Moțiunea Iordache

   Moțiunea Iordache – O moțiune furată  

Cu 24 de ani in urmă: prima încercare de blocare a preluării puterii post-revoluționare de către foștii colaboratori ai Securității. Anul 1991. 

 

MOȚIUNEA PRIVIND VERIFICAREA DOSARELOR DE SECURITATE ALE DEMNITARILOR DIN PUTEREA LEGISLATIVĂ, EXECUTIVĂ ȘI JUDECĂTOREASCĂ

 

Fragment din cartea Singur între români, tipărită în anul 1997

 

„… o presă de genul celei extremiste aduna în jurul ei umoarea cea mai îmbâcsită a naţiunii. Revoluţia din Decembrie nu reuşise să-i cureţe sitele copleşite de zgura regimului ceauşist. O întreagă armată de informatori, rămaşi fără căpitani, bântuiau de la o poartă politică la alta, oferindu-şi serviciile. O obligaţie neonorată a României înseşi fusese publicarea listelor informatorilor Securităţii, mai precis a celor ce abdicaseră de la dubla conştiinţă de om şi român, rămânând, până la catastrofă, în slujba idealului infernal al lui Ceauşescu… Am scris la Timişoara textul unei Moţiuni ce prevedea excluderea din funcţiile de comandă ale celor trei Puteri ale Statului de Drept, a celor ce făcuseră parte din securitate! Ceea ce am scris la Timişoara am citit la Bucureşti, pe dealul Mitropoliei, într-o zi de mai, de la Tribuna Camerei Derutaţilor. “Un grup de deputaţi cere Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor să decidă asupra formării unei Comisii care să primească mandatul de a verifica dosarele membrilor celor două Camere ale Adunării Constituante, ale Executivului şi puterii judecătoreşti. Apreciem că oamenii cu funcţii în Stat, pentru a exercita în deplină libertate prerogativele ce le revin, trebuie să aibă trecutul curat. Dacă în statele cu care am împărtăşit destinul comunismului european se consideră că este inadmisibil ca în etajele superioare ale puterii să lucreze oameni ce au avut cel puţin slăbiciunea să colaboreze cu securitatea, în România această stare nefirească este încă acceptată. Aceeaşi Comisie, odată formată, să aibă posibilitatea să cerceteze modul în care informaţii ce privesc dosarele multor personalităţi politice ajung să fie publicate în coloanele unor ziare care, prin ele însele, nu îşi pot asigura servicii de informaţii!” Nu mi-a fost dat nicicând să aud protestând cu atâta vehemenţă la mine demisia de conştiinţă a celor de pe Dealul Mitropoliei!… Ura neputincioasă din privirile unor deputaţi m-ar fi alarmat dacă n-aş fi avut de partea mea experienţa conflictelor la limită. Opoziţia, în schimb, în felul ei inimitabil, a rămas rezervată. Un liber-schimbist, Ștefan Cazimir, i-a şoptit complice ziaristului Florin Mărculescu, atunci la “România Liberă”: “Ce-are, domnule, ăsta cu noi? Doar toţi am fost!…” Deci toţi fuseseră. Am cerut aleşilor neamului sprijin pentru Moţiune. Dintr-o prudenţă explicabilă, puţini au avut curajul să mă refuze. La peste o sută cincizeci de semnături m-am oprit. Puteam obţine asentimentul făţarnic al întregii săli de deputaţi blocaţi de o presimţire mai mult sau mai puţin definită. Dar dacă şi ei fuseseră? înainte de a mă lansa în această aventură, îi propusesem lui Ioan Aurel Stoica să preia ideea în favoarea partidului căruia îi era preşedinte. Acesta însă mi-a ţinut, timid, un discurs despre reconciliere şi indulgenţă. Moţiunea a făcut explozie de abia după un interval de câteva zile, întrucât până la intervenţia “României Libere”, controlul presei scrise, auzite, privite, se dovedise infailibil. (Televiziunea Română s-a arătat amnezică deşi carul său de reportaje s-a aflat continuu la faţa locului, iar reprezentantul ROMPRES-ului s-a ascuns pur şi simplu de mine!) Dar atunci când secretul n-a mai putut fi păstrat, iar blocada străpunsă, au început să apară, aşa, din senin, în presa zisă liberă, comentarii vitriolante, care mă ţinteau evident. Aveam se depistez ulterior structura tainică a proiectului profesional prin care se urmărea anihilarea, sau cel puţin atenuarea severă, a efectelor produse în opinia publică naţională, şi nu numai, de către Moţiunea Iordache! Clanul, desigur numeros, al celor direct vizaţi de către prevederile restrictive ale documentului pe care, între timp, îl depusesem la secretariatul Camerei Deputaţilor, a pus imediat în circulaţie următoarele tehnici operative: 1) Preluarea elanului provocat de Moţiune prin prefabricarea neîntârziată a alteia ce se mulţumea să mimeze adevăratele intenţii ale acţiunii mele. 2) Compromiterea iniţiatorului ei! Obiectiv la care a colaborat Corneliu Vadim Tudor, cu ocazia dezvăluirilor, în propriul săptămânal, a complicităţii lui Iordache cu serviciile de informaţii americane!… 3) Exprimarea ostentativă a indiferenţei faţă de urmările demersului în cauză. 4) Crearea unui psihoze generale prin enunţarea pericolului general ce apăsa asupra tuturor cetăţenilor României, prin punerea în uz public a aserţiunii: “Moţiunea vrea să verifice dosarul de securitate al naţiunii române!” 5) Punerea în stare de deriziune a autorului Moţiunii. Au lucrat pentru asta “Libertatea” (Vezi serialul: “Groapa de la Urziceni”!) şi “Europa” (“Loţiunea Iordache”!). 6) Acreditarea convingerii că membrii PCR nu au avut dosar de securitate (În ianuarie ’90 am avut în mână dosare ale activiştilor PCR judeţeni!) 7) Neliniştirea Opoziţiei prin lansarea ideii dosarelor prefabricate! 8) Amortizarea procedurilor legale declanşate de Camera Deputaţilor de către prezentarea Moţiunii (dosarul acesteia s-a „pierdut” la Senat!) 9) Ameninţarea insistentă a celui care îi obligase la atâta hărnicie conspirativă. Oficiosul “Azi” a mers atât de departe încât nu s-a sfiit să-mi aducă la cunoştinţă pregătirea unor represalii… E suficient să consultaţi suprafaţa de hârtie cu care a fost onorată atitudinea “ticălosului mic de Claudiu Iordache” (Stelian Moţiu, Florin Diaconu, Mihai Ciulei). După ei, Moţiunea a avut importanţa sa în concertul operaţiunilor de subminare a procesului democratic din România! Florin Diaconu: “Să fie vorba de o încercare de relansare a popularităţii autorului? S-ar putea!” Stelian Moţiu: “După tot ce a stârnit, să nu se mire de ceea ce va urma!” Dar “Azi” nu a rămas singur în campania de a mă intimida ori de a înăbuşi în faşă intenţia mea. Numai că, între timp, “România Liberă” publică lista tot mai numeroasă a celor ce semnaseră Moţiunea, iar “Expresul” domnului Nistorescu, pe cea a celor care nu o semnaseră! S-a ajuns, până la urmă, atât de departe încât deputaţi ce iniţial fuseseră tentaţi să refuze principiile Moţiunii, s-au simţit presaţi, în circumscripţii ori în familiile lor, să le sprijine…

Dosarul, împreună cu lista semnăturilor de susţinere, a fost depus în mâinile secretarului general al Camerei, acesta urmând să îl expedieze la Senat, unde era prevăzută declanşarea unor proceduri identice. Dar nu a fost să se întâmple aşa. Ajunsă în fostă clădire a CC-ului, propunerea legislativă a întâmpinat încă de la început împotrivirea lui Radu Câmpeanu, spre uşurarea colegilor săi din Biroul Permanent. Într-un jurnal braşovean, în cadrul unui interviu, Vasile Moiş recunoaşte, satisfăcut, sprijinul primit din partea liderului liberal în respingerea Moţiunii! Dar curând va fi găsită o metodă şi mai simplă de a o scoate din atenţia publică. Moţiunea este, pur şi simplu, furată, rătăcită, pierdută – e tot una! Moţiunea dispare în incinta Senatului. Va reapare, un an mai târziu, la secretariatul Camerei Derutaţilor, nemaiputând fi luată în discuţia Parlamentului!

 

Un an mai târziu, în urma unei discuții cu Constantin Ticu Dumitrescu, acesta a inclus Moțiunea Iordache în proiectul său de lege Legea Ticu Dumitrescu.

Moţiunea Claudiu Iordache privind accesul la dosarele de securitate ale membrilor Parlamentului, Executivului şi puterii judecătoreşti

Adevărul, unica şansă a reconcilierii naţionale

(Articol publicat de Florin Gabriel Mărculescu în România Liberă, 8 mai 1991)

„Semnificativ ni se pare, însă, faptul că TVR a consacrat aproape întreg spaţiul emisiunii Viaţa parlamentară din seara zilei de luni intervenţiilor generate de plasa abil ţesută a diversioniştilor naţionalişti, în schimb nu a găsit de cuviinţă să acorde nici măcar o secundă interpelării dlui Claudiu Iordache prin care s-a atras atenţia – în termeni de o rară claritate – asupra rolului pe care temuta Securitate continuă să-l joace, bizuindu-se pe propriile noastre turpitudini. Fiind vorba de una dintre cele mai importante interpelări rostite sub cupola Parlamentului, înţelegem să-i acordăm un spaţiu pe măsură, reproducând-o în tot ce ni se pare esenţial:

Claudiu Iordache – Interpelare adresată în Parlamentul României, 6 mai 1991

Situaţia generală a României demonstrează că evoluţia întregii societăţi traversează un moment critic, dar mai ales că depăşirea acestuia nu mai este pe măsura puterilor unui singur om, a unui singur partid, ori a unei singure categorii sociale. Înaintăm, în incertitudine, în direcţia unui viitor împovărat de urmările întregului trecut comunist. Avem, oare, voinţa politică de a răspunde acelor întrebări care vin dinspre anii dictaturii? Din păcate, prea puţini dintre noi, pentru că apăsătorii ani ai unei domnii sociale – penibilă, discreţionară şi odioasă – au reuşit să suprapună, peste biografia fiecăruia dintre noi, culpabilizarea biografiei tuturor. Accesul clandestin al câtorva la dosarele acestui trecut le-a permis să posede un instrument cu care multora le este întreţinută resemnarea, obedienţa şi frica. Numeroşi intelectuali, avocaţi, judecători, procurori, ofiţeri, ziarişti execută încă ordine care nu vin de la puterea legală, ci de la puterea ocultă. Asistăm în întreaga lume a Europei de Est la spectacolul acestui periculos şantaj cu documentele secrete ale trecutului. Deputaţii dezvăluiţi părăsesc parlamentele, demnitari de stat demisionează; şi acolo şi aici oamenii politici rămân la discreţia celor care au acces la arhiva biografiilor lor. Solicit, deci, Serviciului Român de Informaţii o declaraţie publică privitor la felul în care a fost dezafectat enormul aparat al Securităţii. Solicit aceleiaşi instituţii un raport privitor la procedurile legale prin care s-a admis accesul la documentele fostei Securităţi. Sunt semne că între angajaţii acestei instituţii naţionale şi colegii rămaşi în afara ei uşile continuă să rămână deschise. Cu prilejul publicării acelor dezvăluiri notorii în paginile Renaşterii Bănăţene a fost produsă dovada, involuntară, că membri ai serviciilor speciale au pus la dispoziţia respectivei redacţii „materia informativă” necesară. Şi nu este unicul caz. Reviste de orientare extremistă beneficiază din plin şi aproape pe faţă de acces nestingherit la cărţile biografice ale celor pe care îi consideră indezirabili. Consider că a sosit momentul ca, printr-o acţiune a comisiilor Camerei Deputaţilor, să fie cercetate de îndată aceste conexiuni ce se dovedesc departe de a fi legale. Propun SRI editarea unei reviste proprii, unde să publice tot ceea ce doreşte să aducă la cunoştinţa opiniei publice, evitându-se astfel livrarea informaţiilor altor tipărituri, fiefuri ale unor conştiinţe de o imoralitate desăvârşită, atât de cunoscute de altfel. Propun, de asemenea, ca decizia de conservare a arhivelor Securităţii să nu fie luată atâta vreme cât nu au fost identificate numele şi faptele torţionarilor din Decembrie. Am lăsat la urmă propunerea formării unei comisii parlamentare care să primească mandatul de a verifica dosarele membrilor celor două camere ale Adunării Constituante. Asigurarea sănătăţii întregii societăţi româneşti pretinde un demers identic pentru demnitarii executivului şi puterii judecătoreşti, ca şi pentru participanţii de vitrină la Revoluţie, între care, la vremea respectivă, au fost infiltraţi informatori ai Securităţii, cărora nu le mai putem admite să pozeze în eroii acelor tragice zile. Consider că oamenii cu funcţii în stat, pentru a exercita în deplină libertate prerogativele ce le revin, trebuie să aibă trecutul curat, fără de care vulnerabilitatea la şantajul politic îi va împiedica să îi exprime cu adevărat pe cei pe care îi reprezintă. Dacă în statele cu care am împărtăşit destinele comunismului est-european se apreciază că este inadmisibil ca în etajele superioare ale puterii să lucreze oameni ce au avut cel puţin slăbiciunea să colaboreze cu Securitatea, în România această stare nefirească este încă acceptată. Am ajuns, astfel, în plină epocă de conciliere naţională, în care torţionari binevoitori fraternizează cu victimele lor generoase, spre binele viitorului României. Evident, nu trebuie să facem un efort imaginativ pentru a înţelege că nu aceasta este calea normală a unei profunde reconcilieri naţionale. Calea normală este numai calea adevărului.

Suntem informaţi că cele de mai sus fac obiectul unei Moţiuni pe care şi-au pus până acum semnăturile domnii deputaţi Claudiu Iordache (F.S.N.), Cazimir Ionescu, Petre Ninosu (F.S.N.), Stoica Mihai (F.S.N. – 20 Mai), Daniela Crăsnaru (independent), Victor Cevdarie şi Florin Popescu (M.E.R.), Tudor Marius Mihail (P.E.R.), Luchin Milencov (U.D.S.R.), Ivanciov Carol (Uniunea Bulgarilor). Vom continua să publicăm numele celor care se vor alătura în zilele ce urmeanză acestei moţiuni. Bine ar fi ca şi TVR să prezinte această importantă iniţiativă parlamentară.”

Moţiunea Iordache – Şah la Securitate

„În ziarul nostru de marţi am prezentat principalele elemente a ceea ce, pe drept cuvânt, se poate numi „Moţiunea Claudiu Iordache„. Între timp, din surse, cum se spune, demne de toată încrederea, am aflat că ea va fi prezentată în Camera Deputaţilor, în premieră absolută, luni 13 mai a.c. Iată-i conţinutul:

„Un grup de  deputaţi cere Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor să decidă asupra formării unei Comisii a Camerei Deputaţilor care să primească mandatul de a verifica dosarele de Securitate ale membrilor celor două camere ale Adunării Constituante, ale Executivului şi ale puterii judecătoreşti.

Apreciem că oamenii cu funcţii de stat, pentru a exercita în deplină libertate prerogativele ce le revin, trebuie să aibă trecutul curat, fără de care vulnerabilitatea la şantajul politic îi va împiedica să îi exprime cu adevărat pe cei pe care îi reprezintă.

Dacă în statele cu care am împărtăşit destinele comunismului european se consideră că este inadmisibil ca în etajele superioare ale puterii să lucreze oameni ce au avut cel puţin slăbiciunea să colaboreze cu Securitatea, în România această stare nefirească este încă acceptată.

Această Comisie a Camerei Deputaţilor, odată formată, să aibă posibilitatea să cerceteze modul în care informaţii ce privesc dosarele personale ale multor personalităţi politice ajung să fie publicate în coloanele unor ziare care prin ele însele nu-şi pot asigura servicii de informaţii…

Numele primilor zece deputaţi care, prin semnăturile date, au înţeles să se alăture, în calitate de coautori, acestei iniţiative au fost deja publicate în coloanele ziarului nostru. De atunci, numele „suporterilor” a crescut vertiginos, alţi 80 de parlamentari exprimându-şi fără dubii sprijinul. În ordinea depunerii semnăturilor, aceştia sunt: Achim Vilău (FSN), Zsigmond Laszlo, Imre Andras (UDMR), Niculae Ionescu Galbeni, Nichita Dumitrescu, Ioan Alexandru, Ion Diaconescu (PNŢCD), Cristian Rădulescu (FSN), Baranyi Francisc (UDMR), Nae Bedros (PNL), Constantin Klaps (PNŢCD), Ecaterina Iorga, Ilie Nică, Vasile Nedu (FSN), Costică Canacheu (FSN), Sergiu Cunescu (PSDR), Varujan Vosganian (UAR), Florica Dumitrescu, Aurel Puiu, Viorel Munteanu (FSN), Antonică Dijmărescu (MER), Nicolae Enescu (PNL), Cristian Zăinescu, Ariton Nedelcu, Ioan Ban, Iulia Leo Miza (PNL), Nicolae Iuruc (PDAR), Ioan Besgan, Gh. Voinea, Rene Radu Policrat (PNL), Paul Ciobanu, Octavian Căpăţână (PUNR), Nicolae Simescu (PRN), Mircea Ionescu-Quintus (PNL), Coriolan Bucur (PUNR), Dumitru Pop (PUNR), Constantin Andreescu (PNL), Ion Iosif, Corina Viorica Edelhauser (PER), Pilich Laszlo (UDMR), Vasile Lascu (PDSR), Bogdan Pătraşcu, Ion-Oltea Toană (FSN), Mihai Stoica (FSN – 20 Mai), Ioan Niculiţă Cîndea (independent), Mihai Emilian Mancaş (FSN), Gh. Manole (independent), Răducanu Gh. (UDRR), Dănuţ Fleacă (FSN – 20 Mai), Gabriel Nicolescu, Mihai Iancu, Ovidiu Muşetescu (FSN), Ion Zgorcea, Şervan Dumitru (FSN – 20 Mai), Tendor Horia Mihăescu (FSN), Ioan-Florin Tupilatu (MER), Liviu Paraschivoiu )FSN), Demeny Lajos, Borbely Erno (UDMR), Dumitru Mocanu, Gheorghe Marcu (FSN), Călin Popescu Tăriceanu, Horia Rusu, Dinu Patriciu, Mihai Carp (PNL-at), Tudor Mihai, Ştefan Seremi, Gh. Lungu (FSN), Marin Balaban, Dan Lăzărescu, Radu Ciuceanu (PNL).

Lipsesc numele a patru deputaţi care au semnat în favoarea moţiunii, dar (probabil de… frică) ţin la anonimat. După cum se vede, le respectăm discreţia şi le dorim să nu-şi abandoneze opţiunea.

Este de la sine înţeles că salutăm şi înţelegem, la rândul nostru, să sprijinim această mult aşteptată iniţiativă parlamentară ca un prim pas – dar încă nu decisiv – în direcţia unei indispensabile limpeziri a climatului nostru moral şi credem că ar fi cât se poate de firesc ca adoptarea moţiunii să se facă deschis, prin vot nominal. Ne exprimăm, deocamdată, o singură nedumerire. De ce se încredinţează decizia constituirii acestei comisii Biroului Permanent al Adunării Deputaţilor, câtă vreme normal ar fi ca o asemenea hotărâre să aparţină plenului deputaţilor?!

Oricum, credem că punerea în discuţie a legilor privind siguranţa naţională a României şi organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii nu va putea avea loc înainte ca interpelările dlui Claudiu Iordache să fi primit un răspuns din partea dlui Virgil Măgureanu şi nici înainte ca Adunarea Deputaţilor să se fi pronunţat asupra constituirii şi funcţionării comisiei ce face obiectul moţiunii la care ne referim. Există, desigur, multe alte motive pentru care discutarea acestor legi ni se pare, la ora actuală, cel puţin aberantă. Între care şi cele privind încălcarea unor elementare norme de procedură.”

Moţiunea Iordache – şah la Securitate” – articol scris de Florin Gabriel Mărculescu, publicat în România Liberă, 10 mai 1991 

2

http://jurnalul.ro/stiri/politica/plagiat-legea-ticu-nu-e-a-lui-ticu-23804.html       

În mai 1991, Claudiu Iordache, pe atunci deputat FSN, lansa o moțiune prin care cerea conducerii Camerei Deputaților să decidă asupra formării unei comisii a acestui for legislativ, care să primească mandatul de a verifica dosarele de securitate ale membrilor celor două Camere ale Adunării Constituante, ale Executivului și ale puterii judecătorești. „Apreciem că oamenii cu funcții în stat, pentru a exercita în deplină libertate prerogativele ce le revin, trebuie să aibă trecutul curat, fără de care vulnerabilitatea la șantajul politic îi va împiedica să îi exprime cu adevărat pe cei pe care îi reprezintă. (…) Aceeași comisie a Camerei Deputaților, odată formată, să aibă posibilitatea să cerceteze modul în care informații ce privesc dosarele personale ale multor personalități politice ajung să fie publicate în coloanele unor ziare care, prin ele însele, nu-și pot asigura servicii de informații”, se arată în moțiunea lui Claudiu Iordache. Moțiunea lui Claudiu Iordache a fost semnată de aproximativ 150 de parlamentari.

Anunțuri

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s