Revoluția Românilor – Sfârșit de poveste

În ziua de 21 Decembrie 2010, la Librăria Mihail Sadoveanu din București, orele 16, va avea loc lansarea celei mai recente cărți semnate Claudiu Iordache: „Revoluția Românilor – Sfârșit de poveste”, dedicată oamenilor simpli care prin curajul și jertfa lor au făcut cu putință, în Decembrie 1989, victoria unei revolte de stradă însuflețite de zeci de mii de români.

Celor morți, uciși din ordinul dictatorului Ceaușescu, celor mutilați, grav răniți, arestaților, schingiuiților și tuturor luptătorilor Revoluției care au ieșit în calea armelor cu un curaj niciodată asumat până atunci,

această carte lor și numai lor le este dedicată!

Revoluția Românilor – Sfârșit de poveste

…Părăsind acest text dedicat faptelor contemporanilor mei caut să amintesc că uitarea sacrificiilor Revoluției nu poate fi decât vinovată. Istoria nu ține loc de onoare. Ea consemnează totdeauna și atitudinea oamenilor – au acceptat, au fost părtași, s-au opus, au forțat un deznodământ? În varianta târzie a „urmașilor mei Văcărești” ori a „hronicului românilor”, cronicarul este un învățător. El întoarce în prezent o istorie altfel irevocabilă, pentru a-i conferi un statut moral. Umanitatea zbuciumată se întregește în cunoașterea trecutului ei. Ea continuă să palpite chiar și după ce viața din ea s-a scurs. Iată de ce nu lăsăm cimitirele să se odihnească. Pentru că ele continuă să vorbească. Și datoria istoricului este să traducă acest logos, acest lamento al timpului trecut. O identitate națională este, totodată, o carte de istorie. Marile popoare au avut dintotdeauna parte de mari istorii. Noi, românii, nu ne mai putem permite să uităm. Suntem pentru că într-un anume fel am fost! Douăzeci de ani după ce Revoluția Română a deschis o pagină providențială unei generații înlănțuite pe o columnă a servituții, merită să revenim pentru a aduce un omagiu Lepei Bărbat, prima victimă a represiunii, lui Sorinel Daniel Leia, Cristinei Lungu, de numai doi ani, împușcată în inimă între părinții ei, în 17 decembrie, pe Calea Girocului, Rodicăi Luca, Leontinei Banciu, lui Mihai Gâtlan, lui Lucian Matiș și celorlalți martiri, celor patruzeci și patru de suflete arse la crematoriul Cenușa, ca și tuturor celor ce au pierit atunci pentru libertatea noastră.

Iar în rest, cu toate ale ei, fapte, dovezi, mărturii, interpretări, cruci cernite, jerbe, flăcări veșnice, cimitire, monumente, columne, lacrimi, evocări, regrete, remușcări, amintiri pioase, Revoluția Românilor de la 1989, o poveste încheiată…

Uneori amintirea zilelor din Decembrie îmi întoarce viața într-un ținut înfricoșător… Dar o carte despre Revoluția din Decembrie 1989 nu este Revoluția din Decembrie 1989! O prăpastie se deschide subit între realitate și înțelegerea ei. Istoria încearcă să umple această fisură deși, între timp, realitatea devenită trecut încetează să mai existe. Dar  Timișoara cuprinsă de delir continuă să stăruie în memoria mea… Îi aud subit strigătele, scandările, îi văd umbrele încleștate în înfruntări, privesc chipul adolescentelor luptătoare din tablourile revoluțiilor pariziene, mai vechi cu 200 de ani, o recunosc pe Maria Rosetti, coborâtă din tabloul lui Constantin Rosenthal, înfășurată în steagul tricolor, cu privirea înflăcărată sfidând noaptea tuturor amenințărilor de pe treptele Catedralei timișorene. Aud gloanțele congelând întunericul, trupurile prăbușite care se afundă în asfalt, mulțimea repetând obsesiv fiecare literă a cuvântului libertății, și pe deasupra tuturor barda care nu a mai apucat să cadă peste gâtul poporului revoltat. Istoria este o descifrare de fantasme trăite. Au trecut 20 de ani de atunci, o tăcere grea de două decenii… Moartea, an după an, a acelora care au îndrăznit… Crucile veghind deasupra locului gol… Gloria este un ecou inutil. Surâsul atâtor chipuri ce nu mai pot fi înviate. Cel mult vindecate, uitându-le… Da! I-am uitat! Ignoranța, indiferența, apărarea înaintea fantomelor remușcărilor… Revoluția Românilor e astăzi un cimitir. Pătrundem tot mai rar și tot mai neîncrezători în rezervația unor amintiri deja mortificate. Mă opresc uneori acolo ca să privesc, absurd, chipul unui sigiliu. Au fost cândva un copil, o femeie tânără… Au fost. Și acum sunt aici unde nu mai sunt, scufundați în pământul unei memorii care își refuză remușcările, pentru a uita, în fiecare dintre noi, sacrificiul unui spasm eroic, gratuit și ireversibil…

Ajuns aici,  la capătul acestor rânduri, îmi iau rămas bun de la acest trist subiect al vieții mele, Revoluția mea, pentru totdeauna

Anunțuri

7 comentarii

  1. Domnule Claudiu Iordache,
    O sa fac tot posibilul sa vin pe 21 decembrie la lansarea CARTII -REVOLUTIA ROMANILOR scrisa de DOMNIA VOASTRA! cu stima Octav Pelin.

  2. Nu, Claudiu ! Nu poti sa-ti sa-ti iei ramas bun de la acest subiect. Poti sa-ti iei ramas bun de la prieteni, de la soare, de la locuri si lucruri cu amintiri, dar nu de la un subiect (asa cum spui ii tu) care te va urmari toata viata, care ti-a amprentat memoria si existenta! Dupa 21 de ani ne razboim cu impostura si minciuna, cu viclenia si lipsa de respect, cu incultura si aroganta, cu disperarea si lipsa de orizont. Suntem vinovati deopotriva, si cei ce suntem inca si cei care ne-au parasit, pentru ca ne-am dat la o parte, pentru ca in egoismul nostru nu am stiut ca numai ramanand uniti putem stavili accederea la putere a nomenklaturii, a tortionarilor, a turnatorilor si colaboratorilor, a urmasilor vechilor politruci sau a unor venetici-alogeni (vezi Volodea Tismaneanu) care falsifica realitatea si rescriu o istorie si asa chinuita si masluita. NU POTI !

  3. Domnule Iordache, mult succest in lansarea de carte. Motivul pentru care scriu insa, nu este doar urarea, ci cuvintul „mea” dupa „Revolutia” din mesajul trist, de adio. Si eu am avut „Revolutia mea”! Pe mine nu m-a indrumat, cooptat, convins, fortat, impins de la spate, NIMENI sa ies pe strada pe 22 Decembrie dimineata. Am hotarit singura, de capul meu, fara macar acordul sau aprobarea sotului meu sau a parintilor mei; nu am implicat nici eu pe nimeni, nici rude nici prieteni. Am considerat atunci pe moment ca este alegerea fiecaruia, personala, doar era vorba de „viata lor”! ASA am crezut, SINCER; A! Ca pe strada am strigat si eu „Veniti cu noi!” sau „Nu va fie frica, Ceausescu pica!” da…..dar nu se poate numi convingere…..mai degraba un strigat de frica, (caci mi-a fost FRICA cum nu mi-a fost in viata mea altundeva) un strigat dupa solidaritate cu cauza impotriva lui Ceausescu…..
    Poate totusi nu renuntati, cum ati putea? E ca si cum ati uita ca v-ati nascut…..asa ceva nu se poate…..de acord cu Ion. In ianuarie cind vin acolo o voi cauta si eu. Imi fac o colectie Claudiu Iordache. 🙂

  4. Stimata doamna, cuvintele dv m-au emotionat… Pentru mine Revolutia de la Timisoara a fost, in sine, un examen suprem. Nu stiu daca am reusit sa-l trec. Stiu insa ca am incercat din tot sufletul. Cu atat mai puternica este dezamagirea pe care o incerc la 21 de ani de atunci, observand ca fratii nostri romani continua sa dovedeasca o inima impietrita, in care eroismul si sacrificiile de atunci nu mai incap. Romanii de langa noi i-au ingropat pe martiri pentru a doua oara, cu indiferenta si ingratitudinea lor…

    Nutresc speranta sa va pot cunoaste si astfel sa va pot oferi alte cateva carti pentru biblioteca dumneavoastra, carti ce au un singur subiect: Romania!

    Va sarut mana.

  5. Domnului Ion Iofciu,

    Draga prietene, tristetea pe care o resimt este oarecum alinata de cuvintele tale! Ne vom vedea curand si vom vorbi mai mult.

  6. Dle C Iordache,
    V-am considerat totdeauna ca pe unul care s-a implicat in analizarea REVOLUTIEI ROMANE de pe pozitiile strict obiective,lipsite de interese de grup sau personale si mai cu seama lipsite de patima,atat de frecventa in jurul nostru. Ati fost si ramaneti un model pentru toti cei care nu „se joaca”cu istoria plamadita prin sangele eroilor ce s-au jerfit pentru ca urmasii nostri sa traiasca in conditii mai umane.
    Am inteles ca decizia D-VS.privind”sfarsitul de poveste” nu inseamna o intrerupere sau o evadare din problematica „REVOLUTIEI” ci doar reorientarea DVS spre alte prioritati spre exemplu spre teme ce rezulta din invatamintele Revolutiei „,PERICOLUL DE A NE INDEPARTA DE IDEALURILE ACESTEIA” Aici cred ca se potriveste foarte bine indemnul istoricului francez Jean Jaures,pe care dvs. il cunoasteti foarte bine „Din trecut luati numai focul ,cenusa asvarliti-o la groapa istoriei’ Cu respect! DINU.

  7. Draga domnule Iordache, va multumesc din suflet pentru atentie. Intrutotul de acord cu dumneavoastra. M-am intrebat si eu cum de supravietuiesc mamele eroilor ucisi, ai copiilor frumosi din Timisoara si de peste tot, rudele si prietenii celor disparuti a caror cenusa a fost aruncata cum arunci gainatul de la o ferma de gaini. Imi este imposibil sa pricep cum rezista ei psihic in fata imensei indiferente a celor care profita acum de sacrificiul lor. Dar si mai dureros este sa vezi pe altii care pling dupa timpurile pe care le-au trait sub dictatura, asa cum plingeau negrii sclavi eliberati in America. Parintii, rudele, prietenii, toti cei care au pierdut pe cineva, sau eroii in viata, ca dumneavoastra, ca Roxana, si ca altii multi anonimi sau nu, cum razbiti zi de zi prin mocirla facuta din societatea romaneasca de profitorii sacrificiilor voastre? Trebuie ca Dumnezeu va sustine, altfel nu vad cum. Multa sanatate.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s