Represiunea

Timişoara. 16 decembrie. Sute de arestaţi, bătuţi cu sălbăticie, schingiuiţi, pentru vina de a fi fost în stradă la orele serii! Vânătoare de oameni în Europa anului 1989. Făptaşii: Miliţia, Securitatea, Armata, armatele politice ale Regimului Ceauşescu.

17 decembrie. Conflictele continuă. Faţă în faţă, Puterea şi Poporul! Ordinele scelerate de tragere date de Ceauşescu generalilor de la Timişoara – singurul dictator al Europei care a dat ordin să se tragă în propriul popor! Apariţia taburilor şi tancurilor pe caldarâmurile oraşului revoltat. Primul împuşcat mortal. O femeie, Lepa Bărbat, omorâtă lângă copiii ei.

18 decembrie. Creşte numărul dispăruţilor. Muncitorii se agită. Răniţii duşi în spitale cu o rană în pulpă ies din ele cu un glonte în cap. La adăpostul întunericului se trage din taximetre. Armata execută foc în direcţia „duşmanului” din balcoane: copii, femei, bătrâni.

19 decembrie. Liniştea dinaintea furtunii. Generalul Guşă este alungat de la ELBA.

20 decembrie. Sute de mii de români ies în stradă. Coloanele muncitorilor ocupă centrul Timişoarei. Formarea Balcoanelor. La Consiliul Judeţean. La Operă. Întemeierea Frontului Democratic Român. Timişoara devine primul oraş liber al României! Declararea grevei generale. Tratative cu Guvernul Dăscălescu. Dispariţia din stradă a Miliţiei. Armata este retrasă în cazărmi. Fraternizări cu militarii. Românii arestaţi sunt eliberaţi târziu, în noapte, la cererea Comitetelor revoluţionare.

21 decembrie. Proclamaţia Adunării Generale din Piaţa Operei. Manifestul A căzut tirania! Revoluţia se extinde la Lugoj, la Arad, unde se formează comitete FDR; la Cluj, la Sibiu, la Braşov. Carnagiul de la Bucureşti din 21 decembrie. Piaţa Universităţii.

22 decembrie. Mitingul lui Ceauşescu. Sinuciderea generalului Milea. Expectativa generalului Vlad. Orele marii trădări. Cucerirea CC-ului de către mulţime. Ceauşescu este urcat într-un elicopter. Ieşirea lui din Istorie. (Într-o discuţie consemnată, fostul Şef al Securităţii Bucureşti, colonelul Guran, declară: „După fuga lui Ceauşescu, am înţeles că el a dezertat! Atunci l-am părăsit!”) Ocuparea Radioului şi Televiziunii… Au continuat tragerile ucigaşe. Apariţia teroriştilor. Enigmă neelucidată. Gafele tragice ale liderilor militari. Răfuieli. Nenumărate victime inutile. A urmat formarea Consiliului Frontului Salvării Naţionale. Proclamaţia CFSN. Primele decrete revoluţionare. Procesul ad-hoc al dictatorului la Târgovişte. Sentinţa. Condamnarea la moarte. Executarea cuplului Ceauşescu. Focurile de armă încetează. Revoluţia a învins.

Statistica Represiunii la Timişoara:

– ziua de 17 decembrie: 63 de morţi, 224 răniţi

– ziua de 18 decembrie: 8 morţi, 23 răniţi

– zilele de 20-22 decembrie: 6 răniţi

Aceşti morţi trebuie explicaţi!

19 ani mai târziu. Apariţia culturnicilor „loviturii de stat”: editorialişti, ziarişti, istorici de circumstanţă, cu trecut colaboraţionist, avocaţi ai „evenimentelor din decembrie”, ai „loviluţiei”, implicaţi într-un proces dirijat (efect al unei savante trageri de timp) care şi-au propus să inculce românilor convingerea unei Lovituri de Stat. Contestarea, la nivel naţional, a ideii de Revoluţie, justificarea oribilei Represiuni din Decembrie 1989, dovedeşte, dacă mai era nevoie, ambiţia de a mistifica istoria recentă a românilor! Membrii fostului aparat de represiune ocupă şi astăzi poziţii de forţă în Statul Român: politicieni, bancheri, patroni de presă, afacerişti, erijându-se în autorii adevăraţi ai schimbării din Decembrie 1989!… Deşi: într-o discuţie cu comandantul adjunct al Securităţii de la Timişoara, Radu Tinu, acesta recunoaşte, în mai multe rânduri, că Securitatea n-a putut controla explozia populară! Deşi: într-o discuţie cu generalul Atanasie Stănculescu, acesta a confirmat că nu putea da o lovitură de stat, capii Armatei fiind compromişi. Deşi: într-o vizită la Institutul Revoluţiei Române, Virgil Măgureanu, privind spre Primul Manifest al Revoluţiei Române: A căzut tirania!, îşi scoate pălăria şi se închină! Deşi după opinia academicianului Eugen Simion: „Revoluţia din Decembrie 89 a fost o veritabilă, o admirabilă revoluţie naţională… Sacrificiul românilor n-a fost inutil. Cum să fie inutil dacă el a reuşit să prăbuşească o dictatură ce părea protejată de nouă rânduri de sisteme de securitate?” Deşi, după Francis Fukuyama: „Revoluţionarii care s-au luptat cu securitatea lui Ceauşescu, studenţii chinezi care au stat în faţa tancurilor în Piaţa Tien-an-men, lituanienii care s-au luptat cu Moscova, ruşii care şi-au apărat parlamentul au fost cei mai liberi şi de aceea cei mai umani dintre oameni.” Deşi, după Peter Siani-Davies: „Poziţia centrală pe care Revoluţia din Decembrie 1989 o ocupă în istoria recentă a României este de necontestat.”

Noi, cei care am participat la Revoluţia Română, privim cu tristeţe şi detaşare tentativa forţelor de extracţie neoceauşistă – nu Ceauşescu a fost primul care a vorbit despre o lovitură de stat? – de mistificare a adevărului despre Revoluţia românilor. A fost o revoluţia sângeroasă a unui popor care, cu preţul unor mari jertfe, a înfruntat şi a învins Represiunea. Cum generalii Vlad şi Milea n-au îndrăznit să-l aresteze pe dictator, cum CPEx-ul nici măcar în ceasul al 12-lea nu l-a destituit din funcţie, a fost rândul poporului să înfrunte Dictatura. Conştiinţa marilor oraşe. Sutele de mii de oameni care au înfruntat moartea, tortura, mutilarea, arestarea. Degetele pătate cu sânge românesc ale Represiunii. Au tras Miliţia, Securitatea, Armata antedecembristă, în nici un caz Armata României de astăzi, condusă de ofiţeri tineri şi patrioţi. În Decembrie 1989 a avut loc o Revoluţie tocmai pentru că o Lovitură de Stat, atât de necesară atunci, nu a avut loc! S-ar fi evitat vărsarea de sânge şi autorii unei astfel de Lovituri ar fi primit ulterior recunoştinţa patriei. Revoluţia Română a învins Lovitura de Stat. Timpul aduce dovezi incontestabile. S-a putut constata, totodată, prin trecerea timpului, că fruntaşii Revoluţiei Române n-au fost agenţi străini, şi nici n-au devenit mai prosperi decât românii obişnuiţi. A fost Lorin Fortuna, preşedintele Frontului Democratic Român, agent străin? Au fost camarazii mei, veniţi de la Timişoara la Simpozionul Institutului Revoluţiei Române, agenţi străini? Îi desfid pe autorii livreşti ai Loviturii de Stat să o dovedească!

Generaţia noastră, mult năpăstuită, într-un act de ispăşire dureroasă a tuturor suferinţelor ei, a avut onoarea să trăiască un act de glorie, să răstoarne o Dictatură! Dar nici măcar astăzi nu sunt lăsaţi să se bucure de asta! În timp ce prea mulţi dintre liderii statului născut cu preţul sângelui din Decembrie 1989 continuă să omită şi astăzi, din discursurile oficiale, meritul Revoluţiei!

Noi, însă, nu putem accepta ca memoria publică să-i îngroape în uitare pe cei fără de sacrificiul cărora poate şi acum am fi fost o naţiune coborâtă într-o implacabilă servitute.

Cât priveşte fosta Securitate, în rândul membrilor atotputernicelor ei coterii, la 19 ani de la Revoluţia noastră şi nu a lor, nici urmă de respect, de regrete şi de căinţă. Dimpotrivă: ingratitudine, mistificare, uzurpare de merit, cinism – mai mult decât atât nu puteau să facă pentru a-şi compromite onoarea de om (dacă au avut-o vreodată) pentru totdeauna!

Claudiu Iordache – Comunicare în cadrul Simpozionului Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989, decembrie 2008

Anunțuri

Lasă un comentariu

Niciun comentariu până acum.

Comments RSS TrackBack Identifier URI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s