Proclamaţia de la Timişoara

România nu a avut nevoie de Revoluţia din Decembrie 1989, nu şi-a dorit jertfa a 1104 români, mutilarea, arestarea şi schingiuirea altor câteva zeci de mii, nu şi-a dorit să sângereze din cauza iresponsabilităţii unui regim în agonie care a ordonat să se tragă în poporul pe care l-a condus la dezastru!

În dimineaţa zilei de 21 decembrie 1989, în timp ce regimul Ceauşescu se afla la putere, Frontul Democratic Român, prima formaţiune politică a Revoluţiei, a citit înaintea zecilor de mii de timişoreni adunaţi în Piaţa Operei Proclamaţia prin care cerea demisia lui Ceauşescu, declarând totodată Timişoara primul oraş liber de dictatură. După căderea lui Ceauşescu, o delegaţie a FDR a sosit la Bucureşti pentru a contacta conducerea Consiliului FSN şi a-i cunoaşte liderii şi programele. În 12 ianuarie 1990, o mişcare de stradă violentă şi dirijată a dus la contestarea autorităţii Frontului Democratic Român şi la schimbarea liderului Lorin Fortuna! Analizând situaţia, conducerea FDR a ajuns la concluzia că vechile structuri: Securitatea, ziarul fostului partid comunist “Drapelul Roşu”, informatorii, activiştii pcr, ce beneficiaseră de toleranţa noii puteri, pregătiseră si organizaseră răsturnarea Frontului Democratic Român. Atunci s-a pus problema înfiinţării unei publicaţii proprii, precum şi a adoptării unor măsuri pentru a face faţă acţiunilor ostile ale fostului regim. Astfel a fost înfiinţat cotidianul “Timişoara”, publicaţie a “Societăţii Timişoara”, societate al cărei membru fondator am fost împreună cu alţi scriitori din jurul revistei Orizont. Echipa iniţială a Societăţii a fost formată în biroul de presă al CFSN Timiş, având ca fond suma de şapte mii lei oferită de maiorul Viorel Oancea. Autorizaţia de funcţionare, sediul, cota de hârtie, accesul la tipografie şi difuzare le-am asigurat eu, în calitate de preşedinte al Comisiei de Presă şi Cultură a CFSN. Societatea Timişoara si-a elaborat programele plecând de la realitatea că, în urma Revoluţiei, doar familia Ceauşescu fusese răsturnată de la putere, nu şi Regimul lor! Discuţiile privind conţinutul unei prevederi care să impună, prin lege, retragerea din viaţa politică a celor care sprijiniseră până în ultima clipă o dictatură sângeroasă, aveau să devină motivul de mai târziu al Punctului 8 al Proclamaţiei de la Timişoara! În principiu, opinia majorităţii membrilor Societăţii a înclinat spre adoptarea unei atare demers, ce trebuia transferat din planul moral într-unul legal. Aveam ulterior să sesizez că principiul lustraţiei (nu şi cuvântul), ce fusese inclus în ciorna viitoarei Proclamaţii, îşi propunea să obţină eliminarea din viaţa politică a lui Ion Iliescu, mai degrabă decât a responsabililor crimelor din Decembrie, motiv pentru care am cerut colegilor mei George Şerban, Vasile Popovici, să nu sacrifice principiul de dragul eliminării unui adversar politic!

În urma modului diferit de a vedea lucrurile, am părăsit Societatea Timişoara, al cărei preşedinte fusesem. Ceea ce a urmat este deja istorie. Proclamaţia de la Timişoara, după un avânt fulgerător, a divizat România. Punctul 8 a rămas un deziderat. Timişoara însăşi s-a trezit izolată. Membrii fostei Securităţi, nomenclatura, au revenit curând la suprafaţa societăţii. A urmat o perioadă de maximă instabilitate, soldată cu pierderea multor oportunităţi naţionale. O lege a lustraţiei promovată în anul 1990 ar fi intrat în logica schimbărilor de care avea nevoie România. Ales în Adunarea Constituantă, aveam să propun primul, în 1991, Moţiunea privind accesul la dosarele de securitate ale demnitarilor din puterea legislativă, executivă şi judecătorească, moţiune care n-a fost susţinută nici de putere, nici de opoziţie! Ajunsă la Senat, Moţiunea care mi-a purtat numele a fost pur si simplu sustrasă şi n-a mai apărut niciodată. Ulterior, domnul Ticu Dumitrescu, devenit senator, mi-a propus să reluăm proiectul, devenit apoi Legea Ticu.

Astăzi ne putem întreba dacă România postrevoluţionară şi-a atins obiectivele… Cred şi pe mai departe în nevoia asanării clasei politice. Dar o lege a Lustraţiei la 20 de ani de la revoluţie ar fi, probabil, o lege a unei reforme întârziate! Cine va mai putea lustra averile uriaşe dobândite în afara cadrului legii în aceşti 20 de ani? Cum va acţiona o lege a Lustraţiei în cazul atâtor demnitari, preşedinţi, parlamentari, miniştri care ani la rândul au comis nepedepsiţi sperjurul, nedeclarându-şi apartenenţa la fosta Securitate? Cum mai pot fi ei îndepărtaţi de la luarea deciziilor naţionale? Se recunoaşte România anului 2010 în faptele românilor din Decembrie 1989? Îşi mai aminteşte ea de jertfa miilor de români? Le mai respectă ea dreptul la istorie, dreptul la merit, dreptul la adevăr?  Dimpotrivă, simbolurile Revoluţiei au ajuns să fie minimalizate. Tema loviturii de stat, emanând din mediile fostei Securităţi, vrea să convingă memoria generală că poporul român nici măcar o revoluţie n-a fost în stare sa facă, ori că schimbările din Decembrie au fost opera ei, a securităţii, ori a altor servicii secrete străine, ignorând că în celelalte revoluţii ale Estului nu şi-a pierdut viaţa nici o fiinţă omenească, iar în România, 1104! Acesta este aportul generaţiei noastre: sacrificiul fără de care marile puteri n-ar fi reuşit în efortul lor imediat de a-l schimba pe Ceauşescu. Românii au ieşit în stradă pentru a-şi revendica libertatea. Regimul comunist a tras în români. Când până şi pentru slugile lui Ceauşescu (singurul dictator al Estului care a dat ordin să se tragă în propriul său popor) a devenit clar că dictatorul nu mai are cale întoarsă, l-au trădat! Aceasta este diferenţa capitală între cei ce au făcut cu putinţa victoria Revoluţiei şi cei ce au profitat de pe urma ei! Şi totuşi, suntem o naţiune norocoasă! Faptele eroice din Decembrie 1989 au urcat România, nu au coborât-o. Dar oamenii Revoluţiei au rămas şi pe mai departe nişte marginali, nişte necunoscuţi.

Dacă societatea americană, care ne-a devenit etalon, este împărţită între mintea rece a celor care o conduc şi sentimentalismul sincer al celor ce se lasă conduşi, nici liderii nici poporul n-ar îndrăzni astăzi, la peste 200 de ani, să se îndoiască de Revoluţia lor ori de cuvintele de lege ale Constituţiei Părinţilor Fondatori! La noi, din păcate, mulţi dintre cei care au condus România postdecembristă au încercat să ignore, să falsifice, să compromită ori să facă uitată Revoluţia Română!  Se doreşte, oare, ştergerea ultimelor urme?

Încet, dar sigur, subiectul Revoluţiei a fost expulzat din programele Televiziunilor controlate, inclusiv cele publice. Liderii de opinie fac mercenariat de vocaţie, manipulând o istorie la care nu au participat. Presa de serviciu tratează cu suficienţă cel puţin nejustificată faptul că, în urmă cu două decenii, 1104 oameni şi-au pierdut viaţa pentru ca presa însăşi să fie liberă! Şi în acest caz nu putem vorbi despre ingratitudine, ci despre un fenomen mult mai grav.

Astăzi putem constata amploarea unui uriaş proces de uzurpare de roluri şi merite! Iar puterea uzurpatoare, atotcuprinzătoare, a coteriilor familiei securist – nomenclaturiste, dar şi clubul închis al celor care au făcut din anticomunism doctrina schimbării la faţă a renegaţilor ori a unor interese meschine, au pus lacăt pe mijloacele schimbării României. Nu s-a murit pentru ca o nouă oligarhie să urce nestingherită pe umerii celei vechi – cu care, de altfel, se înrudeşte strâns. Iar dacă mai subzistă o speranţă în ceea ce priveşte o reparaţie meritată, aceasta nu poate veni de la un CNSAS ambiguu ori blocat, ori de la o Lustraţie manipulată ori mimată, odată ce, iată, mai toate partidele au lustraţi de vârf în conducerea lor!

Cinismul parvenit al celor ce traversează în elicoptere România săracilor, aerul autosatisfăcut al miliardarilor cu origini in Codul Penal, deşertăciunea morală a foştilor colaboraţionişti care se prezintă naţiunii ca atleţi ai democraţiei, reprezintă astăzi spectacolul cotidian al unei Românii abătute de la istoria ei. Dar ura oligarhiei merge atât de departe încât oamenii Revoluţiei continuă şi acum, după 20 ani, să fie hărţuiţi, cenzuraţi, izolaţi cu mijloace “invizibile” într-o societate care se încăpăţânează să nu fie liberă! Cine a câştigat, de fapt, în Decembrie 1989? Tinerii care au înfruntat cu piepturile goale tancurile dictaturii, intelectualii ce au dat un sens revoltelor, muncitorii înaintea cărora Regimul şi Ceauşescu au dat bir cu fugiţii, noi, poporul român, ori ei, cei ce l-au asuprit vreme de 45 de ani şi astăzi continuă să-l amăgească, să-l înşele, să-l jefuiască? Care este numele adevăraţilor “învingători” ai Revoluţiei? Avem, oare, astăzi curajul de a-l rosti?

În perspectiva timpului, o lege a Lustraţiei, propusă de Proclamaţia de la Timişoara în primăvara anului 1990, cu scopul dovedit de a îndepărta din viaţa publică nomenclatura Regimului Comunist, ar fi deschis României o poartă a dreptăţii. N-a fost să fie aşa. Am ajuns acum să sperăm prea mult de la o lege care continuă să nu aibă asigurată susţinerea generală.

Astăzi trăim ceea ce merităm. Mai putem îndrepta ceva, aceasta e întrebarea?

„Europa nu-şi va regăsi sensurile decât atunci când cuvântul Revoluţie va evoca ruşine şi nu orgoliu! O ţară care se laudă cu revoluţia sa glorioasă este la fel de golită de sens ca şi un om care se laudă cu apendicita lui glorioasă.”

Salvador de Madariaga – scriitor, diplomat, istoric spaniol

Anunțuri

5 comentarii

  1. Claudiu ,am rasfoit blogurile si doar Tu,,Roxana si Eu am postat -remember -20 de ani de la Proclamatia de la Timisoara,trist cand vad ca se uita sacrificiile si Romania a devenit un stat condus tot de aceeasi nomenclaturisti care au ramas la putere cu ajutorul securitatii,
    Toate cele bune,cu stima Tavi.
    p.s.am cautat un clip cu Proclamatia de la Timisoara pe care sa-l postez alaturi de text,dar nu am gasit decat cu Tismaneanu,asa ca….. 😦

  2. Şi de ce nu ar putea fi reluată Revoluţia abandonată? Este mai târziu astăzi după câteva raze de libertate decât atunci când aveam un procentaj mult mai mare de îndoctrinaţi şi manipulabili? Este vina celor care încă mai manipulează pentru că noi tăcem şi nu ne unim forţele, preferând lamentaţii individuale? Este vina celor care sunt minţiţi şi acceptă minciuna? Sau a noastră că nu suntem în stare să ne unim vocile într-un cor al libertăţilor?

  3. Claudiu, a fost o revoluţie doar din perspectiva voastră. Din perspectiva lor, a fost o lovitură de stat. Au furat revoluţia şi au deturnat-o. E dreptul tău să-l aperi pe Ion Iliescu, dar problema s-a pus invers decât ai pus-o tu – şi cum, de altfel, recunoşti în final: era o chestiune de principiu, Punctul 8 viza destructurarea vechiului sistem, nu înlăturarea (doar a) unui exponent al lui. Dacă, din păcate şi oameni ca tine au interpretat, la vremea aceea, Proclamaţia la modul personal (id est pentru eliminarea lui Iliescu), nu-i de mirare că ţuţerii şi trepăduşii l-au dezinformat şi l-au înspăimântat atunci: dacă accepta dialogul, atunci şi manifestanţii puteau accepta compromisul ca să se facă o excepţie în privinţa lui Iliescu. Aminteşte-ţi ce-i propusese Corneliu Coposu, să se înscrie în PNŢCD, să candideze personal, dar să nu tranforme FSN în partid – adică, să nu perpetueze vechile structuri. Le-a perpetuat, le-a patronat şi ele au confiscat şi au compromis în imagine şi în esenţă atât capitalismul, cât şi democraţia însăşi. Dacă tu atunci ai fi fost de partea Pieţii Universităţii ar fi însemnat esenţial. Poate că l-ar fi convins pe Ion Iliescu să facă istorie în sensul benefic. Nu malefic, cum s-a întâmplat în primul lui mandat. Şi în al doilea. Că abia în al treilea a fost un preşedinte OK, cu excepţia faptului că l-a susţinut pe Băsescu în contraponderea lui Năstase. Tot aşa cum şi acum l-a susţinut pe Ponta în ajutorul lui Băsescu. Greşesc (prea tare)?

    P.S. Te rog să primeşti scuzele mele pt faptul că am făcut o lungă pauză de comunicare, dar motive temeinice şi nedorite (nimănui) m-au obligat.

  4. P.S. Uitasem: are cu totul alt sens decât la noi panseul lui Madariaga – la care subscriu integral. Pentru Spania, cuvânt revoluţie e oneros. În general, revoluţia e odioasă, e preferabilă reforma. Sigur, în cazurile fericite în care democraţia şi statul de drept au continuitate. În rest, e preferabilă catifeaua. Cum a fost peste tot. Cu excepţia noastră. Nu un popor norocos, cum zici tu, ci nenorocit. Nu, n-a fost în stare de revoluţie. Tu te raportezi doar la Timişoara, care n-a fost decât excepţia. În rest, nici măcar la Bucureşti n-a fost decât o noapte de revoltă pur-sânge, a câtorva mii, în final, sute şi apoi zeci de oameni.

    Pe urmă, a trebuit să fie sinucis Milea, să se dea drumul la muncitori din întreprinderi, etc….

    Ca să nu mai vorbesc de Cluj, acolo Călin Nemeş – Dumnezeu să-l ierte! – era aproape singur, au mai fost vreo 10. La fel în alte câteva mari oraşe. În rest, gaură neagră.

  5. O pagina evocatoare pentru determinarea celor care au aprins flacara Revolutiei si care au enuntat principiile care ar fi trebuit sa stea la baza noului stat postcomunist. Timisoara ar fi trebuit sa aiba un drept de veto asupra adoptarii noilor legi si chiar a constitutiei.

    Este greu de crezut ca la abia 20 de ani, cei care si-au riscat atunci viata pentru libertate
    in revolutia din Timisoara, din tara si de la Bucuresti, adica sute de mii de demostranti, sa poata fi socotiti acum o gramada de persoane manipulate, de unii comentatori care ignora realitatea istorica. Evident ca cei care vad lucrurile in acest mod ori au interese proprii in acest sens, sau limita propriei judecati nu le permite sa vada evidenta: in decembrie 1989, acest popor a avut curajul sa ridice capul si sa isi revendice drepturile si sa isi redobandeasca libertatea.

    Cladiu Iordache este unul dintre timisorenii marcanti, care au facut si fac cinste Revolutiei, dar si unul dintre putinii care au continuat sa se manifeste in zona publica prin carti si articole, in acelasi spirit al libertatii ca cel sub care s- a nascut Revolutia din Decembrie 1989.


Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s