchetat de Securitatea Română în anul 1973. Dosar CNSAS 03.08. 2007

 

Am fost la Timișoara în timpul Revoluției!

Am participat la Revoluția de la Timișoara din 16 până în 22 decembrie 1989!

 

Nu am vândut FDR-ul lui Ion Iliescu!

 

Eu am propus primul,  în anul 1991, Moțiunea privind accesul la Dosarele de Securitate a celor din puterea legislativă, executivă, judecătorească!

 

Nu am facilitat acordarea unui Certificat de Revoluționar fostei mele soții!

 

Eu am publicat în cotidianul România Liberă, la 10 ani de la Revoluția Română, articolul: Puterea cu cap de mort!

„Sunt meserii în care eşti primit pentru a nu mai fi lăsat să pleci niciodată. Aceasta a fost şi este meseria voastră: Securitatea! Să-ţi spionezi poporul, să-l înfricoşezi, să-l terorizezi, să-l schingiuieşti, să-l dispreţuieşti, să-l urăşti  şi să-l furi, în acelaşi timp. Ascunşi în gaură de şarpe în zilele lui Decembrie ’89, reveniţi la lumina zilei după ce sacrificiul a fost produs, aţi refăcut rapid conjuraţia îndreptată împotriva unei naţiuni care a ştiut să învingă, dar nu a ştiut să profite de victoria ei. Astăzi putem spune că încercarea voastră a reuşit. Aţi făcut o Românie asemenea vouă! Aţi pus mâna pe ţara aceasta şi păreţi a nu vă mai teme de nimic, Securiştilor!”

 

Eu am publicat, la 20 de ani de la Revoluția Română, cartea: Securitatea – Confiscarea unei națiuni!

„România se scufunda odată cu ei, în timp ce pe buza dezastrului jubilau securiştii, uteciştii, foştii ont-işti, informatorii, aprozariştii, ospătarii de protocol, mandatarii, şefii din fruntea gospodăriilor de partid, grobianismul încă în serviciu, chipul plurimorf al unui cinism intratabil. România era re-confiscată şi nimeni nu-i mai venea în ajutor, nimeni nu mai credea în steaua ei, cu excepţia nostalgicilor care încă visau la o Românie împodobită în lanţuri.”

 

Nu am participat la redactarea ultimei formule a Legii Recunoștinței, afirmând în fața lui Ion Iliescu și a lui Adrian Sanda că meritul participantului la Revoluție nu depinde de timp și loc, ci de dovada faptelor lui!

 

Dar în acest moment în care calomniile continuă, neobosite, să mă urmărească, în urma plecării mele forțate de la Institutul Revoluției, simt nevoia să reproduc sumar o postfață a cărții mele O Românie de câștigat sau o Națiune în descompunere, apărută în anul 2006, prefațată de academicianul Florin Constantiniu, texte puse la dispoziția celor ce doresc să cunoască Adevărul!

 

Academician Florin Constantiniu:

 

“Claudiu Iordache este cea mai curată conştiinţă în România de astăzi; o conştiinţă exemplară, dublată de o luciditate care, dată fiind lumea în care trăim, nu poate fi decât dureroasă.

Biografia lui Claudiu Iordache conferă opiniilor sale o deosebită semnificaţie. A fost unul din conducătorii Revoluţiei din Decembrie 1989, la Timişoara, numărându-se printre fondatorii Frontului Democratic Român. Omul care a înfruntat aparatul represiv al vechiului regim a rămas, în următorii 16 ani, un marginal.

Claudiu Iordache a preferat să rămână singur, dar să stea drept: drept faţă de el, drept în faţa oamenilor, drept în faţa lui Dumnezeu.

Rămas în afara relaţiilor clientelare de tot felul, Claudiu Iordache este un izolat şi, practic, un necunoscut. La cărţile lui nu se fac lungile cozi ca la volumele „boierilor minţii”, pentru că nu se găsesc publicaţiile, recenzenţii şi moderatorii TV care să înalţe osanale snoabe sau de comandă. Claudiu Iordache a învăţat lecţia: „Dacă nu eşti agreat de sistem, tot ce întreprinzi este sugrumat într-o tăcere înfricoşătoare!”

Când și-a lansat cartea la Librăria „Mihail Sadoveanu” din Capitală, am citat, în cuvântul meu, formula lui Antonio Gramsci: „Pesimismul raţiunii, optimismul voinţei”: cu cât mintea îţi arată că totul merge prost şi totul este potrivnic, cu atât dorinţa trebuie să se încordeze pentru a continua lupta. Atunci, în prezenţa lui Claudiu Iordache – pentru care respectul meu este nemărginit – am spus că sunt gata să devin un soldat sub drapelul lui.

Poate sunt prea bătrân, prea bolnav şi prea scârbit, dar acum, scriind aceste rânduri, nu mă mai simt în stare să onorez promisiunea făcută. Nu cred că mai există „o Românie de câştigat”: există „o naţiune în descompunere”, cu o agonie oribilă şi degradantă. De s-ar încheia mai repede ar fi spre folosul tuturor.”

 

O Românie de câștigat sau O națiune în descompunere

„Claudiu Iordache a devenit cunoscut opiniei publice în urma Revoluţiei de la Timişoara din Decembrie 1989. Debutând în literatură în anul 1973 a avut ocazia să-l cunoască pe Ion Iliescu, acesta arătându‑se interesat de poeziile sale publicate în revista Flacăra a lui Adrian Păunescu. (Unul dintre poeme, Republica, a fost purtat de către Cenaclul Flacăra de-a lungul şi de-a latul României, culminând cu acordarea unui premiu pentru poezie.) Relaţia între Claudiu Iordache şi Ion Iliescu s‑a întrerupt odată cu plecarea acestuia din urmă la Iaşi. Aveau să nu se mai vadă vreme de 16 ani.

În 16 decembrie 1989 izbucnesc tulburările din faţa casei pastorului László Tökes. Claudiu Iordache nu va mai părăsi străzile Timişoarei decât odată cu prăbuşirea dictaturii ceauşiste. În 16 şi 17 decem­brie participă la confruntările cu forţele represiunii.

În 18 decembrie, va fi singura voce care se va opune, într-o şedinţă de „prelucrare” a evenimentelor soldate cu morţi, răniţi şi arestaţi, pentru a respinge tentativa partidului comunist de a le prezenta drept o intervenţie a unor forţe „iredentiste şi huliganice”.

În 20 decembrie 1989, împreună cu un mic grup de proiectanţi, va părăsi institutul la care lucra pentru a se alătura coloanelor muncitoreşti ce se revărsau spre centrul oraşului. O parte a acestora s-a îndreptat spre Piaţa Operei, o alta spre Consiliul Judeţean pcr.

În jurul orei 12,30 a aceleaşi zile, „echilibrul” dintre militarii care apărau Opera şi mulţimea adunată în jurul ei a fost forţat de Claudiu Iordache care, înaintând spre ofiţerul ce deţinea comanda, l-a somat să se dea la o parte ori să tragă! (În momentul acela fuseseră deja împuşcaţi 72 de oameni.) Timişorenii s‑au apro­piat de Operă şi primii care au pătruns înăuntru: Lorin Fortuna, Ioan Chiş, Claudiu Iordache, Nicolae Bădilescu… au apărut în Balconul Operei, unde au făcut cunoscut miilor de timişoreni numele lor, precum şi voinţa de a rezista până la capăt în războiul declarat de Ceauşescu poporului său, anunţând astfel începutul a ceea ce avea să se numească Revoluţia Română. Câteva ore mai târziu, ia fiinţă întâia formă organizată a revoltei de la Timişoara, Frontul Democratic Român, ce îşi va asuma coordonarea acţiunilor ce vor culmina cu declararea Timişoarei drept primul oraş liber al României, cu două zile înainte de căderea dictatorului. Este membru fondator al mişcării apărute în Balconul rezistenţei timişorene. După căderea dictaturii, Claudiu Iordache a participat ca membru fondator la întemeierea Societății Timișoara. Avea să fie numit de către Consiliul Judeţean al FDR membru în Biroul Executiv şi Preşedinte al Comisiei de Cultură şi Presă. În urma organizării primelor alegeri libere din România, Claudiu Iordache va fi ales în Consiliul Judeţean, respectiv în Comitetul său Executiv. Îşi va păstra funcţia în CFSN Timiş, cu care prilej îl va reîntâlni pe Ion Iliescu, preşedinte al CFSN. Acesta îi va propune mai târziu să formeze organizaţia FSN de Timiş. Cu ocazia primelor alegeri locale ale acestui partid, va obţine funcţia de preşedinte judeţean. Ales deputat de Timiş, Claudiu Iordache va deveni membru al Adunării Constituante. În Parlament, îi va fi oferită demnitatea de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, pe care o va refuza pentru a permite unui reprezentant al Transilvaniei să primească această prerogativă. Ajuns vicepreşedinte al Comisiei pentru Cultură a Camerei Deputaţilor, preşedinte al Comisiei de Prietenie România – Franţa, în vara aceluiaşi an va fi numit prim-vicepreşedinte al FSN. În această calitate va rosti la Alba Iulia, cu ocazia sărbătoririi la 1 decembrie 1990 a Zilei Naţionale a României, discursul: „Basarabia, ne priveşti? Bucovina, ne auzi?” evocând pământurile româneşti rămase în cuprinsul imperiului sovietic. În 20 decembrie 1990, invitat la Timişoara să participe la comemorarea Revoluţiei, va cădea pradă unei cabale! Înconjurat de un grup violent, insultat, ameninţat, Claudiu Iordache va urca în Balconul unde fusese cu exact un an în urmă, de data aceasta pentru a-şi depune mandatul de deputat, solicitând un Scrutin Moral. Voturile cetăţenilor care îi oferiseră sprijinul pentru continuarea mandatului vor fi arse în piaţa centrală a oraşului! Câteva luni mai târziu Claudiu Iordache părăseşte prin demisie partidul de guvernământ, devenind deputat independent. În următorul an el va depune Moţiunea privind Accesul la Dosarele de Securitate a demni­tarilor din puterea legislativă, executivă şi judecătorească, moţiune ce-i poartă numele, moţiune care va constitui subiectul Legii Ticu Dumitrescu de mai târziu.

În decembrie 1991 va fi alături de Mircea Druc, Iurie Roşca şi Ioan Alexandru la Chişinău, unde va fi anunţată întemeierea Consiliului Naţional al Unirii, prima organizaţie unionistă a României postdecembriste.

În 24 ianuarie 1992, la Iaşi, în prezenţa deputaţilor basarabeni şi români, Mircea Druc este ales primul preşedinte al Consiliului Naţional al Reîntregirii. În august-septembrie ale aceluiaşi an, odată cu declanşarea Puciului de la Moscova, Basarabia îşi recapătă independenţa şi conducerea sa solicită guvernului de la Bucureşti opinia privind oportunitatea unei declaraţii de unificare cu Patria Mamă. Dar Guvernul de la Bucureşti îi sfătuieşte pe fraţii basarabeni să amâne reunificarea! Momentul nu se va mai repeta. Dimpotrivă, Parlamentul României se grăbeşte să recunoască existenţa statului Moldova. Claudiu Iordache va avea intervenţii succesive în şedinţele Camerelor reunite, încercând să-şi convingă colegii să nu accepte independenţa unui al doilea stat românesc, decât ca o etapă a soluţiei reîntregirii. Va fi, de altfel, singurul care va vota împotriva recunoaşterii statului Moldova, caz unic în analele parlamentare. („Singurul deputat care s-a opus a fost Claudiu Iordache, exclus, de-atunci şi până acum, din toate combinaţiile politice.” Academician Mihai Cimpoi, preşedintele Uniunii Scriitorilor de la Chişinău) La capătul anului 1992 Claudiu Iordache părăseşte Parlamentul.

După ce, în vara anului 1991, un membru al familiei sale fusese agresat, cu sălbăticie, pe Bulevardul Magheru, presiunile la care era supus au continuat. De altfel, Claudiu Iordache, hărţuit continuu, inclusiv cu scrisori prefabricate, pline de injurii ori de ameninţări, va traversa o perioadă în care până şi soluţia supravieţuirii îi va fi îngreunată. Devenit prizonier de conştiinţă, când şomer, când inamic public, pentru vina de a fi rămas loial valorilor afirmate de „evenimentele” din Decembrie, viaţa sa va dovedi că, pentru protagonişti, Revoluţia, discreditată metodic, a deschis calea tuturor persecuţiilor. Claudiu Iordache va asista neputincios, în 1994, la eliminarea de la Opera Română, din motive exclusiv politice, a soţiei sale, mezzosoprana Cristina Iordăchescu, fiica mai mare a baritonului Dan Iordăchescu. Progresiv, lui Claudiu Iordache, atacat cu ferocitate comandată în presa scrisă, prezentat insistent ca având caracterul labil, „instabil”, al unui inadaptat, ca fiind agent CIA ori KGB (acuzaţie ce avea să-l aducă în instanţă ca inculpat pe fostul premier Victor Ciorbea) i-au fost cenzurate apariţiile la televiziune, fiind eliminat din publicistica naţională. A lansat, alături de Lorin Fortuna, Ticu Dumitrescu, Emil Constantinescu, Acţiunea Naţională pentru Eliberarea lui Ilie Ilaşcu şi Reîntregirea României, întreprindere anihilată câteva luni mai târziu. A anticipat formarea clasei politicianiste, a Clasei Nevrednice, complice la dezastrul României Pierdute (titluri ale unui ciclu de cărţi, împreună cu Singur între Români).

În iarna anului 2000, sub guvernul Radu Vasile, va fi ales vicepreşedinte al Comitetului Naţional pentru Comemorarea Revoluţiei, cu care prilej va propune inscripţionarea pe diplomele acordate răniţilor şi luptătorilor Revoluţiei a textului: „Au binemeritat de la patrie!”

La capătul aceluiaşi an, în biroul unui om de afaceri, un fost ofiţer de securitate i-a destăinuit că era „lucrat informativ” încă din anul 1990! (Informaţie confirmată, ani mai târziu, de către un general SRI.) Într-o discuţie anterioară, scriitorul Dinu Săraru îl avertizase că „nu va fi iertat niciodată” pentru rolul jucat în Decembrie 1989.

În anul 2001, proiectul de a edita, împreună cu generalul Mircea Chelaru, revista Atitudinea Naţională, va fi blocat în urma unei intervenţii guvernamentale, acestuia din urmă interzicându-i-se să mai colaboreze cu Claudiu Iordache! Sesizându-l pe Preşedintele României în legătură cu presiunile ce îl vizau, acesta îi promite sprijinul, dar situaţia continuă să se agraveze în jurul său. În vara anului 2001 i-a fost închisă, fără nici o explicaţie, ultima rubrică pe care o avea într-un săptămânal bucureştean, desăvârşind izolarea la care a fost constrâns de către regimul politic şi presa de serviciu.

În primăvara anului 2004, un director din Ministerul Culturii o „sfătuieşte” pe mezzosoprana Cristina Iordache să schimbe numele soţului dacă mai doreşte să cânte în România! Revoltat, Claudiu Iordache cere o audienţă preşedintelui Ion Iliescu, solicitându-i să intervină. Surprinzător, Preşedintele îi propune să elaboreze proiectul unui Institut al Revoluţiei Române, invitându-l să i se alăture la Cotroceni. Claudiu Iordache acceptă. Opt luni mai târziu, Parlamentul adoptă Proiectul de Lege. În 16 decembrie 2005, Claudiu Iordache e numit directorul general al Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, institut din care a fost eliminat în 2018 la comanda aceluiași Ion Iliescu! În anul 2009 Claudiu Iordache ajunge în spitalul de urgență în urma unei încercări de otrăvire, după ce anunțase că dorește să lanseze ultima sa carte Securitatea – Confiscarea unei națiuni, la Timișoara în zilele comemorării Revoluției.

Nici cărţile sale n-au avut parte de un parcurs normal. Manuscrise sustrase din tipografii, cărţi nelivrate pieţei cu premeditare sau cumpărate en gros din librării, nu i-au permis să-și difuzeze ideile. A publicat în tiraje restrânse mai multe eseuri privind soarta României postdecembriste!”

Reclame

Lucrarea lui Iliescu

Lucrarea lui Iliescu

Ați distrus ce am construit!

 

Cu câteva luni în urmă am adus la cunoștința opiniei publice și Președintelui României, Klaus Werner Iohannis, că un grup restrâns de membri ai Colegiului Național al Institutului Revoluției Române (aflat în subordinea Senatului României), aproape toți implicați în marile procese penale ale Revoluției și Pieței Universității, a pus mâna pe resursele, cercetarea și deciziile Institutului Revoluției Române! După ce a fost forțată plecarea Directorului General Institutul Revoluției a fost părăsit de o treime din angajații săi, a fost abandonat Planul General de Cercetare pe anul în curs, nu a mai fost publicată nici măcar o carte (deși lăsasem în faza de editare mai multe manuscrise pregătite), nu a mai fost tipărit nici măcar un Caiet din seria Caietelor Revoluției (care ajunsese la numărul 72) – în schimb au avut grijă să creeze postul de secretar general al IRRD, cu dedicație pentru Emilian Cutean, și să-și mărească salariile! Toate astea urmând să anihileze (încet, dar sigur) singurul Institut de cercetare al Statului Român dedicat istoriei Revoluției Române, ce va fi transformat în curând într-un institut al denaturării istoriei recente! Președintele Ion Iliescu poate fi mulțumit! A reușit, în sfârșit! Va intra în istorie, așa cum și-a dorit, spre gloria lui personală, cu sprijinul istoricilor de serviciu, ca “liderul” Revoluției Române ori ca „primul revoluționar al României”, la trei decenii de la comemorarea Revoluției Române, alături de cei mai apropiați colaboratori ai săi: Cazimir Ionescu, Gelu Voican Voiculescu, Răzvan Theodorescu, Emilian Cutean, oamenii cinstiți ai cinstitului Ion Iliescu! Cu un aport științific redus prin plecarea multora dintre istoricii ce au lucrat de-a lungul anilor la alcătuirea unei istoriografii a Revoluției, sub conducerea celor de mai sus (frigizi moral și depersonalizați profesional) Institutul nu va mai fi în stare să încheie cele mai importante proiecte ale sale, dedicate anului 30 al Revoluției Române: Istoria Revoluției la București, Istoria Revoluției Române, Enciclopedia Revoluției! Asta a fost, în fond, opera lui finală! N-a mai răbdat să i se aducă adevărul în față! Asta e Lucrarea lui Iliescu! Anihilarea IRRD! Și toate astea sub semnul paraliziei generalizate a membrilor mișcării revoluționare din România!

Dar lor nu le pasă! Ei continuă să se complacă, fără rușine, în slugărnicie, oportunism, prefăcătorie, impostură, ipocrizie și lașitate, să tacă în bloc, ori să facă zid în jurul unor mari vinovați care încă n-au plătit pentru faptele pe care viitorul le va dezvălui cu prisosință! Ajungi, în cele din urmă, să te întrebi cât de subminată, cât de morală, de merituoasă, de credibilă și de legitimă este această “mișcare revoluționară” obedient, care nu crâcnește când istoria îi este răstălmăcită! Dar am convingerea că acest viitor, nu foarte departe, le va face dreptate martirilor și eroilor Revoluției care s-au jertfit pentru libertatea tuturor, binemeritând de la patrie!

Mă întreb dacă un eveniment național unic cum a fost cea de a treia Revoluție a românilor poate fi aruncat la gunoi în preajma a 30 de ani de la aniversarea și comemorarea ei! Ce va celebra statul român anul viitor, aniversarea ori înmormântarea ei? Ce suflete vor depune, cu falsă pioșenie, coroane la cimitirele eroilor abandonați acolo spre rușinea unei generații întregi? Ce va face clasa politică, nepăsătoare la rândul ei, ca și când pe ea n-ar privi-o? Ce va face statul însuși, la chemarea îndoliată a trecutului său? Ce va crede Dumnezeu despre românii de astăzi?

Un lucru e însă sigur, domnule Ion Iliescu! Revoluția v-a dat totul, dumneavoastră nu i-ați dat nimic! Ați deturnat-o! Ați confiscat-o! Ați înjosit-o! Ați lăsat în biografia dumneavoastră o pată de neșters! Ați trădat cauza martirilor Revoluției! N-ați meritat sacrificiul lor! Și, ceea ce este mai grav, ați compromis viitorul țării care v-a investit cu speranțele și aspirațiile sale, ați ratat sarcina extraordinară, ce nu se va mai repeta, de a înainta spre o altfel de Românie, desprinsă din mâzga trecutului său! Și oricâte procese penale ați reuși să blocați ori să corupeți, și oricâți lingușitori și oportuniști mai aveți în jurul dumneavoastră, această vină gravă nu vă va fi iertată, și nici uitată, cât veți trăi!

Acum, ajuns în ceasul a 12-lea al vieții, singur cu conștiința dumneavoastră, întrebați-vă dacă a meritat!

Există Dumnezeu!

 

Claudiu Iordache

29 iulie 2018

Revoluția emanaților!

 

Istoria Revoluției Române

 ori istoria revoluției lui Iliescu?

 

Revoluția emanaților!

 

Atunci când lucram la Institutul Revoluției

îmi reproșau că sunt “omul lui Iliescu”!

Astăzi, când Institutul a devenit cu adevărat

al lui Ion Iliescu, tac mâlc!

Istoria Revoluției Române ori istoria revoluției lui Iliescu? Plecarea mea forțată de la lnstitutul Revoluției Române a dat un prim și copleșitor răspuns: Istoria lui Iliescu! Societatea actuală dovedește că nu are orgoliul adevărului! Tăcerea ei vinovată divulgă o veche trăsătură de caracter. Dacă și tragedia jertfelor din decembrie e lăsată pe mâna mistificatorilor ori a celor ce au cules, clandestin, roadele Revoluției, înseamnă că orgoliul adevărului nu mai are drept de exprimare în România! Disoluția morală a atins copleșitor memoria românilor postdecembriști. Acestora nu le mai pasă de urmările revoltei lor, lăsând-o pe mâna celor ce au confiscat-o și sunt pe cale de a-i deturna evenimentele! A fi revoluționar la Timișoara, la Cluj, la Sibiu, la Brașov, la București, și a accepta acest rapt din lipsă de demnitate, lene morală, frică ori consimțire înseamnă, în sine, a abjura de la faptele Revoluției! Cum le vor spune revoluționarii martirilor, în vizitele prin căminele lor funerare (altfel, tot mai rare ori tot mai ipocrite), că istoria  sacrificiilor decembriste a fost abandonată răstălmăcirilor unor Cazimir, Voican, Theodorescu ori Cutean? Ce stat e acesta în care niște persoane ce pretind că au participat (fără dovezi) la Revoluția Română sunt totodată judecați în procesele penale ale crimelor Revoluției? Suntem singura țară est-europeană în care vinovații de crimele comuniste sunt chemați să mistifice (cu complicitatea cercetătorilor ce-și vând conștiința de dragul  unor recompense mizere) o istorie de suferințe și jertfe la care ei n-au participat! Nu conjurația lor tâlhărească a încercat, fără rușine, să-l transforme pe generalul Victor Stănculescu într-un erou al Revoluției? Nu ei își doresc să spele scheletele vii ale fostei Securități, nu ei propovăduiesc reconcilierea victimelor cu torționarii? Lipsiți de scrupule, nu ei l-au transformat pe marele Emanat, Ion Iliescu, în “liderul” Revoluției? (Acest om nu și-a pus niciodată întrebarea ce merite are pentru a fi numit liderul Revoluției! Ce departe este adevărul ființei lui de blândețea lui aparentă!) S-au obișnuit românii să nu se mai rușineze de dovezile indolenței lor? Camarazi cu impostorii, nu se mai feresc să arate că nu se mai jenează de propria lor rușine? Ca și cum rușinea nu i-ar privi! Au cimentat mormintele celor care nu mai sunt în viață de 28 de ani doar pentru a le permite renegaților această sordidă trădare de conștiință? Oare sufletul  și onoarea de a fi român nu-i mai neliniștește ori nu-i mai doare? Cum vor aniversa Revoluția sărind hoțește peste criptele comemorării unei crime naționale? Dar trebuie ca toți aceștia, deja demni de disprețuit, să înțeleagă că tăcerea pecetluiește complicitatea cu vechea crimă a unui regim slujit cu devotamentul unor vinovați deplini ai istoriei! Datorită lor, Revoluția românilor din decembrie 1989 s-a transformat astăzi în zdrențele așa-numitei lovituri de stat! Datorită lor, la Timișoara, la Sibiu, la Cluj, la Brașov, la București, martirii Revoluției nu mai dreptul la Înviere! Au murit abandonați de ai lor, sub disprețul ucigașilor lor! Au murit fără alte urmări! Acum ei sunt definitiv singuri!

La Parlament, la Guvern, la Președinție, la Academie, ofensatoarea și dezonoranta tăcere românească este deplină!

Tăcerea lașității, tăcerea nerecunoștinței, tăcerea ingratitudinii!

Claudiu Iordache

Statul lui Iliescu!

Replică la Comunicatul IRRD din 4 iunie 2018

 

Oricâte alegeri libere, Constituții, parlamente, guverne, președinți, Curți Constituționale a avut România, ea a rămas până în zilele noastre Statul lui Iliescu!

Oare țara aceasta a trecut printr-o Revoluție?

 

În urma noului “răvaș” emis de Colegiul Național al IRRD, din 4 iunie 2018, care abundă de acuzații dintre cele mai ridicole adresate fostului Director General, îmi fac datoria să mă adresez opiniei publice, care merită să cunoască faptul că o Instituție a statului român a fost ocupată nevremelnic de către o coterie a fostului Președinte Ion Iliescu!

Stimați foști colegi într-un Institut la ale cărui activități n-ați participat cu aproape nimic! Vreți cu orice preț să ducem în instanță ignominiile pe care le proferați la adresa mea? Mă întreb de ce aș face-o? Să revin la un Institut cotropit ce oamenii lui Iliescu, s-o iau de la capăt alături de ei? Mi-a ajuns! Acum doar încerc să vă uit! Și iată, nu mă lăsați! Primitivismul, invidiile, caracterul vostru sumar, slugărnicia cu care vă ascultați Președintele, mizeria voastră morală…

Ați publicat în 30 mai 2018 un Comunicat privind “temeiul demiterii” directorului general Claudiu Iordache. Vă propun un exercițiu de imaginație! Cum ar arăta declarațiile acestea în Instanță?

Petre Roman: Dar stați puțin, s-au ridicat aici trei probleme, te rog să vorbești. (min. 35:57)

Claudiu Iordache: Dar raportul pe care aceștia l-au încheiat trebuia să ajungă… (este întrerupt de Cutean) (min. 36)

Emilian Cutean: Dar noi nu am făcut un raport, domle! (min. 36:07)

Claudiu Iordache: Păi nu ați spus că ați făcut un raport?

Emilian Cutean: Nu l-am făcut!

Claudiu Iordache: Deci nu ați făcut niciun raport! (min. 36:12)

Emilian Cutean: Nu! Am venit cu 3 chestiuni, nu am vrut să facem raport.

Eugenia Iorga: Și nici nu avem date.

Gelu Voican Voiculescu: Rămâne între noi! (min. 36:24)

Eugenia Iorga: Noi nu putem realiza o demitere fără un document… (min 1:57:38)

Petre Roman (min 1:57:45): Domnule, eu nu particip la o întrunire ilegală, pe cuvânt de onoare! Nu particip! (se ridică și părăsește sala)

Răzvan Theodorescu (min 1:58): Cum văd că înclină și doamna Iorga, cum a spus domnul Ispas, cum gândesc și eu, în lipsa unui document scris toată povestea este o operetă, nu vă supărați!

Asta e, v-ați comportat ca niște marionete! Când v-a cerut Șeful m-ați atacat! Ați uitat că de trei ori ați votat pentru menținerea mea în funcția de director al IRRD, aprobând de fiecare dată Rapoartele de Activitate! Aproape tot ce a realizat Institutul a fost lucrarea inimii și minții mele! Voi n-ați existat vreme de 12 ani! Scriam în Caietul nr. 69:

 “Nu Institutul Revoluției Române e responsabil pentru repudierea ideii de Revoluție Română, ci „exemplul politic”: promovarea fostei Nomenclaturi și a oamenilor fostei Securități la vârful statului și societății, împreună cu disculparea rolului criminal pe care Securitatea l-a avut în reprimarea românilor revoltați, colaboraționismul tot mai fățiș al intelectualității cândva ceaușiste, tragerea de timp, pentru ca uitarea să îngroape memoria crimelor din Decembrie 1989, manipularea continuă ce și-a propus să compromită însăși ideea de Revoluție Română, căderea maselor sărăcite în plasa propagandei pro-ceaușiste. Toate acestea, și multe altele, au condus la situația în care mii și mii de români postdecembriști și-au pierdut încrederea într-o revoluție care a adus cu sine moartea a peste o mie de români nevinovați, ce s-au oferit fără să ezite sacrificiului în numele libertății neamului lor, binemeritând de la patrie! Și nu indivizi cu pedigree penal ori cu vagă participare la Revoluția Română (care n-au contribuit nici o clipă, în cei 12 ani de activitate, la funcționarea ori la lucrările Institutului Revoluției Române, cu un text, cu o idee, cu un articol, cu o lucrare dedicată, cu o minimă dovadă că sunt interesați de cercetarea Revoluției) au dreptul să calomnieze realizările Institutului, doar pentru a-și face un loc în nomenclatorul său!”

Caietele Revoluţiei Nr. 4 (69)/2017

Dar ordinul trebuia executat cu orice preț, cu calomnii, cu atac la persoană, cu procese de intenție, cu minciuni strigătoare la cer! Șeful vostru poate fi mulțumit! Ce conta pentru el încă o mizerie făcută la comanda lui? Altfel spus, v-a compromis! Și consecințele se vor prefigura anul viitor când revoluționarii cinstiți vor comemora Revoluția lor, în timp ce voi veți încerca să vă strecurați neobservați pe lângă ei! Voi la ce revoluție ați participat? Cu ce dovezi? Unde? Când? Cum? Sper ca Parchetul General să-și ducă misiunea până la capăt! Ați profitat din plin de o Revoluție în care tocmai voi n-ați avut nici un rol! Cu excepția domnului Petre Roman! Nu unul dintre voi încerca să-l aducă pe informatorul (dovedit, în urma cererii mele la CNSAS) Alex Stoenescu în Consiliul Științific? Nu un altul dintre voi declara că Securitatea a depus armele în rastel în 18 decembrie 1989, în pofida dovezilor contrare existente în arhivele Institutului? Nu unii dintre voi l-ați onorat periodic cu vizite la închisoare pe generalul Stănculescu, încercând apoi să induceți opinia că acesta este un erou? Nu voi mergeați la înmormântarea unor generali de Securitate cu un aer spășit? Vina voastră, atunci când va fi cunoscută la adevărata dimensiune, nu va mai putea fi ștearsă niciodată. Veți rămâne în istorie doar ca niște profitori ai Revoluției noastre!

În ceea ce privește comunicatul pe care l-ați emis. Doar atât ați putut? Ați uitat să recunoașteți că habar n-aveați ce făcea Institutul, deși erați membri ai Colegiului Național! Ați uitat că întrunirile Colegiului nu se mai încheiau cu decizii administrative deoarece Președintele Institutului lipsea cu lunile, iar voi veneați doar când erați trimiși! Mă acuzați că luam decizii de unul singur în absența voastră flagrantă! (Și ajunși aici trebuie să vorbim și de caracterul celor pentru care cinstea și onoarea nu înseamnă nimic!) Am la dispoziție rapoartele și scrisorile pe care le prezentam periodic Președintelui Institutului! Nu o dată l-am informat de comportarea voastră, de absențele voastre din existența Institutului, cerându-i să intervină. Dacă va fi nevoie, și cred că va fi nevoie, le voi publica! Sau, mai bine, rugați-l pe domnul Ion Iliescu să vi le arate! V-am invitat de nenumărate ori să oferiți publicațiilor IRRD articole care să vă poarte numele! (Menționez, dacă mai e nevoie, că aceste rânduri sunt adresate uneltitorilor, și nu celor ce nu s-au supus comenzilor prezidențiale!) Răspunsul vostru a fost nul! Ați declarat chiar că n-ați citit nimic din lucrările Institutului!

De două luni de zile, de la plecarea mea (pe care ați sărbătorit-o printr-o paranghelie cu grătar în curtea Institutului Revoluției Române!), sub comanda voastră nu s-a publicat un singur Caiet al Revoluției, un singur studiu, o singură carte! I-ați împins, în schimb, pe unii cercetători să vă părăsească, lăsându-și angajamentele plătite neîncheiate! Au plecat deja șapte persoane (cam o treime din numărul total de angajați), iar ceilalți mai stau cât să le mai pice un salariu! Programul de Cercetare al IRRD e deja compromis! Activitățile cu Centrele IRRD sunt blocate! Afirmați că acest comunicat ridicol a fost aprobat “cu unanimitate” de către toți membrii Colegiului Național? De către cine, de Emil Vlădesan care n-a fost niciodată în viața lui la o ședință a Colegiului, de către Ioan Savu care a asistat la execuția camaradului său, de către Petre Roman care a protestat vehement împotriva mizerabilului vostru complot? Ați ezitat două luni să adoptați un alt Regulament de Funcționare prin care să vă subordonați total Institutul, conform dorințelor voastre ascunse. Ați desființat, în schimb, Cabinetul Demnitarului, dând afară persoanele din componența lui, în pofida faptului că singurul motiv pentru care a fost creat acest Cabinet a fost pentru a oferi posibilitatea de a angaja încă trei persoane, într-un moment în care angajările erau blocate, și ignorând faptul că faceți chiar ceea ce mi-ați reproșat (ipocrit) că am făcut atunci când l-am eliberat din funcție pe istoricul Corneanu (angajatul aceluiași Cabinet – care a trebuit să plece din motive pe care le-am comentat deja).

Evident că voi răspunde acuzațiilor-făcătură denumite Temeiul Demiterii fostului Director General al IRRD pentru conducere defectuoasă pe toată perioada 2004-2017 (uitând de perioada activă pe care o remarca însuși președintele Instituției!), cu care credeți că mă puteți compromite!

“Trebuie să precizez că eu l-am propus și susținut, în momentul înființării Institutului, în 2005, pe dl. Claudiu Iordache, în funcția de Director General și că, de-a lungul anilor, am avut o colaborare activă. Însă, în ultimii ani…” (Ion Iliescu)

Dar se pare că nu vă mai pasă! Unul dintre voi s-a eternizat la CNSAS, altul ca director general al IRRD, altul ca secretar general (?) al aceluiași IRRD, toți hrăniți cu sinecuri uriașe – pentru că sinecură este venitul primit fără a face nimic! Cercul este închis. Restul nu mai are importanță! Scrierea Istoriei Revoluției nu mai contează câtă vreme nu vă puteți regăsi în ea! Înainte de a încheia acest prim răspuns la Raportul mistificat cu care vreți să vă justificați public, vă sfătuiesc să vă mai consultați o dată mentorul, “liderul Revoluției Române” (după domnul Corneanu)! Este mult mai versat, mult mai “înțelept”! Din păcate la IRRD abuzurile continuă, fără teamă de nimeni și de nimic! Intervenția Președintelui României întârzie, deși au trecut peste 30 de zile de la sesizarea lui! Senatul nu se implică. Legea e suspendată la poarta Institutului! Pur și simplu, un grup de acoliți ai lui Ion Iliescu, ziua în amiaza mare, pun mâna pe Institutul Revoluției și nimeni nu mișcă un deget pentru a împiedica raptul! Ion Iliescu este, a câta oară, triumfător, în țara aceasta devenită a lui, devastată sub efectul unei Revoluții eșuate! Dar astăzi, la 29 de ani de la crimele din decembrie 1989, cui îi mai pasă?

Revolta din decembrie a însemnat sacrificii umane. Acum să stăm să tot… plângem morții, în loc să tragem concluziile politice adecvate… Ce rost are să dezgropăm…?” Ion Iliescu (2016)

Am atașat înainte de a pleca din Institut un Raport General de Activități pentru întreaga perioadă în care am coordonat activitățile IRRD, Raport întocmit nu de mine, ci de către patru responsabili pentru funcționarea domeniilor de activitate ale IRRD, dintre care trei încă sunt angajați, și care conține, implicit și asumat, inclusiv răspunsurile la pseudo-acuzațiile grupului uzurpator! Acest Raport a fost trimis la Curtea de Conturi, la Senatul României și la Președintele României, domnul Klaus Iohannis! Voi căuta calea de a-l aduce și la cunoștința opiniei publice, ca răspuns la Comunicatul defăimător din 30 mai 2018  semnat “Colegiul Național al IRRD”!

P.S.1 În timp ce “Comunicatele” emise de Colegiul Național al IRRD, în urma  demiterii mele din funcția de director general al Institutului Revoluției Române (comunicate infectate de acuzații neadevărate, defăimătoare și prejudiciante), sunt preluate de către Agenția Națională de Presă, drepturile mele la replică sunt ignorate de fiecare dată. O dovadă că AGERPRES, departe de a fi imparțială, a rămas sub controlul fostului Președinte Ion liescu!

P.S.2 Într-un interviu recent (PressOne) actualul director general al IRRD, Gelu Voican Voiculescu, a declarat că: “esențială a fost prezența în stradă a oamenilor care ne-au susținut, cinci zile și cinci nopți, pe noi, cei proveniți din rândurile lor!“ Deci, la Timișoara, Arad, Cluj, Sibiu, Brașov oamenii au ieșit în stradă cinci zile și cinci nopți să-i susțină pe cei care au apărut atât de târziu într-unul dintre balcoanele Bucureștiului, doar în ziua de 22 decembrie, pe la amiază cândva… Ion Iliescu poate fi, în sfârșit, mulțumit! Lorin Fortuna, Ioan Savu, Petrișor Morar și ceilalți camarazi au ieșit în stradă doar ca să-l susțină pe (nu-i așa, domnule Corneanu?) “liderul Revoluției” și pe oamenii lui!

Claudiu Iordache

15 iunie 2018

 

Nu am fost niciodată vasalul lui Ion Iliescu!

  

Replică la Comunicatul IRRD din 8 mai 2018

Într-o lume de subalterni în care fiecare are un șef și toți au ambiția nesăbuită să fie șefi, s-a înstăpânit ideea că dacă IRRD este Institutul lui Iliescu, atunci și Directorul General este omul lui Iliescu! Dar Claudiu Iordache nu a fost nici o clipă omul lui Iliescu, doar a fost judecat ca atare de oamenii care ar fi acceptat oricând să fie oamenii lui Iliescu! Ceea ce nu mai trebuie demonstrat!

 

S-au obișnuit să-și permită să facă toate mișeliile fără să li se răspundă cu aceeași măsură! Ultima lor scrisoare, trimisă presei de către Biroul de Presă al IRRD (comunicat nesemnat), dovedește neputința de a stinge un incendiu periculos pentru ei! Adevărul este unul singur! Campania de “dislocare” a directorului general a început anul trecut cu un atac apărut în publicația on-line Amos News, în care, pe neașteptate, se solicita “rebranduirea” Institutului, deci schimbarea mea! Au urmat scrisori anonime, incitatoare, ce solicitau angajaților IRRD să se revolte! (le pot pune oricând la dispoziția presei) Concomitent Grupul de București a trecut la amenințări! Insulte, calomnii, procese de intenție, toată recuzita a fost folosită. Am atras atenția la vremea aceea, în scris, Președintelui Iliescu, mereu absent la acel timp. Nu mi-a răspuns! Și-a numit, în schimb, un înlocuitor în persoana academicianului Răzvan Teodorescu, care să pună în aplicare programul de demitere a directorului general. Inutile au fost  documentele, Raportul General de Activități, trimis și Senatului României, dovezile din care reieșea că Institutul Revoluției funcționa în deplină legalitate! Ordinul primit trebuia respectat! Recunosc, nu am fost surprins. Nu eram „plastilina” de care aveau nevoie în perspectiva proceselor penale ce îl vizau pe Ion Iliescu! A urmat agonia relațiilor mele cu membrii Colegiului de București (cu excepția domnului Petre Roman, care și-a păstrat continuu atitudinea lucidă și onestă!). M-au acuzat, în lipsă de inspiraţie, de tot ce le-a venit la îndemână! Ar putea să explice Ion Iliescu acuzațiile viscerale ale valeților lui? Ar putea să explice de ce Cazimir Ionescu m-a acuzat că sunt impostor al Revoluției? Ar putea să explice de ce favoritul său, pe nume Emilian Cutean, mi-a aruncat în obraz: „Ești un nimeni!”? Ar putea să explice de ce “umbra” lui în Revoluție, Gelu Voican Voiculescu, mă acuza că am dus Institutul de râpă, el care habar n-avea de activitățile Institutului! Ar putea să explice de ce l-a expus pe academicianul Răzvan Theodorescu – care, spre rușinea lui, a acceptat să joace rolul unui judecător aservit, șoptindu-mi continuu: „E de rău, domnule Iordache! E de rău!“, deși nu-mi răspundea la întrebarea: „Concret, și cu dovezi, domnule academician, ce e de rău?” (Și încă nu mă refer la acuzații gratuite mult mai grave, care îi privesc nemijlocit!) Apoi m-au demis într-o ședință “securistică”de pomină! Pentru ca ulterior să mă acuze de felonie, de trădarea seniorului de către vasalul lui! Nu am fost nici o clipă vasalul lui Ion Iliescu! Ei, poate! Ei, desigur! E suficient să-mi amintesc ce-mi spunea Voican Voiculescu: că în zilele Revoluției, el și Cazimir Ionescu îl încadrau strâns pe viitorul președinte, pentru că în eventualitatea în care s-ar fi închis o ușă între ei și viitorul conducător ar fi rămas definitiv în afara viitoarei Puteri! Am asistat, dezgustat, la punerea în scenă a demiterii mele: un teatru penibil al unor persoane care n-au prezentat dovezile scrise ale împuternicirilor pe care au pretins ca le dețin pentru a vota în numele celor absenți, și nu cunoșteau nici măcar modalitatea legală prin care putea fi demis directorul general al Institutului din al cărui Colegiu Național făceau parte! Pe tot parcursul acestei ședințe au putut fi auziți vorbind unii peste alții, certându-se, întrerupându-se, pierzând subiectul, făcând propuneri: care pentru demitere, care pentru suspendare, ignorând că singura cale legală prin care putea fi demis directorul general era aceea prin care fusese numit – președintele Institutului, și numai el, avea dreptul legal de a propune demiterea directorului general, Colegiul Național (for deliberativ prin lege!) având posibilitatea de a lua în discuție propunerea președintelui și a o supune la vot! Când ședința s-a sfârşit am înţeles, dacă mai era nevoie, cu ce fel de oameni fără caracter mă însoţisem pentru a duce lucrarea Institutului până la capăt! În acest moment încă am răgazul să chem în judecată actuala conducere a IRRD, pentru a dovedi ilegalitatea manevrelor lor, ce n-au respectat nici Legea Institutului, nici Legile Statului!

 

Și pentru cei care mai cred că Ion Iliescu nu știa ce se întâmplă la Institut, fiind izolat la domiciliul său, iată mai jos dovada!

Răzvan Theodorescu, în convorbire telefonică cu Ion Iliescu, spre finalul ședinței de Colegiu din 30 martie 2018:

(Min 1:52:10) Da, domnule președinte, suntem în plină dezbatere… suntem aici cu toții, și acum vă transmit cam ceea ce am concluzionat. S-a cerut… mă rog, s-au expus punctele de vedere, le-a expus domnul Cuteanu, domnul Iordache a avut dreptul de replică, a replicat… situația este foarte tensionată… Domnul Cuteanu în numele grupului, dar verbal, a cerut demiterea domnului Iordache… Eu vă propun în fața tuturor colegilor următorul lucru: pentru că nu avem o hârtie scrisă cu toate punctele semnate de toți membrii Colegiului… Grupului de Analiză… propun o suspendare a directorului general, o numire interimară a lui Gelu Voican Voiculescu… nu știu, eu nu sunt tehnic ca să fac cu speaker… domnul președinte spune că dacă Gelu Voican acceptă… (min 1:53:30) … și din păcate, vreau să vă spun un lucru, s-a trimis deja o hârtie pentru audit la Senat…

Eugenia Iorga: Cine a trimis? (min 1:54)

Răzvan Theodorescu: S-a trimis, doamnă, nu mai… și la Curtea de Conturi… și mai e ceva, l-am rugat pe domnul Iordache… (dl Theodorescu tace, se aude din telefonul vocea președintelui Ion Iliescu)… (min 1:54:10) Bun, și l-am rugat pe domnul Claudiu Iordache să nu trimită acea scrisoare la Președinție pentru completarea locurilor… (rumoare în sală) este dreptul dumneavoastră și numai al dumneavoastră (min 1:54:30) nu, al dumneavoastră, nu al Colegiului… (se aude din telefonul dlui Theodorescu vocea președintelui Ion Iliescu)

Eugenia Iorga: în relația cu terții… exclusiv dumnealui… (min1:54:40)

Răzvan Theodorescu: Eu cred că este sănătos ceea ce s-a propus, o suspendare… (este întrerupt de Cutean care strigă: „Nu s-a propus, s-a propus demiterea”)… (până la min 1:55:30 vorbesc mai mulți în același timp)

Răzvan Theodorescu, în continuare la telefon cu Ion Iliescu: Bine. Bine. Da. Bine. Bine. Deci dumneavoastră mergeți pe formula… (este întrerupt de Ion Iliescu la min 1:55:45)… Voican nu prea… nu prea acceptă… (o voce strigă: “Da, vrea, vrea”, apoi iar vorbesc unii peste alții, cu ton ridicat)… Eu o să vă dau telefon mai târziu, domnule președinte, la revedere (min 1:55:55). Cred că mai transparent nu s-a putut.

Voce: Stai puțin, că n-am auzit ce-a spus (vorbesc toți în același timp)

Răzvan Theodorescu: A spus așa: să se pună la vot formula suspendării pe care domnul Ispas și cu mine o împărtășim, sau aceea a demiterii (min 1:56:20)

Emilian Cutean: Noi propunem retragerea sprijinului din partea președintelui, că așa scrie legea, el îl propune și îl și retrage (min 1:57)… retragerea sprijinului domnului Claudiu Iordache din funcția de director general… și demiterea, și bineînțeles numirea…

Răzvan Theodorescu: Vă rog votați…

Eugenia Iorga: Dar nu, ar trebui să gândim foarte bine asta, pentru că într-adevăr noi nu avem un document… (min 1:57.22) (este întreruptă de voci care strigă în același timp)

Răzvan Theodorescu (min 1:57:29): Nu avem o hârtie care să… de aceea eu am spus… (este întrerupt)

Eugenia Iorga: Noi nu putem realiza o demitere fără un document… (min 1:57:38)

Petre Roman (min 1:57:45): Domnule, eu nu particip la o întrunire ilegală, pe cuvânt de onoare! Nu particip! (se ridică și părăsește sala)

Răzvan Theodorescu (min 1:58): Cum văd că înclină și doamna Iorga, cum a spus domnul Ispas, cum gândesc și eu, în lipsa unui document scris toată povestea este o operetă, nu vă supărați!

Și totuși, în lipsa oricărui document scris care ar fi putut constitui baza legală, după 30 de minute de la acest moment directorul general al Institutului Revoluției Române a fost demis!

 

Cât privește Agenția Agerpres, aceasta n-a preluat nici unul dintre textele mele privind situația de criză de la IRRD, dar în schimb, în numele imparțialității presei, a preluat Scrisoarea acoliților domnului Ion Iliescu! După 29 de ani de la victoria Revoluției Române!

Întreg Comunicatul IRRD emis în 8.05.2018 este tarat de afirmații neadevărate și calomnioase! Mă voi opri doar asupra câtorva dintre ele.

Biroul de presă IRRD afirmă: “În urma raportului unui Grup de analiză – înfiinţat prin hotărârea Colegiului Naţional, votată în şedinţa din 2 februarie 2018 – la 30 martie acelaşi for suprem de conducere al IRRD a votat cu o majoritate legală, destituirea domnului Claudiu Iordache din funcţia de director general al IRRD”.

Așa-numitul Grup de analiză (ce avea să se identifice în solicitările adresate directorului general IRRD prin semnătura “Președintelui Cutean”) a fost în realitate un grup de câteva persoane care timp de două luni, februarie și martie 2018, au perturbat activitatea normală a Institutului prin comportament grosolan și abuziv, prin somația de a prezenta acte dintre cele mai diverse (inclusiv acte pe care nu aveau dreptul legal să le ceară, cum ar fi date private ale angajaților Institutului), cu unicul scop de a găsi ceva care să le folosească pentru demiterea directorului general Claudiu Iordache! Hotărârea Colegiului Național din ședința din 2 februarie 2018, la care fac ei referire, a fost în realitate o decizie a Grupului de București, decizie a cărei legalitate n-au putut s-o demonstreze până în data de 30 martie prin prezentarea mandatelor scrise ale colegilor absenți, mandate pe care au afirmat că le dețin, și le-au contabilizat la vot! De altfel, aceasta a fost modalitatea pe care Grupul de București a folosit-o pentru a lua hotărâri în lunile februarie și martie 2018. Până în ziua demiterii mele, 30 martie 2018, n-am văzut nici un mandat scris depus lângă Procesele Verbale ale ședințelor Colegiului Național, pentru a se demonstra legalitatea exprimării votului acelor membri al Colegiului! Stenogramele înregistrate ale acestor ședințe sunt dovezile peremptorii ale manevrelor pe care le-au folosit pentru a-și atinge singurul scop pentru care s-au mobilizat ca niciodată în existența Institutului, și anume preluarea controlului asupra IRRD, la comanda unui președinte de Colegiu voit absent,  prin demiterea mea!

Iată un fragment edificator din stenograma ședinței din 30 martie 2018, în care “forul suprem de conducere al IRRD” a votat destituirea directorului general pe baza Raportului inexistent al unui așa-zis Grup de analiză:

“Claudiu Iordache: Deci am făcut noi înșine un raport pe care l-am pus la mapă. (min. 35:38). Institutul propune membrilor Colegiului, își asumă ceea ce au făcut, dânșii urmează să ne propună la rândul dumnealor, să ne prezinte cu această comisie un raport final. (min. 35:52)

Emilian Cutean: Noi nu. (min. 35:55)

Petre Roman: Dar stați puțin, s-au ridicat aici trei probleme, te rog să vorbești. (min. 35:57)

Claudiu Iordache: Dar raportul pe care aceștia l-au încheiat trebuia să ajungă… (este întrerupt de Cutean) (min. 36)

Emilian Cutean: Dar noi nu am făcut un raport, domle! (min. 36:07)

Claudiu Iordache: Păi nu ați spus că ați făcut un raport?

Emilian Cutean: Nu l-am făcut!

Claudiu Iordache: Deci nu ați făcut niciun raport! (min. 36:12)

Emilian Cutean: Nu! Am venit cu 3 chestiuni, nu am vrut să facem raport.

Eugenia Iorga: Și nici nu avem date.

Gelu Voican Voiculescu: Rămâne între noi! (min. 36:24)

Razvan Theodorescu: Stați puțin, cu datele, ce a spus dl. Cutean cred că ne convine. Nu s-a făcut un text scris, s-au ridicat niște probleme. (min. 36:38)”

La capătul acestei ședințe, fără nici un Raport al nici unui Grup de analiză, directorul general Claudiu Iordache a fost demis!

Grupul de București nu se împiedică în formă când Șeful îi cere, imperativ, să preia controlul asupra Institutului! Ba chiar, în avântul de a înregistra imediat hotărârea demiterii mele, au pornit buluc spre ușa sălii de ședință uitând că nu numiseră un alt director general, fiind readuși în sală de chemările îngrijorate ale colegei Iorga Eugenia, care le-a reamintit că uitaseră de Gelu! Acesta este grupul care a preluat Institutul Revoluției Române, în numele căruia trimite Comunicate de presă pline de neadevăruri și calomnii!

Cât privește acuzația că aș fi ascuns Colegiului Național unul dintre Caietele Revoluției, mă întreb dacă n-au simțit ridicolul unei astfel de declarații înainte de a o face! Numărul 4(69)/2017 al Caietelor Revoluției nu a fost ascuns nimănui! Așa cum s-a întâmplat cu fiecare dintre numerele Caietelor Revoluției, a fost oferit fiecărui membru al Colegiului  și ridicat online pe pagina IRRD!

Această afirmație mincinoasă este, poate, cea mai clară dovadă că majoritatea membrilor Colegiului de București n-au citit publicațiile Institutului! Iar unii dintre ei (Emilian Cutean, Cazimir Ionescu) chiar s-au lăudat cu asta!

Cât privește “forul suprem” de conducere al IRRD, poate că ar fi necesară o discuție juridică pe tema mandatelor “pe viață” ale membrilor Colegiului Național. În acest comunicat IRRD se afirmă că: “în conformitate cu art. 4, alin. a) al Legii nr. 556/2004, preşedintele în exerciţiu al României nu poate decât să înlocuiască cei 5 membri defuncţi ai Colegiului Naţional”. Articolul 4 al Legii 556/2004 prevede următoarele:

Art.4.- In cadrul Institutului se constituie:
a) Colegiul Național al Institutului Revoluției Române din Decembrie 1989, denumit in continuare Colegiu Național, ca organ deliberativ de conducere a Institutului, cu mandat permanent, format dintr-un număr de 25 de personalități reprezentative și recunoscute ale Revoluției Române din Decembrie 1989.
Membrii Colegiului Național sunt desemnați de către Președintele României
, cu consultarea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 și a Comisiei parlamentare a revoluționarilor din decembrie 198 ;

În discuțiile din ultimele ședințe de Colegiu Național, membrii Grupului de București au afirmat că președintele în exercițiu al României nu poate dez-numi nici unul dintre membrii Colegiului IRRD, deoarece aceștia ar avea mandat “pe viață“. După cum se poate citi în Legea de înființare a Institutului, nu există nicăieri această precizare juridică, Grupul de București interpretând prin prisma intereselor proprii formularea “mandat permanent”. Dar atunci când legea nu prevede în mod explicit, neechivoc, există principiul juridic “cine te numește te dez-numește”, pe care, dealtfel, l-au folosit pentru a mă demite (Legea Institutului nu preciza decât cine numește directorul general, nu și cine îl poate dez-numi). Din reacțiile lor pe parcursul ultimelor ședințe de Colegiu a reieșit limpede că singurul lucru de care se temeau era acesta: că președintele în exercițiu al României, domnul Klaus Iohannis, își va folosi prerogativele legale și va opera modificări în Colegiul Național IRRD nu doar prin numirea de noi membri pe locurile libere, dar mai ales prin dez-numirea membrilor a căror statură morală a fost compromisă prin cercetarea în dosare de importanță majoră precum Revoluția din Decembrie 1989 sau 13-15 iunie 1991, ori prin colaborarea cu fosta Securitate!  

Acesta a fost și motivul pentru care m-am adresat public Președintelui României, dl Klaus Werner Iohannis!

Altfel, anomalia rezultată din faptul că Institutul Revoluției Române va continua să existe la comanda unui director general cercetat pentru crime împotriva umanității, inculpat în două mari dosare extinse privind Revoluția Română și Mineriada, având un frunte un președinte ce nu mai participă de luni de zile la activitățile acestuia (inculpat el însuși, alături de Voican Voiculescu și Cazimir Ionescu, în cele două procese), această anomalie odată acceptată va constitui o ultimă sfidare a ideii că în urmă cu 29 de ani în România a existat o revoluție a românilor simpli, singurii care au plătit cu jertfe căderea Regimului dictatorial și căderea lui Nicolae Ceaușescu!

Claudiu Iordache

14 mai 2018

Între mistificare şi defăimare

 

În legătură cu Scrisoarea Deschisă a istoricului Constantin Corneanu, adresată Președintelui României, domnul Klaus Werner Iohannis, doresc să fac următoarele precizări:

Istoricul Constantin Corneanu, în acest moment, nu este angajat la Institutul Revoluției și nu a putut fi, deci, martor la „adevărurile din culisele unei demiteri a Directorului General, din data de 30 martie 2018”, fiind, pur și simplu, absent! Nu e prima dată când se lasă angajat în combinații tenebroase, bazate pe insinuări și dezonorante neadevăruri! I-a fost solicitat, probabil, și acest „bir” pentru a fi adus din nou în schema de personal a Institutului Revoluției, în situația în care ziaristul Octavian Știreanu a refuzat un demers asemănător!

Domnul Constantin Corneanu, în anul 2015, încadrat în Cabinetul Demnitarului din IRRD, a fost îndepărtat în urma manevrelor la care s-a pretat (împreună cu alții) pentru a submina poziția celui care îl angajase într-un moment stânjenitor al vieții sale – adică eu! Instanța nu a decis revenirea sa, doar plata indemnizației pentru ultimele luni pe care le mai avea în contract!

A existat, într-adevăr, cu ani în urmă, un moment în care, în urma unui control al Curții de Conturi, ni s-a recomandat să desfacem contractele de muncă ale celor care erau pensionari la momentul respectiv, în baza unor decizii guvernamentale din perioada mandatului Boc-Băsescu! Persoanele vizate au rămas însă și pe mai departe pe statele de plată ale Institutului!

În legătură cu comportarea mea în cadrul Institutului Revoluției: aceasta a fost constant colegială! Dacă dl Corneanu ar mai avut un pic de onoare și-ar fi amintit cum a fost primit în Institut!

În legătură cu încercarea Grupului de București de a acapara resursele Institutului Revoluției Române (buget, sediu, activități, statul de funcțiuni): acest Proiect a fost pus deja la dispoziția Președintelui Statului, proiect ce divulgă ultima încercare de a-l mai plasa pe Ion Iliescu în fruntea unui Comitet care să-i servească ambițiile!

În legătură cu schimbarea ROF-ului: acesta a fost avizat la vremea respectivă de către Președintele Iliescu, în condițiile în care Colegiul Național n-a mai participat la ședințe, dată fiind absența repetată și prelungită a președintelui său!

În legătură cu încercarea dlui Corneanu de a defini rolul lui Ion Iliescu ca fiind al “liderului Revoluției”: a existat o ședință de lucru în care Constantin Corneanu, prezentându-și lucrarea, și-a exprimat această convingere! Am făcut observația că-și poate compromite cercetarea afirmând că Ion Iliescu a fost liderul Revoluției, amintindu-i că Ion Iliescu nu a fost liderul Revoluției în zilele Timișoarei, nici în 16 decembrie, nici în 17, nici în 18, 19, 20 decembrie, cum nu a fost lider nici la Arad, nici la Cluj, nici la Sibiu, nici la Brașov, nici în 21 decembrie la București! Efectul a fost că m-a reclamat la “liderul Revoluției” Ion Iliescu, căruia i-a prezentat, împreună cu alți membri ai Colegiului de București, și o “broșură” cu citate din cărțile mele apărute în ultimii 27 de ani, scoasă la iveală și într-o întrunire din Colegiul Național, broșură ce a produs “mânia proletară” a Președintelui Institutului! Redau mai jos intervenția lui Cazimir Ionescu din ședința Colegiului Național IRRD din 9 martie 2018 pe același subiect:

“Răzvan Theodorescu: Lui Corneanu? (ora 1.32.55) Cazimir: Da, lui Corneanu i s-a cerut să scoată că Iliescu e liderul Revoluției. Păi dacă eu vreau să scriu în cartea mea că Iliescu e liderul Revoluției, care e problema directorului general? (ora 1.33.03.)

Menționez, de asemenea, că aproape toate aceste cărți (inclusiv cea din care C. Corneanu a extras un citat – eseu tipărit în anul 1994!), conținând critici uneori dure ale rolului pe care Ion Iliescu l-a jucat în timpul Revoluției și în perioada ce i-a urmat, i-au fost transmise la momentul lansării lor și domnului președinte! Pe blogul meu voi prezenta câteva fragmente din aceste cărți, scrise inclusiv în timpul mandatului meu de Director General al IRRD!

În fond, în aceasta a constat tot “colaboraționismul”meu! Mi-am asumat să rămân lângă ei, în Institut, pentru o cauză: aceea a scrierii istoriei adevărate a Revoluției Române din Decembrie 1989, și pentru o datorie de suflet: aceea de a nu lăsa să fie uitați cei care s-au ridicat împotriva dictaturii lui Ceaușescu și au luptat pentru libertate în Revoluția lui Decembrie!

În ceea ce privește alegaţiile dlui Corneanu că aş fi fost un apropiat al preşedintelui Ion Iliescu: În anul 1990 mi-am dat demisia din funcția de prim-vicepreședinte al FSN, dată fiind diferența de scopuri și opinii privind viitorul României. Am fost obligat să trăiesc ani întregi la marginea societății, în timp ce parveniții Revoluției ocupau poziţiile înalte ale Statului. M-am reîntâlnit cu Ion Iliescu în anul 2004, şi președintele de atunci al României m-a întrebat dacă găsesc necesară apariția unui Institut dedicat Revoluției. Am răspuns afirmativ. Mi-a solicitat să devin consilier de stat pentru a lucra la acest proiect în ultimele sale luni de mandat! Am acceptat, condiționând această acceptare de asigurarea că Institutul va urmări: “Cercetarea minuțioasă, nepărtinitoare, nemanipulată, independentă a dovezilor și mărturiilor celor care au supraviețuit Revoluției, va putea oferi pentru prima dată românilor Cartea de Istorie a Revoluției din Decembrie 1989” (Caietele Revoluției, nr. 1/2005). Până în anul 2017 înțelegerea a fost respectată! În urma Comunicatului Parchetului Militar din același an (conform căruia se declanșase urmărirea penală în Dosarul Revoluției, pentru săvârșirea infracțiunii de crime împotriva umanității, a fostului președinte Ion Iliescu), refuzând să fac declarații în numele Institutului Revoluției în favoarea președintelui Iliescu, acesta a trecut la atac! Evident, cu armele trecutului său întunecat, prin interpuși, pieziș și mișeleşte! Ce dovadă mai clară decât modul în care a acționat Grupul de București (cu excepția domnului Petre Roman) pentru demiterea mea de la conducerea IRRD – repet, abuzivă, câtă vreme n-au reușit să susțină legal nici o acuzație, să dovedească nici o faptă dintre cele ce mi-au fost imputate, printre strigăte și insulte, în ultimele ședințe ale Colegiului Național? Au recunoscut-o chiar ei, în ședința din 30 martie 2018 în care au forțat demiterea mea, după cum reiese din stenograma ședinței:

“Claudiu Iordache: Deci am făcut noi înșine un raport pe care l-am pus la mapă. (min. 35:38). Institutul propune membrilor Colegiului, își asumă ceea ce au făcut, dânșii urmează să ne propună la rândul dumnealor, să ne prezinte cu această comisie un raport final. (min. 35:52)

Emilian Cutean: Noi nu. (min. 35:55)

Petre Roman: Dar stați puțin, s-au ridicat aici trei probleme, te rog să vorbești. (min. 35:57)

Claudiu Iordache: Dar raportul pe care aceștia l-au încheiat trebuia să ajungă… (este întrerupt de Cutean) (min. 36)

Emilian Cutean: Dar noi nu am făcut un raport, domle! (min. 36:07)

Claudiu Iordache: Păi nu ați spus că ați făcut un raport?

Emilian Cutean: Nu l-am făcut!

Petrica Balint: S-a constatat ceva.

Claudiu Iordache: Deci nu ați făcut niciun raport! (min. 36:12)

Emilian Cutean: Nu! Am venit cu 3 chestiuni, nu am vrut să facem raport.

Eugenia Iorga: Și nici nu avem date.

Gelu Voican Voiculescu: Rămâne între noi! (min. 36:24)

Razvan Theodorescu: Stați puțin, cu datele, ce a spus dl. Cutean cred că ne convine. Nu s-a făcut un text scris, s-au ridicat niște probleme. (min. 36:38)”

Cât privește ultima frază a Memoriului d-lui Corneanu, un istoric ce pare mai devotat cauzei iliesciene decât profesiei sale, şi pe care puțini l-ar întrece în oportunism și în talentul înnăscut de a mistifica, nu pot decât să-l parafrazez, afirmând că aceasta nu este decât “tristă și dezgustătoare”!

Iar în rest, toți aceștia, Emilian Cutean, Cazimir Ionescu, Răzvan Theodorescu, Eugenia Iorga, Gelu Voican Voiculescu, cu ura, agresivitatea, lipsa de scrupule și cinismul lor, sunt, în sfârșit, stăpâni peste cadavrul Institutului, pe care nu vor mai avea cum să-l însuflețească vreodată! De altfel, este emblematic faptul că primul comunicat pe care l-au trimis opiniei publice în numele IRRD, după demiterea mea abuzivă, a fost un atac la adresa Președintelui României, domnul Klaus Iohannis!

În finalul acestui răspuns la alegațiile nefericite ale domnului Corneanu, îmi exprim speranța că Președintele Statului va interveni, în anul 29 al Revoluției Române, pentru a împiedica transformarea unui Institut de Cercetare Istorică într-un Institut de manipulare a istoriei noastre recente, în favoarea celor care, după ce au confiscat Revoluția Română, vor să confiște, cu orice preț și prin orice mijloace, și Institutul care i-a fost dedicat!

Claudiu Iordache

7 mai 2018

 

Componența Colegiului Național IRRD:

Preşedinte : ION ILIESCU

Membri :

  1. BALINT Petrica – Lugoj
    02. CHIRIACESCU Sergiu – Brasov †
    03. CUTEAN Vasile Emilian – Bucuresti
    04. DAN Iosif – Bucuresti †
    05. DUMITRESCU Emil – Bucuresti
    06. FORTUNA Lorin – Timisoara †
    07. IONESCU Cazimir – Bucuresti
    08. IORDACHE Claudiu – Timişoara (demisie)
    09. IORGA Eugenia – Bucuresti
    10. ISPAS Mihail – Bucuresti
    11. MAZILU Dumitru – Bucuresti
    12. MIRONOV Alexandru – Bucuresti
    13. NICOLAESCU Sergiu – Bucuresti †
    14. PASTOR Gheorghe – Cluj
    15. RAICU Romeo – Bucuresti
    16. ROMAN Petre – Bucuresti
    17. SANDA Adrian – Timisoara
    18. SAVU Ioan – Timisoara
    19. THEODORESCU Razvan – Bucuresti
    20. TOADER Dan – Sibiu
    21. TIGAU Doru – Iasi †
    22. VISAN Dorel – Cluj
    23. VLADESAN Emil – Timisoara
    24. VOICULESCU Gelu Voican – Bucuresti
    25. VOICILA Valentin – Arad

 

Observații:

Cinci membri decedați.

Un membru plecat prin demisie.

Un membru – fost colaborator al Securității.

Un membru – 3 ani închisoare.

Doi membri nu s-au prezentat niciodată.

Patru membri s-au prezentat extrem de rar.

Membri implicați în Procesele Penale privind Dosarul Revoluției și 13-15 iunie 1990.

Nu el a murit, noi am murit!

 

Poezia mea are vocea răgușită, are vocea plânsă, are vocea îndoliată!

 Lumea noastră moare fără demnitate!

Este internată într-un spital. Este însetată și înfometată. Și moare încă fără a muri! De o moarte fără demnitate!

Oare de ce ar mai trăi?

Poezia mea are vocea rănită, are vocea arsă, are vocea răstignită, are vocea incinerată!

 Poezia mea, ca un ecou de salon medical, scâncind ca un copil condamnat „să moară cu demnitate”!

 Doamne, cât am ascuns de noi înșine rușinea de a fi om? Până unde am ajuns? Ca și cum Dumnezeu ne-ar fi părăsit acolo, internați într-un spital englezesc, fără apă, fără pâine, fără dragoste, fără căință, pe un pământ de ființe dezmățate, ce se învârte în așteptarea pieirii sale!

Biet copil rătăcit în lăcomia și cruzimea celor ce-ți  locuiesc planeta de îngeri,

poezia mea te roagă să nu te mai întorci, să nu mai învii, căci de la nașterea lui Iisus

ei nu te-au meritat!

Și nu te vor mai merita niciodată!

 

Pentru copilul Alfie Evans: Nu el a murit, noi am murit!

 

28 aprilie 2018

Claudiu Iordache