Dictatura

Legea Lustraţiei

după 20 de ani

Lovitura de Stat a lui Traian Băsescu

după

dictatura lui Nicolae Ceauşescu:

1104 morţi!

Câţi vor mai trebui să moară pentru libertate?

Acum dictatura este completă! Regimul de origine securistică a uzurpat total puterea statului român. El controlează Parlamentul, Guvernul, DNA, Procuratura Generală, Curtea Constituțională, Consiliul Suprem al Magistraturii, Consiliul Economic Social, Serviciul Special de Telecomunicații, conducerea TVR, Agenția Română de Presă, serviciile de forță și Președinția României. Șeful statului  a colaborat cu Securitatea. Numele lui este Traian Băsescu. A pus mâna pe putere prin fraudă morală. Acum dictatura care-i poartă numele este deplină. (O lege a lustrației, astăzi, ar viza în primul rând pe colaboratori ori informatori, pe foștii ofițeri de securitate, pe făptuitorii ordinelor lor scelerate, o lege pe care aș saluta-o din toată inima chiar dacă ea ar sosi atât de târziu!) Poporul român este iarăși lipsit de drepturi și libertate. Căzut în capcana unei false democrații, el nu mai are mijloace să intervină în apărarea drepturilor sale furate. Aceasta este Dictatura lui Traian Băsescu! Omul care dacă ar fi fost în locul lui Ceaușescu, în decembrie 1989, ar fi produs și mai multe victime! Traian Băsescu este chipul nou al unei dictaturi vechi! El este, totodată, expresia românească a abandonării de către cei mulți a libertății tuturor. Poporul a tăcut vreme de douăzeci de ani. O tăcere care astăzi îl costă! O tăcere de moarte. Dar România are dreptul la viitor. Ea nu mai poate accepta povara unui nou totalitarism. Ea a început să se miște și doar o putere iresponsabilă e în stare să ignore aceste avertismente. O dictatură primitivă, cu un dictator primitiv, față în față cu poporul pe care îl flămânzește. Un regim oligarhic uzurpator, cinic, fățarnic și lacom.

Întreb revoluţionarii, acum, când populația României este sacrificată de oligarhia politică a lui Traian Băsescu, dacă au uitat împotriva cui s-au revoltat în Decembrie 1989? Oare se tem revoluţionarii mai mult de Băsescu decât s-au temut de Ceauşescu? Oare şi-au lăsat cumpărate conştiinţele cu pomenile guvernului, ştiindu-se deja că acestea vor fi retrase? Oare liderii asociaţiilor s-au lăsat corupţi ori infiltraţi de putere? Le cer solidaritate cu poporul român! Tăcerea de astăzi revoluționarilor îi va descalifica pentru totdeauna!

Întreb intelectualitatea, care a lipsit în Revoluția din Decembrie, dacă mai poate rămâne cu brațele încrucișate! Întreb conștiința românească dacă are un răspuns la autoritarismul care a cotropit România. Îi întreb pe Gabriel Liiceanu, pe Patapievici, Cărtărescu ori Tismăneanu, noul CPEx intelectual al lui Traian Băsescu, membri ai coteriei confortabile de sub controlul fostei Securități, dacă vor continua să sprijine noua dictatură, prefăcându-se, ipocriți, că apără România de Iliescu, comunism și kgb! Uită aceștia că Securitatea, pentru poporul român, a fost plutonul de execuție al dictaturii lui Ceaușescu? Cum pot trăi în această minciună? Acum ei trebuie să aleagă la lumina zilei între Băsescu și România! Iar alegerea le va pecetlui definitiv biografia. Chiar n-au nici cel mai mic respect pentru poporul acesta chinuit, chiar nu le e milă de mama bătrână a națiunii române care plânge de neputință în fața palatului lui Ceaușescu, după 20 de ani de la căderea lui? Crede Traian Băsescu că va mai apuca finalul mandatului său? Ura cu care își înfruntă poporul pe care îl conduce este, în sine, ultimul simptom al cancerului care îi macină regimul! Regimul Securității!

Eu, cel, puțin, cunosc încă de pe acum răspunsul. Istoria nu va avea din nou răbdare. Acum, ori la toamnă, ori la iarnă, ori foarte curând, România va ieși în stradă, în strada libertății sale, pentru a-și pretinde drepturile. România va exploda. Și atunci vom fi părtași cu toții la crima de a nu ne fi smuls la timp România din ghearele Dictaturii. Dictatura securistică. Dictatura lui Traian Băsescu. Dictatura asupra fricii, tăcerii și lașității noastre!

Anunțuri

5 comentarii

  1. Dragă şi stimate Domnule Iordache (eu aş prefera Claudiu..)…

    Am ajuns la concluzia că suntem nişte câini care latră în pustiu la urs (şi ce puii mei caută ursul în pustiul pe care l-a pustiit?) Prefer să mor lătrând, fie şi în pustiu. Adevărul trist e că pustiul e trăsătură naţională. Mâine populată de nemţi, România ar deveni perla Europei.
    Ne merităm soarta.
    Câţiva dintre noi mai şi lătrăm…

  2. Se pare ca cei 5% (cel mult) dintre romani, care au iesit in strada in decembrie 1989, au obosit si au imbatranit incercand sa ofere celorlalti 85% o sansa pentru o viata normala.
    Votul, alegerile, plecarile din tara, lasitatile, acceptarile, nepasarile celor 85%, au cantarit mult prea mult in cei 20 de ani de dupa revolutie.
    Esentiala insa a fost lipsa unei intelectualitati autentice. Aceasta intelectualitate a fost distrusa de securitatea anilor ’50 si astfel am ajuns un popor fara „cap”.
    Ingrijorator este faptul ca noua generatie nu are apetitul unui destin propriu si multi tineri vad viitorul in alte tari.

    Traim azi consecintele „educatiei si moralei socialiste”. Minciunea si hotia, frica si slugarnicia, au fost comportamentele induse de regimul de teroare, de umilinta si control, exercitat de statul comunist. Lipsa unui numar suficient de repere morale, a adus in top banul si puterea obtinuta prin orice mijloc.

    Nu stiu daca tot cei 5% din 1989 pot fi temeiul unei noi schimbari. Poate ar avea puterea unui protest, insa au viziunea unui viitor? Stim din 1989 ca un regim poate fi dat jos, insa am invatat ca trebuie pus in loc altul mai bun. Ne lipsesc cei care sa constituie noul corp de conducere! Ne lipseste in continuare o intelectualitate autentica si capabila sa ofere o schimbare de destin Romaniei. Mai sunt chiar si intelectuali, insa nu exista o constiinta a intelectualitatii. Intelectualii nostri prefera sa nu se implice, sa nu riste, sa nu se consume, unii chiar au parasit tara. Locul care le apartine legitim este luat de lichele vorace, cu tupeu si fara scrupule.

    Dupa cum stim criza acestei tari este in primul rand morala. Aici avem nevoie urgenta de un leac. Dupa 40 de ani de boala comunista, democratia nu ne-a adus mult sperata vindecare, ci in mod paradoxal, o seama de complicatii, care devin grave.

  3. Prcecizare: cei 10% dintre romani, pe care nu i-am precizat in comentariul meu anterior, sunt cei care au fost fideli regimului comunist si care ar fi preferat pastrarea acestuia.

  4. ACUM IN DECEMBRIE IMI REVIN IN MINTE AMINTIRILE DIN DEC.1989.
    SI MA GANDESC CA NU PENTRU BASESCU SI CAMARILA SA AM IESIT NOI IN STRADA LA TIMISOARA.
    MA BUCUR SA VA REGASESC AICI IN BLOG, SUNT SI EU O TIMISOREANCA, ACUM IN ITALIA.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s