Moartea unei căprioare

„Nu, nu sunt Lorelei,

Sunt Cosmina.

Şi nu vreau să mă duc.

Vreau să rămân.

Am doar cincisprezece ani şi vreau să trăiesc şi să iubesc. Am lucruri de făcut.

Cosmina nu a mai rezistat!

„Azi dimineaţă, la 5 şi jumătate, a început să tuşeascaă şi apoi a făcut hemoragie.

Microbul contractat în spital i-a distrus plămânii.

A murit ca un pui…

Cosmina şi-a început călătoria nesfârşită  azi, 26 ianuarie 2010, la ora 5,30.

Bolnavă de leucemie la 15 ani, Cosmina Păun a murit într-unul din marile spitale ale Capitalei datorită unei instalaţii defecte de oxigen, care nu a funcţionat cât să apuce sufletul ei, alungat dintre noi, să urce la cer. Ucisă de statul român! Nu a funcţionat! Speranţele oamenilor simpli care au ajutat-o în lupta ei pentru supravieţuire s-au spulberat.

Dumnezeu să o odihnească!

Dar care e rostul nostru pe acest pământ?

Am murit odată cu ea şi nu ştim?! Şi nu ne pasă? Şi lăsăm iarăşi şi iarăşi să fie?

Mă tem de moartea prematură a României.

Priviţi-o! Ascultaţi-o! I s-au uscat lacrimile. Nu mai plânge. Îşi duce fiii la groapă şi tace. Ce se întâmplă în sufletul său? Dar în sufletul nostru? Şi în jurul ei nu se mai aude decât urletul câinilor!

Dumnezeu să te aibă în grijă, Cosmina, că noi, oamenii, nu am reuşit!

Isabelle Lorelai

Anunțuri