Revoluția Românilor

Această cronică a revoltei oamenilor simpli este dedicată celor buni, devotați, curajoşi și cinstiţi, care nu înțeleg nici astăzi de ce a fost nevoie de o revoluție și de pierderea vieților a sute de români nevinovați doar pentru ca țara lor să cadă din nou pradă celor ce au tras în ei în Decembrie 1989!

 

Revoluția

Timișoara  16-20 decembrie 1989

  Țara  20-22 decembrie 1989

 

„Revoluţionarii roagă poporul român să ierte naivitatea lor de a fi predat puterea nomenclaturiştilor. Pentru că Revoluţia Română este singura revoluţie din istoria omenirii în care revoluţionarii nu au luat puterea!” (Laurenţia Caluşa)

 

 

Represiunea/ Martirajul

16-22 decembrie 1989

 

Tov. Nicolae Ceauşescu: Trebuia să trageţi! Trebuia să trageţi un foc de avertisment şi dacă nu încetau, trebuia să trageţi în ei. În primul rând trebuia să trageţi la picioare.

Tov. Elena Ceauşescu: Să fi tras în ei, să fi tras la picioare şi cei care cădeau să fi fost băgaţi în beci, ca să nu mai poată ieşi niciodată de acolo!”

Tov. Silviu Curticeanu: Să tragă!

Nicolae Ceaușescu: „Am discutat aseară, am spus: luaţi măsuri, măsuri ferme … Dacă miliţia era înarmată trebuia să se tragă … N-aţi executat ordinul dat, că am dat ordin în calitatea pe care o am de comandant suprem, ordin care este obligatoriu pentru toate unităţile, atât ale Ministerului Apărării cât şi ale Ministerului de Interne … Trebuia să-i omoare pe huligani…“  „Voi da ordin ca imediat să se primească, acum, armamentul; toţi să fie înarmaţi şi să se aplice or­dinul. … Să lichidăm repede ce este la Timişoara, să punem trupele în stare de luptă … Şi oriunde se încearcă vreo acţiune, lichidată radical, fără nici o discuţie. Vom lupta până la ultimul … Totul să se apere cu arma în mână. Toţi trebuie să ştie că suntem în stare de război!“

(Stenograma Şedinţei Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., din ziua de 17 decembrie 1989)

“V-am dat ordin să trageţi de avertisment, şi pe urmă, dacă nu se retrag, să trageţi în picioare! Nu m-am gândit că trageţi cu gloanţe de manevră. Asta e apă de ploaie! Cei care au intrat în sediul Comitetului de Partid nu trebuiau să mai iasă de acolo în viaţă! Ar fi trebuit să fie împuşcaţi!”

 

1100 de victime își așteaptă încă țara care să le recunoască sacrificiul și meritele!

 

         

Martirii Revoluției!

Au binemeritat de la Patrie!

Doar ei au acordat valoare de legendă unei țări care după anul 1918 și până în decembrie 1989 n-a dovedit decât mediocritatea unui mod de a trăi pe pământul european! Trădați de cei ce le-au supraviețuit, ei continuă să ofere aura de glorie a ființei omenești, dincolo de supraviețuirea câinoasă a conaționalilor lor! Ei sunt martirii României, sfinții ei, cărora românii de astăzi nu le mai închină catedrale, ci uitarea cea de toate zilele!

Iartă-ne, Doamne, pentru că izgonindu-i astăzi din rugăciunile noastre, la 29 de ani de la sacrificiul Lor, nu ne gândim la Tine!

Confiscarea Revoluției

22 decembrie 1989

Ion Iliescu, Liderul Revoluției?

 

„Uitaţi-vă la cimitirele lui decembrie ‘89. Pentru că, iertaţi-mă că vă reamintesc, în România a avut loc o crimă colectivă. Ştiu, sunteţi dezamăgiţi că totuşi au fost doar 1000 de oameni ucişi. De la şaizeci de mii în sus aţi fi fost şi dumneavoastră indignaţi… Dar o mie… N-aveţi timp de fleacuri…. Încep să mă întreb cine a murit în decembrie ’89, ei ori noi?”  (Călin Nemeş)

Revoluția Românilor este astăzi un cimitir. Pătrundem tot mai rar și tot mai neîncrezători în rezervația unor amintiri deja mortificate. Mă opresc uneori acolo ca să privesc, absurd, chipul unui sigiliu. Au fost cândva un copil, o femeie tânără… Au fost. Și acum sunt aici unde nu mai sunt, scufundați în pământul unei memorii care își refuză remușcările, pentru a uita, în fiecare dintre noi, sacrificiul unui spasm eroic, gratuit și ireversibil…

 

Securitatea

 

Ce se întâmplă cu poporul acesta care în nopţile sumbre ale anului 1989 era vânat de duhul rău al Securităţii şi astăzi a capitulat, din nou, în faţa celor ce i-au făcut viaţa şi mai vrednică de milă? Cum de i-a putut uita pielea loviturile de cravaşă, spiritul – celula în care a fost încătuşat, sufletul – violul fără sfârşit la care a fost supus? Cum de şi-a uitat fiii şi fraţii îngropaţi astăzi în groapa comună a ingratitudinii generale? Cum de poate să o ia mereu de la capăt, cu o astfel de memorie monstruoasă pe umeri, fără să se clatine pe picioare? El, poporul care, dispreţuindu-şi eroii şi martirii, îşi cinsteşte fără jenă torţionarii?

 

Puterea cu cap de mort

 

Sunt meserii în care eşti primit pentru a nu mai fi lăsat să pleci niciodată. Aceasta a fost şi este meseria voastră: Securitatea! Să-ţi spionezi poporul, să-l înfricoşezi, să-l terorizezi, să-l schingiuieşti, să-l dispreţuieşti, să-l urăşti  şi să-l furi, în acelaşi timp. Ascunşi în gaură de şarpe în zilele lui decembrie ’89, reveniţi la lumina zilei după ce sacrificiul a fost produs, aţi refăcut rapid conjuraţia îndreptată împotriva unei naţiuni care a ştiut să învingă, dar n-a ştiut să profite de victoria ei. Tot ceea ce aţi făcut mai târziu a fost să “negociaţi” loialitatea voastră calculată cu cei care au deschis cetatea libertăţii româneşti, pentru a o înlănţui o dată în plus! Şi, evident, să vă oferiţi, slugarnici, serviciile noilor stăpâni ai lumii contemporane. Astăzi putem spune că încercarea voastră a reuşit. Aţi făcut o Românie asemenea vouă! Aţi pus mâna pe ţara aceasta şi păreţi a nu vă mai teme de nimic! Tot ce e putere românească a devenit fieful vostru. Foşti lefegii de lux ai regimului comunist, aţi devenit pe parcurs infama oligarhie postdecembristă, feroce capitalişti şi fanatici atlantişti, în speranţa că veţi fi iertaţi şi ocrotiţi de interese internaţionaliste, fie ele de la est ori de la vest. Scriu acest text dedicat speciei ticăloşilor! Scriu acest text într-o ţară ocupată. Această scrisoare ce le e adresată nu exprimă ură, ci exclusiv dispreţ! Ei i-au învăţat pe români că furtul, făţărnicia, minciuna, oportunismul, lăcomia, egoismul, cruzimea, înşelăciunea, aduc profit, corupându-le conştiinţa morală! “Reforma” securităţii, iată, îşi arată efectele. Sărăcie şi laşitate, cruzime şi masochism, ultima generaţie de români conformaţi e mânată la abatoare în timp ce-şi votează la urne hăituitorii. Adevărul a devenit o specie pe cale de dispariţie într-o ţară vag europeană, în care încă nu a fost inventat cetăţeanul, unde şi celelalte virtuţi fireşti: demnitatea,  generozitatea, solidaritatea, compasiunea, nu mai au nici un preţ. Un neo-primitivism moral supune cutumele supravieţuirii unei degradări voite şi greu vindecabile. O ţară fără libertate, fără cetăţeni, o țară de conştiinţe îndobitocite, corupte ori arestate, unde istoria agonizează, trăită, în schimb, de miliardari infractori şi de “sclavi fericiţi”, ce s-au născut doar ca să trăiască în genunchi, hipnotizaţi de un cârnat şi o bere pe gratis, nu poate avea viitor. O dată în plus, victima a devenit complicele torţionarului la opera crimei! Păcat de Timişoara,  ca şi de peticele însângerate de pământ unde şi-au pierdut inutil viaţa peste o mie de români, păcat de o Revoluţie plătită cu sânge (nu al vostru!), care v-a făcut bogaţi! Ei, cel puţin, au fost scutiţi să afle ce a urmat sacrificiului lor. Dar supravieţuitorii? Cine ar fi putut anticipa că vom pătrunde în lumea civilizată cu aceiaşi securişti în fruntea neamului nostru? Cine s-ar fi aşteptat ca lumea civilizată să-i primească în locul nostru? Averi exorbitante, demnităţi, imunităţi, ei sunt obezii patroni ai României contemporane, piticii ei megalomani, de extracţie zoologică, stăpânii ei parveniţi şi corupţi, purtători de caziere la butonieră, ce-şi au originea în dosarele Securităţii şi Codul Penal, politruci, parlamentari, ambasadori, miniştri, legiuitori, culturnici, preoţi, bancherii ei cu conturile doldora, lăfăindu-se în normalitatea lor de gangsteri, solidari într-o singură vină, urându-i pe cei ce nu le seamănă, ascunzându-şi în spatele ochelarilor negri privirile lor de ticăloşi, ei formează astăzi “elita” unui popor fără elite, indivizi, ei înşişi, primitivi, gregari, voraci, cruzi, ipocriţi şi cinici, care şi-au transferat trădarea şi complicitatea în politică de stat, dorindu-şi să uite că noi i-am scăpat de stăpânul lor, înfruntându-l în stradă, un stăpân pe care voi, vitejilor, ispravă de care astăzi sunteţi atât de mândri, doar l-aţi trădat!  Nouă, celor tot mai puţini, ce le rezistăm, urmăriţi, cenzuraţi, persecutaţi, dezbinaţi, discreditaţi, izolaţi, supuşi epurării, ne-a fost pregătită, pentru o vreme, ca alternativă la “metodele” vechi, moartea civilă, asasinatul lent, înfometarea discretă, pedeapsa la închisoare pe viaţă într-o libertate atent îngrădită. Mai întristător este că rezistenţa noastră nu mai foloseşte la nimic într-o naţiune de subordonaţi care nu-şi mai întrevede puterea din decembrie 1989  de a schimba situaţia din România.

Există o singură meserie în care te angajezi o singură dată şi din care nu se mai poate ieşi niciodată. Aceasta, monstruoasă, ce s-a dovedit de la un capăt la altul, în comunism ca şi în capitalism, a exerciţiului ticăloşiei: Securitatea! Care a rămas şi continuă să fie, pur şi simplu, vocaţia voastră!

Şi rezistenţa la Regimul vostru corupător şi abject continuă să fie datoria noastră! În statul român mistificat şi strâmb, atâta nedreptate şi atâta trufaşă mişelie nu mai poată fi întoarsă din drum. Dar Dumnezeu nu poate lăsa neîncheiată lucrarea Revoluţiei din decembrie ‘89!

(România Liberă, 10 ani de la Revoluţia Română)

 

O Revoluție eșuată

 

Revoluția. Ea s-a născut în stradă şi a condus strada! A învins, dar vina sa cea mai gravă a fost că nu a pedepsit Vina! Vina Regimului, vina Nomenclaturii, vina Securității, vina renegaților, vina colaboraționismului, vina intelighenției profitoare!  Dacă ar fi fost înfrântă, Regimul nu i-ar fi cruțat pe cei care l-au înfruntat! Încă din 16 decembrie i-a arestat și i-a maltratat pe românii revoltați, încă din 17 a dat ordin să se tragă în ființe umane, încă din 20 decembrie era pregătit să-i aresteze pe cei din Balconul Operei, încă din 21 au decis incinerarea cadavrelor! Tot ce a urmat dovedește nu atât mărinimia ori mila românilor, cât manipularea la care au fost amăgiți și supuși! Iar iertarea nu a fost un act creștinesc, ci o exonerare de pedeapsa meritată a Vinei!

Crima cea mai gravă a Regimului Iliescu!

 

16 decembrie 2018

Fotografia a fost realizată de domnul Paul Agarici în Decembrie 1989

Reclame

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s