Tahrir – Piața Libertății

Tahrir

Piața Libertății

18 zile eroice

Ora libertății bate în acest moment în Egipt. Cairo este astăzi capitala acestei libertăți. Cu 21 de ani în urmă, flacăra libertății s-a aprins în România: la Timișoara, la București, la Arad, la Cluj, la Sibiu, la Brașov, dar românii s-au grăbit s-o stingă. Și de atunci întunericul a coborât asupra României.

Popoarele au și această putere. Când par definitiv îngenuncheate, ele se ridică în picioare și își recapătă dreptul la libertate. Victoria libertății este cea mai frumoasă sărbătoare a istoriei. Să o celebrăm, atunci, acolo unde ea a fost obținută și în numele tuturor celor ce pun libertatea mai presus de viața lor. Și să ne amintim și extraordinara solidaritate a românilor coborâți în stradă pentru a înfrunta represiunea  unei dictaturi sângeroase (În Egipt armata nu a tras în poporul său!), precum și cântecul Timișoarei din decembrie 1989: „Libertate! Libertate!”

Astăzi, 11 februarie 2011, după peste două săptămâni de luptă în Piața Tahrir a libertății lor, libertatea lumii vorbește în limba Egiptului!

Ceea ce dovedește Egiptul astăzi e că o Revoluție nu se organizează. Revoluția se întâmplă. Revoluția este.

„Totul e stupefiant în această revoluție, începând cu calmul, cu civismul său…” (Le Liberation)

„Asta e ceea ce cerem: respect, demnitate… spune Mohamed, instalator venit din Alexandria. Plătesc din banii mei, dar nu-mi pasă dacă voi fi ruinat, măcar vom fi liberi!” (Le Liberation)

„Este o revoluție! Amploarea sa este a celor care nu mai pot fi împiedicați să afirme că Egiptul de după 25 ianuarie e radical diferit de cel dinainte. Vocea poporului s-a ridicat cu claritate și mult curaj, afirmând că această schimbare este inevitabilă. Tinerii egipteni, susținuți de ansamblul generațiilor, spun astăzi ceea ce nimeni n-a îndrăznit să rostească timp de mai multe decenii. Eu repet, este o revoluție!” (Secretarul General al Ligii Arabe, Amr Moussa)

Un maior din armata egipteană, care s-a alăturat manifestanților din Cairo, a anunțat  că alți 15 ofițeri de diferite ranguri s-au dus de asemenea în Piața Tahrir pentru a lua parte la proteste, transmite Reuters în acest moment. „Mișcarea de solidaritate cu poporul a forțelor armate a început!”

„Circa 15 ofițeri s-au alăturat revoluției poporului. Scopurile noastre sunt aceleași cu ale poporului!”

„Ceea ce i-a determinat pe acești ofițeri și pe mine să ne alăturăm revoluției este jurământul de credință pe care l-am depus când am intrat în armată – să protejam națiunea,” a spus Shouman când a fost întrebat dacă ofițerii nu riscă un proces la curtea marțială. Protestatarii l-au ridicat pe Shouman pe umerii lor, strigând „Armata și poporul sunt împreună!”

UPDATE ora 21: La câteva ore după fuga dictatorului Mubarak, șeful Armatei egiptene salută memoria martirilor căzuți în lupta pentru libertate!  La 21 de ani din Decembrie 1989, capi ai Armatei Române nu recunosc și nu respectă Revoluția Română!

Anunțuri

Sunt mândru de poporul meu!

SUNT MÂNDRU DE POPORUL MEU!

19 mai 2010

Profanarea mormintelor

La douăzeci de ani de la Revoluţia Română, statul profanator continuă să batjocorească memoria martirilor din Decembrie 1989. Vechiul Regim îşi strânge rândurile şi sufocă spiritul Revoluţiei. Rând pe rând apar corbii albi ai fostei Securităţi, care ori deplâng moartea unui dictator asasin ori cenzurează adevărul despre soarta sutelor de români asasinaţi cu sânge rece în Decembrie 1989. În acelaşi ani în care Europa aniversează căderea Zidului Berlinului, ori Revoluţia de catifea a praghezilor, ori străpungerea frontierei maghiaro-austriece de către fugarii germani, Puterea de  la Bucureşti se preface că a uitat care e datoria ei. Formalismul obligaţiilor ori cinismul afişat al Guvernului, mai preocupat să vândă aurul de la Roşia Montana decât să evoce fapta de glorie rară a unui popor neobişnuit cu lupta pentru libertăţile sale, ipocrizia inimaginabilă a unei părţi a presei scrise ce continuă să psalmodieze prohodul lui Ceauşescu (singurul dictator al Estului care a dat ordinul să se tragă în propriul popor!) în loc să plece fruntea de hârtie maculată înaintea celor ce au rostit şi în numele lor cuvântul: “Libertate”, fac din anul comemorărilor morţilor noştri glorioşi un anotimp dezonorant al ruşinii şi ingratitudinii! Cât priveşte românul de rând, iată-l, e astăzi fiinţa domesticită a regimului postdecembrist al Securităţii. Acesta este răul cumplit pe care fosta securitate l-a făcut unei generaţii de români. Impostura, uzurparea de merit, moda abjurărilor făţarnice şi a renegaţilor foşti comunişti – azi anticomunişti, fost securişti – azi antisecurişti, foşti valeţi de curte ai Dictatorului – azi semnând Raportul Comisiei Prezidenţiale privind condamnarea comunismului, foşti culturnici – azi senatori ai spiritului de revanşă al unui eşalon insidios şi ascuns al refuznicilor libertăţii… Pentru asta v-aţi jertfit, români, pentru asta aţi ieşit cu pieptul gol înaintea tancurilor, pentru asta v-aţi lăsat mutilaţi ori răniţi, pentru asta aţi fost arestaţi şi călcaţi în picioare la Jilava ori Popa Şapcă? Pentru asta Timişoara a luptat zile şi nopţi ale speranţei şi disperării la viitoarea Românie, asasinată ulterior cu sânge rece de puterea postdecembristă? Pentru asta aţi ieşit cu sutele de mii pe străzile Revoluţiei, pentru asta aţi cântat: “Deşteaptă-te, Române?” Pentru asta aţi surâs fără teamă morţii nemeritate? Nu am astăzi mai multă putere pentru a răspunde acestei sfidări ruşinoase decât dispreţul şi dezgustul! Dispreţul pentru ziariştii, istoricii, analiştii care cenzurează fără scrupule adevărurile de preţ ale Revoluţiei, dezgust pentru demnitarii profitori ai suferinţelor decembriste, jenă imensă pentru Preşedintele României care în Decembrie 2009 şi-a decorat curtenii cu spatele la meritul luptătorilor Revoluţiei, izolaţi, cenzuraţi, îmbătrâniţi prematur într-o societate care nu i-a cinstit niciodată! Ungaria îşi aniversează Revoluţia din 1956 în respectul datorat eroilor săi. Cehii, slovacii, polonezii, germanii nu-şi refuză trecutul meritat, dar există şi o Românie ingrată, întoarsă cu faţa la trecut, parvenită, imorală, ipocrită şi în impostură, pentru că “beneficiile” înjosite ale libertăţii de astăzi au fost toate obţinute cu sângele vărsat. Cum vor privi generaţiile viitoare această ingratitudine cvasigenerală a unui popor indiferent la sacrificiul martirilor săi? Ce se întâmplă cu poporul acesta care în nopţile sumbre ale anului 1989 era vânat de duhul rău al Securităţii şi astăzi a capitulat, din nou, în faţa celor ce i-au făcut viaţa şi mai vrednică de milă? Cum de i-a putut uita pielea loviturile de cravaşă, spiritul – violul fără sfârşit la care a fost supus? Cum de şi-a uitat fiii şi fraţii îngropaţi astăzi în groapa comună a amneziilor generale? Cum de poate s-o ia mereu de la capăt, cu o astfel de memorie monstruoasă pe umeri, fără să se clatine pe picioare? El, poporul care, dispreţuindu-şi martirii, îşi cinsteşte fără jenă torţionarii?

Iar răspunsul nu poate fi decât unui singur. Revoluţia n-a fost a tuturor românilor, a fost doar a românilor însufleţiţi de conştiinţa libertăţii! Dar ei au luptat în numele tuturor, fără teama de consecinţe. N-a fost revoluţia sutelor de mii de colaboratori ai Securităţii, nu a fost revoluţia nomenclaturii, n-a fost revoluţia colaboraţioniştilor, vinovaţilor şi complicilor, a fost revoluţia inocenţilor ce s-au jertfit pentru ca, în urma lor, ce oroare! România să fie luată din mâinile dictaturii ceauşiste şi abandonată oligarhilor cu cazier totalitarist. Dar nu poporul e responsabil de criza care izbeşte, fără cruţare, această ţară, ci cei care au împins-o în prăpastie. Morţii tac nemângâiaţi. Deasupra lor se aud din nou bocancii torţionarilor! Securitatea jubilează, a pus iarăşi mâna pe soarta unei ţări prea frumoasă pentru un popor care astăzi o trăieşte atât de urât. Sufletul meu plânge, dar nu poate să continue să tacă. Nu în numele lui, ci în numele lor. Iar voi, compatrioţi, aprindeţi lumânarea în candele şi gândiţi-vă la toţi aceia care nu mai sunt vii decât prin voi. Şi să nu uitaţi Revoluţia noastră, căci ea este cea care, vindecându-vă de trecut, v-a deschis poarta unei vieţi demne şi libere. Căci nu ea e de vină pentru existenţa voastră tristă de astăzi, ci doar cei care v-au furat-o!

V-au furat-o şi aţi rămas iarăşi singuri pentru încă o generaţie.

Claudiu Iordache

20 decembrie 2009

Balconul Revoluţiei Române, Timişoara, 20 Decembrie 1989

Primele cuvântări din Balconul Operei Timişoara, 20 decembrie 1989.

http://mariusmioc.wordpress.com/2008/08/24/timisoara-20-decembrie-1989-primele-cuvintari-din-balconul-operei 
(transcrierea înregistrării) 

http://www.trilulilu.ro/muzica-diverse/timisoara-20-dec-1989-primele-cuvintari-din-balcon 
(înregistrarea audio) 

Înregistrare cu primele cuvântări ţinute din balconul Operei în 20 decembrie 1989, când s-a anunţat constituirea Frontului Democratic Român, organizaţie care să coordoneze mişcarea revoluţionară. Autorităţile comuniste voiseră să organizeze un miting pro-Ceauşescu pentru care pregătiseră o staţie de amplificare în balconul Operei. Acea staţie de amplificare a fost folosită de revoluţionari.

Transcriere înregistrare:
00:00 Lorin Fortuna (se aude slab): Cetăţeni ai Timişorii!
00:02 Urale
00:11 Lorin Fortuna: (neînţelegibil) toată ţara! (urale, Scandări: „Azi în Timişoara, mîine-n toată ţara!”)
00:44 Lorin Fortuna: „Linişte, vă rog! Cetăţeni ai Timişorii, cei pe care ne vedeţi aici ne-am constituit într-un comitet de acţiune al Frontului Democratic Român. (urale) Drepturile şi libertatea se cîştigă în mod organizat. Fără violenţă! (Scandări: „Fără violenţă!”) Vă rugăm foarte mult, nu mai spargeţi vitrine, nu provocaţi încăierări, nu atacaţi armata! Armata colaborează, aţi văzut. (urale, Scandări: „Armata e cu noi!”) Aşteptăm să vină reprezentanţii autorităţilor să discutăm în mod organizat cu ei. (urale, strigăt: Noi sîntem poporul! Scandări: „Jos cu Ceauşescu!”) Cetăţeni ai Timişorii! Prima condiţie pe care o punem guvernului român este jos familia Ceauşescu! (urale, Scandări: „Jos cu Ceauşescu!”) Dar pentru aceasta vom lupta paşnic, paşnic, nu uitaţi, paşnic. A doua condiţie cerem: eliberarea imediată a arestaţilor! (urale, cineva strigă „unde ne sînt morţii?”). A treia condiţie, a treia condiţie: identificarea morţilor. (urale) Vă rog, în acest moment, un minut de reculegere pentru victimele de la Timişoara! În genunchi, toată lumea! În genunchi! … Armata, să stea pe loc! Armata să stea pe loc! (glasuri răzleţe în mulţime: Armata să stea pe loc! Se face relativă linişte).
04:24 Glas în depărtare: şobolanii au întins-o! Şobolanii au întins-o!
04:28 Glas în depărtare: Pe Bălan l-o închis (?) Radu Bălan e aicea
04:38 Glas puternic: Să vină aici!
04:39 Alt glas: Să vină vinovaţii aicea! Să vină vinovaţii, vinovaţii să vină aicea!
04:45 Scandări: „Bălan!”
04:56 Scandări: „Jos cu Ceauşescu!”
05:12 Bărbat: Moarte criminalilor!
05:13 Lorin Fortuna: Vă rog să vă organizaţi acuma pe întreprinderi. Fiecare întreprindere, mare sau mică, să-şi constituie comitetul de acţiune al Frontului Democratic Român. (urale) Vă rog. Comitetele care se înfiinţează rămîn permanente din acest moment şi ţin legătura cu noi. Pînă vor veni autorităţile. Voi da cuvîntul şi altor membri din comitet. Un reprezentant al citadelei Electrotimişului (urale)
05:55 Ioan Chiş: Dragi compatrioţi. Nu am crezut niciodată să ajungem aici. N-am crezut că există între noi atîta forţă. Nu sîntem pregătiţi ca să facem şi să nu se întîmple nenorocirile care s-au întîmplat. Pentru asta, pentru prima problemă, solicit din partea Comitetului Judeţean, solicit a lua cuvîntul pe tovarăşul Radu Bălan (urale, se aude scandare slabă: „Bălan!”). Poate, poate că unii se gîndesc la tovarăşul Matei (huiduieli; Bărbat: vorbeşte aiurea). Vă rugăm să vă păstraţi calmul şi să aşteptăm (Scandări: „La judeţ!). Îl aşteptăm pe Bălan (glas: să vină Bălan). Atît. Nu putem să ne repezim, trebuie să fim foarte calmi şi liniştiţi. Aşa cum am fost astăzi. Vă mulţumesc!
07:34 Lorin Fortuna: Din partea intelectualilor din Timişoara. Se va prezenta singur. (urale, aplauze)
07:45 Claudiu Iordache: Mă numesc Claudiu Iordache şi sînt scriitor român (urale). Sînt mîndru de forţa şi curajul cu care demonstraţi în legătură cu nişte drepturi care vă lipsesc de zeci de ani (urale). Sînt mîndru că am uitat de frica care ne-a marcat pe noi atîta timp şi pentru că am venit aicea pentru ca în mod paşnic să ne exprimăm revendicările de fiinţe libere! (urale, scandări: „Libertate!”). Aşa trăieşte forţa unui popor! În acest moment vorbiţi în numele întregului popor român! (urale) Întregul popor român aşteaptă de aici mişcarea care să ne elibereze pe toţi de spaime, de nesincerităţi (?) îngrozitoare prin care trebuie să trecem teferi (Scandări: „Azi în Timişoara, mîine-n toată ţara!”) Uniţi (?) nu ni se poate întîmpla nimic. Armata este a poporului român. Armata trebuie să ne apere! (urale, strigăte: criminalii!) Armata ne va apăra! Nu putem sfîrşi că avem adevărul de partea noastră! Şi adevărul este de partea noastră! Încercaţi să aveţi curajul acestui moment [sfîrşit înregistrare]

(preluare Marius Mioc – serialul „Revoluţia de la Timişoara în înregistrări audio-video”)

Lansarea cărţii SECURITATEA – CONFISCAREA UNEI NAŢIUNI

Cartea „Securitatea – Confiscarea unei naţiuni

va fi lansată marţi, 15 decembrie 2009, ora 16,

la Librăria Sadoveanu (Bd. Magheru) din Bucureşti.

În anul 20 de la Revoluţia Română cartea “Securitatea – Confiscarea unei naţiuni” face, pentru prima dată, radiografia preluării puterii post-decembriste de către structurile fostei Securităţi – explicaţia faptului că România, în aceste două decenii, a rămas fixată într-o criză căreia nici azi nu i se întrevede o soluţie.

Corupţia generalizată, descompunerea morală, infiltrarea instituţiilor statului, subminarea libertăţilor cetăţeneşti au culminat, la 20 de ani după Revoluţie, cu tentativa de a transforma statul de drept într-un stat autoritar condus de persoane care înainte de Decembrie 1989 au făcut parte din nomenclatura lui Ceauşescu şi din securitate ca poliţie politică.

Cartea “Securitatea – Confiscarea unei naţiuni” reprezintă, totodată, un avertisment: România trebuie apărată, România nu trebuie întoarsă din drum! Şi drumul este unul singur: apărarea activă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, idealuri pentru care, în Revoluţia Română din Decembrie 1989, sute de mii de români au ieşit în stradă, şi 1104 din ei şi-au pierdut viaţa!

Cartea este dedicată “celor ucişi fără milă în Decembrie 1989”.

1989 – Anul care a schimbat lumea

În data de 3 decembrie 2009, la Palatul Parlamentului din Bucureşti, în organizarea Fundaţiei Române pentru Democraţie condusă de fostul preşedinte al României, domnul Emil Constantinescu, a avut loc Conferinţa Internaţională “1989 – anul care a schimbat lumea. Viziunea protagoniştilor schimbării asupra viitorului Europei”.

Au fost invitaţi lideri marcanţi ai mişcărilor revoluţionare care au dus la prăbuşirea regimurilor totalitare dintr-un spaţiu cuprins între Zidul Berlinului şi Siberia, între Europa Centrală şi Asia Centrală şi între Marea Baltică şi Balcani, şi personalităţi politice care au condus procesul de tranziţie democratică din Europa Centrală şi de Est. Prestigioşii invitaţi ai Fundaţiei Române pentru Democraţie şi-au prezentat experienţa şi viziunea lor asupra unor evenimente cruciale pentru istoria Europei şi a lumii contemporane.

Printre invitaţii de onoare din străinătate şi din România s-au numărat dr. Jelio Jelev, preşedintele Bulgariei (1990-1997), liderul mişcării anticomuniste din Bulgaria, Jan Carnogursky, primul prim ministru al Slovaciei (1991-1992), dizident anticomunist, semnatar al Cartei 77, Arnold Ruutel, preşedintele Estoniei (2001-2006), Petru Lucinschi, preşedintele Moldovei (1996-2001), Gheorghe Duca, preşedintele Academiei de Ştiinţe, Republica Moldova, Ion Iliescu, preşedintele României (1990-1996, 2000-2004), Petre Roman, prim ministru al României (1990-1992), Radu Câmpeanu, Partidul Naţional Liberal, Prof. Dumitru Mazilu.

Dezbaterile s-au desfăşurat sub forma a 6 mese rotunde, având ca teme Intelectualitatea contestatară şi prăbuşirea comunismului în estul Europei, Elitele politice reformatoare ale anului 1989 în estul Europei, Specificul Revoluţiei Române – revolta maselor şi reprimarea sângeroasă, Exilul românesc şi Revoluţia Română, Radiourile Lumii Libere şi Revoluţia Română, Procesele Revoluţiei Române, Rezistenţa anticomunistă şi dizidenţa anticeauşistă. Am participat la masa rotundă cu tema Specificul Revoluţiei Române – revolta maselor şi reprimarea sângeroasă, prezentând experienţa dramatică pe care am trăit-o, camarazii mei şi cu mine, la Timişoara, între 16-22 decembrie 1989.

La începutul Conferinţei de Presă, domnul preşedinte Emil Constantinescu m-a invitat să prezint o Declaraţie privind incidentele de la Timişoara din ziua de 1 decembrie 2009, împreună cu Declaraţia de Presă (dată din spital în 2 decembrie ) prin care solicitam preşedintelui României,  Traian Băsescu, să declare public dacă a colaborat cu Securitatea ca poliţie politică.

Redau un fragment din Declaraţia făcută în cadrul Conferinţei de Presă.

„Acum câteva zile un miting legal al unui partid democratic este atacat în faţa balconului nostru din Piaţa Operei de o mulţime rinocerizată condusă de foşti informatori ai Securităţii. Niciunul dintre cei care au manifestat acolo nu reprezintă Revoluţia română, nu aveau cum să o facă. Mai mult decât atât, dacă un partid a înarmat o astfel de agresiune nu ne rămâne decât să spunem un singur lucru: Timişoara şi revoluţia ei este a românilor şi a timişorenilor, nu este a celor care urlau disperaţi că se reinstaurează comunismul în România. În România nu se mai poate reinstaura comunismul, dar s-a reinstaurat, în schimb, puterea Securităţii.

Am adresat o scrisoare mai multor instituţii, precum Parchetul General, CNSAS, Comisia Parlamentară pentru controlul SRI, prin care am solicitat verificări în cazul preşedintelui Traian Băsescu. După 20 de ani de la Revoluţia română nu mai putem accepta un preşedinte fost membru al Securităţii române. Că acest om are dosare din care reiese că a fost colaborator al Securităţii, că aceste dosare sunt blocate în marile arhive, că a fost activat pentru a nu se ajunge la adevărul în ceea ce-l priveşte pentru că îi constatăm o dată în plus metodele securistice, care sunt dezbinarea, implicarea puterilor statului în conflicte, invectiva, izolarea oamenilor, acesta este, până la urmă, bilanţul unui mandat, mandatul colaboratorului Securităţii române – actualul preşedinte Traian Băsescu”.

Intervenţiile mele au fost traduse pentru înalţii oaspeţi străini şi transmise ziariştilor prezenţi la Conferinţă, acestea fiind ulterior preluate de agenţii de presă şi mai multe pagini media.

Declaraţie de Presă

Într-un moment în care mă pregăteam să întâmpin ceremoniile de comemorare şi aniversare ale Revoluţiei Române, la al douăzecelea an de la victoria ei, în care voiam să iau cuvântul la Braşov, la Iaşi, la Bucureşti, la Timişoara în şedinţa solemnă a Consiliului Municipal, într-un moment în care mă pregăteam să lansez cea mai recentă carte a mea, „Securitatea – confiscarea unei naţiuni„, dedicată celor ucişi fără milă în Decembrie 1989, o agravare bruscă şi neaşteptată a sănătaţii mele, o infecţie a sângelui cu agenţi infecţioşi ori toxici, m-a împins la marginea vieţii.

Sub îngrijirea a două prestigioase spitale, Victor Babeş şi Urgenţa Floreasca, infecţia de origine necunoscută a diminuat, efectele ei (icter febril, exantem acut multiform, sindrom inflamator acut, afectare hepato-biliară, fibrilaţie atrială) au diminuat de asemenea, dar agentul ce a provocat-o n-a putut fi identificat. În schimb, datorită suferinţei, probabil nu voi mai reuşi să onorez programele lunii Decembrie în care eram deja angajat.

În situaţia dată, am dorit să fac această Declaraţie de Presă, ce urmează a fi citită şi în şedinţa solemnă a Consiliului Municipal Timişoara din data de 16 decembrie 2009.

În perioada în care un ministru liberal era în fruntea MAPN, am primit următoarea informaţie: la sediul Arhivelor de la Piteşti a fost invitat un membru important al CNSAS, împreună cu un reprezentant al arhivelor. În prezenţa acestora a fost deschis dosarul cetăţeanului Traian Băsescu, relevând faptul de netăgăduit că acesta fusese un colaborator al securităţii înainte de 1989. (Surprinzător, la întoarcerea la Bucureşti demnitarul de la CNSAS avea să declare că în sfârşit avea certitudinea că Băsescu nu a colaborat cu securitatea!) Din acel moment, Preşedintele Băsescu, primul preşedinte al Securităţii de după Revoluţia Română, care nici azi nu ştie „cine a tras în băieţii aia, vreo 1600” (în realitate 1104 morţi), se află în situaţia de a fi comis un sperjur politic, un sperjur moral, dar mai ales un sperjur penal, întrucât atunci când a depus jurământul, ca Preşedinte al Statului, a declarat că nu a colaborat cu Securitatea.

Astăzi, când cere poporului român un al doilea mandat de Preşedinte al Statului, îl acuz de declaraţie nesinceră, şi solicit Parchetului General să se sesizeze pentru a verifica informaţia ce mi-a parvenit din mai multe surse. Îl acuz de sperjur penal pe Traian Băsescu, un fost colaborator al Securităţii, surprins de Revoluţia din Decembrie 1989 drept şef de misiune Navrom la Anvers.

Intervenţia mea nu priveşte lupta electorală, dar am convingerea că România anului 2009 trebuie să se debaraseze odată pentru totdeauna de personajele dictaturii comuniste, din care Traian Băsescu a făcut parte, şi continuă sa facă parte prin convingerile şi acţiunile sale.

De altfel, comportamentul abuziv al lui Traian Băsescu ca şef al statului confirmă toate bănuielile. Pentru Traian Băsescu nu există lege dacă îl împiedică să obţină ce vrea, nu există raţiune de stat. El izbeşte în popor, sărăcindu-l şi cumpărându-i voturile. El nu discută cu nimeni, el face numai guverne, averi; aruncă în conflict puterile statului, recompensează favoriţii din banii publici. S-a împroprietărit cu case, înzestrându-şi familia, a luat apărarea mogulilor (cazul Popoviciu), a cultivat o coterie de clienţi servili.

Revoluţia Română, pe care Traian Băsescu o desconsideră profund, a alungat un Dictator nu pentru a-l înlocui cu o voinţă totalitară!

Iar dacă teama continuă să guverneze relaţiile românilor cu Preşedintele României, mie nu mi-e teamă. Nu poporului să-i fie teamă! Vremea spaimei de conducător a trecut!

În cartea mea recentă „Securitatea – confiscarea unei naţiuni” avertizam cu privire la acest ultim atac, prin orice mijloace, asupra drepturilor şi libertăţilor României: schimbarea Constituţiei, diminuarea puterilor Parlamentului, transformarea statului democratic într-un stat totalitar, toate acestea într-o ultimă încercare de a fi salvată puterea ascunsă a securităţii.

Cartea mea „Securitatea – confiscarea unei naţiuni” este tipărită în acest moment şi îşi aşteaptă în Decembrie dreptul la întâlnirea cu opinia publică.

În speranţa că voi reuşi să ies şi din acest impas al sănătaţii şi vieţii mele, mă grăbesc să fac cunoscut, într-un ceas al doisprezecelea, ca România încă îşi poate apăra libertatea în fata gravei ameninţări a totalitarismului. Poporul român are dreptul să ştie, are dreptul să-şi apere Revoluţia şi drepturile câştigate cu sânge în Decembrie 1989!

În ceea ce-l priveşte pe dl Traian Băsescu, în numele celor care au căzut lângă mine, împuşcaţi, pe străzile Timişoarei, îi cer să declare public că nu a colaborat cu Securitatea! În cazul în care sperjurul va fi dovedit, îi cer să-şi asume public decizia dezonorantă de a ascunde antecedentele sale de actor al poliţiei politice, şi să părăsească puterea. România merită un preşedinte democrat, un preşedinte care să nu fi fost complice al sistemului totalitar – responsabil nemijlocit pentru victimele din Decembrie 1989. România merită un alt preşedinte!

Solicit CNSAS o anchetă asumată pentru a clarifica, în lumina adevărului şi a obligaţiilor legale, dosarul Traian Băsescu. Le cer camarazilor mei din timpul Revoluţiei din Decembrie: Petrişor Morar, Radu Silaghi, să nu mai rămână lângă un reprezentant al Securităţii pe care au înfruntat-o în Decembrie ’89. Solicit serviciilor secrete (amintindu-le că ele servesc legile statului şi nu conducătorul statului!) să declare dacă cetăţeanul Traian Băsescu este în acest moment agent activ al acestora, fiind astfel sub protecţia lor.

Solicit Comisiei Parlamentare pentru controlul SRI să investigheze dosarul Traian Băsescu în toate arhivele naţionale.

În final, solicit autorităţilor competente protecţia vieţii mele, pusă recent în pericol, şi a familiei mele. Le reamintesc că, împreună cu camarazii mei din Timişoara, cu 20 de ani în urmă, am luptat pentru dreptul de a fi un om liber!

Deocamdată atât.

Nu voi încheia înainte de a mulţumi medicilor care mi-au salvat viaţa şi au vegheat asupra sănătaţii mele!

Claudiu Iordache

Membru al Frontului Democratic Român, primul partid antitotalitar din România, înfiinţat în 20 decembrie 1989 în Balconul Operei din Timişoara

2 decembrie 2009, din spital